Cine conduce revoluția asta?

Cine conduce revoluția asta?

Colonelul Gheorghe Rațiu a fost șef al Direcției I a Securității – arma de lux a României. Direcția I organiza represiunea împotriva opozanților și-i urmărea pe toți românii. La scurt timp după evenimentele din decembrie, colonelul a dispărut din România, în Germania, și a revenit după ce s-au mai liniștit apele.

Atâta vreme cât nu știm adevărul despre Revoluție, avem impresia că suntem malaxați într-o mașină a timpului.
Din cauza întâlnirilor din toaletele acestor 21 de ani am ratat atâtea șanse.

Lipsea doar scânteia
(varianta col. Gheorghe Rațiu)

Cazul lui Tökes era lucrat la Timișoara și preluat de noi. Eu am fost conducătorul comandamentului de luptă contra iredentismului maghiar din 1986 – inventariam rapoarte lunare. În decembrie aveam date că ceva se pregătește la Timișoara. Erau nemulțumiri în populație.

După o teleconferință a lui N. Ceaușescu, Vlad a spus că mai mult de trei luni nu mai poate dura asta. Era un fenomen de plecare din  țară, dar la sfârșitul lui 1989 s-a întâmplat invers – trimiterea lor înapoi. Ceaușescu a dispus ca acești fugari să fie ținuți în dormitoare la batalioanele de grăniceri. Am trimis oameni să-i cercetăm, circa 20 au recunoscut că au fost recrutați de organizația „România Liberă” din Budapesta și aveau o tabără de antrenament la Bicske.

Pentru că eram în cercetări la Arad cu un cioban ce a trecut cu oile, am fost și la Timișoara să văd situația acestora. Erau români și țigani cei recrutați și mi-au spus că trebuie să se prezinte la Timișoara. Maghiarii favorizau plecarea fugarilor în Occident prin diferite filiere. În 1980 economistul Roșca din Timișoara a înființat organizația „România Liberă” la Budapesta, care a luptat pentru răsturnarea regimului comunist din România. În Ungaria cercurile iredentiste erau în special din rândul clerului.

La Biserica „Sfântul Ștefan”, un preot reformat, Nemet Giza, îi primea pe transfugi. Cel mai mare număr de transfugi staționați în Ungaria era în jur de 6.000. Geza Nemet a sprijinit organizația „România Liberă”. Apoi Roșca a plecat în Occident. Ultimul șef acolo a fost unul Manea. Sediul s-a mutat la Bicske – o fostă cazarmă –, unde se pregăteau transfugii. În România situația era explozivă – lipsea doar scânteia.

Scânteia s-a declanșat la Timișoara. Au lucrat serviciul secret maghiar, dar și alte servicii – erau și maghiari veniți din SUA ca să sprijine acțiunea. Papp Laszlo, episcop – un agent al serviciilor secrete maghiare –, a avut sarcina să-l șicaneze pe Tökes. De două ori la Direcția cultelor i-am spus lui Papp Laszlo să-l lase în pace pe Tökes, dar el nu s-a conformat. La Timișoara, la Tökes în birou aveam plasat un microfon și toate convorbirile lui cu agenții sunt înregistrate, nu știu de ce Securitatea nu le prezintă.

Nu bătrânii aceia cu lumânările au început revoluția, ci populația din piață – scânteia punând-o cei circa 100 aduși din Ungaria care apoi au fost retrași, au plecat în Occident. Deci cazul Tökes a fost un caz fabricat. Noi am instalat o cameră de luat vederi vizavi de locuința lui. Noaptea au mai rămas circa 60, și ăștia bătrâni. Nu se punea problema evacuării, pentru că sâmbăta și duminica nu se fac evacuări, ci eventual luni.

