O mică eroare a lui Andrei Pleșu la TV

Categories Cultura, trimitere dreaptaPosted on

O mică eroare a lui Andrei Pleșu la TV

Într-una dintre emisiunile duminicale alături de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu a adus în discuție un exemplu care-i place foarte mult, referitor la cei doi copii care, deși îngrijiți bine, au murit fiindcă nimeni nu le-a adresat vreun cuvânt.

Prin aceasta, distinsul cărturar a scos în evidență caracterul vital al limbii, faptul că vorbim ca să trăim și că, dacă stăm zăvorâți în muțenie, mai devreme sau mai târziu, ajungem să dăm ortul popii.

Lucru absolut adevărat. Deținuții politici sufereau mai mult când erau puși la izolare decât atunci când erau la comun.

Doar că în timpul emisiunii dl Pleșu a spus că acest experiment a avut loc tocmai pe timpul lui Friedrich al doilea de Hohenstaufen, deci secolul XIII, când mai era încă Sfântul Imperiu Romano-German.

În cartea sa „Limba păsărilor”, eseul care deschide lucrarea, dedicat dialogului platonician „Cratylos” începe tot cu acest exemplu, numai că acolo dl Pleșu localizează experimentul ceva mai spre noi, adică pe vremea lui Frederic cel Mare al Prusiei, deci secolul XVIII, ceea ce mi se pare mult mai verosimil.

Evident, nu contează greșeala, contează doar adevărul ca atare. Experimentul poate fi făcut oricând.

Probabil i-a inspirat și pe Hohenstaufeni, și pe Hohenzollerni, i-a preocupat și pe torționari când îi izolau pe oameni ca să-i distrugă mai repede.

Avem nevoie să comunicăm, dar nu să pălăvrăgim. Diferența e uriașă.