Povestea vorbei: Frunza verde și florile dalbe

Categories Cultura, trimitere dreaptaPosted on

Povestea vorbei: Frunza verde și florile dalbe

Foarte multe cântece populare românești încep cu frunză verde sau cu foaie verde, foaie însemnând tot frunză. La rândul lor, colindele sunt pline de flori dalbe, dar și de alte refrene misterioase, cum ar fi lerui-ler, Velerim-și-veler-Doamne, cetinele-cetioară-dragă-Ler, oi-Leroi, d-ai-Ler-oi-Doamne-Ler, oi-linu-i-lin-și-rujmarin ș.a.m.d.

Explicația vine de la faptul că pe vremea dacilor și încă vreo câteva veacuri după ei toate cântecele începeau cu urări de genul acesta: „Frunza să fie verde, florile dalbe să dea rod, iar grâul să fie curat, în pai ca trestia, în spic ca vrabia, la bob ca mazărea!”.

Ascultătorilor li se ura astfel: „Să trăiți, /Să-mbătrâniți / Ca merii, / Ca perii / În mijlocul verii!”. Treptat, frunza verde a rămas în cântecele mirene, iar celelalte formule au fost moștenite de cântecele ceremoniale. Recunoscându-le puteri magice, românii au păstrat multă vreme refrene dacice, până ce acestea, suferind și schimbări, nu au mai fost înțelese.

Astfel, o formulă sacră a dacilor, VALERIA A DO MANE, „Florile să dea rod!”, a căpătat forme ca voleronda-lerului, velerim-și-veler-Doamne, veler-ai-leroi, lerui-ler, lerunda  etc. De la VALERIA, româna a moștenit și floare, dar și bălărie; de la A DO a rămas infinitivul a da, iar de la MANE – mană, care are și sensul de rod sau fruct. Tot astfel, din DO-MANE, ce mai însemna și „cel ce dă (împarte) hrana”, s-au transmis forme ca Domn, Doamne, Domnului. O variantă pentru „La mulți ani” la daci era MARI AN, ceea ce le doresc și cititorilor „Timpului”.

Adrian BUCURESCU