Pericol public pe carosabilul românesc: de 40 de ani, şoferii arabi confundă şoseaua cu deşertul şi autoturismul cu cămila

Categories Dosarele TimpulPosted on

Un nou accident rutier, provocat relativ recent, în plin centrul oraşului Constanţa, de către un tânăr vitezoman arab, care-şi conducea puternicul BMW decapotabil cu aproape… 100 km la oră, într-o zonă (super)aglomerată şi la o oră de vârf de trafic automobilistic şi pietonal, ne determină să reflectăm, din nou, cu maximă îngrijorare, asupra unui adevărat fenomen, negativ şi periculos, propriu carosabilului, intra sau extravilan, din România.

Este vorba despre confuzia pe care o face, în general (aşadar: luând în socotelă şi excepţiile de rigoare, care, de fapt, nu fac decât să întărească regula arhicunoscută de către orice partener de trafic, de pe străzile şi şoselele noastre!) şoferul originar din Orientul Mijlociu, între calea de parcurs automobilistic şi drumul caravanelor, din necuprinsul deşert, ca şi între caii-putere ai automobilelor, de lux şi de forţă, pe care le manevrează, azi şi aici, şi cămilele-putere, de sprint / viteză (trap) ori croazieră / cursă – cale lungă (galop), tradiţional specifice, ca principal mijloc de locomoţie şi transport, persoane şi mărfuri, în zona de baştină a subiecţilor…

Nu suntem mânaţi, în demersul nostru, reflecsiv şi sumar-retrospectiv, nici de xenofobie, nici de rasism, nu avem chiar nimic cu omul arap, aşa cum nu avem cu nimeni altcineva, pe bază de origine. Nici nu vrem, Doamne fereşte, să ne prefacem că nu ştim că şoferul român(esc) este, el însuşi, considerat de către „nemţii” din toată Europa, TOT LA MODUL GENERAL, desigur, a fi o (mare) belea de om, pe şoselele continentului, inclusiv pe cele din propria ţară!
Dar sare-n ochi, totuşi, numărul mare de accidente provocate de către driverii arabi, rezidenţi ori tranzitori prin România, raportat la numărul lor. Procentul nu l-a calculat nimeni, pentru că „n-ar da bine” pentru o ţară „europeană” ca a noastră. Astfel de statistici nu se fac „oficial”, de către organele statului, pentru a nu fi acuzaţi, ca ţară, de tendinţe xenofobe şi ultranaţionaliste, dar, chiar dacă nu-i tocmai „politically correct”, măcar noi, presa cu adevărat liberă (inclusiv de constipaţii şi pudibonderii pe care le-am putea numi ridicole, dacă n-ar fi de-a dreptul păgubos-periculoase, la nivel individual ori social), trebuie să tragem (încă) un semnal de alarmă: „Regele e gol!”, adică… arabul la volan este, în majoritatea cazurilor, un pericol public, pentru şoferi şi pietoni, deopotrivă.

Anii „Epocii de Aur”: arabii găzduiţi şi antrenaţi (militar) de către Ceauşescu erau spaima şoselelor, cu Mercedesurile lor hârbuite, dar… erau protejaţi de răspundere rutieră, de către „instructorii” lor din Securitate

Cine a trăit vremurile de dinainte de 1990 ştie cât de periculoşi erau „studenţii” arabi, la volanul autoturismelor lor hârbuite (care, nouă, românilor, pentru care „Dacia” era ca o uniformă de tablă, ne păreau, totuşi, „la belle americaine” – uri, un vis de neatins…). Cu Mercedesurile lor (aveau, atunci ca şi acum, o dambla, o adevărată obsesie pentru această specie de cămilă, pentru mărcile „blonde”, germane, în general: BMW, Opel, Audi, Volkswagen, mai rar Porsche…), la mâna a doua, a treia ori a… „n”-a, care, vechi oricum, mai făcuseră… şi câte-un război, mai parcaseră şi pe câte-o stradă unde mai explodase şi câte-o bombiţă, ceva, prin Liban ori Maghreb (Nord-Vestul arabo-berber al Africii), tinerii, pe atunci, studenţi arabi de la medicină – farmacie (acolo erau… încorporaţi cei mai mulţi, pe locurile următoare fiind facultăţile politehnice şi de construcţii), se dezlănţuiau când erau la volan. O făceau fie din teribilism juvenil şi de rasă (se ştie că şi această naţiune meridională are sângele fierbinte şi adrenalina în clocot), fie ca să-şi impresioneze cuceririle feminine autohtone, din dreapta şoferului, viitoarele purtătoare de iaşmac…

