Avertisment de la Phenian: “Exerciţiile americano-sud-coreene aduc regiunea în pragul războiului”

Categories La ziPosted on

Avertisment de la Phenian: “Exerciţiile americano-sud-coreene aduc regiunea în pragul războiului”

Coreea de Nord a avertizat vineri că exerciţiile militare americano-sud-coreene care încep în weekend vor aduce Peninsula în pragul unui război, conform agenţiei oficială de la Phenian KCNA, relevă Realitatea TV, citând postul TV CNN.

“Situaţia din Peninsula Coreea se apropie de pragul războiului, din cauza planului nesăbuit al elementelor incitatoare de a organiza din nou exerciţii militare vizând DPRK (Coreea de Nord -n.red.)”, transmite agenţia.

Avertismentul intervine la o zi după ce Lee Hee-won, consilier prezidenţial însărcinat cu problemele de securitate, a fost numit noul ministru al Apărării. Cu o zi înainte, Kim Tae-young şi-a dat demisia, decizie anunţată de biroul de presă al Ministerului Apărării.

Fost general, ex-consilierul Kim a fost criticat dur după scufundarea, în luna martie, a navei militare Cheonan şi din nou după ce Coreea de Nord a atacat marţi insula Yeonpyeong.

Doi militari şi doi civili sud-coreeni au murit şi alte 16 persoane au fost rănite în timpul bombardamentelor reciproce de marți.