La ora 3.00 am plecat la masă – sună telefonul –, am venit înapoi la serviciu, mi s-a spus că la Timișoara, nu la casa lui Tökes, ci pe strada principală, a apărut un grup de turbulenți – alții decât cei din fața casei lui Tökes –, au blocat circulația – opresc trecătorii –, au spart vitrine, au scos băuturi –, că se îndreaptă spre Piața Maria; se comportau ca cei instruiți la Bicske. Am raportat lui Vlad, a venit și Bucurescu, Postelnicu l-a chemat pe Vlad la el.

Când s-a reîntors mi-a spus că cele două trupe de Securitate nu sunt suficiente – să trimitem și alte trupe la Timișoara. Comandantul de brigadă din Timișoara a fost de acord să trimită alte trupe, dar au spus fără armament și să nu se implice în restabilirea ordinii, ci numai în munca de informare. Erau și trupe de Securitate-Miliție care trebuiau să dea ajutor Miliției pentru restabilirea ordinii.

La Timișoara erau două companii de trupe Securitate-Miliție, deci erau trupe de intervenție antiteroriste. În Timișoara erau o brigadă cu 3-4 batalioane. Am fost apoi din nou chemat de Vlad, era și Macri – șeful contrainformațiilor –, și au zis să anunțăm și șefii județelor despre ce se întâmplă la Timișoara; să intensifice munca informativă, să raporteze orice se întâmplă. Apoi Vlad a fost solicitat să trimită și el oameni la Timișoara.

Până la urmă s-a hotărât să plece Macri. A plecat pe 16 decembrie, ora 23.00, de la mine l-am trimis pe Anastasiu – un locțiitor. Seara s-a mai liniștit la Timișoara. Dimineața Sima m-a sunat din Timișoara că a plecat coloana cu Tökes în județul Bihor… Nu știam de nici o evacuare forțată. Postelnicu primise indicații să-l scoată pe Tökes din oraș. Noi ne-am comportat civilizat cu el când a fost instalat acolo, în Bihor. Se sare totuși peste cal cu relațiile româno-maghiare. Până ce era regiune autonomă maghiară, era mulțumire.

Dar la Paris s-a jurat să se refacă Ungaria Maghiară și urmașii lor vor ca până în anul 2000 să refacă ceva. Au centre puternice în Germania, Austria, Canada, Ungaria, dar au centrul la Budapesta. Ei și-au reluat ofensiva în 1973, când a luat ființă un serviciu de 10 oameni – au amplificat însă această activitate. Direcția avea sub 300 persoane sub Gh. Dej. Dar s-a diminuat la 98. Iredentiștii acționează pe mai multe fronturi: 1. Interior, 2. Exterior care caută să sprijine, 3. Un front în Ungaria – bine finanțate, au fonduri imense.

În România sunt doar 100.000 de persoane cu tente iredentiste. Papp Laszlo era deputat în MAN și era interzis să-i urmărim pe deputați. Dar am făcut unele verificări. Prin ’87-’88 a spus că tatăl lui Tökes l-a rugat să-l reangajeze, pentru că episcopul Nogy de la Cluj l-a dat afară. M-au întrebat și pe mine ce părere am, am spus: bine să-l reprimească, și atunci Cumpănașu a trimis acordul departamentelor cultelor.

Dar Papp Laszlo a ținut să-l numească la Timișoara pentru că au preot în vârstă – autoritar, care poate să-l țină în frâu. Am fost de acord și dosarul lui Tökes a fost transferat la Timișoara. Preotul a avut un atac de cord. După o săptămână Tökes s-a instalat în casa parohială. Aici a intervenit jocul lui Papp Laszlo, care n-a vrut să-l numească paroh pentru că nu avea vechime și atunci a dat o decizie de mutare.

La insistențele mele, Cumpănașu a fost de acord cu mutarea asta. Papp Laszlo a făcut procesul de evacuare – deci a fost agent să-l incite –, avea legături și la Debrecen, unde avea o fiică. Am găsit chitanța cu 20.000 lei aduși de la un agent – primea bani pentru a face deplasări prin țară, avea cheltuieli.

