ARGUMENT, de Dan Stanca: Despre falsificare
Trăim, evident, în epoca falsului și a răstălmăcirilor. Orice la ora actuală poate fi deturnat de la sensul inițial. Ideologia cu așa ceva s-a și ocupat de-a lungul vremii. Ideile mari ale filosofilor au fost folosite în interese de partid.
Nietzsche este unul dintre cele mai bune exemple ale felului în care falsul ajunge să cotropească moștenirea intelectuală a unui autor și face din ea ce-i convine. De curând am asistat la ceva asemănător.
Este vorba de o declarație făcută la Cannes de celebrul regizor Lars von Trier, în care acesta a spus că îi e într-un fel milă de Hitler, îl compătimește etc. Verbul folosit a fost „sympathize”.
Cei care lucrează în agențiile noastre de presă și care nu prea știu limba lui Shakespeare au tradus cu „a simpatiza”.
Așadar, Lars von Trier preluat de media românească apare ca un admirator al lui Hitler, deci ca unul care e de acord cu ce a făcut marele criminal.
Dar una e să fii de acord cu ceva și alta să compătimești un personaj fie și el malefic, manevrat de forțe satanice. Declarația lui Lars von Trier trebuie citită în sensul din urmă.
E greu e crezut că un artist de talentul, dacă nu chiar de geniul lui, poate cădea în asemenea erezii sinistre, ca aceea de-a susține extremismul nazist.
El a mai spus cu același prilej că arată un interes față de anumite segmente ale esteticii naziste, dar care nu oglindesc neapărat doctrina regimului respectiv.
Falsul deci își face de cap. De multe ori falsificăm fiindcă vrem să tragem în noroi oameni care ne sunt net superiori.