Dan Stanca: Arhitectura Bucureștilor, încotro?
Capitala României de 30 de ani încoace este supusă unui proces ireversibil al distrugerii. Nu cred că există alt oraș mare din lume, cu excepția acelora care au suferit de pe urma catastrofelor naturale sau au fost rase de pe fața pământului în timpul vreunui război, care să cunoască asemenea transformări ca Bucureștiul nostru drag.
Operația a început de pe vremea lui Ceaușescu care a dărâmat o treime din oraș pentru ca prin construcțiile noi să se poată eterniza, simțind cumva că sfârșitul i se apropie.
Așa am avut, vorba lui Paul Goma, un maidan pavat. Dar după operația„maidanul” a început operația „punct ochit, punct lovit”. De vreo 15 ani Bucureștiul este supus unui asemenea tir al fel de nociv precum acela ceaușist.
Presa a semnalat mai tot timpul nenorocirile care se petrec sub ochii noștri, dar mai mult de atât nu a reușit. Factorii de decizie, conform zicalei „câinii latră, ursul trece”, și-au văzut de treabă, și-au umflat buzunarele, au mai lăsat o balegă peste chipul orașului.
Nu de multă vreme editura Vremea a lansat un volum memorabil scris de istoricul Dinu C. Giurescu, fostul director al MȚR, care analizează temeinic situația actuală din Capitală. Cartea nu face speculații ori comentarii.
Este un dosar de la un capăt la altul pentru a vedea cum stăm în momentul de față, ce zone au fost mutilate, care sunt în pericol, ce se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat dacă nu vom lua nici o măsură împotriva marilor traficanți distrugători de vechi imobile, parcuri și păduri.
Prefața lucrării est semnată de doamna Silvia Colfescu. Citim un text succint și edificator. Nu are rost să fim patetici într-un domeniu în care răul a luat-o cu mult înaintea lacrimilor.
Istoricul Giurescu pune pe hârtie cazurile cele mai fierbinți. De pildă ia în discuție chestiunea blocurilor turn. Acestea au urâțit neînchipuit de mult Capitala.
Nu aveau ce căuta, dar proiectul le-a convenit investitorilor care știau ce urmăresc. Bucharest Financial Plaza, fost bloc Bancorex, Turnul de lângă biserica Armenească, Charles de Gaulle Plaza, Sediul BRD din Piața Victoriei, blocurile de lângă Casa Scânteii, unde înainte era Hanul Prahova și altele.
Cum s-a ajuns aici? Printr-o serie de ilegalități. S-au nesocotit dispozițiile Comisiei Monumentelor Istorice, s-a ocolit semnătura arhitectului șef al Capitalei, în caz că acesta nu era de acord, PUZ a fost aprobat grație semnăturii unor consilieri ai primăriei.
Pe hârtie scrie una, dar în realitate apare cu totul altceva. Cam așa au mers lucrurile în cele mai multe din cazuri. Cum arată dl Giurescu, nimeni nu se gândește la consecințe. Bunăoară, proiectul Sky Tower din Floreasca.
Realizat, va gâtui circulația de pe Calea Floreasca, Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera. Bucureștiul va semăna din ce în ce mai mult cu un oraș sufocat în care nu vei avea loc să arunci un ac.
Acestea sunt proiectele mari. Unul dintre ele este și Catedral Plaza, construcția uriașă care stă să se prăvale peste Catedrala romano-catolică Sf Iosif de pe str. Gen Berthelot. Deși construcția a fost declarată ilegală în justiție, mai precis Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra acestui aspect, e greu de crezut că ea va putea fi vreodată pusă jos.
Vă aduceți aminte că imediat după decembrie 1989 s-au făcut auzite voci care cereau dărâmarea Casei Poporului? Evident, intenția nu putea fi pusă în practică, exact ca și acum.