DAR CAUZA PRINCIPALĂ A IRESPONSABILITĂŢII ŞOFERILOR „STUDENŢI” ARABI, PE CARE O DOVEDEAU (ŞI O AFIŞAU CHIAR, OSTENTATIV), LA VOLAN, ERA LIPSA ORICĂREI FRICI DE CONSECINŢELE FAPTELOR LOR, INCLUSIV ÎN CAZUL ACCIDENTELOR GRAVE, CU MORŢI ŞI RĂNIŢI, CU DOVEDITA CULPĂ A ŞOFERULUI !
SE ŞTIA, SE VORBEA, ÎN ŞOAPTĂ, DESPRE ZECI, POATE SUTE DE ASTFEL DE ACCIDENTE, CU VICTIME, PROVOCATE DE ARABI, ÎN ANII 7O ŞI 80 AI SECOLULUI TRECUT (CHIAR DACĂ ERAU ŢINUTE SECRETE, PÂNĂ LA ULTIMUL INDICIU ŞI ULTIMUL AMĂNUNT, ACESTEA DIN URMĂ FIINDU-LE REFUZATE INCLUSIV… FAMILIILOR VICTIMELOR!), DAR NU CUNOAŞTEM, NICI DUPĂ CE AŞA- ZISA „REVOLUŢIE” A MAI DESCHIS ANUMITE ARHIVE SECRETIZATE ŞI GURI ERMETIZATE, MĂCAR… UN SINGUR CAZ (!) DE PEDEPSIRE A VINOVATULUI, CONFORM PREVEDERILOR LEGALE, DE ALTFEL FOARTE DURE, ÎN VIGOARE ATUNCI.

Tot ceea ce i se putea întâmpla, mai grav, unui arab care comitea un accident rutier (ca de altfel orice altă infracţiune, din culpă ori… chiar premeditată), indiferent de numărul şi starea victimelor, era… retrimiterea în ţara de origine, ori în altă parte, tot la aşa –zisele „studii” academice, de fapt la altă bază de antrenament militar şi, mai ales,… PARAmilitar (mai pe şleau, că doar vorbele nu explodează, cel puţin nu la propriu: de TERORISM). Primii care sunau la poliţie sau al căror număr îl formau arabii când aveau orice problemă (fie că era vorba de un accident rutier, fie de o încăierare, cu pumni, cuţite şi… nu numai!, cu localuri şi hoteluri întregi distruse), erau cei de la Securitate, de la unităţile „speciale”, care se ocupau cu formarea şi „valorificarea operativă ulterioară” a teroriştilor .Adică cei care îi antrenau, protejau şi ar fi trebuit să-i şi supravegheze! , lucru recunoscut, şi încă-n mod repetat, în ultimii ani ai vieţii, de şeful executiv suprem al acestor unităţi de servicii (ultra)secrete, după Ceauşescu însuşi, celebrul general de cea mai tristă amintire, abjectul şi sadic-sângerosul Pleşiţă!

Am putea relata pe larg, din propria experienţă de viaţă, din anii 80, cel puţin două astfel de episoade, accidente rutiere, unul relativ grav, celălalt extrem de grav!, ambele produse din culpa exclusivă a şoferului arab, la care am fost nu numai martori, ci chiar actori (într-unul chiar şi victimă, rănit, ca pasager de pe „locul mortului”, din dreapta şoferului arab…). Dar, pentru că nu vrem să personalizăm prea mult acest material (asta nu înseamnă că n-am putea reveni altădată, pentru că este vorba despre un student, pe-atunci, sirian, care, ulterior, după 1990, a mai fost în atenţia presei naţionale, pentru alte probleme, este adevărat…), ne limităm, deocamdată!, la a ne aminti cum… stătea sluj, în poziţie de drepţi, miliţianul care începuse ancheta cazului (cel mai violent dintre cele două menţionate), când primea ordine de la securistul de la celălalt capăt al firului telefonului (nu existau „mobile” pe-atunci, iar prin staţiile Miliţiei nu se discutau astfel de lucruri „sensibile”…). Rezultatul: cazul a fost imediat închis, noi toţi ceilalţi, victime, martori şi rude ale victimelor, am fost intens(iv) „prelucraţi” să ne ţinem gura, sub ameninţări cumplite, care chiar nu puteau fi vorbe goale, în acele vremuri…Iar făptaşul a… dispărut din peisaj, în neant, nu se ştie unde, dar nu l-a mai văzut sau contactat nimeni, dintre cunoscuţi, prin oraşul universitar ori prin altă parte, în România, apărând abia prin 1990, ori 1991, la… televizor, în planul secund al unei alte întâmplări, petrecute în Bucureşti, de data aceasta nu rutieră, ci …(parţial) minieră, parţial politică! Ah, da, uitaserăm să menţionăm UN „AMĂNUNT”. ACCIDENTUL, PRODUS DIN CULPA EXCLUSIVĂ A ARABULUI, NEDORMIT DE DOUĂ ZILE ŞI DOUĂ NOPŢI (DE… CHEF!), BEAT CRIŢĂ DE ALTFEL, NU S-A SOLDAT DECÂT CU… CINCI VICTIME. DOI MORŢI (UNUL PE LOC), DOI RĂNIŢI GRAV (RĂMAŞI CU INFIRMITĂŢI ŞI SECHELE MEDICALE INTERNE, PENTRU TOT RESTUL VIEŢII) … şi un mare băftos, cu doar două coaste rupte, un cucui, multe plăgi şi zgârieturi şi o fractură la mână: subsemnatul.
Asta era pe vremea lui Ceauşescu. Dar ce s-a întâmplat după?…

