Constituția Cetățenilor – o lectură (I)

Categories Cultura-educatiePosted on

Exprimându-și neîncrederea în cărți, Platon și-a motivat spusa prin aceea că acestora nu li se pot pune întrebări, astfel că ideile lor nu mai pot fi corectate, nici finisate ulterior. Probabil făcea trimitere la celebrele dialoguri pline de dramatism și idei filosofice, de un anumit gen de imposibil, purtate în realitate, (știm că Platon lipsește din ele, deși pare că ni se adresează direct), de oameni adevărați, mărturie ele însele a faptului că a scris nu doar mult, ci și frumos. Personalizarea era întemeiată. Cărțile au suflet. Pentru a le simți căldurași bunătatea ne cer doar să ne facem timp pentru ele, adică să le citim, descifrându-le feminitatea. Acesta era, cred, și îndemnul lui Platon. Apoi ar fi urmat judecata și găsirea semnificațiilor concrete menite a face-nțeleasă realitatea faptelor și a-i găsi acesteia o valoare de schimb sau a face posibilă încadrarea într-un model în stare să fixeze, temporar, unanumit tipdecreativitate. Și, de aici, îndatorarea gândirii.

Comparația nu entuziasmează – investighează

Când însă deschizi o carte al cărei obiect îți dă întâlnire cu categorii filosofice trainice prin elementele ei identificabile și funcționale precum: democrația, ca produs al secolului XX, atractiv prin teoriile construite în jurul lui, statul, a cărui esență știm că ar consta în a reprezenta interesul general conform exigențelor oricărei voințe raționale atâta timp cât nu neglijează forma de guvernământ, puterea,cu împărțirea și funcționarea ei adecvată în spațiul social,justiția- cetățeanul vrea morală în viața publică și justiție în societate!,astfel ca ea să nu fie redusă la un instrument de dominare asociat puterii -,bunăstarea generală, (e utopic a mai gândi azi un stat-providență?),proprietatea, cunoașterea, iar ea chiar din titlu – Constituția Cetățenilor, sub semnăturalui Constantin Cojocaru, Ed.Qim, Buc.2014 – le-mbarcă pe toate acestea, în ce cheie trebuie descifrată? În aceea a unei speranțe pioase că toate conceptelevehiculate prin limbajul interdisciplinar și doctrinar pot deveni realmente și unele cu care să îiplacă nu doar a ieși în public, dar mai ales să-i îmbrace și pe alții, cu distincție prin târguri? A contestației care nu poate umple un gol? A aporiilor născute din problema raporturilor dintre lege, egalitate și libertate, dacă ar fi să dăm crezare că modelul democrației participative, propus aici, în care poporul exercită puterea și virtutea civilă sunt mai puternice decât interesele egoiste, sau că își trage seva din modelul lui Rousseau? Dacă ar fi așa, ce facem cu respectul pentru lege pe care se sprijină iubirea de patrie, condiție a solidității contractului mutual dintre cetățeni? Apoi, în ce clasă a evenimentelor se poate plasa, repet, o astfel de carte: culturale, politicesau juridice? Iar când moto-ul mai este și ,,Doina” lui Eminescu, ne mai poate plasa cineva în afara narațiunii istorice al cărei personaj colectiv – tragic, dar nu de la Dumnezeu ,este chiar națiunea română? Mai poți, tu, om al Cetății să nu-ți amintești, a câta oară?, că trăiești prin comparație și că a trăi, vorba lui Cioran, e cea mai grea meserie?Așa se întâmplă și cu această Constituție a Cetățenilor: trăiește și va trăi prin comparație.Sigur, comparația nu entuziasmează, ea investighează,poate stârni zâmbete disprețuitoare printre contemporanii patriotici care se consideră, dintr-o dată, un ,,dat” inexpugnabil atins de simțul divinității și fini ,,cunoscători” ai teoriilor economice și a simplei, în aparență, expresii ,,drepurile omului”, dar temători când poporul, care i-a delegat să se ocupe de ființa lor socială, la un moment dat, dă de-nțeles că are capacitatea de a-și dovedi reala competență politică nu doar prin vot șiamorsează opinii – deci dezbateri publice de idei care nu-i dau pace. Finalitatea argumentativă în teorie a acestei cărți există. Poate deveni, însă, un proiect instituțional de evitare a liberalismului cinic, cum se-nțelege la o primă lectură, și deci un proiect autentic de țară, sau un adendum la teoria democrației?