S-a făcut un nou comandament de securitate

În 21 decembrie am intrat ofițer de serviciu pe minister, împreună cu col. Ruxadru. La ora 9 a început alerta. Primele telefoane le-am primit de la Sibiu și Cugir, că grupuri de oameni se îndreaptă spre sediul de partid – că au dat foc la Sibiu. Ţineam legătura cu Petrișor.

Seara, acesta a fost chemat la Dragomir și a fost arestat. După ora 8.00 am ținut legătura cu lt. col. Ignat din Sibiu, cu alții n-am putut vorbi. Nu știu exact când i-au arestat. S-a spus că sunt 20 de morți. Dimineața, în 22, printr-o telegramă din Sibiu, Dragomir m-a sunat și a cerut ajutor, că sunt încercuiți și se trage.

De asemenea, au apărut manifestări la Caransebeș, Cluj, au fost la Sf. Gheorghe, Brașov, la Arad a fost ceva – dar fără focuri de armă. Dimineața trebuia să mă schimbe gen. Gheorghiu – dar n-a venit; toți erau la CC reținuți – de aici se comandau acțiunile din Capitală. Nu știam ce se întâmplă la București – doar de la un subofițer care a fost să vadă. Noi am înregistrat teleconferința și după Revoluție am dat înregistrarea lui Gelu Voican. În 17 seara, după teleconferință Vlad ceruse un set de regulamente.

În 18 dimineața, Vlad îmi spusese că a fost destituit cu Milea și Postelnicu, dar s-a revenit până la liniștirea lucrurilor, dar precis vom fi schimbați la reîntoarcerea din Iran. Şefii de Securitate – cei de la Constanța, Cluj, Ialomița etc. În 22 am rămas la sediu până la ora 11.00. Am trecut pe la Stamatoiu – spunea că merge la unități. Am auzit de sinuciderea lui Milea. Aveam șase ofițeri la TV și cinci la Radio. Generalul Vlad m-a sunat – că „știi ce avem de făcut” –, adică să nu facem noi ordine în stradă.

M-am dus la unitate. M-a sunat un ofițer de la TV că oamenii vor să intre. Am spus să se retragă – armele de la santinelă să fie închise. L-am sunat pe Petre Constantin, șeful TV – m-a întrebat ce facem cu dispozitivul special, dacă să scoată TV-ul din funcție. Am spus să nu-l acționeze. Apoi ofițerii de la mine au deschis ușile de la TV – era acolo și Miconon, lângă uși.

S-a făcut un nou comandament de securitate – cu gen. Mortoiu. Am urcat și eu pe capota unui ARO – am spus manifestanților să ne ajute să păstrăm documentele, dar să nu intre toți, ci un comitet. Au intrat cam 15-16, i-am instalat într-o sală, și-au ales un conducător – Cristi Popovici și alții –, am stabilit cu ei să instituim paza, dar fără armament, și-am început colaborarea cu revoluționarii. Nu erau trimiși de nimeni. M-am gândit să întreb: cine conduce revoluția asta?

Am dat telefon la 261 – era la telefon Iliescu –, m-a întrebat dacă îl știu pe Stănculescu și să-l caut să mergem la Ministerul Apărării. Era în jur de ora 13.00. M-am conformat. În cabinet la Stănculescu erau Gușe, Logofătu, Chițac, Voinea, Hortopan, era și Militaru. Pe la trei fără zece au venit civilii: Iliescu, Voican, Montanu, P. Roman. Nu știu de ce nu s-a spus despre această ședință de la MapN.

Ședința a deschis-o Ion Iliescu, a spus că s-a creat un vid de putere, trebuie să creăm un comandament unic etc. Cred că erau și Brucan, col. Stan și Iacov. S-au făcut propuneri, urma să fie denumit noul organ. P. Roman a spus despre Frontul Salvării Naționale – pentru că acum 200 de ani, în Franța, tot așa se chema. Şi Iliescu a fost de acord. Apoi Iliescu a spus că vom face un consiliu central – s-a făcut o listă –, apoi o platformă-program, s-a creat un  comandament militar unic; a fost pus gen.

