Culele din Oltenia
În arhitectura românească veche, cula era un turn de apărare, dar și o locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită de prin veacul al XVIII-lea în Oltenia și Muntenia. Mai însemna și pivniță boltită. Cam aceleași sensuri avea și în celelalte limbi balcanice, inclusiv în turcă. De altfel, pentru că denumirea se întâlnește doar în sudul României, specialiștii sunt de părere că originea culei se află în Peninsula Balcanică. Unii cercetători împing originea culelor în Asia. Ele sunt prezente și în câmpiile unor țări vest-europene, de exemplu, în Italia, Franța și Spania. Una e denumirea și alta e clădirea ca atare. Astfel, conace fortificate se întâlnesc și în Transilvania și în Moldova.
Printre altele, în comuna Ceplenița din județul Iași se mai află încă ruinele conacului care a fost construit de către familia vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche, la începutul veacului al XVII-lea. Mai precis, în jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor a ridicat pe culmea dealului Ceplenița, străjuit de plopi uriași, o curte boierească și un conac. Conacul avea ziduri groase și era alcătuit din șase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele, adică parter și etaj, având în total o suprafață desfășurată de 300 mp. Sub clădire era o pivniță.
Tot ansamblul de clădiri era o incintă fortificată, având ziduri înalte de peste doi metri. Din nefericire, acest superb monument istoric a fost devastat de localnici în cursul evenimentelor din decembrie 1989. Asta a fost „revoluția” lor!
Forță și frumusețe de pe vremuri
Pentru că denumirea de culă, provenită din tracicul kali „impunător; minunat” (cf. toponimul dacic Cali-dava), s-a împământenit în cultura românească exclusiv pentru conacele fortificate din Oltenia și din Vestul Munteniei, am păstrat această exclusivitate și în reportajul de față. Inițial, cula a fost o locuință întărită, înălțată de marii boieri pentru a se apăra de incursiunile detașamentelor de pradă ale turcilor, care, în secolele XVII-XVIII, treceau Dunărea din cazărmile din Bulgaria ale Porții Otomane.
În vremea aceea, turnul, cu un rol extrem de important în arhitectura locului, avea scopul de apărare. Un astfel de turn putea fi și locuință, dar numai provizorie. Treptat, termenul culă, cu sensul de turn, s-a restrâns doar la locuințele permanente. O culă avea un parter înalt, masiv, luminat prin deschideri foarte înguste, și scară interioară. Specialiștii spun că arhitectura culelor ar fi apărut la noi pe la începutul veacului al XVII-lea, când, după mărirea și căderea lui Mihai Viteazul, dominația turcească asupra Țărilor Române s-a înăsprit, autoritatea domnească a slăbit, iar boierii, mai mari sau mai mici, au încercat să-și apere bunurile de dușmani prin forțe proprii.
Pe atunci, culele aveau parter, de obicei întrebuințat ca beci, și scară interioară cu acces la etaj, unde era locuința propriu-zisă. O asemenea culă avea două ieșinduri, cel din față cuprinzând intrarea și scara interioară, iar sus se afla un foișor sprijinit pe stâlpi de lemn și pe un parapet de zid străpuns de metereze; în cel din spate se afla corpul de gardă, iar deasupra lui se înălța sacnasiul, specific conacelor din secolul XVIII. De obicei, turnul avea baza pătrată și se ridica pe unul sau două caturi, cu pereți groși. Etajul al doilea, când exista, avea o loggie spațioasă, deschisă în afară prin arcade de forma toartei de coș.
Bunul-gust, la el acasă
Înspre amurgul veacului al XIX-lea, când țara noastră se afla în plină modernizare, iar culele nu mai aveau rol de apărare, s-au făcut schimbări și la aspectul lor inițial, de pildă, lărgirea ferestrelor, rămânând cu menirea de conace boierești. Specific culelor e planul pătrat, sau aproape pătrat, decorul de afară fiind reprezentat de panouri dreptunghiulare și învelitori de șiță.
