FC Porto a câştigat Europa League

Categories La ziPosted on

FC Porto a câştigat Europa League

Primul trofeu european la fotbal al sezonului a fost cucerit de FC Porto. Echipa lui Andre Villas Boas a învins miercuri seară pe Braga cu 1-0, în finala Europa League desfăşurată la Dublin. Unicul gol al partidei a fost marcat de columbianul Falcao, cu un minut înainte de pauză.

La şapte ani distanţă de succesul din Liga Campionilor, Porto a cucerit un nou trofeu continental cu Andre Villas Boas pe bancă, care, la 33 de ani, devine cel mai tânăr antrenor din istorie care câştigă o cupă europeană.

România are pentru al treilea an la rând cel puţin un reprezentant în echipa câştigătoare, după ce Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au cucerit Cupa UEFA cu Şahtior în 2009, iar Cristi Chivu – Liga Campionilor, cu Inter în 2010.

FC Porto: Helton – Săpunaru, Rolando, Otamendi, Pereira – Guarin (Belluschi 73), Fernando, Joao Moutinho – Hulk, Falcao, Varela (James Rodriguez 79)

Braga: Artur Moraes – Miguel Garcia, Paulao, Rodriguez (Kaka 46), Silvio – Custodio, Hugo Viana (Mossoro 46), Vandinho – Alan, Lima (Meyong 66), Paulo Cesar.