„Băieţii de aur”, Dan Condurache şi Mihai Dinvale, vin la Iaşi

Categories CulturaPosted on

„Băieţii de aur”, Dan Condurache şi Mihai Dinvale, vin la Iaşi

Miercuri, 9 februarie, la ora 19.00, ieşenii vor avea prilejul de a-i vedea pe scena Casei de Cultură a Studenţilor pe Dan Condurache şi Mihai Dinvale în piesa „Băieţii de aur”, scrisă de celebrul dramaturg american Neil Simon.

Spectacolul care a avut premiera pe Broadway în 1972 are titlul original „The Sunshine Boys” şi a stat la baza filmului de succes cu acelaşi nume, în care au jucat Walther Matthau şi George Burns.

Din distribuţie mai fac parte: Bogdan Talaşman, Ştefan Lupu, Ruxandra Enescu, Liliana Pană şi Petre Moraru. În România, premiera spectacolului „Băieţii de aur” a avut loc la Teatrul Mic din Bucureşti în octombrie anul treacut, însă, cu prilejul turneului întreprins în luna februarie a acestui an în șase oraşe, şi publicul iubitor de teatru din ţară se va putea bucura de prezenţa marilor actori pe scenele teatrelor din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Brăila şi Constanţa.

Adrian BUCURESCU