Ruptură în coaliţia de guvernare: UDMR Bihor a semnat pact de colaborare cu USL
Liderul UDMR Bihor, Szabo Odon, şi liderii USL din judeţ au semnat joi un protocol de colaborare valabil până în anul 2016, conform Antena 3.
Împreună cu preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, cel al PSD Bihor, Ioan Mang, şi liderul PC Bihor, Traian Bodea, liderul local UDMR se obligă, conform procolului, să colaboreze în plan local, formând coaliţii în toate consiliile locale din judeţ, dar şi să suţină extinderea colaborării de la nivelul judeţului la nivel naţional.
Preşedinţii celor patru formaţiuni au precizat că la baza protocolului stau bunele relaţii dintre UDMR şi PNL Bihor începute în timpul guvernării Tăriceanu, când liberalii bihoreni au susţinut proiectele administraţiei judeţene şi municipale din Oradea, chiar dacă nu aveau niciun reprezentant în conducerea acestora.