Categorii
La zi

O căpușă pe trupul Poștei Române – SOLUȚIA „PARASHUTE”

O căpușă pe trupul Poștei Române – SOLUȚIA „PARASHUTE”

Cu ce să fi greșit ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale Gabriel Sandu ca să-l determine pe premier să-l remanieze? Este vorba de un minister fără convulsiile de la Finanțe, Muncă sau Transporturi. Să vedeți de unde i se trage ministrului Comunicațiilor: de la Poștă. Ați citit bine: POȘTĂ.

Christian Brandstetter, "creierul" afacerii

După ce s-a lansat pe piață acuza că Poșta este râvnită de un mogul – s-au câștigat și alegeri cu acest slogan –, Gabriel Sandu a fost chemat la partid:
– Îi cunoști pe domnii Brandstetter și Drăgoiu?
– Nu.
– Nu contează. Cu acești domni Poșta va înființa două societăți de asigurări – i s-a spus.
– Și cum vom motiva?
– Relansarea economică a Poștei.

Trebuie să recunoaștem că la ceea ce veți citi mai la vale s-a găsit o acoperire genială: relansarea economică a unui organism pe trupul căruia urmează să se lipească o căpușă cu gir de partid. Fostul ministru Gabriel Sandu a înghițit-o cu noduri.

Lucrarea s-a elaborat cu greutate, pentru că domnii Brandstetter și Drăgoiu aveau promisiuni de la partid că avantajele vor fi pentru partea „germană” (domnul Christian Brandstetter este cetățean austriac, a lucrat sau mai lucrează pentru Wiener Staedtische, dar, mai nou, a găsit un partener pentru Poșta Română).

Așa a început să prindă viață un Memorandum cu argumente pentru înființarea unei societăți de asigurări cu participația Poștei Române și HDI Gerling International Holding AG din Hanovra (HGINT). Din documentul elaborat de cele două părți, în română și germană, și care urmează să fie aprobat de prim-ministrul Emil Boc reiese că este vorba de un „parteneriat” pe termen lung (25 de ani) între Poșta Română și HGINT la constituirea „în interes reciproc” a unor societăți comerciale de asigurări, cărora le-au mai zis și „societăți în comun”.

Acestea ar urma să poarte numele „SC Poșta Română Asigurări de Viață SA” și „SC Poșta Română Asigurări SA” (49% Poșta Română și 51% HGINT).
Intenții mărețe: în afară de obișnuitele produse de asigurare – de viață, RCA, CASCO, de clădiri și bunuri, accidente –, „societatea în comun” ar urma să aibă și produse financiare – asigurări de credite, produse de economii.

Suveicile BRARO

Încă din preambul, invocându-se „atingerea scopului prezentului acord”, Poșta Română acceptă concentrarea know-how-ului în mâinile HGINT și – surpriză! – firmei BRARO II H. Poșta Română și HGINT vor participa la constituirea și dezvoltarea societăților în comun – aici fiți atenți cum mai este strecurată o căpușă – „cu implicarea BRARO International Insurance Holding SRL”.

De unde până unde acest BRARO? Îi aparține lui Christian Brandstetter. Dar unde apare domnul Drăgoiu Paul Constantin? Investitorul austriac, gândindu-se probabil la parteneriatul pe termen lung, a înființat în România, în urmă cu mai bine de un an, mai multe BRARO.

SRL-ul de la apartamentul 16 ar urma să preia 8% din companiile de asigurare

Firma trecută la capitolul 2 prin formula „cu participarea” BRARO International Insurance Holding SRL, înregistrată în România în apartamentul 6 din Bd. Mircea Vodă 34, București, îi are ca acționari pe BRARO Investment Company SRL (Mircea Vodă 34, ap. 8, administrator Drăgoiu Paul Cristian; asociat – „Simplicius Establishment”, o căsuță poștală din Liechtenstein, probabil tot a lui Brandstetter) și BRARO Management&Consulting (tot Mircea Vodă 34, dar ap. 21).

Peste tot, acționar Brandstetter. Asemenea încrengături de firme (unii le zic “bârligături”) sunt folosite acolo unde se intenționează plimbarea fondurilor până li se pierde urma. Iar în înțelegerea cu Poșta Română, pe BRARO o întâlnim doar acolo unde este vorba de cotele de profit.

