Tentaţia ”Ţinutului Secuiesc”
Acţiunile de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care reface defuncta Regiune Autonomă Maghiară, sunt o certitudine încă din anii 90. Cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „Ţinutului Secuiesc” drept „ţara-mamă din interior” pentru maghiarimea din Transilvania. Iar vârful de lance, după cum se ştie, a fost dintotdeauna UDMR, formaţiune prezentă în mai toate guvernările post-decembriste şi care are înscrisă autonomia în statut. Lupta de peste două decenii pentru atingerea acestui ţel a ajuns la un nou episod – reorganizarea administrativ teritorială pe care PDL şi-a propus s-o execute rapid.
Asumarea răspunderii executivului pe noua hartă a României la pachet cu statutul minorităţilor, până cel târziu în toamnă, a fost oferta pe care pedeliștii a făcut-o udemeriștilor pentru ca Uniunea să accepte proiectul de reorganizare administrativă. Dar liderii acesteia au susţinut public că nu acceptă cele opt mega-judeţe care ar fi create.
Kelemen Hunor afirmă că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt „regiuni-mamut”, oficial pentru că nu există argumente suficiente pentru asta. De fapt, este vorba despre faptul că UDMR doreşte să exercite controlul asupra celor trei judeţe – Harghita, Covasna şi Mureş – care constituie motiv de frământare pentru revizionişti şi lideri locali maghiari de mai bine de două decenii.
„Aşa trebuie să fie: Harghita, Covasna şi Mureş”, a declarat Hunor în cadrul unui interviu.
Presiunea maghiarilor
În ultimele trei luni, mai exact de la 15 martie 2011, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, declaraţiile şi acţiunile referitoare la autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc s-au înmulţit vizibil.
Se constată un adevărat asalt asupra statului român, a simbolurilor sale, în pofida poziţiei oficiale a României, a șefului statului, care a folosit cuvântul „niciodată” când a venit vorba despre autonomia pe criterii entice pentru maghiarii din Transilvania.
Aceste luări de poziţie nu par să aibă vreun efect asupra celor care aduc periodic în spaţiul public negarea Tratatului de la Trianon, pun pe tapet „dezmembrarea” Ungariei şi strigă că „Ţinutul Secuiesc nu este România”. De la Laszlo Tokes, la preşedintele Comisiei Uniunii Naţionale din Parlamentul Ungariei, Potapi Arpad, membru al FIDESZ (partidul premierului ungar Viktor Orban), tot mai multe voci cer autonomie pentru Ţinutul Secuiesc.
Iar din spatele contextului european, care le permite revizioniştilor să vorbească despre „o Europă fără graniţe,” se întrevăd interesele – în funcţii şi bani – pe care le au promotorii autonomiei pe criterii entice.
Paşi mărunţi… neîntrerupţi
În anii 90 avea loc prima reuniune a Clubului pentru politică externă a FIDESZ – PCU, cu scopul de a oferi o alternativă de dreapta la politica externă a guvernului socialist, având în vedere că „politica ungară faţă de ţările vecine, ca şi cea privind minorităţile maghiare, este falimentară (…) şi că este cazul să se pună capăt pasivităţii diplomaţiei ungare, aflată într-o continuă defensivă în faţa propunerilor româneşti privind reconcilierea istorică”.
Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ (actualul premier al Ungariei) a anunţat că sprijină concepţiile privind autonomia ale episcopului Tokes Laszlo (invitat la reuniune) şi s-a referit la minoritatea maghiară din România, în calitatea sa de componentă a naţiunii ungare.
În 1997, acelaşi Viktor Orbán declara – în săptămânalul orădean „Erdélyi Napló” – că, pe viitor, „Budapesta trebuie să sprijine deschis aspiraţiile de autonomie ale minorităţii maghiare din Transilvania”.
„În fiecare localitate din Transilvania unde trăiesc maghiari, importantă este construirea unei mici lumi maghiare, cu toate instituţiile ei, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare”, spunea cu aproape 15 ani în urmă actualul premier al ţării care azi deţine preşedinţia UE.
De altfel, Viktor Orban a continuat mai mereu să fie un susţinător al autonomiei maghiarilor din Transilvania. În 1998 declara că „graniţele statului ungar nu se suprapun cu cele ale naţiunii ungare”, iar venirea FIDESZ la putere a dus la o escaladare până la paroxism a problematicii minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei.
Omniprezent în toate manifestările acestei retorici, episcopul Tokes, care îl sprijinise masiv pe Orban în campania electorală, îi cerea viitorului prim-ministru o creştere a intransigenţei Budapestei în politica faţă de Bucureşti, prin denunţarea politicii României privind minoritatea maghiară, revizuirea înţelegerilor diplomatice şi a tratatului româno-ungar, intensificarea demersurilor privind obţinerea autonomiei teritoriale.
