SUA despre conflictul dintre cele două Corei: “Ne vom apăra aliatul”

Categories La ziPosted on

SUA despre conflictul dintre cele două Corei: “Ne vom apăra aliatul”

Oficialii de la Casa Albă au transmis un mesaj prin care susțin că își vor apăra aliatul în conflictul declanșat în această dimineață între Coreea de Nord și cea de Sud, informează Realitatea TV.

Aliatul tradițional al americanilor este Coreea de Sud care a fost atacată cu obuze de trupele din Coreea de Nord. “Statele Unite condamnă ferm atacul şi îi cer Coreei de Nord să pună capăt acţiunii beligerante şi să respecte în totalitate termenii Acordului de Armistiţiu. Statele Unite îşi menţin angajamentul de a ne apăra aliatul, Republica Coreea (Coreea de Sud- n.red.) şi faţă de pacea şi stabilitatea regională “, au precizat SUA într-un comunicat, potrivit CNN.

Coreea de Nord a atacat cu obuze o insulă din Coreea de Sud, iar schimbul de focuri continuă şi la această oră. Bilanţul preliminar este de doi morţi, 70 de case incendiate și zeci de răniţi.

Un oficial din Ministerul sud-coreean al Apărării a dat asigurări că Seulul nu va cere redesfăşurarea rachetelor nucleare tactice americane. “Redesfăşurarea de arme tactice nucleare americane în Coreea de Sud ar contrazice politica denuclearizării Peninsulei Coreea”, a explicat viceministrul sud-coreean al apărării, Chang Kwang-il. El a precizat că Seulul nu a discutat acest subiect cu Statele Unite.

“Bombardarea (insulei) Yeonpyeong de către Coreea de Nord este o provocare militară clară. În plus, acest bombardament vizând obiective civile este impardonabil”, a precizat Preşedinţia sud-coreeană într-un comunicat, cerând autorităţilor nord-coreene să “îşi asume responsabilităţile”.

Sesizare la ONU

Coreea de Sud urmează să sesizeze ONU în legătură cu schimbul de focuri, a declarat o sursă din Ministerul sud-coreea de Externe.
Rusia şi China şi-au exprimat preocuparea în legătură cu ostilităţile din Peninsula Coreea. “Este important ca aceste incidente să nu conducă la escaladarea situaţiei”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe.
La rândul lor, oficialii chinezi au îndemnat cele două părți să se gândească la pace și  stabilitate în Peninsula Coreea.

Germania este, de asemenea, foarte îngrijorată în legătură cu schimbul de focuri de armă dintre cele două Corei, a declarat marţi ministrul de externe de la Berlin, Guido Weseterwelle. “Această nouă provocare militară pune în pericol pacea din regiune”, a spus Westerwelle într-un comunicat dat publicităţii după incident.