Gușe în fruntea comandamentului, de la Interne l-am propus pe gen. Ghiță, pe gen. Câmpianu de la Miliție. Am întrebat pe Iliescu ce fac cu Securitatea. Mi-a spus să iau legătura cu comandanții – să intre trupele în unități. Între timp s-a anunțat că gen. Nuță, la Timișoara, vrea să fugă. Iliescu a dat ordin să fie arestați la Arad. După ședință, gen. Gușe a venit la CC, nu am înțeles de ce nu a rămas la minister. Acolo au rămas Stănculescu, Militaru. În miezul nopții m-a sunat Vlad.

Apoi mi-a spus că idiotul de Pleșiță a plecat cu coloana din Grădiște, să mă duc să-l opresc. M-am dus cu o mașină – era perfect liniște la Grădiște. Am venit și i-am spus lui Vlad că-i alarmă falsă. Nu contenea focul – l-am întrebat pe Ardeleanu de ce nu intervine. Am făcut patru echipe, să vedem prin spitale cine sunt morții și răniții. Am verificat și am făcut un raport că doar patru morți sunt străini și-au murit accidental – doar unul omorât, pentru că s-a crezut că-i terorist. Unii erau dubioși totuși. Spitalele erau puse sub pază militară, era imposibil să se facă o cercetare.

Joc și spectacol de Crăciun

Cei care au avut arme cu lunetă și prevăzute cu infraroșu erau trupele USLA. În sediu erau 3-4 asemenea arme. Eu spun cu tărie că n-au existat teroriști în sensul ce li s-a dat atunci. Acte teroriste au fost – dar a fost un joc, trebuie să căutați la DIA, care au trecut prin școli la Moscova.

Nicicum nu Securitatea a tras. Convingerea mea de om de informație: au fost simulatoare de foc și zgomot, de care aveau și Armata, și Securitatea, dar puteau fi aduse de agenți și date celor din interior. Cineva a vrut să fie acest „Joc”, dar nici activiștii de partid n-au tras. Tot mai mulți oameni din sânul partidului și-au dat seama că trebuie o schimbare. Dar Ceaușescu a devenit dogmatic, nu era în stare să facă schimbări.

S-a făcut greșeala la Timișoara, s-a făcut greșeala la 21 dec., dar după 22 nu mai trebuia să se tragă nici un glonț. Au murit mulți nevinovați în acest „Joc” făcut de unii ca spectacol de Crăciun.

Ceaușescu întrerupsese turismul cu țările vecine

S-a spus că sunt sute de ruși și mașini LADA, dar era imposibil, pentru că, cu o lună înainte, Ceaușescu întrerupsese turismul cu toate țările vecine. Pe unde au intrat aceștia? N-am avut date că s-a implicat statul maghiar. Am vorbit cu șefii de Securitate – nu s-a confirmat problema cu autoturismele LADA. De turiști nu ne ocupam noi, dar nici din discuții cu Mortoiu sau cu ceilalți nu a reieșit o invazie mare de turiști.

Cred că erau fabulații. L-am rugat pe Măgureanu să-mi dea voie să mă ocup, dar nu mi-a permis. În presă s-a dat o știre că pe teritoriul Iugoslaviei s-au prins 60 sau 70 din cei care au acționat în România și eu presupun că sunt din cei trecuți în Ungaria și retrași. Treaba că au fost ruși a apărut mult mai târziu – nu se punea problema.

Col. Gheorghe Rațiu: „Şefii Securităților județene nu aveau simulatoare. Avea Armata, pentru că aveau acele trupe de cercetare-diversiune care făceau exerciții – noi îi prindeam, aveau un plic la ei, pe care-l rupeau și scria cine sunt. Dar dacă se întorceau cu plicul rupt însemna că nu și-au îndeplinit misiunea”.

Col. Gheorghe Rațiu: „Brucan a fost «lucrat»; s-a spus că-i spion american, apoi evreu. Toți erau la Direcția III-a Contraspionaj, în loc să fie la noi. Mai era și Unitatea 0110. Contraspionaj Ţările Socialiste – gen. Nicolicioiu – avea în problematică, în special, URSS și Ungaria –, aici se «lucrau» Măgureanu și ceilalți”.

