Categorii
Cultura

Slujire pentru surzi

Slujire pentru surzi

Biserica Ortodoxă Română (BOR) face pași semnificativi pentru apropierea de credincioșii defavorizați, oricare ar fi categoriile acestora – de la copii abandonați și prostituate până la confrații noștri cu dizabilități. În anul acesta universitar (2010-1011) va fi inaugurat un program de studii postuniversitare (master) la Facultatea de Teologie din Pitești, pentru formarea interpreților autorizați în limbajul mimico-gestual.

Cursul este intitulat „Teologie – Misiune și slujire prin limbajul mimico-gestual” și este organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului. La finalul celor patru semestre participanții vor avea o diplomă de specialitate în limbaj mimico-gestual. Un număr de 12 locuri vor fi fără taxă.

A transmite celor care nu vorbesc cuvântul Domnului doar prin semne, a te face înțeles când vorbești despre credință de către cei care nu aud sau nu văd – iată o adevărată provocare pentru un preot cu vocație. Exprimarea prin gesturi nu este deloc facilă, te obosește, durează mai mult decât exprimarea verbală. A te spovedi prin gesturi este o chestiune surprinzătoare pentru un om fără astfel de probleme.

De mai mulți ani acest lucru este posibil și în România, căci există câțiva preoți cu suflet mare care au luat această cruce. Părintele Constantin Onu de la Facultatea de Teologie din Pitești este primul care a ținut în BOR o slujbă în limbaj mimico-gestual încă din anul 1996. Deja și-a făcut ucenici, căci există câteva zeci de preoți care se exprimă prin semne în mai multe orașe din România: Oradea, Sibiu, Iași, Constanța, Alba Iulia, București și, desigur, Pitești.

În puzderia de facultăți și seminarii teologice apărute după 1989, spre cinstea lor, preoții din Pitești și-au găsit astfel un „culoar” unic în țară. Încă din 1996 preotul Constantin Onu a reușit să înființeze un departament special pentru preoții care doreau să slujească celor cu deficiențe de auz.

Puțină lume știe că și în Capitală există un lăcaș pentru surzi: Biserica „Sf. Elefterie Vechi”. Dar prima slujbă s-a ținut în anul 2003 la Mănăstirea „Radu Vodă”. La Biserica „Sf. Elefterie Vechi” slujește pr. Victor Preoteasa. Acesta a învățat grație profesorilor din Pitești limbajul semnelor. A devenit preotul comunității surzilor din București. Dar nu este singurul. Pr. Cosmin Costache slujește, de asemenea, la Biserica Udricani din București, pentru cei care nu aud. Tot el predă religie prin limbajul mimico-gestual la Școala Specială pentru deficienți de auz nr. 2 din Drumul Taberei.

A te exprima în acest mod și a te face înțeles de aproapele tău este una dintre minunile discrete ale lumii. Se dovedește astfel că mulți dintre noi, cei cu urechile normale,  suntem mai departe de viața creștină decât surzii.

Marius VASILEANU

Categorii
Cultura

Cioran și fascinația nebuniei

Cioran și fascinația nebuniei

După Eminescu, omul din scrisori, Dan C. Mihăilescu continuă proiectul său de investigare a autenticității marilor scriitori, convins că numai în scrisori aceștia nu au inventat nimic și deci doar aici ei pot fi regăsiți așa cum au fost, disperați, însângerați sau, dimpotrivă, stângaci până la a fi caraghioși.

Cioran a avut geniul corespondenței și, așa cum spune criticul și istoricul literar, epistolele, cartolinele, plicurile lipite nervos, duios sau tandru i-au ocupat lui Cioran  aproape fiecare fiecare dimineață timp de jumătate de veac.

A primit și a trimis scrisori atât oamenilor simpli, cât și personalităților. Poate aici s-au strâns tot geniul său, nestăpânirea și rafinamentul, până la urmă, marea ispită a nebuniei care nu este altceva decât de-a te deosebi de ceilalți.

Cercetarea lui Dan C. Mihăilescu este suplă, densă, evitând lăbărțările și comentariile de prisos. Avem un Cioran comprimat ca într-o pastilă, ceea ce autorului, care detesta mulțimea de cuvinte, i-ar fi plăcut enorm, mai ales că a mărturisit cu un anumit prilej.

Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența  decât în opera sa. Acesta este și motoul unei cărți bijuterie apărute, ca și precedenta de aceeași factură, la Humanitas.

Dan STANCA

Categorii
Cultura

A doua viață a Zoei Dumitrescu Bușulenga

A doua viață a Zoei Dumitrescu Bușulenga

De câțiva ani la Putna au loc colocviile Zoe Dumitrescu Bușulenga, unde participă o categorie aparte de cărturari și scriitori, oameni atrași de spiritualitate, pentru care lumea este cosmos, și nu hazna, iar omul, o minune a Domnului, și nu un robot.

Și anul acesta, la sfârșitul lunii august, a avut loc o asemenea întâlnire, sub o titulatură generoasă, „Fertilitatea mitului”.

Dintre cei prezenți i-aș aminti pe Dan Hăulică, Alexandru Zub, Sorin Lavric, Teodora Stanciu, Adrian Alui Gheorghe, Casian Maria Spiridon. Din punctul de vedere al relativismului dizolvant, asemenea discuții și întâlniri nu prezintă importanță.

Dar generației mele, a celor care au trecut de 50 de ani și  care au crescut în cultul lui Eminescu  și al romantismului cu toate ramificațiile sale artistic intelectuale, îi arată că duhul nu s-a osificat și suflă acolo unde vrea.

Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost un cărturar eminent, care s-a implicat abitir în viața cetății, tocmai într-o perioadă nefericită. A scris și a citit enorm, a ajutat mulți tineri, a condus un institut de anvergura celui de Teorie și Istorie Literară.

A crezut în libertatea prin cultură chiar și în condiții vitrege, așa cum erau impuse de regimul comunist. A plătit însă Cezarului un bir greu. Este  vestită în sens negativ comparația pe care a făcut-o între epoca lui Ceaușescu și cea a lui Pericle.

