Protest în fața Parlamentului pentru protejarea spațiilor verzi

Categories La ziPosted on

Protest în fața Parlamentului pentru protejarea spațiilor verzi

Aproape 150 de persoane protestează, în fața clădirii Parlamentului, faţă de modificarea ordonanţei de urgenţă care interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, informează Realitatea TV.

Oamenii au blocat circulaţia în faţa Parlamentului, timp de câteva zeci de minute, și au scandat “Vrem spaţii verzi”. Jandarmii i-au convins pe protestatari să se întoarcă pe trotuarul din faţa Parlamentului.

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a deputaților, programată să înceapă la ora 16, este modificarea Ordonanţei nr. 114/2007 prin care sute de hectare de spaţiu verde din Capitală riscă să dispară.

“Prin ordonanţa din 2007 s-a interzis construirea pe spaţiile verzi. De atunci s-a tot încercat să se schimbe această ordonanţă. Speranţa noastră este ca Plenul Camerei să trimită înapoi această lege”, a spus un protestar.