S-a dorit să curgă sânge

Col. Gheorghe Rațiu:
Fără să luăm ceva din meritul revoluționarilor – era și un interes din afară. Străinii începeau să se agite cu 1-2 săptămâni înainte. Unele firme și-au rechemat reprezentanții, un comerciant și-a scos familia din țară (Brașov), membrii unor ambasade din București – Franței, Belgiei, Olandei – au devenit foarte activi, ieșeau personal în stradă. S-a dorit de data asta să curgă sânge.

La Brașov nu s-a reușit, dar de data asta trebuia urnit cumva poporul să se miște. Se justifică până în 22, dar după aia se mai justifică? Mulți neinstruiți au primit arme, mulți au murit „în prostie”. A murit și un căpitan de-al meu. Doi morți la intrarea în MI, pentru că se trăgea fără somație. Nu erau semnale luminoase de la ferestre, ci lumini pâlpâitoare de la pomii de Crăciun. Trupele erau la dispoziția Direcției a V-a, care asigura vizitele lui Ceaușescu. La miting erau 300 de automate distribuite de cei din Direcția a V-a, dar nu s-a tras nici un cartuș și toate automatele au fost retrase.

Col. Gheorghe Rațiu:
Noi aveam în departament un serviciu mic, serviciul „D”, care se ocupa și el de acțiuni de dezinformare – dar mai mult pentru străinătate. Totuși, cred că a existat un plan exact cu ce s-a întâmplat.

Își vărsa focul pe bietele animale

Situația era mai explozivă la Iași sau Galați – mult mai necăjite – și noi ne așteptam ca acolo să înceapă. Erau și mulți conducători nemulțumiți de Ceaușescu: Gogu Rădulescu, Mizil, chiar și Dăscălescu, Dumitru Popescu. Ceaușescu când împușca 10-15 urși era nemulțumit – vroia peste 20 de urși și împușca la o vânătoare câte 150 de cerbi lopătari; își vărsa focul pe aceste biete animale.

Vlad era nemulțumit încă din 1984. Postelnicu, în schimb, era foarte docil, ascultător, în mai multe împrejurări s-a manifestat față de mine și Macri – nu avea rețineri. Elena Ceaușescu avea unele ieșiri: că de ce Iancu de Hunedoara era trecut între eroii neamului la o expoziție – că-i mâna iredentismului maghiar. Am fost chemat la Elena împreună cu Petre Enache, care pe urmă a făcut comoție cerebrală.

Nu cred că Enache a fost asasinat, însă Elena era atât de grosolană și dură, încât Enache a ieșit complet desfigurat. Adică Elena a spus că cel din grupul statutar nu este Iancu de Hunedoara, ci Matei Corvin și e mâna ungurilor. Că știe ea după costumație. Apoi altă dată Elena a făcut mare scandal pentru „Săptămâna filmului american”, că ce vor imperialiștii în România. Ceaușescu, în paranoia sa, cădea dintr-o extremă în alta, dar ea era și proastă, și fudulă.

Autobiografie Gheorghe Rațiu

Născut în 1932, la Iași. Jurist – șeful Direcției Informații Interne a Securității din 1986. Şcoala primară la Frasin (Gura Humorului). Gimnaziul Unic Muncitoresc la Mediaș, din 1959. Mutat la Slatina, din care, timp de 16 ani, șeful Securității jud. Olt. Apoi mutat în București, șef de direcție – pensionat pe 1 februarie 1990 –, apoi jurist la o firmă. Şeful meu a fost gen. Bucurescu – locțiitorul lui Vlad.

În Direcția noastră, cam 80% din activitate consta în contracararea iredentismului maghiar. Apoi am avut un serviciu – operație internă – foști legionari și țărăniști Ne mai ocupam și de culte și sectanți.