Nu a fost singura care a semnat asemenea gafe. O ieșire ca aceasta te poate descalifica pe veci, mai ales dacă are rezonanțe bombastice. Nu-mi dau seama cât din sufletul distinsei profesoare chiar a crezut în enormitatea afirmației.

Dar mai contează asta acum? Colocviile pe care duhovnicește le patronează și care parțial o și evocă dovedesc că, în timp, omul, oricât a greșit, până la urmă se mântuiește. De aceea, vorbind despre personalitatea ei, avem în vedere faptul capital, acela al tunderii în monahism cu patru ani înainte de moarte.

S-a stins tot acum patru ani, în 2006, la 86 de ani, ducând cu ea nădejdea în veșnicie. Aceasta, de altminteri, reprezintă și adevărata ei renaștere.

Ironia face ca un profesor universitar care o viață a scris despre Renaștere și a fost atașat de valorile umanismului cultural laic, în finalul vieții, să cunoască veritabila resurecție în sens creștin.

Cine spune acum Zoe Dumitrescu Bușulenga spune maica Benedicta. Este ca o revanșă asupra tuturor tomurilor și a cuvântărilor oficiale. Surâsul morții înnobilează masca scriitorului.

Dan STANCA

Categorii
Sport

Dinamo și Steaua execută ordinele lui Ceaușescu!

Dinamo și Steaua execută ordinele lui Ceaușescu!

Cu ani în urmă, Nicolae Ceaușescu a ordonat ca sporturile de echipă să fie marginalizate pentru a fi favorizate cele individuale. CS Dinamo și CSA Steaua țin acum cont de sfaturile defunctului.

VEDETĂ. Viorel Mazilu, ultimul mohican al Stelei, fosta campioană la handbal masculin

Nu era doar un zvon: înainte de 1989, Nicolae Ceaușescu ordonase ca sportul românesc să se concentreze pe probele individuale, nu pe cele pe echipe. Logica era simplă. Nu mai era nevoie să „hrănești” 20-25 de guri, câte ar fi într-o echipă (handbal, volei, baschet, rugby etc.), pentru a obține o medalie mondială sau olimpică, ci numai două-trei (sportiv, antrenor, eventual medic) pentru a avea aceeași finalitate, adică obținerea unei medalii.

La vremea respectivă, ordinele s-au executat și așa au ajuns handbalul, baschetul, voleiul, rugby-ul sau hocheiul ca, din discipline de frunte, care aduceau titluri mondiale sau europene (ce puțini știu că românii au în palmares, la volei, mai multe Cupe ale Campionilor Europeni, competiția care a precedat Liga Campionilor!), să devină niște sporturi anonime, care și acum se zbat  măcar pentru o calificare la un turneu final… Din păcate, tactica lui Ceaușescu a făcut prozeliți. Clubul Sportiv (CS) Dinamo și Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, adică cele mai importante grupări sportive din România timp de mai bine de 50 de ani, au decis în ultimul timp să treacă pe linie moartă sporturile de echipă pentru a favoriza disciplinele individuale.

Așa se face că, din grupări care în anii precedenți se băteau la titlu la aproape toate sporturile de echipă, „granzii” Capitalei au ajuns acum în anonimat.

CS Dinamo a retrogradat!

Ceea ce părea de domeniul imposibilului în baschetul românesc s-a întâmplat în această vară: echipa de baschet masculin a CS Dinamo a retrogradat! Echipa alb-roșie are în palmares nu mai puțin de 22 de titluri de campioană națională, dar asta nu a contat pentru actualii conducători ai clubului din Ștefan cel Mare, în frunte cu Elisabeta Lipă!

„După unii înseamnă o tragedie că a retrogradat echipa de baschet de la Dinamo. Se spune că are tradiție, că a fost campioană. Au trecut anii, au trecut acele vremuri, indiferent cât suntem noi de Dinamo”, a declarat Elisabeta Lipă, stârnind mânia foștilor mari baschetbaliști dinamoviști.

„Era previzibilă această retrogradare din cauza modului în care conducerea clubului a înțeles să se ocupe de secția de baschet. Cred că mai bine desființau echipa înaintea acestui sezon decât să-i pună pe acești jucători într-o asemenea situație”, acuză Alexandru Vinereanu, care a petrecut peste 25 de ani la Dinamo ca jucător și antrenor.

La CS Dinamo însă eșecurile nu au atins numai secția de baschet, ci și pe cea de handbal masculin. Și aici avem de-a face cu o mare glorie a sportului românesc, sportul cu mingea mică ducând în Ștefan cel Mare 16 titluri naționale, dar și Cupa Campionilor Europeni (Liga Campionilor de azi) în 1965! Istoria nu a impresionat-o pe doamna Lipă, așa că Dinamo București a fost trimisă „la export” în această vară, devenind Dinamo Brașov!

Din cauza lipsei banilor, fosta campioană a Europei a terminat sezonul trecut pe penultimul loc al clasamentului și a fost la un pas de desființare. Unii au considerat că mutarea echipei la Brașov va salva handbalul dinamovist, numai că atât timp cât Dinamo București a devenit Dinamo Municipal Brașov și joacă sub Tâmpa, e clar că gruparea din Ștefan cel Mare nu mai are echipă de handbal, iar istoria a fost aruncată la coșul de gunoi!
Nici rugby-ul dinamovist nu respiră prea bine.

Echipa care a cucerit o dată Cupa Campionilor Europeni și de 16 ori campionatul României a înregistrat recent cel mai usturător eșec din istoria participărilor sale interne, pierzând cu 0-64 meciul de la Baia Mare! De aici și până la alte înfrângeri de neacceptat pentru fostele mari glorii (3-47 cu Farul, 7-37 cu Steaua etc.) nu a mai fost decât un pas, iar tinerii rugbyști dinamoviști de azi nu mai pot decât să se gândească cu nostalgie la zilele când echipa lupta pentru titlu.

