Cum pierde Mazăre printre degete câteva milioane de euro

Categories Dosarele TimpulPosted on

Lucian Băluț, fostul PSD-ist aflat acum la conducerea CN Administrația Porturilor Maritime, a reușit aproape o minune: a adus un profit mai mare de aproape 4,5 ori. ”Comparativ cu primele şase luni ale anului precedent, se constată că veniturile au crescut cu 8,6%, de la 131,4 milioane lei în 2012, la 142,6 milioane lei în 2013. În ceea ce priveşte cheltuielile totale acestea au scăzut de la 123,3 milioane lei, la 30 iunie 2012, până la cifra de 107,2 lei pe primele şase luni ale lui 2013, reprezentând o economie de 16,1%. Profitul înregistrat înainte de impozitare a crescut de la 8,1 milioane lei în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2012, la 35,4 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2013, reprezentând o creştere de 4,4 ori (respectiv 438%)”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Vestea este bună pentru toată lumea, mai puțin pentru cei care plătesc taxele către CNAPMC, care se gândesc la faptul că acest profit este făcut pe spatele lor. Pentru Radu Mazăre, în calitate de primar al Constanței, cifra aceasta este și o veste bună, și una rea. Vestea bună este că veniturile la bugetul local vor fi mai mari, pentru că 20% din acțiunile portului sunt deținute de Consiliul Local Constanța. Vestea rea este că suma ar fi putut să fie de 4,4 ori mai mare. Dacă și în semestrul al doilea lucrurile merg la fel de bine, CNAPMC va înregistra un profit, înainte de impozitare, de 70,8 milioane lei. Dacă aplicăm impozitul de 16%, rezultă un profit de 59,4 milioane lei. Cota parte de 20% înseamnă aproape 12 milioane de lei. Să nu uităm însă că parlamentarii PSD Alexandru Mazăre, Eduard Martin și Manuela Mitrea au propus trecerea a 51% din acțiunile portului de la CNAPM la Consiliul Local Constanța. Aceasta înseamnă o cotă parte de profit de circa 25 de milioane de lei, adică mai mult de 5,5 milioane euro. Banii aceștia se pare că nu vor intra în bugetul Constanței, pentru că proiectul de trecere a acțiunilor este încă în parlament și nu sunt șanse să fie deblocat prea curând. Surse neoficiale spun că Victor Ponta nu este un fan înrăit al ideii, iar conducerea Ministerului Transporturilor, asigurată de liberali, s-a opus de-a dreptul, cel puțin până acum. Nici măcar inițiatorii proiectului de lege par să nu mai creadă în el. „Într-o ultimă rundă de discuţii cu premierul Victor Ponta s-a convenit ca preluarea să presupună într-o primă fază 11% din acţiuni. Împreună cu Fondul Proprietatea, CL va deveni acţionar majoritar şi pe parcurs dacă lucrurile vor decurge pozitiv, transferul va continua. În orice caz, statul prin Ministerul Transporturilor va pierde majoritatea”, spunea, în exclusivitate pentru Ziarul Timpul, Alexandru Mazăre, înainte de vacanța parlamentară.