Categorii
trimitere stanga (cu foto) Viață

Ioan Lascu, pe urmele academicianului Alexandru Borza

Ioan Lascu, pe urmele academicianului Alexandru Borza

Ioan Lascu

Ioan Lascu face parte din categoria oamenilor fericiți, care își câștigă salariul făcând ceea ce-i place: în cazul său, științele pământului. Din Minnesota, de la Institutul pentru Magnetismul Rocilor, a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate pentru Timpul, discutând atât despre activitatea sa, cât și despre străbunicul său, cunoscutul  academician Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în România.

Bogdan COSTEA

Domnule Ioan Lascu, faceți parte dintre fericiții – așa consider eu – care au un loc de muncă ce nu este legat de un birou și un scaun, ci presupune deplasări, studii pe teren, apoi multe ore de muncă pentru a pune pe hârtie cele văzute. Vă rugăm să ne spuneți, în primul rând, cum ați ajuns în Statele Unite și ce studiați.

Am fost acceptat în anul 2003 la programul de masterat al Departamentului de Ştiințele Pământului (Geosciences) de la Mississippi State University.

Proiectul la care am lucrat a fost axat pe formarea peșterilor în unele insule carbonatice (calcaroase) și rolul acestor cavități de-a lungul evoluției pachetelor de roci spre rezervoare de hidrocarburi.

O parte din timp, cam cinci săptămâni, mi-am petrecut-o în Bahamas, cartând peșteri și preluând eșantioane de roci, iar trei luni le-am petrecut la Pau, în Franța, ca stagiar la firma Total, unde, folosind datele obținute pe teren, am creat modele computerizate 3D reprezentând rezervoare carbonatice de hidrocarburi.

Am înțeles că ați apărut și la televiziune…

Anul trecut am apărut pe Travel Channel în cadrul emisiunii Secret Worlds, episodul Mystery of the Maya. Având expertiză în tehnica carotatului și în sedimente lacustre, am fost invitat de un coleg geolog de la Yale University, Peter Douglas, să particip la o expediție în Guatemala, în anul 2009.

Peter la rândul său colabora cu un grup de arheologi care descoperiseră o nouă așezare Maya, La Corona, în nordul Guatemalei.

Aceștia efectuau săpături arheologice la La Corona de câțiva ani, unul dintre scopurile lor fiind să determine de ce civilizația Maya a dispărut brusc acum mai bine de o mie de ani, un mister încă nerezolvat. Peter și cu mine am fost cooptați la proiect pentru a carota câteva lacuri din jurul sitului cu scopul de a găsi eventuale dovezi ale unei periode extrem de secetoase care să fi contribuit la declinul Mayașilor.

Toată operațiunea a fost filmată de o echipă de la Travel Channel, care realiza o emisiune cu tematica colapsului Maya în America Centrală.

Aceștia ne-au însoțit într-una din zile și pe noi pe ambarcațiunea pe care am asamblat-o în jungla guatemaleză, au filmatul procesul de colectare a carotelor de sedimente și am discutat un pic cum s-ar interpreta la prima vedere schimbările în tipul de sedimente.

Şi acum ce faceți?

În momentul de față sunt doctorand al Departamentului de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din Minnesota (UMN). Tema proiectul de doctorat este studiul mineralelor cu proprietăți magnetice din sedimente lacustre, adică nămol din lacuri.

Sunt interesat, mai ales, de particule magnetice de origine bacteriană. Există un grup de bacterii magnetotactice care secretă un oxid de fier numit magnetit sub forma unor cristale de 30-80 nanometri, care sunt aliniate liniar, ca un mic lanț, pe care bacteria îl folosește la navigat de-a lungul liniilor câmpului geomagnetic.

Cu alte cuvinte, aceste bacterii dețin o mică busolă de care se folosesc să înoate în sus și jos, urmărind oscilația sezonală a orizontului unde se trece de la ape complet oxigenate la ape anoxice. Cam toate lacurile din zonele temperate care sunt mai adânci de 5 metri au această zonă de tranziție.

După moartea bacteriei, magnetitul se depune pe fundul lacului și este acoperit de alte sedimente. Ce fac eu este să prelevez carote din lacuri și să observ proporția acestor particule de-a lungul timpului. Abundența lor ne oferă informații despre condițiile climatice și limnice (nutrimente, nivelul de oxigenare, turbiditatea apei etc.) la momentul formării lor.

Cum de v-ați „atașat” de aceste studii?

Diploma de licență mi-am obținut-o la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Biologie și Geologie. Am ajuns să fiu interesat în cercetarea științifică în timpul unei șederi la Universitatea din Lund, Suedia, unde am petrecut un semestru ca student Erasmus.