Poșta Română, numai obligații

Acum să vă țineți bine: participația Poștei Române la drepturile de vot în Adunarea Generală a fiecărei societăți în comun este de 1%, iar a HGINT – de 99%, în contradicție cu participația fiecărui acționar. În mod normal, Poștei Române ar trebui să-i revină cel puțin 49%.

Poșta se obligă să îndeplinească toate formalitățile pentru folosirea denumirii Poșta Română, dar și a emblemei cu marca „Poșta Română”. O garanție că afacerea se face cu girul unei firme de încredere în rândul românilor. Succesul noii afaceri îl constituie brandul „Poșta Română”.

De aceea, se insistă în contract pe faptul că noua organizație trebuie, „în mod vizibil”, percepută ca parteneră de afaceri cu Poșta Română, practic, cu statul român.

Să vedem în ce constă capitalizarea societăților în comun. HGINT se angajează să pună la bătaie capitaluri adiționale de câte 12 milioane euro. Deși este o sumă derizorie pentru două megasocietăți de asigurări, cum credeți că vor sosi banii? În opt exerciții financiare, adică opt ani.

Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicațiiilor și Societății Informaționale

Mai pe șleau, se va lucra cu „materialul clientului”, adică pe banii primilor asigurați, pentru că infrastructura o pune Poșta la bătaie. Banii trebuie însă returnați, ba chiar cu dobândă. Ce „investește” HGINT scoate întreit. Deci va fi în câștig. Risc doar pentru Poștă. Oricum, cele 12 milioane de euro nu acoperă infrastructura de sute de milioane de euro a Poștei.

Practic, activitatea de asigurări pentru cele două societăți va fi preluată de angajații Poștei Române, care vor avea și calitatea de „agenți de asigurări”. Prevederile contractului sunt mai mult decât clare: „Întregul colectiv de muncă al Poștei Române este pus la dispoziția societăților în comun”.

Mai mult, Poșta Română se angajează să asigure condiții pentru activitatea de asigurări chiar și în cele mai îndepărtate agenții sau puncte de lucru din mediul rural. Toți poștașii, toți funcționarii vor lucra pentru HGINT. Poștașii când vor duce pensia vor insista și pentru o asigurare de viață – „produsul” născut în laboratoarele PDL. Pensionarii vor fi primele ținte: când li se va plăti pensia li se va băga pe gât și o poliță.

Din capul locului se recunoaște că se vor folosi TOATE canalele de distribuție ale Poștei, inclusiv poziția sa pe piață, pentru a fi vândute noile produse de asigurare. Adică toată infrastructura Poștei, tot personalul ei, ba și partenerii. Poștei îi revin și 49% din costurile inițiale de lansare, obținerea autorizației de funcționare, pregătirea activității.
O dată cu obținerea autorizației de funcționare pentru cele două societăți în comun, angajaților Poștei le este interzis să mai distribuie alte produse de asigurări.

Și este ceva, dacă ne gândim că, numai pentru clientela ING, Poșta Română a pus la dispoziție 580 de subunități poștale. Multe companii de asigurări își doresc colaborarea cu Poșta Română – atât pentru asigurarea parcului auto, a salariaților, cât și pentru vinderea de polițe la ghișeele sale. În noul contract, Poșta Română se obligă să transfere polițele de asigurări pentru toate bunurile – parcul auto, bunuri mobile și imobile – la noile societăți în comun. Să nu se uite că Poșta plătește polițe de asigurări de viață pentru circa 35.000 de salariați.

Le plătește din bani publici, la fel ca la răscumpărarea acțiunilor către HGINT. Când vine sorocul răscumpărărilor, Poșta plătește tot din bani publici.

Ca să fie asigurat succesul afacerii, Poșta Română, la îndemnul domnului Brandstetter, va încuraja proprii angajați și familiile acestora să încheie contracte de asigurare cu societățile în comun.