Spectacolul prezentului – spuma faptelor

În primul caz ar trebui să intre în scenă poporul, mai spune Constantin Cojocaru, demosul, singurul îndreptățit moral, să guverneze. Ce este morala?, ar întreba cineva. Un fapt social universal, o experiență calmă, aducătoare de confort unei conștiințe liniștite?Sau poate un ansamblu de judecăți privind binele și răul care ne privesc întru totul? Este această îndreptățire un ideal democratic sau un reflex al teoriei-fantomă referitoare la democrație? O încercare de a readuce în atenție dezbaterile modernității în legătură cu societatea civilă și statul în contextul în care, la noi modelul democratic este incapabil să rezolve eficient chestiunile fundamentale și permanente ale contractului politic (o societas la romani era o înțelegere politică), asigurând stabilitate și încurajând recunoașterea rolurilor ce-i revin individului? Intrând în Cetatea propusă de Constantin Cojocaru și echipa aflată mereu alături decele două Comitete de Inițiativă care au lucrat la acest proiect constituțional, la promovarea și redactarea lui, la obținerea avizului consultativ al Consiliului Legislativ al Parlamentului, mai mergem prin hățișul care este de-a dreptul antidemocratic?, putem descoperi în primul rând de ce unei noțiuni abstracte precum Constituția, i-a fost alăturată statura cetățeanului. Mai are el ceva din fibra mitică a olimpianului atenian sau acelui din statele – cetăți? Nu cumvapentru o identificare clarăa unuiadintre motivele scrierii acesteicărți? Nuînsă omul despre care ne învață știința.
Punctul de plecare, mărturisit de autor în Introducere – De ce este nevoie de o nouă Constituțiea României?- este un amplu denunț public în legătură cu uzurparea de către cei ce s-au instalat la putere din 1990 încoace ,,a suveranității poporului român, a dreptului de proprietate al acestuia asupra capitalului acumulat de acesta de-a lungul istoriei sale, au distrus o bună parte dinacest capital, au distrus 4 milioane de locuri de muncă, au adus țara la stadiul de colonie și implicit a poporului român în stare de sclavie”. Este, cel puțin așa am perceput eu acest demers, o analiză a comportamentelor ambivalente ale partidelor politice (care acaparează doar privirea) și implicit a acționarilor lor principali – guvernele -, o cercetare critică asupra evoluției economică, socială, de identitate culturală, a modului cum cetățenii nu au participat la luarea deciziilor care le-au influențat în ultimul sfert de secol viața, a cauzelor ce au făcut posibile decuplările de la o dezvoltare normală precum și a costurilor și consecințelor pe toate palierele existențiale.Țelul acestei Constituții? Redefinirea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în temeiul dreptului european și internațional al drepturilor omului, și îmbrăcarea acestora în haine instituționalemenite nu doar a le garanta și apăra existența, ci și să aducă cu ele, prin purtare, un conținut exprimat în bunăstarea omului cetății și în dezvoltatea unor conduite participative, fără a pune în umbră legitimarea, prin intermediul votului universal, a modelului parlamentar. Totul are, desigur, și o semnificație politică. Coerența analizelor este dată de abordările cu creionul în mână. Expunerea de motive, de la prima la pagina 600, este o permanentă punere în oglindă a textului actual al Constituției, a celei din 1991 sau mai vechi,a recomandărilor Comisiei de la Veneția, a contrelor, textual menționate, avute cu Consiliului Legislativ al țării, pe tema unor formulări care propuneau modificarea și eliminarea unor articole și puncte ale acestora din actuala constituție. În final, proiectulde revizuire a constituției, denumit Constituția Cetățenilor are două titluri noi, denumite Autoritățile locale și Autoritățile comunitare, și alte șase capitole noi, corespunzătoare celor șase autorități statale propuse, denumite astfel: mediatică, financiară, electorală, statistică, morală și științifică. În total, au fost modificate și completate 114 articole, au rămas nemodificate 15 din 156 câte are prezenta constituție, au fost eliminate 23 de articole și elaborate alte 114, astfel că, dacă ar intra în vigoare, noua constituție ar avea 247 de articole, grupate în 10 titluri.Tot ce este afirmat este argumentat, adică apărat. ,,Nu argumentăm ceea ce este evident” spune Constantin Cojocaru, citându-l pe Aristotel. Și primul argument este chiar Preambulul – după modelul Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Declarației Americane a Drepturilor și Îndatoririlor Omuluisau a constituției americane –cu care se deschide constituția propusă și din care citez acest fragment:

,, Noi, poporul român,
…………………………………
Știind că singura cale prin care putem stăpâni și apăra libertatea, bunăstarea și fericirea, drepturile câștigate prin sângele strămoșilor asupra teritoriului național, asupra resurselor naturale ale acestui pământ și asupra avuției pe care am creat-o și o creăm prin munca noastrăeste construcția economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetățenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorității cetățenilor. Înțelegând că numai prin deținerea puterii economice, poporul român va deține și puterea politică, va controla și statul său și își va impune și propriile valori morale: credința, demnitatea, libertatea, dreptatea, adevărul, cinstea, onoarea, curajul, spiritul de inițiativă și de întreprindere, omenia, ospitalitatea, toleranța, dragostea pentru familie și semeni, pentru popor și pentru țară, neagresiunea și neamestecul în treburile altor națiuni,
Am hotărât, prin referendum, să adoptăm prezenta Constituție a României”.

O privire de ansamblu asupra proiecțiilor existente în acest preambul, mă face să-mi amintesc faptul că interesul contemporan întru ființa omului s-a dezvoltat ca răspuns la inumanitatea omului față de semenul său. Devalorizarea acestui ,,întru ființă” prin folosirea lui ca breloc politic sau ca minge de ping-pong a așa-zișilor ,,justițiari sociali” ne-a arătat, în timp, că între aspirații și realitate există întotdeauna poteci ascunse, îndemnuri și avertismente, acuzații sau dezvinovățiri, elogii sau acuzații. În cazul de față rămâne să vedem cum, la nivelul libertății de exprimare științifică, poporul poate să-și exercite suveranitatea sau nu are, din diferite motive, puterea de a-și asuma acest exercițiu.