Cât de devotat i-a fost Beria lui Stalin?

Categories Cultura, trimitere dreaptaPosted on

Cât de devotat i-a fost Beria lui Stalin?

Unul dintre cei mai siniștri colaboratori ai lui Stalin a fost Lavrenti Pavlovici Beria, născut într-o familie de mingreli, persoane aparținând unui grup etnic georgian din regiunea Samegrelo, pe 29 martie 1899.

Familia era țărănească, având ascendență evreiască. Beria a intrat în rândurile Partidului Bolșevic în 1917, pe când era student la o facultate tehnică în Baku. Între 1921 și 1931 a fost prim-secretar al CC (b) din Georgia. În 1935, la Congresul al IX-lea al PC (b) din Georgia, a ținut, vreme de două zile, discursul „Cu privire la scrierile și activitatea din tinerețe ale lui Stalin” – plin de mistificări –, impunându-se ca unul dintre biografii oficiali ai lui Stalin.

Pe 5 martie 1940, Beria a trimis nota nr. 794/B lui Stalin, prin care declara că ofițerii polonezi prizonieri de război, care erau deținuți în lagăre din Belarus și Ucraina, sunt „dușmani înveterați ai Uniunii Sovietice” și propunea membrilor Biroului Politic executarea acestor prizonieri, fiind astfel autorul moral al masacrului de la Katyn. După invazia germană, a fost numit de Stalin în Comitetul de Stat al Apărării, împreună cu Molotov, Voroșilov, Malenkov, având un rol principal în supravegherea și coordonarea eforturilor pentru evacuarea instalațiilor industriale și în punerea lor în funcțiune pe noi amplasamente.

În 1942 devine comisar al poporului pentru afacerile interne (NKVD) și ministru al securității statului (MGB), fiind primul șef al unor asemenea organisme (NKVD și MGB) care a fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCUS. În acel an, el a condus represiunile împotriva rebeliunii naționaliste din Georgia, în timpul cărora au fost executați 10.000 de georgieni. În anul 1945 a fost avansat la rangul de mareșal al Uniunii Sovietice.

După lansarea de către americani a bombelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki, Stalin l-a însărcinat pe Beria să supravegheze o variantă sovietică a proiectului Manhattan, obiectivul fiind atins prin realizarea primei explozii a unei bombe atomice sovietice, pe 23 septembrie 1949. Stalin a murit pe 5 martie 1953, la patru zile după o petrecere la care au participat Beria și alți conducători sovietici. În memoriile sale, Viaceslav Molotov, fost ministru de Externe, a pretins că Beria ar fi mărturisit că l-ar fi otrăvit pe Stalin.

După moartea lui Stalin, Beria s-a aflat în prima linie a mișcării de liberalizare, fiind și inițiatorul unei amnistii în urma căreia peste un milion de prizonieri nepolitici au fost eliberați din lagărele de muncă forțată. În luna aprilie 1953, el a semnat un decret prin care interzicea folosirea torturii în închisorile sovietice. Tot pe seama lui au fost puse și liberalizarea politicii față de naționalitățile neruse din URSS, iar în politica externă, inițierea unor reforme economice și politice în RDG. Se spune că, în acest mod, voia doar să pună mâna pe putere.

În calitate de ministru de Interne, dar și de viceprim-ministru, a făcut parte, împreună cu Malenkov și Molotov, din „troika” aflată la conducerea URSS. La numai câteva zile după izbucnirea revoltelor din Germania de Est, în iunie 1953, Nikita Hrușciov i-a convins pe principalii conducători de partid să-l elimine de pe scena politică. În decembrie 1953 s-a anunțat că Beria și șase dintre acoliții săi se aflau „pe statele de plată ale agențiilor străine de spionaj”, „conspirau de mai mulți ani să pună mâna pe putere în Uniunea Sovietică și să restaureze capitalismul”.

Pe 23 decembrie 1953, Lavrenti Beria și subordonații săi au fost executați prin împușcare, plătindu-și astfel crimele comise împotriva a milioane de oameni nevinovați.

Adrian BUCURESCU