Steaua, prin Purgatoriu

CSA Steaua a trecut deja prin situația actuală a dinamoviștilor. Cu câțiva ani în urmă, echipa de baschet masculin (cu numai un titlu mai puțin decât Dinamo, 21) a retrogradat și a avut nevoie de mai multe sezoane pentru a reveni în elită. Seliștii au fost ai nimănui, au jucat pe unde au apucat, iar umilința a fost maximă, pentru că la vremea respectivă era vorba de prima mare echipă de acest gen care ajungea în eșaloanele inferioare.

DEZILUZIE. Baschetul dinamovist a suferit umilința maximă.

Iar situația a fost identică la volei masculin, acolo unde fosta dublă finalistă a Cupei Campionilor Europeni, plus de patru ori câștigătoare a Cupei Cupelor, devenise o grupare de pluton, fericită dacă evita retrogradarea…
Din păcate, în acest an situația s-a repetat la handbal masculin. Sponsorul echipei și-a retras sprijinul, iar lotul a fost decimat, doar 2-3 dintre foștii titulari rămânând să mai apere culorile roșu-albastre! Consecința e logică: din candidată la titlu, Steaua ar fi acum mulțumită să se salveze de la retrogradare!

Unul dintre cei care au adus glorie clubului, Radu Voina, acuză actuala stare a lucrurilor: „Ce s-a întâmplat este de neacceptat. În ultimii trei ani s-a făcut o jucărie din acest brand Steaua, care nu e de ieri, de alaltăieri, e de 60 de ani, e a atâtor generații de handbaliști. Unii sunt în neființă și, probabil, de acolo de unde sunt se răscolesc pentru că cineva s-a jucat cu acest brand și după trei ani l-a lăsat să moară, cu patru jucători și juniori, ceea ce este de neacceptat”. În treacăt fie spus, dacă putem zice așa, Steaua are 28 de titluri naționale la handbal (record), plus două Cupe ale Campionilor

Europeni și alte două finale jucate!

La Dinamo și Steaua au apus vremurile în care echipele aduceau glorie. Acum la modă sunt sporturile individuale sau în „echipe mici” (canotaj, kaiac-canoe ș.a.m.d.), mai ieftine la medalii și mai ușor de strunit. Așa cum a vrut Ceaușescu.

Tudor Florin MIHALACHE

Categorii
Escală în alte lumi

De ce Al-Qaeda este încă importantă

De ce Al-Qaeda este încă importantă

VÂRF. Atentatul de la World Trade Center, apogeul terorismului

Bin Laden și rețeaua sa inspiră noi generații de extremiști din întreaga lume.

Directorul CIA, Leon Panetta, declara recent că Al-Qaeda nu mai dispune decât de 50 până la 100 de oameni în Afganistan.

Acest număr sugerează că rețeaua lui Bin Laden nu mai reprezintă o amenințare. Dar Al-Qaeda a fost întotdeauna o organizație mică, având doar 200 de membri când au fost comise atacurile antiamericane de la 11 septembrie 2001.

Ceea ce îngrijorează este nu dimensiunea organizației, ci ușurința cu care modelul poate fi replicat în orice parte a lumii. Acest fapt a fost avut în vedere de Osama bin Laden încă de la crearea rețelei, pentru care s-a folosit de baza de date cu voluntarii străini din războiul împotriva sovieticilor.

Al-Qaeda a fost concepută ca o grupare de elită, care antrenează, instruiește și ajută alte organizații mai importante din punct de vedere militar, principalii beneficiari fiind talibanii, ale căror efective sunt estimate la cel puțin 25.000 de oameni.

Bin Laden și Al-Qaeda au căpătat o dimensiune aproape mitologică, fascinând adolescenți și copii din rândul cărora se recrutează noua generație de extremiști islamici.

Palmaresul recent al rețelei include atacuri care dovedesc infiltrarea în armată și servicii secrete, cum ar fi cel de la baza militară Fort Hood din Texas sau atentatul sinucigaș soldat cu moartea a șapte agenți CIA dintr-o bază secretă din apropiere de Khost, comis de un agent dublu iordanian.

Dana HĂDĂREANU

Categorii
La zi

Nevoia de a fi credibil

Nevoia de a fi credibil

Pentru a grăbi reforma, premierul a considerat că dă bine la popor dacă renunță la câțiva miniștri foarte des criticați, inclusiv de către liderii partidelor din opoziție. A strâns din dinți și i-a convins pe Videanu și Berceanu, două nume grele în PDL, să accepte imediat ieșirea din Guvern pentru a salva partidul de la un răsunător faliment politic.

Opoziția nu are nicio alternativă de guvernare în măsură să convingă alegătorii

Emil Boc a ales această soluție, logică după părerea lui, și pentru a stopa tensiunile din partid întreținute de junimiștii pedeliști, sătui de acuzațiile aduse la adresa unor politicieni abonați permanent la fotoliul de înalt demnitar. Premierul se laudă că a acționat cu responsabilitate, ca un adevărat democrat-liberal, neputând însă să probeze că remanierea poate să fie soluția îmbunătățirii situației din țară.

Pentru că ceea ce se întâmplă acum în societatea românească, indiferent că ne referim acum la segmentul economic, politic sau social, este departe de așteptările populației, care simte cum se insinuează un mod de acțiune lipsit de responsabilitate. Se știe că o asemenea manieră de a acționa, unde interesele de partid se iau la întrecere, a dezvoltat întotdeauna mecanismul minciunii, corupției, lașității și perversității.

Atât timp cât Guvernul se împacă frecvent cu mediocritatea, este practic imposibil ca perspectiva clădită pe incertitudini să aducă modificări radicale în viața cetățeanului de rând. Analizați starea națiunii și veți afla în ce mod a înțeles acest Guvern să lucreze pentru popor și ce lucrători are pentru ducerea la capăt a reformelor structurale angajate pe parcursul mandatului. Puneți apoi cap la cap greșelile manageriale din ultimele luni, nenumărate și de neacceptat, și veți constata slaba pregătire a celor acreditați politic să ia decizii într-o perioadă de recesiune maximă.