Suportul Guvernului

Acordul de cooperare are un capitol (1.11) care se numește chiar așa: „Suportul Guvernului român”. Bănuim că domnul Brandstetter a purtat ceva discuții la Guvern, de vreme ce și-a permis să-i traseze sarcini: „Preia răspunderea pentru luarea oricăror măsuri care sunt necesare sau oportune pentru implementarea prezentului acord prin Poșta Română”. Anexa 4 la contract chiar poartă denumirea de „Scrisoare angajament”.

Nici un guvern de acum înainte nu va putea să rezilieze un asemenea contract înrobitor. Cu atâtea obligații pentru Poșta Română, nu este exclus ca visul domnului Brandstetter să se îndeplinească: noile societăți în comun să obțină, în primii cinci ani, un loc în Top 10 al societăților de asigurări.

Compania Națională Poșta Română SA este societate comercială cu capital majoritar de stat. Statul român, reprezentat de MCSI, deține 74,0946%, iar Fondul Proprietatea – 25,00514%. 25% este o participație importantă. Fondul Proprietatea n-a fost informat de intenția Guvernului Boc de a înființa propria societate de asigurări, în schimb, partidul domnului Boc, da. În plus, în actualul obiect de activitate al Poștei Române, în statutul său nu este prevăzută înființarea unor asemenea societăți, ci activități conforme cu specificul său.

Soluția „Parashute”

Sunt sigur, stimați cititori, că cei mai mulți dintre dumnevoastră n-ați auzit de soluția „Parashute”. O găselniță a noii inginerii financiare: în cazul în care afacerea nu s-ar face în timp util, produsele de asigurare vor fi distribuite unui asigurător numit de HGINT, „fără ca în cadrul procesului de numire să fie implicată și Poșta Română” (soluția „Parashute”). Condiția este ca până în luna mai 2011 să fie înființată cel puțin o societate în comun, altfel înțelegerea se va limita la prestarea de servicii de intermediere de asigurări pentru un grup german neintrat pe piața românească – Talanx –, HGINT fiind o subsidirară a acestuia.

Pe neobservate, societățile de asigurări din România se vor trezi cu un HGINT intrat pe ușa din dos, care va avea acces la baza de date a Poștei, deci își va recruta clienții cu ușurință și va desființa concurența liberă cu ceilalți actori de pe piața asigurărilor. Poșta va oferi clienți „pe tavă”. Practic, un monopol.

Cum va fi „privatizată” Poșta Română

Cât timp vor funcționa societățile Brandstetter-Poșta Română, HGINT are pretenția la echivalarea mijloacelor financiare, partea română garantând toate tranzacțiile. Tot Poșta va fi obligată să plătească integral, în 30 de zile, 49% din suma calculată de HGINT că ar fi cheltuit-o.

Lovitura de teatru vine la capitolul 2.4.1: „HGINT se obligă să cesioneze Poștei Române acțiuni care reprezintă o participație de 40% din capitalul social al fiecărei societăți în comun, iar Poșta Română se obligă să cumpere și să preia de la HGINT acțiuni care reprezintă o participație de 40% din capitalul social al fiecărei societăți în comun”. Mai pe șleau, dacă Poșta Română nu va avea bani să cumpere, va fi înghițită pe nemestecate de HGINT.

La cât de înglodată în datorii este Poșta, n-are de unde plăti și va fi luată pe nimic. Și cum să nu fie falită, dacă are până și un serviciu care se numește „Info politics”? Poate va fi transferat la noile societăți în comun.

Ați observat, desigur, că au dispărut 9 procente din capitalul social. Opt dintre acestea vor fi concesionate enigmaticului BRARO II H, din Bd. Mircea Vodă 34, cel cu „implicarea”.

Poșta Română va mai avea un hop în al patrulea an de conviețuire cu HGINT. Va prelua (contra cost, evident) de la BRARO participația de 8%. HGINT își va asigura pe deplin drepturile și creanțele care-i aparțin, iar ca să fie sigură că Poșta își va îndeplini obligațiile, aceasta se angajează să „acorde și să constituie în favoarea HGINT garanții reale mobiliare de rang I asupra tuturor acțiunilor deținute în cadrul societăților în comun, la valoarea prețului de cumpărare plus 20%”.