Am fost impresionat de dedicația cu care lucrau cercetătorii pe care i-am cunoscut acolo, de nivelul excelent de dotare al laboratoarelor și de atmosfera colaborativă care exista la Lund. Am știut pe loc că asta vreau să fac și eu.

Ce rapid v-au convins suedezii…

Trebuie să menționez că am un strămoș, străbunic din partea mamei tatălui meu, ilustru, în persoana academicianului Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj. Deci aplecarea pentru științele naturale cred că mi-a fost cultivată involuntar de mic, când am început să descopăr natura în familie.

Împreună cu părinții am făcut multe ieșiri la câmp și pădure, drumeții pe dealuri și munți, schi iarna. Apoi, în adolescență, am început să cutreier munții țării și peșterile Apusenilor cu prietenii. Toate aceste experiențe m-au făcut atent la mediul înconjurător.

În școală am început să devin interesat în latura științifică a naturii, să îmi pun întrebări legate de originea munților, a continentelor și oceanelor, despre condițiile care au dus la evoluția vieții, de la organisme primitive la cele cu funcții complexe, așa că m-am îndreptat spre Ştiințele Pământului.

Spuneți-ne mai multe despre locul unde lucrați.

Lucrez în cadrul Institutului pentru Magnetismul Rocilor, o instituție finanțată de US National Science Foundation (NSF) și UMN, creată pentru a promova și facilita studiul mineralelor cu proprietăți magnetice din roci și sedimente. Institutul este unic în lume, pentru că deține o gamă largă de magnetometre și alte instrumente care sunt puse la dispoziția cercetătorilor din întreaga lume.

Aceștia vin aici printr-un program de „visiting fellowships” (care sunt un fel de burse de cercetare de zece zile oferite de IRM și NSF) și au la dispoziție laboratoarele și personalul pentru a-i ajuta să-și conducă experimentele propuse.

Grupul în sine nu numai că este format din persoane valoroase din punct de vedere științific, dar sunt și niște oameni plăcuți, gata să te ajute pe plan profesional și personal. Mă consider norocos să fi nimerit într-o astfel de conjunctură.

Dacă ați ajuns până aici, înseamnă că ați câștigat respectul celor cu care lucrați…

Respectul americanilor îl ai de la început. Chiar dacă ești doar un doctorand la început de drum, ei recunosc că nu poți ajunge în această poziție fără muncă și realizări personale. Chiar și studenții sunt tratați drept colegi, spre deosebire de România, unde există o ierarhie clară între corpul didactic și studenți.

Respectul științific îl dobândești dacă ai o contribuție la avansarea cercetării în domeniul tău științific prin rezultate și publicații în jurnale de specialitate, prin obținerea de granturi pentru proiecte propuse, dar și pentru excelență pedagogică, formarea și pregătirea studenților pentru carierele pe care le vor urma, aplicarea conceptelor dezvoltate în grupul de cercetare pentru sprijinul protecției mediului ambiant, implicare în societate prin culturalizarea științifică a maselor etc.

Cum este viața pe care o aveți în SUA față de cea din România?

Viața este un pic diferită. Financiar, salariul unui doctorand este destul de mic. Unii sunt plătiți să facă cercetare, alții predau seminarii și laboratoare ca asistenți, dar standardul e de 20 de ore plătite pe săptămână. Restul timpului ești considerat student.

Cu toate acestea, banii îți ajung pentru chirie, mâncare și poate pentru o ieșire-două. Personal, locuiesc cu familia în suburbiile orașului St. Paul, cam la 30 km de campus, așa că fac naveta zilnic, cu autobuzul sau cu mașina. De lucrat, mi-am redus orele de lucru la 10 pe zi de când mi s-a născut fetița, care are acum 6 luni.

Având în vedere că mai petrec aproape două ore pe drum, sunt plecat 12 ore de acasă. Înainte lucram uneori chiar și 16 ore pe zi, de exemplu, dacă aveam experimente de lungă durată sau scadențe iminente.

În general, îmi petrec majoritatea timpului șezând în fața calculatorului, așa că atunci când am timp liber îmi place să ies în natură. Îmi place stilul de viață destul de relaxat de aici, dar dacă e ceva care îmi lipsește, e familia și prietenii lăsați în urmă.

Mai aveți pe cineva în România?

Am fost în țară de trei ori în opt ani și noroc cu Skype că pot să-mi văd părinții săptămânal! Cu prietenii țin legătura sporadic, dar mă gândesc la ei mai des decât cred că își imaginează.

În zona unde locuiți există o comunitate de români?

Comunitatea de români din Minnesota nu este foarte mare. Ne întâlnim de câteva ori pe an pentru picnicuri, zile de naștere și alte evenimente.

