Zanfir Iorguş este o legendă vie a politicii de la malul mării. A fost timp de 12 ani primarul oraşului Mangalia, apoi deputat în Parlamentul României începând cu anul 2008. De când a pierdut alegerile parlamentare de anul trecut, fostul deputat PDL a intrat într-un con de umbră. Nici măcar pe la sediul partidului din Constanța nu mai este văzut așa de des ca înainte.
Cu toate acestea, surse din cadrul PNȚCD Constanța susțin că Iorguș, fost țărănist, dă târcoale partidului în speranța că ar putea prelua conducerea filialei constănțene, prin intermediul Inițiativei România Liberală (IRL). Scopul principal nu ar fi atât conducerea unei filiale locale, cât, mai degrabă, prinderea unui loc eligibil pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, alături de Aurelian Pavelescu.
După cum se știe, în primăvara anului trecut, Zanfir Iorguș a pierdut alegerile pentru Primăria Mangalia după ce biroul electoral judeţean a anulat alegerile din cauza fraudelor majore. După ce alegerile s-au reluat, Iorguş a fost învins de fostul şef al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu.
Rămas fără primăria Mangalia, duşman declarat al clanului PSD Mazăre, deputatul Iorguş a încearcat să-şi păstreze funcţia de deputat, mai ales că numele său este implicat în numerose scandaluri cu iz penal. Cu tot efortul și banii investiți în campania electorală, Iorguș a fost învins pe Colegiul 5 de liberalul Victor Manea.
Iorguş şi familia deţin o avere fabuloasă demnă de un magnat – hoteluri, păduri, vile, hectare întregi de terenuri scumpe la malul mării, toate acumulate în cei 12 ani de primăriei, afaceri în domeniul comerţului şi turism. Averea lui Iorguş este trecută pe firmele familiei sale, cea mai cunoscută fiind compania ZIMCOM, prin care deţine latura sudică a complexului hotelier Callatis din Mangalia.
Ani la rândul Iorguş a controlat din postura de primar afacerile din zona Mangalia şi ca orice primar a dat de câteva ori cu subsemnatul în faţa procurorilor.