Totul a culminat cu un gest care a alarmat democraţiile europene – în 1999, Orban vorbea despre sprijinul oficial al Pentagonului şi NATO (!) pentru autonomia minorităţilor maghiare. Pentagonul a dezminţit, precizând că „a ocolit problema autonomiei şi nu a dorit să abordeze nici aspectul asigurării acesteia prin ameninţare militară”.
De la vorbe la… proiect de lege
În 2003, pornea iniţiativa legislativă privind înfiinţarea Regiunii „Pământul Secuiesc”, care punea în discuţie posibilitatea concretizării planurilor autonomist-separatiste maghiare la situaţia particulară şi condiţiile specifice arealului geografic denumit generic „Ţara Secuilor”, iar la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, s-a înfiinţat Comitetul de Iniţiativă pentru constituirea Consiliului Naţional Secuiesc.
A fost dat publicităţii documentul „Cu voinţa comunitară pentru autonomia Pământului Secuiesc”, în care sunt prevăzute etapele concrete de realizare a dezideratului separatist enunţat, respectiv cele privind formarea structurilor proprii necesare constituirii CNS.
În acelaşi ritm alert s-au constituit Consilii Locale Secuieşti în 24 de localităţi de pe raza judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, în următoarele două săptămâni s-au creat Consiliile Scaunale Secuieşti. S-a trecut apoi, conform planificării, la etapa realizării treptei superioare de reprezentare a consiliilor.
A urmat şedinţa de constituire „de facto” a Consiliului Naţional Secuiesc, iar la finele anului, la Cluj-Napoca se constituia, sub preşedinţia lui Laszlo Tokes, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania.
Imediat, în ianuarie 2004, s-a adoptat Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc, care prevede structuri legislative şi executive proprii, legi de autoguvernare a secuilor, înfiinţarea structurilor poliţieneşti proprii.
Totodată, se mai prevede organizarea instituţiilor proprii de autodeterminare şi adoptarea de ordonanţe în plan regional. „Stat în stat”…
Campanii pro- autonomie şi anti-Trianon
Ofensiva nu a fost doar politică şi diplomatică, ci şi mediatică. În 2005, spre exemplu, mai multe ziare de limba maghiară din România începeau o adevărată campanie de reconsiderare a lui Horthy. Concomitent, postul ungar de televiziune Duna TV anunţa că, în viitorul apropiat, va lansa un nou canal, ce se va numi „Autonomia”.
De asemenea, la Radio Kossuth – Budapesta, Smaranda Enache, copreşedinte al Fundaţiei „Pro Europa”, îşi exprima convingerea că UE va exercita presiuni asupra României pentru ca autonomia „Ţinutului Secuiesc” să fie acceptată. În paralel, decembrie 2005 consemna, în presa de limba maghiară, îndeosebi publicaţiile din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, numeroase articole care luau în derâdere semnificaţia zilei naţionale a României.
Aceste campanii s-au derulat cu mult succes şi puţine reacţii din partea Bucureştiului şi în 2006, semn că libertatea de expresie a fost respectată în România post-decembristă.
UDMR – „Împreună cu Ungaria, pentru obiectivele naţionale”
Discursul – program „Împreună cu Ungaria, pentru obiectivele naţionale”, rostit de Marko Bela la Congresul UDMR de la Arad, din 2 martie 2007, făcea public, fără echivoc, că scopul programatic al Uniunii este „autonomia teritorială a poporului transilvan de culturi diferite, compus din diverse naţionalităţi cărora trebuie să li se asigure drepturile legitime în cadrul unei Transilvanii unitare”.
Se poate observa că liderul maghiar utiliza conceptul neorevizionist de „popor transilvan”, vehiculat şi în anii 80 ai secolului trecut. Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pe de altă parte, îşi continua demersurile, solicitând, printr-o scrisoare deschisă, sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru adoptarea modelului de autonomie catalan.
În timp ce Bucureştiul zărea la orizont criza economică, Conferinţa regională de la Jimbolia a reprezentanţilor UDMR în autorităţile locale susţinea autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, alături de Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară şi de Partidul Civic Maghiar.
Şi, pentru a avea ecoul scontat, Laszlo Tokes avertiza, la Summitul NATO de la Bucureşti, că problemele minorităţilor maghiare pot deveni un risc de securitate pentru Europa.
Totul pentru autonomie
În toamna anului 2008, CNS depunea, pentru a treia oară, în Parlament Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc. La puţină vreme, preşedintele Republicii Ungare, Sólyom László, prezent la Târgu Secuiesc, a declarat că susţine autonomia Ţinutului Secuiesc.
„Nu este nimic nou, am mai declarat că sprijin autonomia şi cu ocazia vizitei oficiale din 2007, când m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu”.