Deveniţi „respectabili” oameni de afaceri, foştii studenţi la medicină-terorism-farmacie şi-au educat copiii şi nepoţeii în acelaşi spirit de dispreţ faţă de regulile rutiere şi partenerul de trafic. Unică schimbare: Mercedesurile sunt, acum, luate la ţiplă…

După 1990, se ştie că majoritatea arabilor „studioşi” nevoie mare (sper să nu ne fie dat iar în cap cu exemplul doctorului Raed Arrafat, inventatorul SMURD-ului românesc: el şi alţi zeci, poate chiar sute de arabi, care chiar au venit la noi să înveţe carte şi să să-şi creeze o profesie şi o carieră, reprezintă, orice s-ar spune, o minoritate, alte excepţii care confirmă regula inversă…) au rămas la socri, adică în România, sau au venit în noul val, de după căderea regimurilor comuniste din Europa (şi, deci, cel puţin declarativ…, şi desfiinţarea taberelor, laboratoarelor şi amfiteatrelor universitare de medicină, farmacie şi confecţionat şi plasat bombe, cu seminare de răpiri de persoane, vapoare şi avioane, plus colocvii de împuşcat adversari politici ; doar libienii lui Khadaffi, mai precoci, urmau, la noi în ţară, chiar şi cursuri preuniversitare, liceale ca să zicem aşa, de terorism…). Ambele categorii, „vechii” (rezidenţi, unii chiar cetăţeni români!) şi „noii” (sosiţi la studii ori cu afaceri) au continuat, după 1990 (repetăm: la nivel general, existând şi excepţii notabile, multe cunoscute şi apreciate public, inclusiv de către noi!) să aibă acelaşi comportament arogant, dispreţuitor şi ostentativ (şi chiar provocator!), faţă de legile şi normele de convieţuire socială pe care trebuie, nu-i aşa?…, să le respectăm doar noi, oamenii „de rând”, FRAIERII DE ROMÂNI „SIMPLI”!

Şi acest lucru s-a întâmplat şi se întâmplă (până când, oare?!…), aţi ghicit: pentru că aceşti indivizi ŞTIU CĂ SUNT, ÎN CONTINUARE, SUB O FORMĂ SAU ALTA, DEASUPRA ACELOR LEGI ŞI REGULI, SCRISE SAU NESCRISE! Poate că, astăzi, nu protecţia statului îi avantajează şi îi „discriminează pozitiv”, în raport cu noi, „prostimea”, plebea, „p…mea” (medicul primar şi primarul medic Sorin Oprescu dixit!). Nu! Cel mai probabil, banul pe care-l învârt, corupţia la toate nivelurile (până la cele mai de sus, pe palierele superioare, sociale, economice, politice, instituţionale, de fapt: discreţionar-decizionale!), relaţiile şi legăturile „sus-puse”, îi fac să se simtă atât de siguri pe ei şi să se creadă deasupra legii şi a tuturor semenilor! Există, însă, şi elemente comune, între cele două perioade din istoria noastră recentă: protectorii de astăzi ai arabilor, sau ai fiilor şi nepoţilor acestora, sunt nimeni alţii decât… securiştii şi politrucii de rang înalt de ieri, sau fii şi nepoţii lor. Pentru că, în general, ei au acaparat Puterea (politică, economică , instituţională)! Diferenţa: astăzi sunt, şi unii şi ceilalţi, bogaţi şi, deci, „respectabili” oameni de afaceri. Şi-ncă una: arabii nu mai au hârburi de Mercedesuri antice, ci ultimul model, scos din ţiplă. Iar foştii securişti (în loc de „Dacie-comandă specială-pentru export-cu îmbunătăţiri-peste rând la lista de aşteptare”, ARO, Trabant sau Lada, luate „cu bileţel” de la Comitetul Central al PCR şi de la tovarăşa ministru de resort)… tot la fel: scumpe, puternice şi noi!