Actorii-cheie au ieșit la suprafață. Cabinetul lui Boc și-a dat doctoratul în degradare într-o perioadă scurtă. Nu criza este de vină, ci neputința de a opera sistemul etatist moștenit de la liberali și pesediști. Nimeni nu i-a împiedicat pe pedeliști să reformeze instituțiile statului înainte ca în România să se instaleze criza. Era un pas înainte dacă același premier avea curajul să scoată birocrația din instituțiile statului, fără să lase oamenii pe drumuri din lipsă de alternative.

A încercat doar să impună dominația sa de facto într-o perioadă când opoziția își lingea rănile, iar sindicatele nu mișcau în front. Reușita n-a adus nici un câștig câtă vreme economia s-a prăbușit, iar populația, în majoritate, a ajuns să înjure guvernanții pentru nivelul de trai batjocoritor. Dacă remanierea țintește doar perspectiva alegerilor viitoare, înseamnă că interesele PDL nu au nici o legătură cu latura social-economică.

Această așa-zisă înnoire  fără fond, dacă rămâne doar la acest stadiu, va parca definitiv partidul condus de Emil Boc în liziera clasei politice, existând riscul apariției unei rupturi interne aidoma pedeseriștilor de pe vremuri. Asaltul pur verbal al premierului, care nu avea  altceva de făcut decât să discute la Drobeta Turnu Severin cu reprezentanții administrațiilor locale pedeliste despre pregătirea partidului pentru alegerile viitoare, depășește cu mult puterea de înțelegere a omului normal.

Țara este în fierbere, sindicatele din învățământ amenință, iar miniștrii se prind în horă de dragul unui candidat pedelist care vrea să fie ales primar. Faza simulacrului democrat-liberal începe să deranjeze atât timp cât problemele de fond ale societății românești au o rezolvare superficială, factorul social fiind trecut în coada listei.

Politica de control național, în capcana căreia a căzut și partidul de guvernământ, nu este un bine făcut societății, ci o favoare pentru o formațiune politică dispusă să facă compromisuri de tot felul. PSD a pierdut bătălii și pentru că s-a substituit statului. La fel și PNL, care a căzut de pe afiș din același motiv. PDL se pare că nu a înțeles nici astăzi că poate să-și rupă gâtul dacă stă cu fața la Cotroceni și cu spatele la popor. Disponibilizarea unor baroni precum Berceanu sau Videanu nu salvează Guvernul câtă vreme simulacrul de reformă radicalizează populația.

Premierul nu trebuie să se teamă de o posibilă moțiune de cenzură a opoziției, nici de amenințările liderilor de sindicat, care anunță demonstrații de stradă, ci doar de elevii din școlile insalubre, de sanitarii din spitalele degradate, de depopularea satelor, eventual, de nesiguranța cetățeanului rămas fără cel mai important capital locul de muncă.

Eliade BĂLAN

Categorii
La zi

O căpușă pe trupul Poștei Române – SOLUȚIA „PARASHUTE”

O căpușă pe trupul Poștei Române – SOLUȚIA „PARASHUTE”

Cu ce să fi greșit ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale Gabriel Sandu ca să-l determine pe premier să-l remanieze? Este vorba de un minister fără convulsiile de la Finanțe, Muncă sau Transporturi. Să vedeți de unde i se trage ministrului Comunicațiilor: de la Poștă. Ați citit bine: POȘTĂ.

Christian Brandstetter, "creierul" afacerii

După ce s-a lansat pe piață acuza că Poșta este râvnită de un mogul – s-au câștigat și alegeri cu acest slogan –, Gabriel Sandu a fost chemat la partid:
– Îi cunoști pe domnii Brandstetter și Drăgoiu?
– Nu.
– Nu contează. Cu acești domni Poșta va înființa două societăți de asigurări – i s-a spus.
– Și cum vom motiva?
– Relansarea economică a Poștei.

Trebuie să recunoaștem că la ceea ce veți citi mai la vale s-a găsit o acoperire genială: relansarea economică a unui organism pe trupul căruia urmează să se lipească o căpușă cu gir de partid. Fostul ministru Gabriel Sandu a înghițit-o cu noduri.

Lucrarea s-a elaborat cu greutate, pentru că domnii Brandstetter și Drăgoiu aveau promisiuni de la partid că avantajele vor fi pentru partea „germană” (domnul Christian Brandstetter este cetățean austriac, a lucrat sau mai lucrează pentru Wiener Staedtische, dar, mai nou, a găsit un partener pentru Poșta Română).

Așa a început să prindă viață un Memorandum cu argumente pentru înființarea unei societăți de asigurări cu participația Poștei Române și HDI Gerling International Holding AG din Hanovra (HGINT). Din documentul elaborat de cele două părți, în română și germană, și care urmează să fie aprobat de prim-ministrul Emil Boc reiese că este vorba de un „parteneriat” pe termen lung (25 de ani) între Poșta Română și HGINT la constituirea „în interes reciproc” a unor societăți comerciale de asigurări, cărora le-au mai zis și „societăți în comun”.

Acestea ar urma să poarte numele „SC Poșta Română Asigurări de Viață SA” și „SC Poșta Română Asigurări SA” (49% Poșta Română și 51% HGINT).
Intenții mărețe: în afară de obișnuitele produse de asigurare – de viață, RCA, CASCO, de clădiri și bunuri, accidente –, „societatea în comun” ar urma să aibă și produse financiare – asigurări de credite, produse de economii.

Suveicile BRARO

Încă din preambul, invocându-se „atingerea scopului prezentului acord”, Poșta Română acceptă concentrarea know-how-ului în mâinile HGINT și – surpriză! – firmei BRARO II H. Poșta Română și HGINT vor participa la constituirea și dezvoltarea societăților în comun – aici fiți atenți cum mai este strecurată o căpușă – „cu implicarea BRARO International Insurance Holding SRL”.

De unde până unde acest BRARO? Îi aparține lui Christian Brandstetter. Dar unde apare domnul Drăgoiu Paul Constantin? Investitorul austriac, gândindu-se probabil la parteneriatul pe termen lung, a înființat în România, în urmă cu mai bine de un an, mai multe BRARO.

