Limba germană pentru copii și adulți – o investiție pentru propriul viitor

Categories CulturaPosted on

Cu toții știm cât de utilă este cunoașterea limbilor străine în numeroase domenii, comunicarea eficientă și abilitățiile dobândite prin intermediul acestui proces aducând o serie largă de oportunități și beneficii profesionale și sociale.

Ocupând locul doi în topul celor mai vorbite limbi din Europa, limba germană se bucură de o popularitate și în România, fiind deosebit de răspândită în rândul universitățiilor, companiilor și diferitelor asociații.

Asociația Gutenberg – cea mai mare comunitate și rețea de tineri vorbitori de limba germană din România, este reprezentativă pentru mediul germanofon din România și pentru educația în limba germană, însumând peste 160+ de proiecte și programe educaționale în cei 12+ ani de activitate.

Deodată cu creșterea semnificativă a numărului membrilor, participanților și al colaboratorilor, a crescut și interesul și cererea pentru oportunități de formare și dezvoltare profesională. Ce elemente comune au programele educaționale dezvoltate? Limba germană și educația non-formală.

Astfel, am dezvoltat o serie de cursuri în limba germană, pentru toate categoriile de vârstă și diferite nivele lingvistice, în cadrul a două inițiative complementare de tip start-up:

Centrul Gutenberg: cursuri de limba germană pentru adulți și companii;

Centrul Didacto: cursuri și activități educaționale în limba germană pentru copii.

De ce limba germană?

Să începem prin a explica ce înseamnă limba germană pentru noi. Pentru noi, tinerii din Asociația Gutenberg, limba germană înseamnă comunitate, proiecte de tineret și oportunități de învățare, burse și programe de formare, tabere educaționale și oameni implicați, deschidere către educație non-formală și către alte mentalități.

Atunci când vine vorba de un loc de muncă bine plătit și sigur, limba germană oferă adulților nenumărate oportunități în domeniul turismului, tehnologiei, afacerilor și nu numai. Cunoașterea acesteia constituie un avantaj imens pe piața muncii din România, atât în cadrul multinaționalelor, cât și în rândul altor companii, aducând cu sine o varietate de beneficii financiare și sociale, un mediu standardizat de desfășurare și un stil de viață pe măsură.

Prin intermediul limbii germane, copiii pot obține diferite certificări, cu scopul de a le servi mai apoi în viața profesională, dar și în cadrul universităților străine, unde pot obține o bursă de studiu. Toate acestea au un impact puternic în ceea ce privește dezvoltarea socială și culturală a celor mici.

Unde pot învăța limba germană adulții?

Centrul Gutenberg, inițiativa marca Gutenberg de învățare a limbii germane pentru adulți, își propune să îi sprijine pe cei care doresc să învețe această limbă prin cursuri online și resurse educaționale.

Oferta de cursuri cuprinde cursuri clasice, care se axează pe învățarea limbii germane după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, dar și cursuri conversaționale, unde participanții au posibilitatea de a exersa cunoștințele dobândite cu un vorbitor nativ de limba germană.

Prețul scăzut al cursurilor, timpul economisit, disponibilitatea de a le accesa de oriunde, dar și disciplina și abilitățile dezvoltate prin intermediul materialelor interactive sunt doar câteva din avantajele pe care le au cursurile online. Acestea au fost beneficiile apreciate de peste 400+ cursanți absolvenți.

Pentru cei care nu au testat încă beneficiile programelor educaționale online, există opțiunea de a participa la un curs introductiv de germană 100% gratuit.

Unde pot învăța limba germană copiii?

Centrul Didacto, o inițiativă marca Gutenberg de învățare a limbii germane pentru cei mici, își propune să ofere copiilor experiențe educaționale calitative, online și offline, prin care să schimbe mentalități în ceea ce privește sistemul educațional din România. Misiunea Didacto este de a crește generații de copii încrezători care vor ajunge acolo unde își propun.

Activitățile online sunt cursurile de limba germană și atelierele conversaționale de limba germană. Ele sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat).

Suntem convinși de calitatea programelor, așa că oferim posibilitatea de a participa la sesiuni gratuite demonstrative, pentru a afla cum se desfășoară acestea, care este dinamica grupului, metodele de predare și chiar evaluarea nivelului lingvistic al copilului.

Pe lângă activitățile online, vara și iarna ne întâlnim și offline cu copiii, la taberele de germană de zi în Cluj-Napoca sau cu cazare la munte, având tematici diverse.

Vă invităm la programele Gutenberg, accesând site-urile noastre, să învățăm limba germană împreună, cu plăcere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *