Indonezia: Magistraţii au decis extrădarea lui Nicolae Popa

Categories La ziPosted on

Indonezia: Magistraţii au decis extrădarea lui Nicolae Popa

Magistraţii din Jakarta au decis astăzi extrădarea lui Nicolae Popa, la procesul în care România solicită aducerea acestuia în ţară, informează Realitatea TV.

Popa nu mai are nicio cale de atac, hotărârea fiind definitivă. El a fost arestat anul trecut în luna decembrie, în Indonezia. Preşedintele Traian Băsescu a anunțat recent că Popa va fi adus în țară până la sfârșitul anului.

Nicolae Popa a fugit din ţară în 2000, iar mandatul internaţional de arestare a fost emis pe 26 ianuarie 2002. Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul FNI pe 20 martie 2007 și i-a condamnat la închisoare pe cei 12 inculpaţi, dintre care Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, iar Nicolae Popa, judecat în lipsă, 15 ani de pușcărie.