SRL-ul de la apartamentul 16 ar urma să preia 8% din companiile de asigurare

Firma trecută la capitolul 2 prin formula „cu participarea” BRARO International Insurance Holding SRL, înregistrată în România în apartamentul 6 din Bd. Mircea Vodă 34, București, îi are ca acționari pe BRARO Investment Company SRL (Mircea Vodă 34, ap. 8, administrator Drăgoiu Paul Cristian; asociat – „Simplicius Establishment”, o căsuță poștală din Liechtenstein, probabil tot a lui Brandstetter) și BRARO Management&Consulting (tot Mircea Vodă 34, dar ap. 21).

Peste tot, acționar Brandstetter. Asemenea încrengături de firme (unii le zic “bârligături”) sunt folosite acolo unde se intenționează plimbarea fondurilor până li se pierde urma. Iar în înțelegerea cu Poșta Română, pe BRARO o întâlnim doar acolo unde este vorba de cotele de profit.

Poșta Română, numai obligații

Acum să vă țineți bine: participația Poștei Române la drepturile de vot în Adunarea Generală a fiecărei societăți în comun este de 1%, iar a HGINT – de 99%, în contradicție cu participația fiecărui acționar. În mod normal, Poștei Române ar trebui să-i revină cel puțin 49%.

Poșta se obligă să îndeplinească toate formalitățile pentru folosirea denumirii Poșta Română, dar și a emblemei cu marca „Poșta Română”. O garanție că afacerea se face cu girul unei firme de încredere în rândul românilor. Succesul noii afaceri îl constituie brandul „Poșta Română”.

De aceea, se insistă în contract pe faptul că noua organizație trebuie, „în mod vizibil”, percepută ca parteneră de afaceri cu Poșta Română, practic, cu statul român.

Să vedem în ce constă capitalizarea societăților în comun. HGINT se angajează să pună la bătaie capitaluri adiționale de câte 12 milioane euro. Deși este o sumă derizorie pentru două megasocietăți de asigurări, cum credeți că vor sosi banii? În opt exerciții financiare, adică opt ani.

Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicațiiilor și Societății Informaționale

Mai pe șleau, se va lucra cu „materialul clientului”, adică pe banii primilor asigurați, pentru că infrastructura o pune Poșta la bătaie. Banii trebuie însă returnați, ba chiar cu dobândă. Ce „investește” HGINT scoate întreit. Deci va fi în câștig. Risc doar pentru Poștă. Oricum, cele 12 milioane de euro nu acoperă infrastructura de sute de milioane de euro a Poștei.

Practic, activitatea de asigurări pentru cele două societăți va fi preluată de angajații Poștei Române, care vor avea și calitatea de „agenți de asigurări”. Prevederile contractului sunt mai mult decât clare: „Întregul colectiv de muncă al Poștei Române este pus la dispoziția societăților în comun”.

Mai mult, Poșta Română se angajează să asigure condiții pentru activitatea de asigurări chiar și în cele mai îndepărtate agenții sau puncte de lucru din mediul rural. Toți poștașii, toți funcționarii vor lucra pentru HGINT. Poștașii când vor duce pensia vor insista și pentru o asigurare de viață – „produsul” născut în laboratoarele PDL. Pensionarii vor fi primele ținte: când li se va plăti pensia li se va băga pe gât și o poliță.

Din capul locului se recunoaște că se vor folosi TOATE canalele de distribuție ale Poștei, inclusiv poziția sa pe piață, pentru a fi vândute noile produse de asigurare. Adică toată infrastructura Poștei, tot personalul ei, ba și partenerii. Poștei îi revin și 49% din costurile inițiale de lansare, obținerea autorizației de funcționare, pregătirea activității.
O dată cu obținerea autorizației de funcționare pentru cele două societăți în comun, angajaților Poștei le este interzis să mai distribuie alte produse de asigurări.

Și este ceva, dacă ne gândim că, numai pentru clientela ING, Poșta Română a pus la dispoziție 580 de subunități poștale. Multe companii de asigurări își doresc colaborarea cu Poșta Română – atât pentru asigurarea parcului auto, a salariaților, cât și pentru vinderea de polițe la ghișeele sale. În noul contract, Poșta Română se obligă să transfere polițele de asigurări pentru toate bunurile – parcul auto, bunuri mobile și imobile – la noile societăți în comun. Să nu se uite că Poșta plătește polițe de asigurări de viață pentru circa 35.000 de salariați.

Le plătește din bani publici, la fel ca la răscumpărarea acțiunilor către HGINT. Când vine sorocul răscumpărărilor, Poșta plătește tot din bani publici.

Ca să fie asigurat succesul afacerii, Poșta Română, la îndemnul domnului Brandstetter, va încuraja proprii angajați și familiile acestora să încheie contracte de asigurare cu societățile în comun.

Suportul Guvernului

Acordul de cooperare are un capitol (1.11) care se numește chiar așa: „Suportul Guvernului român”. Bănuim că domnul Brandstetter a purtat ceva discuții la Guvern, de vreme ce și-a permis să-i traseze sarcini: „Preia răspunderea pentru luarea oricăror măsuri care sunt necesare sau oportune pentru implementarea prezentului acord prin Poșta Română”. Anexa 4 la contract chiar poartă denumirea de „Scrisoare angajament”.

Nici un guvern de acum înainte nu va putea să rezilieze un asemenea contract înrobitor. Cu atâtea obligații pentru Poșta Română, nu este exclus ca visul domnului Brandstetter să se îndeplinească: noile societăți în comun să obțină, în primii cinci ani, un loc în Top 10 al societăților de asigurări.

Compania Națională Poșta Română SA este societate comercială cu capital majoritar de stat. Statul român, reprezentat de MCSI, deține 74,0946%, iar Fondul Proprietatea – 25,00514%. 25% este o participație importantă. Fondul Proprietatea n-a fost informat de intenția Guvernului Boc de a înființa propria societate de asigurări, în schimb, partidul domnului Boc, da. În plus, în actualul obiect de activitate al Poștei Române, în statutul său nu este prevăzută înființarea unor asemenea societăți, ci activități conforme cu specificul său.