Tot Poșta Română se obligă să cesioneze în contul plății către HGINT drepturile și pretențiile în legătură cu acțiunile Poștei deținute de societățile în comun, precum și pretențiile în legătură cu contractul de parteneriat. În caz de reziliere, Poșta este obligată să preia acțiunile celuilalt la cel mult 80% din valoare.

HGINT câștigă pe toate planurile. Așadar, Poșta Română, obligată la garanții imobiliare de rang I, n-are aproape nici un drept, suportă mai tot. Când se face o asociere se evaluează cu ce intră fiecare, cu ce patrimoniu participă asociații. Care este baza legală a lui 49%? Cum s-a evaluat?

Infrastructura Poștei va fi folosită, dar nu este trecută la capitalul social. Bunurile cu care participă Poșta ar trebui expertizate. În contract se vorbește de cota de profit (între 3 și 5%) din primele câștigate, dar și aceste infime procente vor fi cesionate de Poștă „în contul plății către HGINT”.

Poșta nu va primi nimic din cota de profit. În schimb, nu se specifică nimic dacă HGINT nu-și respectă obligațiile, neavând nici un risc. Poșta Română este cea care suportă pierderile. Din toate capitolele contractului se observă că Poșta este tratată cu un dușman, și nu ca un partener. HGINT își ia mereu măsuri de apărare. Cum s-ar zice, faci o afacere și celălalt suportă pierderea.

Unde-i logica? Dacă e pierdere, pierdem în comun, iar câștigul îl împărțim tot în comun. În schimb, Poșta plătește primele de performanță către angajații care lucrează și pentru cele două societăți în comun. Și tot Poșta asigură din resurse proprii (adică fonduri publice) nevoile de consiliere ale noilor clienți. Este vorba, în fond, de o preluare aproape gratuită.

Nu discutăm aici oportunitatea unor noi societăți de asigurări, în fond, se vor confrunta într-o piață liberă. HGINT este o firmă cunoscută în Germania, dar contractul ticluit în numele său este înrobitor pentru Poșta Română. Povestea cu banii investiți pe parcursul a opt ani, în vreme ce Poșta pune imediat toată infrastructura la dispoziție, stârnește îngrijorare. Cel mai câștigat va fi domnul Brandstetter, căruia Poșta îi va rambursa 8% numai pentru faptul că a tranzacționat afacerea.

Am putea conchide că „parașuta” plonjează unde trebuie și „acoperă” tot. Inclusiv afaceri de partid. Am studiat vreo sută de pagini de documente și n-am aflat cum acțiunea „Parashute” va relansa economic CN Poșta Română SA. Dacă tot greul cade pe Poștă, dacă afacerea este așa de profitabilă, te întrebi de ce n-o face singură. Iar dacă are nevoie de bani, s-ar putea împrumuta la banca proprie.

Petre Mihai BĂCANU

Categorii
La zi

Nevoia de a fi credibil

Nevoia de a fi credibil

Pentru a grăbi reforma, premierul a considerat că dă bine la popor dacă renunță la câțiva miniștri foarte des criticați, inclusiv de către liderii partidelor din opoziție. A strâns din dinți și i-a convins pe Videanu și Berceanu, două nume grele în PDL, să accepte imediat ieșirea din Guvern pentru a salva partidul de la un răsunător faliment politic.

Opoziția nu are nicio alternativă de guvernare în măsură să convingă alegătorii

Emil Boc a ales această soluție, logică după părerea lui, și pentru a stopa tensiunile din partid întreținute de junimiștii pedeliști, sătui de acuzațiile aduse la adresa unor politicieni abonați permanent la fotoliul de înalt demnitar. Premierul se laudă că a acționat cu responsabilitate, ca un adevărat democrat-liberal, neputând însă să probeze că remanierea poate să fie soluția îmbunătățirii situației din țară.

Pentru că ceea ce se întâmplă acum în societatea românească, indiferent că ne referim acum la segmentul economic, politic sau social, este departe de așteptările populației, care simte cum se insinuează un mod de acțiune lipsit de responsabilitate. Se știe că o asemenea manieră de a acționa, unde interesele de partid se iau la întrecere, a dezvoltat întotdeauna mecanismul minciunii, corupției, lașității și perversității.