De ce n-au activiștii dosare

Col. Gheorghe Rațiu:
Încă din 1973 Ceaușescu a dat ordin ca noi să nu ne ocupăm de activul de partid. Cei mai mulți anticeaușiști au fost chiar în sânul activului de partid. Și noi nu aveam voie să ne ocupăm de ei. Apoi, de prin 1975, și informatorii noștri aveau aceleași griji, nu mai era rețeaua informativă ca înainte.

Noul ministru – cu piciorul în ghips

Gen. Victor Stănculescu:

Gușe mi-a spus la Timișoara: „Nea Victore, orice situație e clară, dar la București nu înțeleg”. Oare el era convins de inutilitatea menținerii Armatei pe străzi? De aceea a dat ordin în 20 decembrie ca Armata să se retragă în cazărmi. Din Timișoara am plecat în noaptea de 21 spre 22 dec., după ora 0.00, cu un avion militar.

Ion Coman a știut de plecarea mea – pentru că avusesem o serie de convorbiri cu gen. Milea, spunându-i că nu am ce să mai fac la Timișoara și plec la București –, iar Milea l-a informat pe Ion Coman. Nu am știut că Ceaușescu avea de gând să mă numească ministru al Apărării.

În București am ajuns pe la orele 3.00. Șoferul care m-a dus acasă de la aeroport mi-a povestit despre ce s-a întâmplat la București. La ora 5.10 am sunat la Spitalul Militar, m-am interesat cine-i medic de gardă – era dr. gen. Niculescu –, i-am spus că voi merge la spital pe la ora 6.00, am ajuns și mi s-a pus piciorul în ghips. Am făcut acest lucru pentru că Milea insista să vin la CC, mi-a spus și adjutantul ce se întâmplă și n-am vrut să particip la nici un fel de represiune împotriva manifestanților.

Știam că zilele lui Ceaușescu sunt numărate – după întâlnirea de la Malta și după ceea ce se „zvonea” după întâlnirea între Gorbaciov și Ceaușescu la Moscova. Se zvonea că i s-a cerut lui Ceaușescu să-și găsească un urmaș. După ce mi-am pus piciorul în ghips, pe la ora 9.00 am transmis că trebuie să vin oricum la sediul CC – a venit după mine o Dacie cu trei inși, m-au adus la sediul CC. Adjutantul a venit după noi cu mașina – el m-a ajutat să urc și atunci pe coridor am aflat de sinuciderea generalului Milea.

Încă nu știam dacă s-a sinucis sau „a fost sinucis”. Era acest aspect o contribuție la hotărârea că dădea ordine contra voinței lui Ceaușescu, adică trupele să fie oprite, să nu mai vină la București. Ulterior am făcut cercetări și se pare că totuși Milea s-a sinucis. Gușe era în relații apropiate cu gen. Milea. Era ora 9.00. Am intrat în biroul gen. Voinea, era și Eftimescu. Eram ministru datorită morții lui Milea.

Era o hartă în care erau trecute toate misiunile unităților – afluirea către București a trupelor din provincie ce pot veni la periferia Bucureștiului pe centură. Am întrebat cum s-a întâmplat cu sinuciderea lui Milea. Mi s-a spus ceea ce se știa din presă. Apoi Curticeanu a venit la mine pentru a mă duce la Ceaușescu.

Era afectat și speriat, pentru că era în relații strânse cu Milea. Discuția cu Ceaușescu am avut-o în acea cameră. Ceaușescu mi-a spus că Milea a trădat, că situația e foarte gravă, că dușmanii complotează asupra țării și să preiau comanda. Într-un timp a apărut și ea dintr-un birou. Era cu Dincă. Apoi am trecut și am intrat în camera transmisiunilor – am vorbit cu mr. Tufan, i-am spus să oprească trupele ce vin spre București și cele ce sunt în deplasare să se întoarcă în cazărmi. Această hotărâre am luat-o după ce am văzut la Timișoara, după informațiile primite aici și situația existentă.