Soluția „Parashute”

Sunt sigur, stimați cititori, că cei mai mulți dintre dumnevoastră n-ați auzit de soluția „Parashute”. O găselniță a noii inginerii financiare: în cazul în care afacerea nu s-ar face în timp util, produsele de asigurare vor fi distribuite unui asigurător numit de HGINT, „fără ca în cadrul procesului de numire să fie implicată și Poșta Română” (soluția „Parashute”). Condiția este ca până în luna mai 2011 să fie înființată cel puțin o societate în comun, altfel înțelegerea se va limita la prestarea de servicii de intermediere de asigurări pentru un grup german neintrat pe piața românească – Talanx –, HGINT fiind o subsidirară a acestuia.

Pe neobservate, societățile de asigurări din România se vor trezi cu un HGINT intrat pe ușa din dos, care va avea acces la baza de date a Poștei, deci își va recruta clienții cu ușurință și va desființa concurența liberă cu ceilalți actori de pe piața asigurărilor. Poșta va oferi clienți „pe tavă”. Practic, un monopol.

Cum va fi „privatizată” Poșta Română

Cât timp vor funcționa societățile Brandstetter-Poșta Română, HGINT are pretenția la echivalarea mijloacelor financiare, partea română garantând toate tranzacțiile. Tot Poșta va fi obligată să plătească integral, în 30 de zile, 49% din suma calculată de HGINT că ar fi cheltuit-o.

Lovitura de teatru vine la capitolul 2.4.1: „HGINT se obligă să cesioneze Poștei Române acțiuni care reprezintă o participație de 40% din capitalul social al fiecărei societăți în comun, iar Poșta Română se obligă să cumpere și să preia de la HGINT acțiuni care reprezintă o participație de 40% din capitalul social al fiecărei societăți în comun”. Mai pe șleau, dacă Poșta Română nu va avea bani să cumpere, va fi înghițită pe nemestecate de HGINT.

La cât de înglodată în datorii este Poșta, n-are de unde plăti și va fi luată pe nimic. Și cum să nu fie falită, dacă are până și un serviciu care se numește „Info politics”? Poate va fi transferat la noile societăți în comun.

Ați observat, desigur, că au dispărut 9 procente din capitalul social. Opt dintre acestea vor fi concesionate enigmaticului BRARO II H, din Bd. Mircea Vodă 34, cel cu „implicarea”.

Poșta Română va mai avea un hop în al patrulea an de conviețuire cu HGINT. Va prelua (contra cost, evident) de la BRARO participația de 8%. HGINT își va asigura pe deplin drepturile și creanțele care-i aparțin, iar ca să fie sigură că Poșta își va îndeplini obligațiile, aceasta se angajează să „acorde și să constituie în favoarea HGINT garanții reale mobiliare de rang I asupra tuturor acțiunilor deținute în cadrul societăților în comun, la valoarea prețului de cumpărare plus 20%”.

Tot Poșta Română se obligă să cesioneze în contul plății către HGINT drepturile și pretențiile în legătură cu acțiunile Poștei deținute de societățile în comun, precum și pretențiile în legătură cu contractul de parteneriat. În caz de reziliere, Poșta este obligată să preia acțiunile celuilalt la cel mult 80% din valoare.

HGINT câștigă pe toate planurile. Așadar, Poșta Română, obligată la garanții imobiliare de rang I, n-are aproape nici un drept, suportă mai tot. Când se face o asociere se evaluează cu ce intră fiecare, cu ce patrimoniu participă asociații. Care este baza legală a lui 49%? Cum s-a evaluat?

Infrastructura Poștei va fi folosită, dar nu este trecută la capitalul social. Bunurile cu care participă Poșta ar trebui expertizate. În contract se vorbește de cota de profit (între 3 și 5%) din primele câștigate, dar și aceste infime procente vor fi cesionate de Poștă „în contul plății către HGINT”.

Poșta nu va primi nimic din cota de profit. În schimb, nu se specifică nimic dacă HGINT nu-și respectă obligațiile, neavând nici un risc. Poșta Română este cea care suportă pierderile. Din toate capitolele contractului se observă că Poșta este tratată cu un dușman, și nu ca un partener. HGINT își ia mereu măsuri de apărare. Cum s-ar zice, faci o afacere și celălalt suportă pierderea.

Unde-i logica? Dacă e pierdere, pierdem în comun, iar câștigul îl împărțim tot în comun. În schimb, Poșta plătește primele de performanță către angajații care lucrează și pentru cele două societăți în comun. Și tot Poșta asigură din resurse proprii (adică fonduri publice) nevoile de consiliere ale noilor clienți. Este vorba, în fond, de o preluare aproape gratuită.

Nu discutăm aici oportunitatea unor noi societăți de asigurări, în fond, se vor confrunta într-o piață liberă. HGINT este o firmă cunoscută în Germania, dar contractul ticluit în numele său este înrobitor pentru Poșta Română. Povestea cu banii investiți pe parcursul a opt ani, în vreme ce Poșta pune imediat toată infrastructura la dispoziție, stârnește îngrijorare. Cel mai câștigat va fi domnul Brandstetter, căruia Poșta îi va rambursa 8% numai pentru faptul că a tranzacționat afacerea.

Am putea conchide că „parașuta” plonjează unde trebuie și „acoperă” tot. Inclusiv afaceri de partid. Am studiat vreo sută de pagini de documente și n-am aflat cum acțiunea „Parashute” va relansa economic CN Poșta Română SA. Dacă tot greul cade pe Poștă, dacă afacerea este așa de profitabilă, te întrebi de ce n-o face singură. Iar dacă are nevoie de bani, s-ar putea împrumuta la banca proprie.

Petre Mihai BĂCANU

Categorii
opinii

Norocoși în nenorociri

Norocoși în nenorociri

Ne lăudăm cu poemul folcloric românesc “Miorița”, originalitatea sa nefiind cunoscută la alte popoare. Trăsături naționale răzbat și din “Meșterul Manole”. Zbuciumul lăuntric al artistului care a zidit opere de artă adevărate s-a transmis românilor. Suntem de multă vreme un popor resemnat.

