Dezbatere cu lacătul pe ușă despre gazele de șist, la Universitatea Andrei Șaguna. Feri Predescu, ținută cu forța în clădire! Jurnaliști agresați de oamenii de pază. Papari despre protestatari: ”Sunt manipulați”

Categories SocialPosted on

Astăzi a avut loc o ”conferință-dezbatere” la Universitatea Andrei Șaguna, cu titlul ”Gazele de șist și securitatea națională”.

La prezidiu au stat numai persoane care au cântat în strună Chevronului și exploatării gazelor de șist. În sală au mai fost prezenți câțiva zeci de student ai universității.

Au încercat să intre și Dumitru Bădrăgan (foto), președintele Coniliului Național al Partidului Ecologist Român, dar și Paul Iurea, de la Vama Verde și alți activiști de mediu. Au fost împiedicați de firma de pază angajată de universitate.

M-am întâlnit cu doi deputați, ne-am salutat, iar apoi domnul Papari m-a dat afară, a spus Dumitru Bădrăgan.

Unul dintre activiși a chemat poliția, susținând că are dreptul să participe la dezbatere. Doi oameni ai legii i-au legitimat și apoi au pătruns în universitate, moment în care angajații firmei de pază, dar și ai universității, au închis ușile și au blocat accesul, inclusive reprezentanților mass-media care erau afară și care își lăsaseră aparatura în sală. Cunoscuta jurnalistă Feri Predescu a vrut să IASĂ din universitate, dar un angajat al firmei de pază nu a vrut inițial să-i deschidă ușa.

De la prezidiu, Aurel Papari a spus despre protestatari că sunt ”psihic împotrivă” și că sunt ”manipulați conștient, manipulați cu interese și din interesul lor”.
Despre dezbaterea propriu-zisă nu sunt multe de spus. Practic, nu a fost vorba despre o dezbatere, ci un lobby pe față pentru Chevron și pentru gazele de șist. Cu toate acestea, invitații aleși pe sprânceană de Aurel Papari nu au reușit să răspundă la unele întrebări, cum ar fi: ne puteți garanta că vor scădea prețurile la gaze în România, în condițiile în care Chevron are dreptul să facă ce dorește cu gazele extrase? Sau: ne puteți garanta că nu va avea loc niciun accident de mediu? Sau: de ce nu s-a ales soluția unei companii mixte, la care să participe și statul, așa cum se întâmplă în alte țări?

Chiar și unele puncte forte ale invitaților au ridicat semne de întrebare. De exemplu: Ionuț Purica, prezentat de Aurel Papari ca reprezentant al Consiliului Mondial al Energiei, a declarat că Chevron va crea circa 19.000 – 20.000 de locuri de muncă până în 2030. ”Ce-i drept, cele mai multe locuri de muncă vor fi create în Vaslui”, a precizat el. În timp ce vorbea, graficul care îi seconda prezentarea arăta clar că este vorba însă despre numai de puțin peste 500 de locuri de muncă directe în Constanța și circa 4.000 în Vaslui. Un altul este nivelul redevențelor. E drept, 6% este cam puțin, dar ar putea crește, a spus Purica. Nimeni nu garantează asta. Ar putea la fel de bine să și scadă.

Nicio părere negativă despre Chevron nu a fost prezentată în cadrul acestei așa-zise dezbateri, la care sala a fost pe jumătate goală.