UE face fata provocarilor economice ridicate de Covid-19 cu un plan de redresare intitulat Next Generation EU in valoare de 750 miliarde de euro . Impreuna cu noul buget multianual al UE ca toate se ridica la aproape doua bilioane de euro s , care urmeaza sa fie dispersate prin granturi si imprumuturi statelor membre. Dar, pe masura ce statele membre se reunesc in solidaritate, mutualizand datoria, persista o problema iminenta: va genera urmatoarea generatie factura?
Exista foarte putin loc pentru abordarea bazata pe austeritate a crizei anterioare, care a lasat guvernele din intreaga Europa cu putin capital politic. Continentul trece de la conceptul de suveranitate europeana la cel de solidaritate europeana , dar liderii se poticnesc in modul de a continua cu proiectul european . Ca intotdeauna, este o chestiune de bani: vor tarile sa isi reuneasca resursele si sa promoveze uniunea politica sau vor continua sa stea deoparte, precauti de reactia electoratului lor national la ceea ce este caracterizat de multi ca fiind un „ moment hamiltonian ” pentru Europa? Interesant, sondajele recente arata europenilor mai inclinati sa sustina integrarea ulterioara, deoarece pandemia a convins multi de necesitatea unei mai mari cooperari a UE. Trecerea la o actiune comuna in sectorul sanatatii in contextul Covid-19 ar putea fi chiar ceea ce ar trebui sa inceapa urmatoarea faza a UE.
Avand in vedere contextul actual, cu motto-ul de a sta „ impreuna pentru recuperarea Europei ”, Germania pare obligata sa preia conducerea si sa plateasca factura, ca fiind cea mai mare putere economica din UE. Dar este foarte putin probabil sa o faca fara un plan de urgenta clar al finantelor publice la nivel national.
Se asteapta ca datoria publica globala sa atinga un nivel istoric maxim, care depaseste 101% din PIB, iar deficitul fiscal mediu global se asteapta sa creasca pana la 14% din PIB in 2020, conform ultimelor proiectii ale FMI . Pentru multe tari din UE, anul s-ar putea inchide cu deficite publice de doua cifre – cu siguranta pentru Spania si Italia, dar probabil si pentru Franta, Polonia si Romania.
Prin urmare, este necesara o noua strategie pentru a limita deficitele publice . Mai degraba decat reducerea cheltuielilor, o alta abordare ar putea fi consolidarea administratiilor fiscale si a colectarii fiscale prin digitalizare si reforma administratiei fiscale. La nivelul UE, estimarile au plasat decalajul fiscal la aproximativ 825 miliarde de euro pe an , iar in multe state membre ale UE decalajele fiscale depasesc cheltuielile cu asistenta medicala . Spre deosebire de statele din nord, tarile din sudul si estul Europei prezinta lacune fiscale extinse care ar putea fi solutionate prin digitalizare si reforma administratiei publice. In multe dintre cele mai noi state membre, veniturile din impozite reprezinta doar o treime din PIB-ul lor .
Chiar inainte de pandemia COVID-19, valul se indrepta spre o noua era digitala pentru autoritatile fiscale . Guvernele joaca un rol esential atunci cand vine vorba de digitalizarea platilor intr-o economie – de la colectarea impozitelor la trecerea salariilor guvernamentale si a transferurilor sociale in conturi, guvernele pot da exemplu si pot juca un rol catalizator in construirea unei infrastructuri de plati digitale si a unui ecosistem in care sa existe toate tipurile de platile – inclusiv salariile din sectorul privat, platile pentru vanzarea de bunuri agricole, facturile de utilitati, taxele scolare, remitentele si achizitiile zilnice – se fac digital. Acest proces produce o mai buna trasabilitate a platilor, contracarand astfel evaziunea fiscala.
Capacitatea institutionala este in mod clar un alt factor determinant al colectarii fiscale. In studiul nostru experimental la scara larga privind comportamentul asupra Europei si Americii , am constatat ca diferentele transnationale in ceea ce priveste conformitatea fiscala ar putea fi asociate cu diferentele institutionale. Este timpul ca UE sa realizeze ca conditionalitatile generale nu fac prea mult in ceea ce priveste convergenta, iar pachetele de asistenta tehnica realiste ar trebui orientate spre reforma si consolidare institutionala.
Intelegem ca imbunatatirea capacitatii administrative nu este un panaceu pentru decalajul fiscal si ca orice plan de reforma trebuie sa tina seama in mod realist de o serie de alti factori, precum numarul IMM-urilor dintr-o economie, normele informale, oportunismul politic si capacitatea institutionala slaba. Si miza este literalmente mult mai mare in contextul pachetului financiar fara precedent prezentat de UE.
