Galaţi: Directorul Direcției Sanitar-Veterinare, reţinut pentru mită şi şantaj
Viorel Gheorghiţă, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru dare şi luare de mită, şantaj şi abuz în serviciu, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de o altă persoană, informează DNA, printr-un comunicat.
Potrivit DNA, în sarcina lui Viorel Gheorghiţă s-au reţinut infracţiunile de dare şi luare de mită, două infracţiuni de şantaj, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
De asemenea, Neculai Dumitru, reprezentant legal al SC Top Meat Food SRL Galaţi, este urmărit penal pentru dare de mită, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi falsificare de alimente sau alte produse.