Phenianul ar putea lansa noi atacuri, se tem vecinii din sud

Categories La ziPosted on

Phenianul ar putea lansa noi atacuri, se tem vecinii din sud

Şeful serviciilor de informaţii sud-coreene a avertizat că există riscul ca Phenianul să lanseze şi alte atacuri, după cel de luna trecută, în urma căruia au murit patru oameni, iar alți 18 au fost răniți, informează Realitatea TV.

“Coreea de Nord întreprinde acţiuni nesăbuite în urma plângerilor pe plan intern pe tema politică şi înrăutăţirea situaţiei economice”, a declarat un parlamentar, care l-a citat pe şeful serviciilor de informații, Won Sei-hoon.

Coreea de Sud şi SUA au încheiat exerciţiile militare comune din Marea Galbenă și au în plan să mai organizeze și alte manifestări de acest fel anul acesta sau în 2011. Phenianul a avertizat că exerciţiile ar putea duce la război în orice moment.

Departamentul de Stat american a anunţat miercuri că Hillary Clinton se va întâlni cu omologii ei din Coreea de Sud şi Japonia săptămâna viitoare, pentru a discuta despre criza dintre cele două Corei.