Noul VW Passat 2011, facelift major

Categories trimitere stanga (cu foto), UtilPosted on

Noul VW Passat 2011, facelift major

Modelul Passat de la Volkswagen reprezintă una dintre poveștile de foarte mare succes în istoria auto, cu peste 15 milioane de automobile vândute de când modelul a fost lansat în 1973.

La Mondial de l’Automobile din Paris (2-17 octombrie), Volkswagen prezintă în premieră mondială un Passat care se vrea complet nou, dar care reprezintă, de fapt, un puternic facelift al unui model aflat la 5 ani de viață. Ambele variante, berlină și break, au fost lansate în același timp.

Așa cum a cincea și a șasea generație de Passat părăsiseră deja granițele convenționale din clasa medie atunci când au fost lansate, prefigurând o cale de acces pentru segmentul superior cu caracteristicile lor high-end, a șaptea generație continuă natural această tendință. O configurație complet nouă de design a fost creată prin adoptarea unui stil inspirat din facelift-ul modelului de lux Phaeton.

Fără a părăsi clasa mijlocie din punct de vedere al prețurilor, Passat se apropie de segmentele de sus, prin confortul, calitatea și echipamentele de siguranță, precum și prin sistemele de asistență electronică. Modelul Passat, disponibil în aceleași variante Trendline, Comfortline și Highline ca nivel de echipamente, promite să ofere acum mai multă valoare datorită caracteristicilor sale optimizate. De exemplu, echipamentul standard pe toate modelele turbodiesel include acum un sistem de economisire a combustibilului Stop/Start și un sistem de regenerare a bateriei.

Consum minim de până la 4,2l/100km

Ca de obicei pentru un Volkswagen, noul Passat se luptă cu economia de combustibil și eficientizarea arderilor pentru emisii scăzute. Toate motoarele de la 77 kW/105 CP până la 220 kW/300 CP au demonstrat în urma testelor un consum de carburant mai scăzut cu până la 18 procente. Cel mai mic propulsor, care este un turbodiesel destul de puternic de 1.6 TDI și 105 CP (250 Nm), consumă acum în medie doar 4,2  l/100 km, care este echivalent cu 109 g/km de CO2.

Cel puțin așa susține producătorul în date oficiale. Reducerea consumului și noxelor poluante se bazează pe tehnologii de ultimă oră, cum este și  sistemul Stop/Start care contribuie la o economie considerabilă de carburant și la versiunile alimentate cu benzină.

Caracteristici de siguranță high-tech

Volkswagen face progrese reale și în zona de siguranță. Modelul precedent a atins deja un impresionant nivel de cinci stele la testele de impact Euro-NCAP. Noul model are măsuri de siguranță la un nou nivel, cu caracteristici cum ar fi o situație de frânare de urgență automată City, iar de la modele Comfortline în sus, un echipament inteligent standard cu funcția de detectare a oboselii.

Ca o componentă a sistemului automat opțional ACC, sistem adaptiv de control al vitezei de croazieră, funcția de frânare de urgență reacționează independent la viteze sub 30 km/h, fiind deci utilă mai mult în mediul urban. Sistemul de detectare a oboselii, pe care Volkswagen îl introduce pentru prima dată în această clasă, este continuu activ. Acesta detectează o concentrație redusă a șoferului și îl avertizează cu un semnal acustic și chiar un mesaj un mesaj vizual care apare în panoul de instrumente, recomandându-i șoferului că ar trebui să ia o pauză de la condus.

O altă caracteristică nouă pe Passat este sistemul Dynamic Light Assist, o opțiune oferită în asociere cu faruri bi-xenon. Prin intermediul unei camere montate în față, sistemul detectează traficul din sens opus și în mod automat reglează fasciculul de lumină pentru optimizarea vizibilității.

Sisteme inovatoare de confort

Pentru prima dată pe un automobil de clasă medie, specialiștii VW au montat sisteme inovatoare de confort cum ar fi Easy Open. Dacă noul Passat sedan este echipat cu Keyless Access (deschidere automată a ușilor și pornirea motorului fără cheie), o mișcare specifică de picior în spatele vehiculului este suficientă pentru a deschide capacul portbagajului. Oricine care a stat lângă o mașină cu ambele mâini ocupate cu bagaje știe ce utilă poate fi o funcție ca Easy Open.

Capacul portbagajului se deschide doar pentru cineva care care asupra sa cheile mașinii. Interfața om-mașină aici este un senzor situat în zona barei de protecție. Ca și în cazul noului Sharan, Park Assist II va fi acum, de asemenea, oferit și pe Passat. Acest sistem nu numai că poate ajuta la parcarea în paralel cu partea carosabilă, dar poate găsi calea spre locuri de parcare disponibile. Nu în ultimul rând, trebuie menționat un sistem al navigației RNS 510 care detectează semne de limită de viteză și le trimite la touchscreen în consola centrală.
A șaptea generație a acestui bestseller va fi disponibilă pe piețele europene începând cu mijlocul lunii noiembrie.

Adrian Robert BĂLAN