Fostele cabane ale minerilor trăiesc doar în amintiri

Categories Explicit, trimitere stanga (cu foto)Posted on

Fostele cabane ale minerilor trăiesc doar în amintiri

Lunca Florii, Câmpu lui Neag, Voievodu, Arcanu, 5 Sud, căsuțele de la Eforie și enumerarea ar putea continua. Sunt cabanele sau casele de vacanță care altădată făceau cinste minerilor din Valea Jiului și unde se desfășurau toate elementele importante din viața comunităților. Astăzi, chiar dacă fizic mai există încă, peste fostele cabane ale minerilor s-a așternut colbul uitării.

Înainte de 1989 nu era unitate extractivă în Valea Jiului care să nu aibă măcar o cabană. Aici se desfășurau toate evenimentele importante, de Ziua Minerului, Ziua Brigadierului sau la pensionarea câte unui ortac. Practic, în Valea Jiului nu există miner trecut de 40 de ani care să nu-și aducă aminte de acele momente care adunau în jurul meselor bogate ortacii de la exploatările miniere.

Pentru construcția lor au fost alese locuri cât mai departe de zgomotul aglomerațiilor urbane. Cadre mirifice, din mijlocul naturii, care să le inducă liniștea celor care veneau aici, după o perioadă istovitoare în măruntaiele pământului. „Mi-aduc aminte bine de Cabana Câmpu lui Neag. Cât ne-au mai umblat picioarele pe acolo, câte chefuri s-au organizat…  Praful și pulberea s-au ales de ea. La fel ca și de minerit. Şi-au bătut joc de cabanele noastre. Nu mergeam noi atât de des cum mergeau șefii, dar tot aveam unde să ne ducem, că era Ziua Minerului, 1 Mai sau altă sărbătoare”, spune Gheorghe Pârlogea, care a lucrat ani de zile la Mina Valea de Brazi.

Încremenite în uitare

Teoretic, toate cabanele sunt încă în picioare, dar departe de gloria și strălucirea de altădată sau chiar abandonate. Nimic nu s-a mai făcut după 1990, în afară de mici reparații, și nici acestea peste tot. După anul 2000, fostele cabane ale minerilor din Valea Jiului au intrat în patrimoniul administrațiilor locale, care s-au grăbit să le ia de la Compania Națională a Huilei Petroșani în contul datoriilor acumulate la bugetele locale.

Iar edilii la fel de tare s-au grăbit să le și înstrăineze, de multe ori pe un pumn de mărunțiș, către oameni care nu au știut sau nu au putut să le introducă într-un circuit turistic adevărat. „Multe au fost lăsate în părăsire. Nu cred că s-a vrut să se facă ceva cu ele după ce le-au preluat primăriile.  Le-au luat pentru ei, cu puțini bani, și nu au avut nici un interes să le introducă în circuitul turistic. Degradarea se vede cu ochiul liber”, spune Sorin, un fost angajat al Exploatării Miniere Uricani.

Exemplele sunt la îndemână și, din păcate, prea multe. Cabana Câmpu lui Neag a aparținut exploatării miniere cu același nume. Acum este doar o clădire impunătoare, aflată într-un colț de rai, pe care numai o minune o mai ține în picioare. Construită în mare parte din lemn, cabana se află acum în proprietatea Primăriei Uricani, care nu a vrut sau nu a putut să o înstrăineze. De exemplu, Primăria Uricani are datorii de aproximativ 500.000 lei către furnizori ori lucrări efectuate și nedecontate.

Suma ar putea fi acoperită prin vânzarea unor active interesante, printre care și această cabană, dar deocamdată edilii vorbesc doar despre intenții, în timp ce imobilul se deteriorează. Într-un colț a fost amenajat sediul Postului de Jandarmi Montani, iar pe restul s-au pus lacătul și indiferența.

Mai este Cabana Arcanu, care a aparținut Exploatării Miniere Valea de Brazi, dar cine să-și mai aducă aminte de ea? Chiar și foștii mineri scormonesc cu greu prin memorie după amintirea acesteia și mulți nici măcar nu mai știu că a existat cândva un loc de agrement care purta acest nume.

Şi Cabana 5 Sud, care aparține încă Exploatării Miniere Lupeni, își trăiește probabil ultimele clipe de glorie. Este cu circuit închis, iar minerii spun că doar șefii unității extractive mai trag o fugă pe acolo, atunci când găsesc un motiv de sărbătoare. Cabana arată exact ca acum 20 de ani.