Ceva construit nu mai poate fi înlăturat. Ceaușescu ne-a lăsat Casa Poporului, actual Palat al Parlamentului, cârdășia dintre Primăria generală a Capitalei și diverși investitori constructori lasă moștenire copiilor noștri aceste turnuri fără moarte.
Investigația dlui Giurescu continuă. Nu mai vorbim acum de autorizații de construcție obținute pe sub mână, prin mituire și ocoliri ale legii, vorbim de case vechi din București, locuite de oameni iluștri, care au ajuns acum o ruină și așteaptă pentru igienizarea locului să fie demolate.
De multe ori chiar urmașii „pun umărul” la degradarea casei moștenite pentru a scăpa cât mai repede de ea și a trage apoi foloasele de pe urma terenului astfel degajat.
Trecând pe Splai, m-am întrebat ce e cu casa colț cu Hasdeu, ajunsă într-o stare jalnică, locuită de tot felul de derbedei, cu cercevelele ferestrelor smulse, cu tencuiala căzută etc, etc Citind cartea dlui Giurescu, dar mai înainte citind și ce a scris Andrei Pippidi în „Dilema veche”, am aflat că imobilul e cunoscut sub numele de casa Pompiliu Eliade, a aparținut așadar faimosului cărturar din veacul XIX, început de secol XX, cu doctorat la Sorbona, autorul unor cărți despre influența franceză asupra spiritului public din România. Ce se va întâmpla cu casa?
De ce este abandonată? De ce nu se ocupă nimeni de ea? Dacă ar fi adevărat că s-a vândut de ce cumpărătorul o lasă de izbeliște? Dar cine a vândut-o? Sunt multe case de acest fel care-și așteaptă sfârșitul. Primăria închide ochii, Comisia Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Culturii tace.
În scurt timp tot ce este locuință tradițională în București va dispărea. De unde concluzia că procesul distrugerii inițiat de Ceaușescu a fost continuat strălucit de urmașii săi.
Au mai rămas însă, parcurile, grădinile, pădurile. Aici se dă bătălia cea mai mare deoarece prin defrișarea acestor spații verzi terenul obținut poate aduce câștiguri enorme.
Care sunt terenurile inventariate de dl Giurescu? Le știm. Parcul Bordei, Herăstrău, Tineretului, Plumbuita, IOR, Prisaca Dornei.
Era vorba că și Cișmigiul poate cădea victimă unui investitor rapace, ceea ce ar fi pus bomboana pe colivă. Urmează Parcul Mogoșoaia, Parcul Natural Barbu Știrbei din Buftea, livezi de caiși, piersici și de alți pomi fructiferi, desființate și puieții -ironia soartei! – puși în ghivece.
Ceea ce îngrijorează în toată această poveste este … lipsa de inteligență. Oare cei care distrug nu-și dau seama că mai devreme sau mai târziu răul se va întoarce și împotriva lor?
Sau cei care avizează asemenea proiecte sunt indiferenți fiindcă se știu la adăpost prin aceea că nu vor mai locui aici, vor pleca în străinătate, se vor muta în cine știe ce tărâm exotic și deci după ei potopul?
Este foarte posibil să fim martorii unui asemenea tip de raționament. Legea profitului este atât de puternică încât întunecă mintea oricui. A mai vorbi de patriotism , iubire de țară e chiar un gest ridicol și penibil. În mod normal Bucureștii trebuia să fie un oraș închis.
A fost dat pe mâna mârlanilor, s-a mârlanizat. De la mârlan la miliardar calea este scurtă. Aceasta s-a întâmplat în ziua de azi.
E drept că în planurile guvernanților există și crearea de parcuri noi, fapt pe care autorul cărții nu-l omite. Dar o grădină ca și o pădure cresc în timp. Până la maturarea lor vor trece ani și ani.
Până atunci ne rămân praful, maidanul, betonul. Bucureștii este locul viitorului deșert din Balcani.
Dan STANCA