Ciobanii fără turme

Categories Reportaj, trimitere stanga (cu foto)Posted on

Ciobanii fără turme

Stână la Scorota Seacă

Înainte de a fi mineritul, în Valea Jiului a fost oieritul. Tot traiul vechilor momârlani – sau jieni, cum mai sunt ei cunoscuți – se învârtea în jurul turmelor. Astăzi, tot mai mulți renunță la tradiția ancestrală, iar oieritul riscă să se piardă.

Alături de sibieni, unde comunitățile rurale gravitează în jurul turmelor de mioare, Valea Jiului era renumită pentru oierit. De fapt, înainte de dezvoltarea industriei extractive, care a transformat și ciobanii în mineri, au fost turmele de mioare.

Momârlanii care trăiesc în aceste zone s-au ocupat încă de pe vremea dacilor cu oieritul, stând mărturie stânele înșirate în Parâng, Retezat ori munții Vâlcan.

Acolo ciobanii erau stăpâni peste pășunile de munte și rămâneau cu oile până când venea toamna târzie peste ei, în firescul ciclu al transhumanței.

Acum, tot mai puțini sunt cei care păstrează încă nealterată această tradiție, pe care o duc mai departe așa cum au moștenit-o de la părinții lor.

Poate că și normele europene sunt de vină, pentru că produsele nu mai pot fi comercializate oricum, în orice condiții, iar stânele trebuie să fie musai ecologice.

Aşa că momârlanii, încet, dar sigur, au început să renunțe la creșterea animalelor și spun că munca lor nu mai este rentabilă.

Dacă brânza o mai vând în piețe, cu lâna este o adevărată problemă. Cândva era extrem de căutată, acum prețurile plătite sunt derizorii, iar ciobanii au ajuns să o ardă.

Un leu pentru o piele de oaie…

Unul dintre ciobanii pentru care oieritul nu mai este ce a fost cândva este nea Cornel, un bătrân din Câmpu lui Neag care povestește de ce a fost nevoie să ardă sau să arunce lâna la gunoi decât să o vândă.

„Eu am avut 70-80 de oi, dar nu rentează. Pieile le-am dus la container, la Uricani, dacă mă credeți. Le-am adunat și le-am dus la container. Mi-o dat un leu pe piele. La ce să le mai țiu, că pun sare mai mult de un  leu pe piele? Şi sarea e mai scumpă. Şi brânza nu mai ai cui s-o vinzi. Se aduce brânză din afară și se dă cu 100.000 (n.r. – 10 lei). Păi, eu nu pot s-o dau cu 100.000… De la oile astea am 70 de kilograme de brânză și n-am cui i-o da. Ce poți să dai de la ele? Mielul… și ăla, așa și așa. Oaia la noi, în Valea Jiului, nu mai e ca altădată. Cioban să-l pui în munte nu găsești. Io-s bătrân, am 75 de ani și nu mai pot. Nu mai e rentabil”, povestește nea Cornel.

În Câmpu lui Neag, de exemplu, nu era casă unde să nu fie oi. Acum abia mai găsești pe ici, pe colo, iar bătrânii locului se tem că tradiția va dispărea o dată cu ei.

La fel este și în restul Văii Jiului, unde turmele de mioare sunt tot mai puține. Cu ceva ani în urmă, pajiștile se umpleau primăvara de oi și mieluți.

Situația s-a schimbat însă mult, iar turmele sunt tot mai puține. Unii însă se încăpățânează să rămână lângă oi și cred că semenii lor mai sunt și leneși.