Petre Mihai Băcanu

Fatalismul mioritic este, de fapt, resemnarea în fața morții. Să ne reamintim: doi ciobani, veri primari, se hotărăsc să-l omoare pe al treilea, cioban “străinic”. Fără un motiv aparent – proba morții inițiatice rituale. Un adevărat complot. Motivul crimei îl reprezintă invidia, lăcomia celorlalți ciobani.

Dacă analizăm bine, majoritatea conflictelor de la noi sunt de natură economică – ca-n “Miorița”, unde ciobanul moldovean era “mai ortoman”, adică mai avut, cu o avere mai mare.

“Meșterul Manole” este lauda spiritului creator. Vietatea zidită la temelia construcției, sacrificiu sacramental,  ne-a transmis însă puterea de a îndura, de a vărsa mereu lacrimi. Situația disperată în care s-au aflat constructorii seamănă cu starea de azi a României. Meșterul Manole a găsit soluția: jertfa. Boc  a găsit-o și el: tăierea salariilor, mărirea dărilor, scumpiri în lanț. Jertfa umană din zilele de demult este la fel de irațională ca jertfirea românilor, astăzi, prin pauperizare. Totul pentru popor, dar fără popor.

Meșterii din baladă sunt doar tentați să abandoneze zidirea, acum s-au abandonat mai toate (mai puțin sălile de sport, patinoarele, fântânile arteziene). Înainte de surparea zidurilor, nu avem decât să evităm finalul baladei: moartea tuturor constructorilor.

Imaginea României este una de ziduri “părăsite și neisprăvite”. Chiar nimic durabil nu-i posibil fără jertfirea celor mulți? Românii sunt mai tot timpul disperați. Se află mereu în situații nesigure, au devenit rezistenți la rău.

Aidoma Meșterului  Manole, în aceste vremuri ticăloase pe fețele românilor se citesc suferința, neliniștea, zbuciumul. Românii au tot mai mult un sentiment de inutilitate a eforturilor, ca pe vremea lui Negru Vodă. Cum să fie luat în serios un popor fatalist care-și găsește refugiu în abisurile din suflet, în manele, neam-prostie, în  știri-subiecte mizerabile?

Snobii, escrocii, mincinoșii, șarlatanii ne sufocă, românii n-au rezistat îndobitocirii. Geme plaiul mioritic de prostie și asistăm la necrofilia țării când nu ni se oferă “panem et circenses”. Să nu se uite că brațele slabe au căpătat putere când mânia populară a renăscut.

Aplaudați, cetățeni, România profundă!
A sosit Timpul!

Petre Mihai BĂCANU

Categorii
opinii

Mercenarii

Mercenarii

Sorin Ovidiu Vîntu a fost reținut pentru „favorizarea infractorului” Nicolae Popa, unul dintre marii artizani ai afacerii piramidale FNI, în cursul căreia câteva sute de mii de oameni și-au pierdut economiile. Câteva zeci însă, apropiați ai clicii de la vârful FNI, au câștigat sume importante.

Rodica Palade

Judecătorii deliberează și, în câteva zile, se va da sentința de arestare sau de judecare în libertate a acestui mult controversat om de afaceri. Acestea sunt faptele. Iar mass-media trebuie/ar trebui să informeze opinia publică, refăcând cu acuratețe contextul uneia dintre marile escrocherii postdecembriste, de pe urma căreia o masă compactă de creduli și-a pierdut avutul. Și, evident, să relateze mersul evenimentelor.

Ce vedem însă de câteva zile? Lungi intervenții televizate, cu accente când de telenovelă, când de îndemn la revoluție. Veți spune că un post ca Realitatea TV, proprietate a împricinatului, ca și Antenele, proprietăți  ale prietenului împricinatului, nu pot decât să-și slujească patronul încarcerat.

Că un ziarist ca Bogdan Chireac, dezmoștenit de orice reputație și în goană doar după bani, nu mai are nimic de pierdut când spune: „Văzând imaginile tulburătoare ale invaziei (nota mea: descinderea acasă la Sorin Ovidiu Vîntu), mă pot gândi la eliminarea fizică a lui SOV”. Veți mai spune că un Mircea Dinescu, „poetul portofel”, cum l-a numit fostul sau asociat C.T. Popescu, cel care a primit de la S.O. Vîntu un milion de euro pentru a pune pe picioare ziarul Gândul, se simte adânc motivat spunând: „Când are timp liber, Sorin Ovidiu Vîntu se joacă de-a Titu Maiorescu”.

Afacerea SOV are o miză  mult mai mare decât soarta unui fost magazioner în vremea lui Ceaușescu, admirator frustrat al artelor și literelor, ajuns în postcomunism un oligarh important, „cumpărător de oameni”. Afacerea SOV vizează destructurarea sau menținerea „rețelei” securistice care s-a întins și care a prosperat în România ultimilor douăzeci de ani.

Felul în care justiția se va pronunța în acest caz, ca și în cel al lui Cătălin Voicu, ne va arăta cât de aproape sau cât de departe suntem de o Românie a statului de drept. Indiferent de rezoluție însă, rămâne problema presei: în slujba cui este ea? A cetățeanului care trebuie informat? Sau a penalilor (vezi cazurile Gigi Becali, Dan Diaconescu ș.a.) de grija cărora televiziunile sus-amintite plâng de dimineața până seara?

Ce fel de jurnalist este cel care primește bani ca să cânte după o partitură dată, dezinformând, manipulând, mințind sau, după caz, relativizând? Ce va face un asemenea jurnalist dacă stăpânul lui, astăzi SOV, va dispărea în fine de pe scenă? Va întoarce peste noapte foaia. Va explica în fraze bine șlefuite că pe moșia lui Vîntu, vorba lui Pristanda, „altele aveam eu în inima mea”.

