Vârsta de pensionare în UE, spre 70-80 de ani??!

Categories La zi, trimitere stanga (cu foto), ViațăPosted on

Vârsta de pensionare în UE, spre 70-80 de ani??!

Adâncirea crizei datoriilor de stat din zona euro le-ar putea sugera guvernelor din întreaga lume să accepte ca populația sa muncească mai mult, pe măsură ce durata medie de viață crește.

“Vârsta de pensionare în țările Uniunii Europene ar putea urca spre 70-80 de ani”, consideră directorul general al AIG, Robert Benmosche.

AIG a fost cea mai mare companie de asigurări din lume până în 2008, când a fost salvată de la colaps de guvernul american.

“Astfel, pensiile și serviciile medicale se vor încadra în buget. Lumea va munci mai mult, ridicând povara de pe tineret”, crede Benmosche (68 de ani), citat de cunoscuta publicație online Bloomberg.

Presedintele SUA, Barack Obama, i-a criticat la sfarsitul saptamanii trecute pe liderii europeni pentru ca nu au luat masurile necesare solutionarii crizei datoriilor de stat.

Benmosche crede ca iesirea Greciei din zona euro ar fi un dezastru pentru tara, iar Europa trebuie sa impiedice acest scenariu, relevă Pro TV.

“Grecii trebuie sa inteleaga ca nu exista o iesire usoara din aceasta situatie, iar guvernul trebuie sa-i convinga sa munceasca mai mult”, a mai spus seful AIG.

“Daca nu, daca revin la propria moneda, cred ca se vor confrunta cu o inflatie uriasa, devastatoare pentru cei cu venituri fixe”, a adaugat el.

Grecia are o varsta medie efectiva de pensionare de 59,6 ani, printre cele mai scazute din Europa, in timp ce durata medie de viata este de 81,3 ani, potrivit datelor Bloomberg.

Presedintele francez, Francois Hollande a promis ca va cobori varsta legala de pensionare la 60 de ani, de la 62, si va creste taxele pentru companii si banci, introducand totodata un impozit de 75% pe veniturile mai mari de un milion de euro pe an.