Jdanov, jdanovismul și oprimarea intelighenției
Cuvinte ca Jdanov și jdanovism nu le mai spun celor mai mulți dintre tineri nimic, însă cu câteva decenii în urmă ele stârneau groaza, îndeosebi printre cei care, în exprimare rusească, formau intelighenția, adică elita intelectuală a țării.
Andrei Jdanov
Andrei Aleksandrovici Jdanov a trăit între anii 1896 și 1948. A fost om de partid și de stat sovietic. Membru al Partidului Comunist din 1915, a participat la Revoluția din Octombrie și la războiul civil. După ocuparea mai multor funcții politice, din 1934 a devenit secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice și, în același timp, secretar al Comitetului Regional și al Comitetului Orășenesc Leningrad al partidului.
A fost membru al Consiliului Militar al Frontului Nord-Vest în timpul războiului sovieto-finlandez. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost membru al Consiliului Militar al Direcției Nord-Vest și al Frontului Leningrad. Din 1944 a îndeplinit funcția de secretar al CC al PCUS. Apoi a mai fost și membru al Comitetului Executiv Central pe întreaga Rusie și al Comitetului Executiv Central al Uniunii Sovietice și deputat în Sovietul Suprem al URSS.
A fost unul dintre rarisimii tovarăși ai lui Stalin care au reușit să supraviețuiască terorii acestuia. Această reușită s-a datorat și faptului că Jdanov era unul dintre principalii apărători ai ortodoxiei staliniste, nu doar în domeniul economic, social și politic, dar și literar, filosofic și artistic.
A avut o contribuție decisivă la crearea Kominformului. A jucat unul dintre cele mai sinistre roluri în campaniile de distrugere a valorilor științifice, literare, muzicale și cinematografice din URSS. Slugă devotată necondiționat lui Stalin, a fost tipul activistului lipsit complet de personalitate, îndeplinind fără șovăire toate ordinele țicnitului dictator.
Având o oarecare cultură, s-a amestecat în viața și activitatea intelighenției sovietice, organizând groaznicele epurări din anii Marii Terori, în tovărășia altor lingăi de-ai lui Stalin. În anul 1946, Jdanov a fost autorul celebrei rezoluții „Despre revistele «Zvezda» și «Leningrad»”, care au dus la condamnarea Annei Ahmatova și a lui Mihail Zoșcenko. Fostul soț al marii poete Anna Ahmatova, poetul Nikolai Gumiliov, fusese deja executat pe vremea lui Lenin. Ahmatova scrisese, înainte de Revoluția din Octombrie, volume de poezii romantice care au câștigat îndată popularitate și au avut aprecieri critice pozitive.
La ea motivul poetic este dragostea, îndeosebi cea interzisă și tragică. La maturitate a abordat teme civice, patriotice și religioase. Jdanovismul s-a remarcat prin campanii împotriva „cosmopolitismului, formalismului și decadentismului”. Așadar, diversitatea temelor abordate de Anna Ahmatova a fost interpretată de criticii oficiali ai URSS, adică de jdanoviști, ca „burgheză și aristocratică”.
Mai mult, pornind de la o poezie unde trata două motive – dragostea și Dumnezeu – a fost caracterizată ca fiind jumătate călugăriță și jumătate prostituată! Din 1923 și până în 1940 nici un volum de-al ei nu a mai fost publicat în URSS. După acest an, i s-au publicat câteva poezii în revista „Zvezda” și a scris un volum cu selecții din poeziile apărute anterior, care după câteva luni a fost brusc retras de la vânzare și din biblioteci.
În august 1946, Anna Ahmatova a fost criticată cu asprime de CC al Partidului Comunist pentru erotismul și misticismul poeziilor și, pe deasupra, pentru indiferența ei politică. Abia după moartea lui Stalin poeta a fost treptat reabilitată, publicându-i-se și volumele. Poate că soarta victimelor lui Jdanov nu ne-ar interesa prea mult, dacă de la el nu s-ar fi inspirat și culturnicii români, strivind destinele unor mari artiști și oameni de știință.
Adrian BUCURESCU