La fel ca la cetățile medievale, culele aveau cândva ieșiri secrete, prin tuneluri. În unele se ascundeau arme și bani. Culele din Oltenia aveau cerdac pe toate fațadele catului superior, cu arcade trilobate, susținute de coloane cilindrice, scunde și groase, de zid, de unde se putea supraveghea toată gospodăria. Acest cerdac a apărut sub influența prispei țărănești și a arhitecturii brâncovenești din acel timp. Culele din vestul Munteniei nu au cerdac, iar parterul este izolat. În general, culele sunt clasificate după numărul de etaje.
De ce nu mai construiesc case așa de frumoase cei care au bani rămâne o mare enigmă. Să fie de vină doar lipsa de gust și de cultură a celor îmbogățiți peste noapte? Arhitecți cinstiți și pricepuți se găsesc, slavă Domnului!
Vizitatorii culelor se pot delecta privind și obiectele muzeale, de la scoarțe și covoare autohtone până la mobilierul de epocă, românesc și din import, de la obiecte casnice tradiționale până la tablouri și icoane vechi, de o frumusețe aparte. Printre ele au trăit boierii de altădată, bucurându-și ochii lor și ai musafirilor lor.
La Măldărești
Cele mai cunoscute și mai vizitate cule sunt cele de la Măldărești, localitate din apropierea orașului Horezu, din județul Vâlcea, în Subcarpații Olteniei, pe râul Luncavăț, la poalele Măgurei Slătioarei. La Măldărești se mai află și un muzeu de artă medievală, fondat în 1960, o biserică din secolul XVIII, ctitorie a pitarului Măldărescu, precum și un conac din secolul XIX, astăzi sanatoriu. Cula Greceanu a întregit, în secolul XVIII, turnul de apărare din secolul XVII, devenind locuință fortificată.
I se spune și Cula Veche, fiind un monument de mare valoare arhitectonică, încadrându-se perfect complexului zonal de monumente istorice medievale din Țara Românească. Această culă ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de „jupân Gheorghe Măldărescu și jupânița ego Eva”. Pe la anul 1934, pictorița Olga Greceanu, urmașă în linie dreaptă a boierilor întemeietori ai culei, a zugrăvit o superbă frescă, în vechiul stil românesc, înfățișându-i pe toți înaintașii.
Legenda spune că această culă exista, într-o primă formă, încă de la începutul veacului al XVII-lea, când Tudor Maldăr, căpitan al lui Mihai Viteazul, a fost prins de tătari și a cucerit-o pe însăși frumoasa fată a hanului, refugiindu-se împreună cu ea în cula de la Măldărești. Cula Greceanu se numește astfel fiindcă a trecut, ca zestre, din familia Măldăreștilor în cea a Grecenilor. A fost restaurată în anii 1966-1967.
Cula Nouă sau Cula Duca a fost clădită în anii 1923-1927. Pentru că a fost cumpărată, în anul 1910, de I.G. Duca, poartă și astăzi numele fostului prim-ministru, care a construit în apropiere și o frumoasă casă unde se găsesc o sumedenie de obiecte care i-au aparținut.
Legende și hrisoave
Nu doar cula lui Tudor Maldăr este învăluită în legende, ci și altele. Astfel, despre cula din Zătreni, tot în județul Vâlcea, se zice că a fost pierdută la jocul de cărți de un boier descreierat. Cula lui Tudor Vladimirescu, din satul Cerneți, comuna Șimian, județul Mehedinți, este alcătuită din parter și un cat. Comandantul pandurilor a mai avut proprietăți pe acolo, printre care o casă cu prăvălie, o moară, vie și livadă pe deal, deasupra satului.
Aceste date sunt confirmate de diata, adică testamentul, sulgerului Tudor, de la 1812, pe când avea de gând să plece în Rusia. Ultima oară când Domnul Tudor a trecut pe la gospodăria sa din Cerneți a fost pe 29 ianuarie 1821. Peste doar trei luni, la 26 aprilie, comandantul pandurilor a fost asasinat de eteriștii greci și aruncat într-o fântână în satul Golești, în apropiere de Târgoviște. Se pare că, de cele mai multe ori, istoria românilor a fost tragică.
Adrian BUCURESCU
Foto: Florin EȘANU