În anul următor, s-a înregistrat o petiţie a maghiarilor adunaţi la Sfântu Gheorghe, pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, adresată, ca de obicei, tuturor forurilor care ar putea avea un cuvânt de spus în această chestiune – Preşedinţia României, Guvernul României şi, fireşte, Parlamentul European.
7% din acest stat îi are ca proprietari pe maghiari”
Într-una din perioadele de pauză de la guvernare – cele câteva luni din 2009 când PDL şi PSD au guvernat împreună – UDMR a avut mai mult timp pentru chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Astfel, cu prilejul unei adunări publice de la Miercurea Ciuc, preşedintele UDMR, Markó Béla, a afirmat:
„În această ţară trăiesc 6,6 % maghiari şi atunci trebuie să fim de acord că 7% din acest stat îi are ca proprietari pe maghiari. În Ardeal, în proporţie de 25% noi suntem proprietari şi, dacă Ardealul va deveni vreodată regiune autonomă şi independentă – şi nădăjduiesc asta (s.n.) -, aşa trebuie să stea lucrurile.
În secuime, 80% suntem proprietari şi, cu riscul de a-i deranja pe mulţi, trebuie să spunem asta”. Însufleţită de declaraţiile liderului Uniunii, la numai o zi, „Marea Adunare a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc” adopta, la Odorheiul Secuiesc, şase hotărâri şi o declaraţie privind reforma administrativă, prin care se atenta la primul articol al Constituţiei României:
Hotărârea privind sprijinirea proiectului de lege „Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc” este doar una dintre ele…
De subliniat că la eveniment a fost prezent europarlamentarul Laszlo Tokes, iar ordinea publică a fost asigurată de un detaşament de 20 de persoane, echipate în uniforme ce aveau însemnele Regatului Ungariei şi care se antrenează de mai mulţi ani la Gheorgheni.
N-a mai durat mult şi au apărut „simbolurile” Ţinutului Secuiesc – imn, stemă, drapel.
Entitate distinctă
Eforturile care se fac, de ani, pentru a crea această entitate distinctă numită „Ţinutul Secuiesc” şi a o fixa ca atare în opinia publică europeană sunt evidente. La Târgul Internaţional de Turism de la Budapesta – Hungexpo, separat de standul României, a fost organizat standul expoziţional al „Ţinutului Secuiesc”.
O Reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc a fost deschisă recent la Bruxelles. Guvernul de la Bucureşti a mai „scăpat” şi el câte o mână de ajutor – HG 402, privind aprobarea stemei comunei Ilieni, judeţul Covasna, publicată în M.O., din 11 mai 2010, precizează că localitatea Ilieni se află „la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei”. Dar deja UDMR era din nou la putere şi balansa primejdios majoritatea fragilă…
La rândul său, vicepremierul ungar a confirmat faptul că noul guvern de la Budapesta – în frunte cu Viktor Orban – susţine aspiraţiile CNS. De aici şi până la momentul în care Laszlo Tokes declara, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, în prezenţa preşedintelui României şi a premierului Ungariei că, aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia, n-a mai fost decât un pas.
Moment prielnic
De mult nu a mai avut UDMR un moment atât de favorabil dezideratului autonomiei – nu doar pentru a-şi atinge ţinta din program, ci şi pentru a-şi reduce la tăcere adversarii din ţară, care periodic par să-şi piardă răbdarea şi ameninţă cu fragmentarea electoratului maghiar.
Contextul extern, cu o Europă măcinată de criza imigranţilor din nordul Africii, datoriile statelor şi dificultăţile energetice şi care a dovedit toleranţă faţă de măsurile considerate autoritare impuse de Cabinetul Orban în Ungaria, dar şi contextul intern, cu o guvernare în care se poate impune în virtutea fragilităţii majorităţii sunt elemente de care UDMR este pregătită să profite la maximum.
De aici atitudinea de tip „care e problema?” (Marko Bela vizavi de Reprezentanţa de la Bruxelles a Ţinutului Secuiesc) sau „Aşa trebuie: Harghita, Covasna, Mureş” (Kelemen Hunor referitor la reorganizarea administrativ- teritorială).
Declaraţiile oficiale bilaterale sunt mai curtenitoare ca niciodată – ministrul Apărării Naţionale din Ungaria, Hende Csaba, a declarat că în ultimii ani relaţiile ungaro-române au atins o „îmbunătăţire nemaivăzută”, aşa încât recentul protest de la Londra pentru independenţa Ţinutului Secuiesc poate fi trecut cu vederea.
Ca şi episodul cu spânzurarea unei păpuşi cu chipul lui Avram Iancu sau comemorarea Tratatului de la Trianon şi solicitarea unui referendum pentru revizuirea lui, „căci în Europa nu va fi pace şi stabilitate până ce nu se face dreptate Ungariei!”, după cum anunţă Garda Naţională Maghiară.
Roxana ICHIM