Un bun coleg a plecat dintre noi
Ion Perșinaru
Ion Perșinaru s-a stins la 55 de ani neîmpliniți. Era născut pe 11 noiembrie 1956, în zodia Scorpionului, ceea ce îl caracteriza întrucâtva, fiind tenace, luptător, un om care nu se lăsa călcat în picioare de alții.
Dar moartea, ca întotdeauna, s-a dovedit mai puternică. L-a secerat la o vârstă la care alții abia încep să trăiască. Dar aceasta ține de destinul individual.
Ion a trăit intens și a vrut tot timpul să-și facă datoria față de sine, de profesie și de familie. Îi detesta pe chiulangii și pe filfizonii. Cu o fire cinstită, țărănească, știa să-i pună la punct atunci când aceștia își cam luau nasul la purtare.
În decembrie 1989 nu a precupețit nici un efort pentru a realiza un ziar cu adevărat nou, care să răspundă unei Românii noi. Cei care l-au cunoscut în acele zile își amintesc de exemplarul său devotament, de ambiția de-a învinge clișeele cărora toți dintre noi, cu ceva ani în spate în presa veche, le eram tributari.
Pe de altă parte, Ion avea mult umor și îl folosea atunci când era cazul. Nu am auzit din gura lui niciodată ceva nepotrivit, care să cadă, cum spunem, ca nuca în perete.
De altminteri, cei mai tineri apreciau frumoasa sa împletire între ce e muncă și ce e veselie. Crispările inutile nu-i plăceau și, de asemenea, nu-i agrea pe aceia care cu tot dinadinsul voiau să-și dea importanță.
De atunci, de la începutul anului 1990, a devenit conștient de greutățile care ne așteptau. Dar simțea că toată acea perioadă sărbătorească de început, imediat după câștigarea libertății, pe care acum suntem tentați s-o socotim legendară, nu avea cum să dureze o veșnicie.
Lumea era în continuă transformare, spre bine, spre rău, iar el nu se număra printre aceia rigizi care nu înțeleg sensurile schimbării. Îi detesta pe comuniștii travestiți, dar în egală măsură nu-i suferea nici pe liberalii care vorbeau prea mult.
Mulți dintre foștii deținuți politici care ne vizitau redacția găseau în el un sprijin, fiindcă el știa să facă deosebirea între ce e suferință și ce e prefăcătorie.
Îi aprecia enorm pe oamenii care au făcut închisoare și au ieșit de acolo mai buni și mai tari decât înainte.
Nimeni dintre noi nu și-a putut închipui că ne vom despărți de el atât de repede. Credeam că va trăi o sută de ani, așa cum, fiind în viață, moartea ni se pare ceva foarte vag și imprecis.
Asupra lui însă s-a abătut necruțător. A murit gândindu-se la cei dragi și la ce îl va aștepta dincolo. Era, de fapt, un om credincios, ceea ce i-a ușurat desprinderea.
Redacția Timpul