Proprietarii nu au mai găsit și bani de investiții

Unele dintre fostele perle ale minerilor din Valea Jiului au fost înstrăinate de administrațiile publice locale imediat cum au intrat în posesia lor. Schimbarea de proprietar nu se vede însă și la înfățișarea lor.

De exemplu, Cabana Voievodu, aflată la 7,5 km de Petrila, la ieșirea din Cimpa, la care duce un drum total neamenajat. A aparținut Minei Lonea, dar acum este în proprietatea lui Florin Țurcaș, fost consilier local la Petrila. Nu puțini sunt însă cei care au vrut să se cazeze aici, dar au dat nas în nas cu o poartă bine ferecată, semn clar că actualul proprietar nu numai că nu a reușit să o integreze în circuitul turistic, dar nici măcar specificul nu i l-a mai păstrat.

La fel se întâmplă și la Lunca Florii,  înstrăinată în anul 2005 de administrația publică locală pentru aproximativ 400.000 lei. Cabana arată exact ca înainte de 1989, când aparținea Minei Petrila, și doar câteva becuri răzlețe aflate în fața imobilului demonstrează că este totuși în proprietatea cuiva și, chiar dacă site-urile sunt pline de anunțuri despre posibilitatea petrecerii timpului liber în această mirifică zonă, o barieră ruginită și o tablă pe care scrie că accesul este interzis țin turiștii la distanță.

Şi Cabana de la Brazi, care a aparținut de EM Vulcan, este scoasă de mult din circuitul turistic, iar imobilul părăginit este folosit de o asociație nonguvernamentală.

Căsuțele minerilor, sechestrate

Nici căsuțele minerilor de pe litoral nu au avut o soartă mai bună după anul 1990. Cele 30 de căsuțe de vacanță din Eforie Nord aparțin Minei Paroșeni și au fost puse sub sechestru asigurător în anul 2004 de Direcția Generală a Finanțelor Publice, în contul datoriilor la bugetul de stat. De-a lungul timpului, CNH a făcut demersuri pentru scoaterea de sub sechestru și preluarea în custodie a căsuțelor de vacanță, însă fără nici un rezultat.

Căsuțele de vacanță ale ortacilor din Valea Jiului au fost scoase la vânzare în anul 2006 de către Administrația Finanțelor Publice Eforie, dar reprezentanții Companiei Naționale a Huilei Petroșani au contestat licitația pe motiv că prețul stabilit inițial, de 165.000 lei, este mult mai mic decât valoarea reală a acestora. Instanța a acceptat contestația și, printr-o reevaluare, a fost stabilit prețul de pornire al licitației la 360.000 lei.

Numai că nici așa CNH nu a fost de acord cu vânzarea lor, atât din cauză că nu le-a putut achiziționa, cât și a situației juridice a terenului pe care sunt construite. Așa că, de şase ani, acele căsuțe de vacanță nu sunt altceva decât niște obiecte disputate în instanță.

Regrete sindicaliste

În tot acest timp, minerii din Valea Jiului nu mai au un loc al lor unde să se poată recrea sau unde să sărbătorească, împreună cu ortacii lor, momentele importante. Cum s-a ajuns la această situație explică președintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Zoltan Lacataș, care este de părere că au dispărut „refugiile” unde minerii își găseau puterea de a-și spune păsurile.

„Toate aceste cabane au fost ale întreprinderilor miniere de la vremea respectivă, iar până prin anul 2003 erau în arondarea administrației miniere. La vremea respectivă, din cauza datoriilor istorice care trebuia să fie plătite către primării, fiecare primărie le-a luat pe banii pe care, la vremea respectivă, au considerat că sunt în inventarul lor. Prin urmare, cei care le-au luat trebuia să le administreze mai departe, pentru că până atunci toate exploatările miniere au avut grijă de acele cabane. Din păcate, din câte știu, unele dintre ele au ajuns în condiții insalubre. Este păcat că minerii nu mai au unde să se ducă, pentru că fiecare întreprindere minieră a avut câte un refugiu, ca să spun așa. În timpul liber, mai absorbeau un număr de personal, brigadieri, mineri, sectoare, care mai făceau câte un chef, mai beau câte o țuică, o bere și își mai spuneau ofurile sau păsurile, sau vorbeau despre minerit. Reprezentau un refugiu pentru salariați în ceea ce privește petrecerea timpului liber”, a declarat Zoltan Lacataș.

Carmen COSMAN