Ilie Șerbănescu: Un experiment terifiant

Categories opinii, trimitere stanga (cu foto)Posted on

Ilie Șerbănescu: Un experiment terifiant

Ilie Șerbănescu

Dacă admitem existența a trei mari tipuri de dependență – cea organică de parte integrantă (în care operează de fapt și efectiv interdependența), cea unilaterală de atelier pentru centru și cea bananieră de anexă de la periferie –, criza a proiectat fără echivoc statutul României de anexă de tip bananier pentru Vestul european.

Cea mai dramatică expresie în acest sens a fost acordul cu FMI. Un experiment fără precedent, dar foarte semnificativ pentru respectivul statut al României!

Dacă România era parte integrantă a sistemului economic vestic sau chiar numai un atelier al acestuia, aranjamentul cu FMI era exclus. Vestul însuși rezolva problemele financiare din România. Avea și îndrituirea, și forța financiară necesare, dar și obligația!

De ce obligația?! Pentru că nimeni altcineva decât capitalul privat vest-european crease problemele financiare ale României. Pentru înglobarea României, Vestul nu s-a oferit să fie piață pentru produsele din România, ceea ce ar fi dezvoltat economia reală din România și ar fi integrat-o organic dezvoltării comune.

Vestul a ales însă o formulă strict financiară, care a eșuat rapid tocmai pentru că n-a avut pe ce articulații de economie reală să se așeze. Și-a trimis băncile în România, le-a dat bani la discreție, să creeze aici prin creditare consum pentru produsele din Vest.

Mecanismul acesta a funcționat câțiva ani, a creat în România niște dezarticulări și dezechilibre imense, nesustenabile – consum fără producție, importuri fără exporturi, hipermarketuri fără fabrici și altele asemenea – și a fost oprit chiar de către capitalul vestic, la apariția crizei, când acesta a încetat finanțarea extinderii și chiar funcționării mecanismului.

România a apărut dintr-o dată a avea niște vulnerabilități externe uriașe, care nu erau nici măcar ale ei, ci ale subsidiarelor de aici ale firmelor vest-europene. Amenințarea acestora că-și reduc expunerea pe România a creionat spectrul dărâmării întregii șandramale, cu România și moneda ei în frunte.

Invenția cu FMI este, din punct de vedere vest-european, cu totul și cu totul jalnică. Nu numai că este adus capital public pentru repararea ravagiilor făcute de capitalul privat, dar este vorba de capital din afara zonei pentru ravagii făcute de cei din zonă.

Abordarea corespunde însă total statutului de anexă bananieră al României. Centrul și-a dat arama pe față: înainte doar la plăcinte, la război înapoi! Fără responsabilități, ci doar cu profiturile!

Nu mai punem la socoteală faptul că România bananieră a fost pusă să aducă din lumea largă finanțare la dispoziția tocmai a firmelor vest-europene.

Ilie ȘERBĂNESCU