Avem o organizație numită HORA (www.hora-mn.org), a cărei activitate este să promoveze și să perpetueze cultura și tradițiile românești prin organizarea de prezentări și demonstrații de dansuri populare, muzică, bucate românești, datini și obiceiuri, sărbători tradiționale, cum ar fi Mărțișorul. Studenții români la UMN se pot număra practic pe degetele de la două mâini.

V-ați gândit vreodată să vă întoarceți în România?

Deocamdată vom încerca să ne facem un rost aici, dar nu pot exclude total această posibilitate.

Care sunt hobby-urile dvs?

Îmi plac lectura și gastronomia. Când am timp îmi place să experimentez în bucătărie, să încerc rețete noi, să creez mâncăruri delicioase din ingrediente simple. Din păcate, nu am timp întotdeauna pentru proiecte sofisticate, dar mirosul de pâine proaspătă este nelipsit la noi în casă.

Pot spune că sunt destul de expert în ale aluatului și coptului… În rest, îmi place să ies în natură, dar nu mai mi-e la îndemână să mă duc în ture cu rucsacul cu aceeași frecvență cu care o făceam în România. Mi-e mai dor de munții noștri (în Minnesota e tare plat), mai ales de Apuseni.

Văd că duceți dorul țării. Totuși, considerați că v-ați adaptat în SUA?

M-am adaptat destul de bine, dar la început unele obiceiuri de-ale americanilor mi se păreau ciudate. Noi în România suntem obișnuiți să împărțim totul, pe când aici societatea e centrată mai mult pe individ.

Cu toate acestea, sunt empatici și nu ezită să te ajute dacă ai nevoie. Cel puțin aceasta a fost experiența mea cu persoanele pe care le-am cunoscut până acum.

Seria noastră de interviuri are, la final, o întrebare pe care o punem tuturor personalităților cu care discutăm: puteți face o comparație între școala românească și cea americană?

Şcoala de nivel universitar este destul de diferită față de ce am experimentat eu în facultate. Cursurile și laboratoarele sunt construite cu ideea de a stimula gândirea critică, de a dezvolta capacitatea de analiză și sinteză, de a cultiva independența necesară pentru a reuși în carieră și în viață, și nu de a acumula cât mai multă informație și de a o reproduce papagalicește la examen, pentru a o uita apoi la cinci minute după ce ți-ai predat lucrarea.

Studentul este testat săptămânal, are de rezolvat probleme în clasă și acasă, are de realizat proiecte de grup, este încurajat să provoace discuții și, în general, are de lucru tot semestrul. Ideea este de a asimila, nu doar de a acumula, informația primită.

Examenele (2 sau 3) sunt programate eșalonat de-a lungul semestrului, iar examenele finale sunt programate într-o perioadă de sesiune de o săptămână.

De multe ori pot fi chiar și două examene într-o zi, deci, clar, nu se așteaptă nimeni să începi să buchisești la unul abia după ce ai terminat cu altă materie. La noi petreceai luna de sesiune închis în cameră, încercând să descifrezi ce ai mâzgălit rapid pe foaie la primul curs, ținând pasul cu dictarea.

Nu zic că nu am avut și dascăli buni, problema este cu sistemul, care a fost înrădăcinat de multă vreme, profesorii predând cum li s-a predat și lor. Un alt aspect este diversitatea cursurilor. Indiferent de profilul pe care ți l-ai ales, vei face cursuri din toate subiectele majore (științe, umanism, arte, comunicare etc.).

În ceea ce privește profilul pe care te axezi, acesta este ales doar după doi ani, timp în care poți experimenta diferite subiecte până te hotărăști care ți se potrivește sau pentru care ai înclinare.

STATUIE. Alexandru Borza

Vă mulțumesc pentru timpul acordat.


Cine a fost Alexandru Borza

Alexandru Borza (născut pe 21 mai 1887, decedat pe 3 septembrie 1971) a fost întemeietorul geobotanicii în România.

La Cluj, în 1923, a înființat și condus Institutul Botanic, Grădina Botanică (ce îi poartă în prezent numele) și Muzeul Botanic. Tot la inițiativa sa a fost înființat Parcul Național Retezat, primul parc național românesc.

Un „Dicționar etnobotanic” publicat de el cuprinde nu mai puțin de 11.000 de nume românești de plante, față de cele 5.000 înregistrate anterior de botanistul Zaharia Panțu.

În 1954 a fost ales președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris. Savant de renume, a fost ales în 1990 membru post-mortem al Academiei Române.

De asemenea, Alexandru Borza s-a situat în rândul cărturarilor ardeleni care, la 1 decembrie 1918, au participat, la Alba Iulia, la votarea Unirii Transilvaniei cu România.