M-am întors în camera generalilor – discutam că situația începe să fie scăpată de sub control. Au venit știri că trupele pe Şoseaua Olteniței s-au întâlnit cu manifestanți, că aceștia au luat cu bucurie știrea că trupele se întorc în cazărmi. Manifestanții erau deja în piață – presau asupra cordoanelor, dar nu li s-a opus rezistență prea mare –, așa că în clădire era deja panică, că ce facem, pe unde putem ieși.

S-au propus variante, s-a ivit și varianta cu elicopterul și am spus și eu că este o variantă bună. Repet: clădirea era foarte bine organizată pentru apărare – foarte mult armament, inclusiv grenade. Dar datorită panicii a fost și Ceaușescu de acord să fugim – el tremura, Manea Mănescu tremura, statul era pierdut, nu mai putea conduce. Am întrebat pe comandantul Rus câte elicoptere poate trimite, dacă pot ateriza pe acoperiș.

Rus a cerut confirmarea de la Neagoe. Eu răspundeam și de flota specială din partea Ministerului Apărării, știam regula – era nevoie de confirmarea lui Neagoe. Am urcat la etajul VI pe scări, am intrat în biroul gărzilor patriotice și mi-am pus pistoletul meu și al adjutantului dintr-un sertar. După plecarea elicopterului, când am coborât la etajul I ne-am întâlnit cu manifestanții.

Eu și adjutantul în civil am trecut prin mulțime, am ieșit pe poarta principală fără probleme. Am stat în piață până ce cineva a ieșit și a vorbit la balcon. Atunci am zis să plec la minister. Am chemat de la un telefon să vină o mașină după mine. A venit un ofițer și m-a dus la minister.

Câte 4-5 se retrăgeau în baie

Gen. Victor Stănculescu:
La Ministerul Apărării au venit „revoluționarii”. Prima dată a venit Montana, foarte gălăgios. Apoi a venit Petre Roman, dar prezența lui nu mi-a plăcut, nu-1 cunoșteam. Iliescu a venit ulterior, pe el îl cunoșteam de când era la Ape și am făcut un studiu pentru barajul de pe Argeș. L-am mai întâlnit și am stat de vorbă cu el în pauza unui concert. El era invitatul lui Caramitru care recita. Eu eram cu soția.

Când a venit i-am văzut și pe gen. Militaru și pe Gelu Voican Voiculescu. Ei câte 4-5 se retrăgeau în baie, acolo vorbeau spre a nu fi ascultați. Eu stăteam la biroul ministrului, răspundeam la telefon. Prin telefoane veneau acele știri fantasmagorice în care eu nu credeam. Ştiri despre elicoptere – știam că noaptea nu pot zbura –, știri din astea științifico-fantastice.

Mi s-a părut foarte ciudat cum gen. Gușe și Vlad au găsit un operator care să-i filmeze doar pe ei timp de zeci de ore. Poate s-au gândit la un alibi, să fie filmată activitatea lor văzută, pentru că sunt convins că erau și pauze de filmare. Ştiam că Gușe și Vlad erau foarte buni prieteni de familie.

În noaptea aceea am vorbit cu ministrul maghiar al Apărării, Karpati. îl cunoșteam de la o întâlnire anterioară. Am vorbit cu el prin translatori, deci m-a întrebat dacă avem nevoie de sprijin. A spus că au pregătite sânge și medicamente. Am spus că deocamdată nu avem nevoie. M-a asigurat că în ce privește granița de vest să fiu liniștit, nu se va întâmpla nimic. Cu rușii nu am vorbit. Am vorbit doar cu Karpati.

Ştiam că Verdeț, la CC, vroia să facă un guvern, dar la mine era echipa lui Iliescu, care mi se părea mai organizată și se părea că sunt pentru schimbare. De Verdeț știam că vrea să continue aceeași politică, cu aceleași mijloace. Pe când Iliescu făcea aceeași politică cu alte mijloace.