Atât timp cât Guvernul se împacă frecvent cu mediocritatea, este practic imposibil ca perspectiva clădită pe incertitudini să aducă modificări radicale în viața cetățeanului de rând. Analizați starea națiunii și veți afla în ce mod a înțeles acest Guvern să lucreze pentru popor și ce lucrători are pentru ducerea la capăt a reformelor structurale angajate pe parcursul mandatului. Puneți apoi cap la cap greșelile manageriale din ultimele luni, nenumărate și de neacceptat, și veți constata slaba pregătire a celor acreditați politic să ia decizii într-o perioadă de recesiune maximă.

Actorii-cheie au ieșit la suprafață. Cabinetul lui Boc și-a dat doctoratul în degradare într-o perioadă scurtă. Nu criza este de vină, ci neputința de a opera sistemul etatist moștenit de la liberali și pesediști. Nimeni nu i-a împiedicat pe pedeliști să reformeze instituțiile statului înainte ca în România să se instaleze criza. Era un pas înainte dacă același premier avea curajul să scoată birocrația din instituțiile statului, fără să lase oamenii pe drumuri din lipsă de alternative.

A încercat doar să impună dominația sa de facto într-o perioadă când opoziția își lingea rănile, iar sindicatele nu mișcau în front. Reușita n-a adus nici un câștig câtă vreme economia s-a prăbușit, iar populația, în majoritate, a ajuns să înjure guvernanții pentru nivelul de trai batjocoritor. Dacă remanierea țintește doar perspectiva alegerilor viitoare, înseamnă că interesele PDL nu au nici o legătură cu latura social-economică.

Această așa-zisă înnoire  fără fond, dacă rămâne doar la acest stadiu, va parca definitiv partidul condus de Emil Boc în liziera clasei politice, existând riscul apariției unei rupturi interne aidoma pedeseriștilor de pe vremuri. Asaltul pur verbal al premierului, care nu avea  altceva de făcut decât să discute la Drobeta Turnu Severin cu reprezentanții administrațiilor locale pedeliste despre pregătirea partidului pentru alegerile viitoare, depășește cu mult puterea de înțelegere a omului normal.

Țara este în fierbere, sindicatele din învățământ amenință, iar miniștrii se prind în horă de dragul unui candidat pedelist care vrea să fie ales primar. Faza simulacrului democrat-liberal începe să deranjeze atât timp cât problemele de fond ale societății românești au o rezolvare superficială, factorul social fiind trecut în coada listei.

Politica de control național, în capcana căreia a căzut și partidul de guvernământ, nu este un bine făcut societății, ci o favoare pentru o formațiune politică dispusă să facă compromisuri de tot felul. PSD a pierdut bătălii și pentru că s-a substituit statului. La fel și PNL, care a căzut de pe afiș din același motiv. PDL se pare că nu a înțeles nici astăzi că poate să-și rupă gâtul dacă stă cu fața la Cotroceni și cu spatele la popor. Disponibilizarea unor baroni precum Berceanu sau Videanu nu salvează Guvernul câtă vreme simulacrul de reformă radicalizează populația.

Premierul nu trebuie să se teamă de o posibilă moțiune de cenzură a opoziției, nici de amenințările liderilor de sindicat, care anunță demonstrații de stradă, ci doar de elevii din școlile insalubre, de sanitarii din spitalele degradate, de depopularea satelor, eventual, de nesiguranța cetățeanului rămas fără cel mai important capital locul de muncă.

Eliade BĂLAN

Categorii
La zi

România, cu cardul gol

România, cu cardul gol

PDL ar putea să coboare și mai mult în sondaje dacă acceptă să se lupte cu opoziția în plină criză. A rămas un partid singur din cauza unor politicieni lipsiți de orizont managerial. Cotroceniul refuză să-l mai ajute, în timp ce PNL și PSD amenință cu moțiunea de cenzură și cu un guvern nou.

Dacă luăm de bună declarația lui Vlădescu referitor la ieșirea economiei din recesiune, pedeliștii lui Boc ar trebui să nu-și mai facă griji că ar putea fi luați la rost de președinte pe motiv că nu și-au îndeplinit cum trebuie mandatul. Nu este exclus ca unii dintre ei să defileze cu povestea ministrului de Finanțe pentru a scăpa de remanierea promisă la începutul verii.

