Teodorovici îl contrazice pe ministrul suedez care spune că romii din România nu au destul acces la instruire prin fonduri europene

Categories SocialPosted on

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a făcut, astăzi, o declaraţie oficială, referitoare la afirmaţiile ministrului suedez pentru Integrare, Erik Ullenhag, privind folosirea de către România a fondurilor UE destinate îmbunătăţii situaţiei romilor.

Concret, Ullenhag a afirmat (ca şi alteori, în trecutul recent chiar) că autorităţile române nu manifestă suficientă preocupare pentru asigurarea unor condiţii de integrare socială a romilor în România, aceasta fiind principala cauză a emigraţiei masive a acestora, spre Occident. Politicianul suedez a acuzat că în ţara noastră nu sunt folosite, masiv şi, mai ales, eficient, fondurile europene, în vederea creşterii nivelului de educaţie şi a pregătirii profesionale a ţiganilor, astfel încât aceştia să-şi găsească de lucru şi să poată trăi decent, în România.

“În condiţiile în care statisticile arată că beneficiarii finali ai Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) de etnie romă reprezintă aproximativ 20% din totalul persoanelor din această comunitate, înregistrată în ţara noastră, iar absorbţia la nivelul POS DRU a crescut semnificativ, acuzaţiile aduse României că nu ar utiliza fondurile UE alocate pentru incluziunea acestei populaţii sunt nejustificate.
Actualul Guvern al României a luat toate măsurile necesare pentru a accelera semnificativ absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune, iar rezultatele s-au văzut la nivelul tuturor programelor, inclusiv în cazul POS DRU. La nivelul acestui program, rata de absorbţie curentă a crescut de 4,5 ori, de la 6,34% în mai 2012 la aproximativ 29% la sfârşitul lunii decembrie 2013”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.