Manevrele propagandei
Ani și ani de zile am învățat despre 23 August unul și același lucru, acela că am întors armele împotriva ocupanților hitleriști. În anii ’50 se spunea despre acel moment că este opera armatei sovietice la care contribuția armatei noastre a fost destul de modestă.
După ce a venit Ceaușescu la putere a avut loc schimbarea de macaz și s-a vorbit cu tot mai multă vehemență despre mișcarea insurecțională de eliberare națională și socială. Rolul Armatei Roșii era tot mai diminuat până la a fi șters cu totul. Dar atât trebuia să știm. Evident, istoricilor nu le era străin faptul că la aceeași dată, dar în alt an, nu 1944, ci 1939, s-a mai întâmplat ceva, poate mai important.
E vorba de Pactul Ribbentrop-Molotov sau, mai simplu, Hitler-Stalin. Poate acum, la mijlocul lunii septembrie, dacă momentul a trecut, nu ar mai fi rost să ne ocupăm de acel episod sinistru. O facem însă deoarece de acolo, se poate spune, izvorăște un rău nestins. Ceea ce ne interesează însă este manevra propagandei. Și acum, pe 23 august, tresărim când vedem că nu sărbătorim nimic.
Dar mai înainte de 1944 fusese 1939. Sărbătoarea comunistă era parcă special aranjată pentru a uita complet ce se întâmplase cu cinci ani în urmă. Din cauza celor hotărâte atunci, România a fost sfârtecată. Și iarăși ne întoarcem spre ceea ce am numit mai sus manevrele propagandei. Nu știam mai nimic despre înțelegerea dintre Hitler și Stalin, dar ni se împuia capul cu samavolnicia Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Atunci, prin complicitatea forțelor reacționar-fasciste și imperialiste, România a pierdut jumătate din Ardeal.
În schimb, despre ce avusese loc cu două luni mai devreme – aceasta, la sfârșitul lunii iunie – nici un cuvințel. A vorbi despre Dictatul de la Viena omițând Dictatul de la Moscova, prin care am pierdut Basarabia și Bucovina, este un fel de-a spune adevărul doar pe jumătate. Dar, se știe, un adevăr înjumătățit nu mai e adevăr. Tăinuirea e soră bună cu minciuna. Propaganda comunistă ne mințea prin omisiune.
Tot regimul comunist condamna oameni la închisoare pentru omisiune de denunț. Ironia sorții! Ne întoarcem însă spre acele momente tragice. Ceaușescu, încercând din răsputeri să-și sublinieze independența față de ruși și, mai ales, în ultima fază, antipatia față de Gorbaciov, a scos pe tapet pactul Hitler-Stalin și le-a dat voie istoricilor să se ocupe de raptul din iunie 1940. Ni se părea că s-a făcut dreptate. Dar dreptatea nu era impusă prin forța adevărului istoric, ci era rodul unei anumite politici unde tot propaganda avea ultimul cuvânt.
Abia după 1990 am înțeles ce e cu 23 August, ce s-a întâmplat atunci, de ce s-a întâmplat etc. Sunt însă convins că, dacă s-ar face acum un sondaj printre oameni din diverse generații, vom spune despre 23 August tot ce am învățat odată. De ce așa? Poate este încă o dovadă a faptului că am trăit de pomană din 1990 încoace.
Dan STANCA