Rodica PALADE

Categorii
Viață

Virusuri misterioase

Virusuri misterioase

Încălzirea globală și schimbările de climă favorizează propagarea rapidă a unor boli noi și grave

LABORATOR. Probele pentru identificarea unor boli periculoase, analizate în Laboratorul Institutului "Cantacuzino"

Distrugerea mediului înconjurător va atrage după sine o serie de modificări ireversibile în patologia virală și bacteriană, cu impact asupra sănătății publice.

Experții Centrului European de Prevenție și Control al Bolilor Transmisibile (ECDC) avertizau că schimbările de climă pot modifica distribuția și propagarea unor boli contagioase grave, chiar fatale.

Acest lucru s-ar putea face, în principal, prin impactul asupra vectorilor transmițători (țânțari, căpușe, muște etc.) sau prin schimbarea anumitor comportamente umane ce conduc la mărirea perioadei de expunere (de exemplu, timpul liber petrecut în păduri în care trăiesc căpușe a crescut).

Mușcătura de căpușă stă la baza temutei boli Lyme sau encefalitei de căpușă, iar unele specii de țânțari sunt responsabile de propagarea virusul West Nile sau a febrei Dengue.

Schimbările climaterice, exprimate prin veri mai calde și mai lungi, primăveri timpurii sau ierni mai blânde, precum și precipitațiile crescute le permit acestor organisme să-și transfere habitatele, introducând astăzi boli ciudate, aproape necunoscute, în zone altădată nefamiliare lor.

„În condițiile fenomenului de încălzire globală, patologia virală la nivel mondial ar putea suferi, în principiu, schimbări esențiale. Există potențiale care pot fi activate. Cel mai mult, ele ar putea fi legate de vectorul de transmitere a bolii, care transmite infecția de la sursă la receptor direct, cum ar fi cazul malariei sau al febrei galbene. De asemenea, insectele pot să asigure un rezervor de infecție de la un an la altul. Mă refer la căpușă, responsabilă de transmiterea febrei hemoragice sau encefalitei. Căpușa trăiește latent mai mulți ani. În această situație, ea poate să transmită boala peste mai mult timp. La noi în țară o singură maladie este mai răspândită, și anume boala Lyme”, a explicat prof. dr. Marian Neguț, profesor consultant la Catedra de Epidemiologie și Microbiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Căldura a adus virusul West Nile

Recentele îmbolnăviri cu virusul West Nile de pe teritoriul României sunt puse de specialiști în legătură cu temperaturile extrem de ridicate din sezonul cald.

„Un lucru important în etiologia bolii este că fenomenul de încălzire globală prelungește sezonul cald și amplifică perioada activă a transmițătorului, adică a țânțarului. Cu cât vara este mai lungă, cu atât țânțarul trăiește mai mult”, a specificat profesorul Neguț.

Prof. Dr. Marian Neguț

Prognosticurile nu sunt îmbucurătoare, deoarece este posibil ca valul de îmbolnăviri să fie mai intens anul viitor, dacă primăvara va fi timpurie. Experții ECDC atrag atenția și asupra legăturii care există între creșterea temperaturii medii anuale și siguranța alimentară.

Toxiinfecții alimentare precum salmonelozele sunt foarte sensibile la condițiile de temperatură.

„Cu cât este mai cald, cu atât alimentele se păstrează în condiții precare și prezintă capacitatea de contaminare sporită. De exemplu, dizenteria se transmite la om prin intermediul alimentelor contaminate. Noi ne confruntăm cu o exacerbare a capacității de transmitere a bolilor intestinale”, a explicat medicul român Marian Neguț.

Schimbările de climă pot avea consecințe nebănuite asupra calității apei – atât a celei de băut, cât și a celei de scăldat –, generând și inundații catastrofale cu risc de epidemii. ECDC evidenția în acest sens bolile „de apă” cum ar fi prezența bacteriilor Vibrio în apa de scăldat sau a Cryptosporidium în apa de băut.

Greu de depistat, imposibil de tratat

Diagnosticul multora dintre aceste boli este dificil de pus, iar terapiile sunt în majoritatea cazurilor ineficiente.

Pentru bolile cauzate de virusuri nu există nici un fel de tratament țintit. În schimb, deși afecțiunile bacteriene beneficiază de terapie, problema rezistenței la antibiotice rămâne foarte serioasă.

„Ne sperie faptul că se pot selecta niște sușe rezistente. Nu excludem posibilitatea să ne trezim, de exemplu, cu rezistența bacilului tific la cloran fenicol, așa cum s-a întâmplat în Mexic sau SUA”, a spus prof. dr. Marian Neguț, profesor consultant la Catedra de Epidemiologie și Microbiologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Mai mult, diagnosticarea acestor maladii ar putea fi mult întârziată. Este și cazul României, care s-a confruntat pentru prima oară în 1996 cu aproape 400 de îmbolnăviri produse de West Nile.

„A fost o situație epidemică total neobișnuită. Timp de 10 zile nu s-a putut identifica etiologia bolii, necunoscută până atunci”, a mai spus profesorul Neguț.

Abia după trimiterea probelor la Londra s-a pus corect diagnosticul de boală West Nile. Transmiterea bolilor infecțioase este influențată de mult mai mulți factori, inclusiv sociali, economici, de starea de imunitate a populațiilor și de accesul la îngrijire.

Schimbările de climă afectează nu numai sănătatea publică, ci și echilibrul tuturor sistemelor naturale marine și terestre.

Un rezervor nebănuit de boli noi

Viitorul sănătății publice nu este prea roz. Un uriaș rezervor natural de boli grave, ciudate, greu de diagnosticat, unele imposibil de tratat (holera, febra Dengue, febra Chikungunya, leishmanioza viscerală), rămân țările cu climă caldă.

Traficul intens de persoane, intensificarea comerțului și schimbările produse pe piața forței de muncă sunt porți de acces ale acestor boli spre Europa. ECDC explorează dezvoltarea unei Rețele Europene de Mediu și Epidemiologie în vederea consolidării capacităților europene în prognoză, monitorizare și răspuns la amenințările reprezentate de bolile noi și emergente.

Ioana GEORGESCU