Şi de ce s-ar teme: ca şi înainte de 1990, nu li se întâmplă nimic. Luaţi lista incidentelor în trafic, inclusiv a accidentelor grave, produse de arabi, şi veţi constata două lucruri: sunt numeroase şi… extrem de puţini autori au ajuns să facă măcar o zi de puşcărie! Şi atunci, când eşti un puştan arab, fiu de bani gata, când ai primit de la tăticu un cămiloi de BMW decapotabil, de (mari) „fitze”, ce (teamă, că bun simţ şi responsabilitate nu este cazul să căutăm la acest sortiment de concetăţeni) te reţine să umbli cu 100 de kilometri la oră, prin centrul Constanţei, la o oră de maxim a traficului, rurtier şi pietonal?…

Nu s-a schimbat mai nimic, pe fond: arabii ignoră, şi azi, Codul Rutier, pentru că are cine să-i scutească de reponsabilitatea… Codului Penal!

Există, în mod evident, o continuitate, observată personal (şi) de noi. Să exemplificăm, cu lucrurile pe care le cunoaştem nemijlocit:

1984. Accidentul, cu victime de care am făcut vorbire. Doi morţi şi doi răniţi grav, rămaşi infirmi! Şoferul: beat criţă! Autorul arab (sirian) este făcut dispărut, din ordinul Securităţii comuniste! Reapare public, în România, după aşa-zisa „revoluţie”, într-un context şi o poziţie extrem de ciudate şi neclare!

1992, aprilie. Sirianul Mohammad Chamata (fost student în România, la acel moment om de afaceri local, pe domeniul exportului de tablă şi fier vechi, prin Portul Constanţa), pierde controlul volanului şi LOVEŞTE MORTAL, BEAT CRIŢĂ FIIND, LA VOLANUL UNEI RABLE DE MERCEDES, într-o duminică după-amiază, PE… TROTUAR!, ÎN PLIN CENTRUL ORAŞULUI NOSTRU (50 de metri mai înspre Sud, spre Peninsulă, de Farmacia „Miga”, pe Bulevardul Tomis) DOI TINERI LOGODNICI, CARE, ŢINÂNDU-SE DE MÂNĂ, PRIVEAU ÎN VITRINA MAGAZINULUI PENTRU A ALEGE CÂTE CEVA PENTRU APROPIATA NUNTĂ! Un coleg din redacţia cotidianului „Telegraf”, Cristian Stoleru, scrie, în mod repetat şi curajos, despre caz şi este, timp de săptămâni întregi, urmărit, ameninţat (telefonic şi nemijlocit, intimidat etc., de autorul cercetat în stare de … libertate!, de către rudele şi prietenii acestuia din urmă, dar şi de către alte persoane, care duhneau (la propriu şi la figurat) de la o poştă a foşti ori, mai degrabă, (şi) actuali (la vremea aceea) securişti! Chamata nu este arestat nici o zi, iar la un moment dat, după un interminabil proces, care a durat ani de zile, strămutat fiind şi nu mai ştim pe unde, prin ţară, este condamnat cu suspendare, din câte am aflat, după mult timp, cu totul şi cu totul întâmplător, într-o conversaţie. Nu băgăm, totuşi, mâna-n foc că a primit, până la urmă, o condamnare, fie ea şi fără executare în penitenciar. Oricum, de la trei-patru luni după accident, nu a mai fost văzut prin Constanţa…Ni s-a spus atunci, oficial, la cererea ziarului „Telegraf”, că a… dispărut din ţară şi că este judecat în lipsă! Parcă am mai auzit noi de acestea, în cazul câtorva arabi „români” celebri, nu-i aşa?…

