Patronatele din Turism susţin ideea TVA – ului ZERO, pentru produsele alimentare „BIO” şi TRADIŢIONALE

Categories EconomicPosted on

Federația Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS) susține inițiativa Asociației Operatorilor din Agricultura Ecologică (AOAE) „Bio-România”, de a obține TVA redus la alimentele „bio”, considerând că, în acest fel, s-ar încuraja, și pentru piața internă, și pentru cea externă, o marfă foarte prețioasă a României.

De asemenea, ar fi încurajat, astfel, şi turismul românesc rural, „bio”, ecologic, la mare căutare în Occident!

Micii agricultori produc, în mod natural, alimente „bio”, dar costurile lor sunt, bineînțeles, mai mari decât cele ale marilor producători, după cum și calitatea produselor este incomparabil mai bună.
De aceea, reducerea la zero a TVA la produsele „bio” și tradiționale ar reprezenta un impuls, absolut necesar, al acestei piețe în creștere.

În felul acesta, statul român ar sprijini dezvoltarea pieței locale, dar și promovarea alimentelor „bio” și tradiționale românești în străinătate, unde acestea au devenit un „trend”.

Suntem la această oră în situația în care producătorii din mediul rural, deși în lipsă de bani, mănâncă… mai bine și mai sănătos decât orășenii, care cheltuie o grămadă de bani pe alimente nesănătoase!

Produsele „bio” și tradiționale ar deveni, însă, accesibile și orășenilor, dacă ar fi scutite de TVA, iar acest lucru ar contribui nu doar la dezvoltarea unei industrii sută la sută românești, ci și la starea de sănătate a populației.

Federația Patronatelor din Turism și Servicii se alătură, de aceea, eforturilor reprezentanților producătorilor de hrană „bio”, pentru determinarea autorităților să acorde această înlesnire fiscală, care va avea efecte benefice multiple, asupra românilor, dar și asupra dezvoltării economice, într-un domeniu în care România, în loc să fie un mare exportator, reprezintă un jucător neglijabil la această oră!…

FOTO:  bioportal.ro