Nu va conta cum se derulează reforma, cine s-a jucat de-a guvernarea sau dacă nu cumva opoziția are motive serioase să ceară demisia unui guvern după zece luni de mandat. Este posibil să nu auzim de reproșuri sau de restanțe pentru a nu se da impresia că România merge pe un drum cu gropi din cauza unor politicieni lipsiți de pragmatism atunci când au decis să reformeze statul. Toate semnalele înregistrate și consemnate în ultimele luni duc la concluzia unanimă că țara a ajuns să aibă cardul gol din cauza unor interese de partid clientelare străine de interesul public. Partidul aflat la putere nu a putut să depășească condiția de partid-remorcă din cauză că nu are politicieni de calibru. Acest lucru a dat libertate opoziției să mimeze un atac mai devreme decât se așteptau unii ca Ponta sau Antonescu. Tot ce încearcă să facă PSD și PNL în ultimele zile nu este altceva decât un efect al bâlbâielilor unor miniștri slab pregătiți în jurul cărora gravitează multe interese clientelare extrem de păguboase. Nu au știut altceva să facă decât să tragă sforile pentru a înlesni accesul profitorilor. Cu siguranță, reforma statului trebuia începută. Operația nu avea cum să fie amânată, de vreme ce alte țări prind viteză datorită măsurilor bune luate cu mulți ani în urmă. Judecați situația Poloniei, de exemplu, la ce cote se află aceasta, și o să constatați ce rol a jucat competența managerială în dezvoltarea economiei poloneze în plină recesiune mondială. Ai noștri politicieni au înțeles că servitorul națiunii înseamnă achitarea unor note de plată pe numele unora care au sponsorizat în campaniile electorale. Repet, nu critic măsurile considerate de unii antipopulare, cum sunt cele care afectează viața zecilor de mii de bugetari rămași șomeri după ani mulți de muncă. Și nici reformarea sistemului de pensii, aflat în faliment de ani de zile. Acuz numai nepriceperea unor demnitari lipsiți de cele mai elementare cunoștințe despre cum trebuie făcută o reformă și, mai ales, cum poate suporta poporul neajunsurile apărute. Împrumuturile externe au rostul lor, salvează o situație de tranzit, dar nu țin de foame la infinit. Vine scadența și factura trebuie achitată. Cum? Cu ce? Poate ne spune Sebastian Vlădescu, cel care a văzut ieșirea din criză tocmai când unii dintre colegii săi de partid îi cer demisia pentru că nu știe ce face și ce spune. România trăiește din împrumuturi, iar unii dau de înțeles că nu ar trebui să ne facem probleme.

Beneficiind de o asemenea abordare, difuzată în public tocmai când achitarea unor taxe produce convulsii sociale la nivel macro, cele două partide din opoziție nu au făcut decât să activeze intenția de a debarca Guvernul Boc în această toamnă, nu înainte de a-l obliga pe Băsescu să plece de la Cotroceni. PNL își face deja planul, cu toate că nu are pregătită o strategie clară pentru a declanșa un atac frontal. Mizează foarte mult pe nemulțumirea populară generată de o criză care nu a putut fi controlată de miniștrii lui Emil Boc și pe o eventuală înțelegere cu PSD, cu condiția ca Ponta să nu ridice pretenții referitor la adjudecarea postului de premier. La rându-le, social-democrații se agită prin diverse locuri cu scopul de a pune PDL într-o lumină și mai proastă, încercând astfel să treacă peste frământările interne din partid, unde „cârlanul” Ponta nu pare a avea o viață prea ușoară. Ambele partide nu sunt pregătite pentru guvernare. Ieșirea lor din scenă nu are în spate un merit politic, pe care electoratul să-l recunoască și, eventual, să-l aplaude. Meritul este doar al pedeliștilor, care i-au permis opoziției să scoată capul, chiar dacă nu are toate rănile vindecate. Greșeala acestor două partide este că vor să răstoarne un guvern doar din ambiție, nicidecum din convingerea că pot sluji țara altfel decât au făcut-o adversarii lor. La acest capitol au datorii mari din guvernările trecute.

Eliade BĂLAN