1994, vara şi, respectiv, 1995, primăvara. Unul dintre fraţii (sirieni ori libanezi) Kazamouz, oameni de afaceri cu oareşce cheag în Constanţa, comite un accident, destul de serios, în oraş, în vara anului 1994. Cercetat în stare de libertate, aproape un an mai târziu, este oprit de poliţiştii de la „Rutieră”, pe Bulevardul Ferdinand, la nici două sute de metri de sediul… Poliţiei Municipiului! Motivul: depăşire de viteză legală şi manevră periculoasă în trafic. Crezând că l-au oprit ca să-l aresteze, pentru accidentul provocat cu câtva timp în urmă, ARABUL ÎNCEPE SĂ… TRAGĂ FOCURI DE PISTOL, LA INTIMIDARE, ÎN PLAN VERTICAL! Poliţiştii, povestesc martorii oculari, fără muniţie în arme, pe atunci, nu ştiau pe unde să se mai ascundă, pe după maşini, ca să nu fie împuşcaţi! Repetăm: la 200 de metri de sediul Poliţiei Municipiului! Ziua în amiaza mare, în centrul oraşului, cu lume puhoi pe străzi, pietoni şi automobilişti deopotrivă, cel cercetat în stare de libertate pentru rănire din culpă, trăgea focuri de armă (pistol cu gloanţe, dacă ne amintim bine!…), ca să sperie Poliţia! Numai caracterul vulcanic al acelui individ nu explică un asemenea tupeu. De fapt, explicaţia ne-o dă chiar deznodământul: arabul nu face nici măcar o zi de arest, pentru niciuna dintre speţe, este achitat pentru accident şi doar… amendat pentru exerciţiul de tir urban! Rămâne om de afaceri constănţean şi pendulează şi astăzi, din câte mai ştim, între ţara natală şi cea de adopţie, cu fel de fel de afaceri, despre care am aflat că-s destul de profitabile… Ah, iar uitasem: la „Telegraf” şi TV „Neptun”, de cazul accidentului se ocupă subsemnatul, în 1994. Consecinţa: ameninţări de toate felurile, ca şi un proces, pentru calomnie şi insultă, intentat de… soţia arabului, o tânără constănţeancă.

2013, 12 septembrie. Puştiul arab care a lovit, cu 100 de kilometri la oră!, o maşină, care se deplasa regulamentar, pe Bulevardul Tomis, în Zona „Lupoaică” – „Poşta Veche” (Muzeul de Artă Populară), şi-a permis să plece de la locul accidentului, deplasându-se, cu BMW- ul său decapotabil, până în apropiere de Magazinul „Grand”, adică câteva sute de metri mai sus, pe Bulevardul Tomis! Total ilegal, infracţiune clară, de această dată: PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI ŞI DEPLASAREA AUTOMOBILULUI IMPLICAT!
Atitudinea autorului accidentului? A refuzat să coboare din maşină, nu l-a interesat nici un pic ce s-a întâmplat cu şoferul autoturismului lovit, făcut, practic, zob, aroganţă sfidătoare, dispreţ şi superioritate ostentativă, într-un cuvânt: genul ăla de puşti fiţos, care, mai devreme sau mai târziu, tot vine bătut rău, la cortul lui taică-său, acasă. Stătea în maşină, la volan, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şi, cu deplină seninătate, relaxat, purta o… interminabilă conversaţie pe telefonul mobil, probabil cu tăticul care i-a dăruit cămila decapotabilă!!

Cum am spus, continuitate în atitudine, pentru că avem de-a face cu o continuitate în protecţia de care beneficiază (şi) aceşti concetăţeni. Cu alte cuvinte: ei ignoră Codul Rutier, pentru că şi pe ei, la rândul lor, îi ignoră… Codul Penal!

Şi, ca să nu fim acuzaţi, Doamne păzeşte!, de sentimente antiarabe, ori de rasism (CHIAR NU ESTE CAZUL!), încheiem prin a ne întreba, absolut retoric, de ce ar fi, la urma urmelor, mai corecţi arabii, care nu au o tradiţie democratică şi nici una a regulilor de circulaţie (n-a existat, în deşert, niciodată, un Cod Cămilier-Caravanier…), când sergentul american, beat, care l-a accidentat mortal pe foarte îndrăgitul muzician de „rock” Teo Peter, în 2004, a fost imediat dus acasă, de către ai lui, „campionii democraţiei”, primind, acolo, pedepse cumplite, pentru o moarte de om, fie ea şi din culpă: o mustrare şi nişte corecţii pecuniar-salariale!…