Portocale de la Gaddafi

Gral. Victor Stănculescu:
Nu știu de arabi, dar știu că Gadafi a trimis ceva portocale pentru Armată. Arabii se pregăteau înainte de 1980 pentru Zimbabwe. Apoi unitatea de lângă Făgăraș a pregătit grupuri pentru țările arabe. Armata avea cursuri la Făgăraș pentru arabi. Am discutat cu arabii în ianuarie ’90, când am fost invitat. Mi s-a reproșat acolo că mesajul de solidaritate al lui Gaddafi nu s-a transmis pe postul național TV.

Contracte de vânzări de arme

Gral. Victor Stănculescu:
Aveam relații cu țări arabe, aveam relații personale cu regele Hasan al II-lea – care m-a și decorat cu un ordin de rang înalt –, aveam relații cu Gaddafi din 1978, cunoscându-mă la un congres cu cei de la Tripoli. Apoi, după ’80, m-am întâlnit de mai multe ori cu ocazia contractelor de vânzări de arme. M-am întâlnit cu Sadat de trei ori și cu Mubarak de două ori. Am avut întâlniri și cu Hussein, regele Iordaniei, în 1987, apoi sub guvernul Roman, o dată m-am întâlnit și cu președintele Siriei. Aceste întâlniri le aveam în calitatea mea avută la MApN.

Așa e în război

Gral. Victor Stănculescu:
Am intervenit la gen. Militaru că noaptea nu funcționează transmisiunile, nu e cazul să fie chemat Troțca. Când am auzit tirul i-am și spus lui Militaru: „Vedeți, am avut dreptate, se întâmplă o nenorocire”. Mi-a răspuns: „Ei, ce să faci, așa e în război”. Apoi dimineața s-a lansat varianta că erau terorişti cei omorâți.

Pe 25 dimineața am întrebat de teroriști. Mi s-a spus că se mișca ceva. Deci erau provocatori mici, nuclee izolate, restul era dezordine, panică. La fel, la Ghencea cineva trăgea un foc, restul făcea Armata, între ei trăgeau unii și alții. S-a tras două zile și asupra casei mele, ofițerul și soldații trimiși de mine l-au prins pe cel care trăgea din podul unei case.

Era unul îmbrăcat în haine de gărzi patriotice și a spus că a tras asupra casei deoarece căpitanul i-a spus că acolo sunt teroriști. El a fost predat la Televiziune, dar apoi s-a pierdut. Am avut momente când s-a încercat să fiu lichidat, mari semne de întrebare pentru mine, dar nu am mai făcut cercetări.

Militaru mi-a propus o lovitură armată

Gral. Victor Stănculescu:
Pe 15 februarie, la ora 18.00, generalul Militaru și-a dat demisia, iar la ora 20.00 Iliescu m-a chemat să preiau eu Ministerul Apărării. A spus că s-a consultat cu Dan Marțian, Bârlădeanu, Coposu, Câmpeanu și că am fost numit. Am acceptat. După trei zile, când am plecat la gen.

Militaru cu caseta din birou – deci pe 18-19 febr. –, generalul Militaru mi-a spus că a luat măsuri ca Armata să stăpânească toată țara, că Armata trebuie să dea lovitura de stat și să preia puterea. Eu am spus că pentru așa ceva nu sunt omul potrivit, așa ceva eu nu fac.

Insulină și judecători pentru Ceaușescu

Gral. Victor Stănculescu:
Pe 24 seara am primit misiunea de la acel misterios cabinet, unde se întruneau tot timpul în baie, să organizez plecarea la Târgoviște pentru judecarea cuplului Ceaușescu. Acest misterios cabinet era format din Brucan, Iliescu, Dan Marțian, Bârlădeanu.

Anterior am trimis pe cineva, nu știu pe cine, cu insulină la Târgoviște, după o discuție cu Kemenici care mi-a spus că Ceaușescu are nevoie de insulină. I-am sugerat acea mișcare cu soții Ceaușescu, cu transportorul blindat, pe un perimetru determinat, pentru siguranța lor.

Petre Mihai BĂCANU