„Cred că nu le place să muncească. Acum… nu se câștigă din nimica, dar dacă nu faci nimica, nu ai nimica. Dacă stai să socoți chiar tot…. nu socoți și munca, dar asta nu o mai socoți. Toată lumea zice că nu câștigi din oi, dar atunci de ce ăl de n-are nu e mai înstărit decât ăl de are? Ştiți care e problema? Statul român îi încurajează pe oamenii care nu fac nimic. Iau subvenții cei care nu au animale, care nu fac nimica. Eu sunt singurul din sat care am oi, am vaci, am teren și nu iau nici un leu, că nu îndeplinesc condițiile. Şi restul iau toți subvenții și taie un pai. Atunci de ce să mai țină lumea animale?”, analizează la rece problema  Ionică Stanciu, pe care l-am găsit cu oile pe câmp.

E de acord însă că mai bine arde pieile decât să le mai ducă la centrul de colectare.

„E drept că mai bine arzi lâna. Eu pe lâna de la 30 de oi n-am luat 100 de lei și am dus-o 10 kilometri. O lași cu cât vrea cel care o cumpără, că altfel n-ai ce face. De aruncat nu poți s-o arunci, așa că mai bine îi dai foc”, a mai spus bărbatul.

Măsuratul oilor, în pericol

Indiferent care ar fi motivele, mai există un pericol colateral: să se piardă și tradiția măsurării oilor, un vechi obicei care stabilește câtă brânză primește fiecare proprietar de turmă. Sunt tot mai puține mioare, iar măsuratul oilor fără oi nu se poate.

De exemplu, în urmă cu aproximativ 30 de ani oamenii spun că pe muntele Slima din zona Petrilei erau două turme de oi cu câte 500 de mioare fiecare. La ultimul măsurat de oi abia s-au mai strâns la un loc vreo 200.

La fel și în vestul Văii Jiului. „Când făceam noi acum vreo 30 de ani măsurătoarea, erau 100 de oameni la o nedeie. Acum cine mai merge? Mai suntem nouă oameni în Buta care mai avem oi”, spune nea Cornel, care nu-i condamnă pe cei care au decis să nu se mai ocupe de oierit din cauză că nu  mai consideră că este o afacere.

O stână europeană

Oile au nevoie de îngrijire permanentă, nu poți să le lași o secundă de capul lor, iar câștigul nu mai este la fel de spectaculos ca altădată. Dar când este pasiune orice altceva pălește. Iar ciobanii din Câmpu lui Neag au vrut să arate că totuși se poate și că oieritul este încă pe mâini bune.

Şi-au făcut în Retezat, la Scorota Seacă, cea mai modernă stână din România, dotată conform normelor europene. Stâna de la Scorota Seacă se află între culmile Scorota și Albele, la trei kilometri de zona Câmpul Mielului de pe „drumul lui Băsescu”, DN 66A.

Stâna are trei încăperi. Într-una dorm ciobanii, în alta se prepară brânza și mâncarea ciobanilor, iar a treia încăpere se folosește la depozitarea brânzei. Există energie electrică de la un generator și apă caldă necesară pentru sterilizarea recipientelor în care se pune laptele.

De asemenea, există un boiler, canalizare, chiuvete, este mai mult decât modernă și total ecologică. Stâna este construită din lemn, iar baza a fost realizată cu ciment, piatră și balast.

Construcția a fost începută anul 2007 și au fost făcute cam 70 de trasee în care s-au cărat cu caii sau cu spatele peste 70 de saci de ciment, nisip, balast și materialele necesare pentru a face acoperișul de șindrilă.

A costat aproximativ 230 milioane lei, la care se adaugă manopera firmei ce a executat lucrările, plus contribuția stânașilor care au făcut efectiv zile de muncă. Aproape 300 de oi sunt la stâna din Scorota Seacă, ele aparținând membrilor Composesoratului Câmpu lui Neag.

Proprietarii ovinelor declară că ei și-au adus animalele la această stână, întrucât este modernă, iar vechea stână avea o singură cameră și nu beneficia nici măcar de apă curentă.

Deși au energie electrică, aceasta este folosită cu economie, mai ales pe timp de noapte, când trebuie pregătite vasele pentru dimineața, când se mulg oile.

Carmen COSMAN