Matematica înseamnă mai mult decât un șir de cifre
Academicianul Solomon Marcus, la 85 de ani
Solomon Marcus s-a născut în data de 1 martie 1925 la Bacău. Părinții săi au fost croitori. După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București.
A obținut ulterior și titlul științific de doctor în matematică. După absolvirea facultății a predat la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București.
Este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale.
Solomon Marcus
Cărțile sale au fost traduse în multe țări. A publicat peste 50 de volume și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate.
În 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române. În anul 2001 a fost ales membru titular.
Volume: Lingvistica matematică; Modele matematice în lingvistică; Gramatici automate finite; Limbaj, logică, filosofie; Poetica matematică; Semiotica folclorului.
Considerați că la ora actuală, având în vedere progresul din ultima vreme, matematica poate oferi un model universal cognitiv?
Timp de două mii de ani, „Elementele” lui Euclid au constituit un model de prezentare a cunoașterii umane. Modul axiomatic-deductiv introdus de vechii greci a fost adoptat nu numai de matematicieni ca Arhimede și Newton, dar și de teologi din Evul Mediu, de filosofi ca Spinoza în prezentarea „Eticii” sale, iar în secolul al XX-lea mari lingviști ca L. Bloomfield tot de acest mod de prezentare s-au prevalat.
Între timp însă, gândirea axiomatic-deductivă a trecut și ea prin mari prefaceri, deoarece a trebuit să facă față unor situații conflictuale. Logica simțului comun, bazată pe principiile lui Aristotel – identitate, necontradicție și terț exclus –, a intrat în criză și ideea de raționament deductiv a trebuit să fie spusă unui examen critic foarte sever.
S-a înțeles astfel că există situații în care anumite enunțuri pot avea un statut mai complicat decât cel de adevărat sau fals. S-au dezvoltat logici alternative față de aceea a vieții cotidiene.
Concomitent și ulterior, semnale ale nevoii de-a depăși în anumite situații în logica aristotelică au venit și din alte direcții, din fizică și biologie, din literatură, artă și informatică, din lingvistică, din mitologie și din filosofie. Dar, în înțelegerea statutului noilor logici, matematica și-a păstrat rolul de protagonist.
Modelul matematic de gândire este exemplar pentru orice altă disciplină și din alte puncte de vedere. A proceda în etape riguros ordonate, în care fiecare etapă se prevalează de achizițiile din etapele anterioare, este un deziderat natural în orice activitate intelectuală.
Dar matematica este unică prin modul în care această procedare are un caracter explicit, „cu cărțile pe masă”, cum s-ar spune. Pentru aceste motive, matematica are o anumită universalitate.
A ști să vezi în matematica aceasta, a nu o reduce la un simplu prestator de servicii, iată ce ar trebui să aibă în vedere educația matematică, ceea ce ar trebui să înțeleagă orice intelectual.
Dar această universalitate nu are un caracter exclusivist, ea este concomitentă cu acțiunea altor discipline. Matematica nu-și extinde raza de acțiune în dauna altor modalități, ci în cooperare cu ele.
Care sunt totuși limitele matematicii?
Încercările anterioare de-a se fixa limitele matematicii au eșuat, au fost contrazise de evoluția matematicii. S-a crezut că ea se reduce la studiul aspectelor cantitative și al formelor spațiale, dar în secolul al XX-lea matematica și-a extins obiectul.
S-a crezut că matematica este incompatibilă cu finețea, nuanțele și complexitatea fenomenelor socio-umane, dar acum metabolismul matematicii cu domeniile socio-umane este foarte puternic, fie că e vorba de științele socio-umane, fie că ne referim la arte și literatură.
Fără a pretinde că matematica poate orice, pretenție absurdă și trivială (un gazetar se mira că matematica nu poate prevedea câștigurile la loterie), prudența ne recomandă să ne abținem de-a-i fixa anumite limite. Orice predicție în această privință este riscantă.
Sunteți membru plin al Academiei. Ce mai însemnă această distincție în ziua de azi? Ce pondere mai are Academia acum?
Iată o întrebare binevenită. Academia Română își propune să fie forul suprem de știință și cultură al țării. În atingerea acestui scop ea are de învins unele neajunsuri, iar dacă veți răsfoi revista ACADEMICA, veți afla multe lucruri interesante.
Chiar cu cele mai bune intenții, atunci când este vorba de o selecție a celor mai buni din diferite domenii de cercetare și de creații, rezultatele nu pot beneficia totdeauna de acordul general.
Academia primește propuneri din partea unor instituții de cercetare și universitare și din partea unor uniuni de creație, dar uneori acestea nu și-au elaborat criterii de selecționare a celor mai valoroși ai specialității respective, iar propunerile sunt marcate de superficialitate.
În orice caz, au fost destule situații în care Academia a avut o prezență socială corespunzătoare menirii ei, în știință, în tehnologie, în umanistică, în educație și învățământ. A făcut recomandări corespunzătoare factorilor de decizie. Un factor negativ îl constituie existența unor academii paralele, unele dintre ele fără un suport științific satisfăcător.
Unele instituții de învățământ poartă și ele denumirea de „academie”. Există apoi academii sportive, ca acelea de fotbal, de tenis, de biliard etc., toate contribuind la crearea unei confuzii privind natura statutului academic. O clarificare este de dorit.
În comunism matematica a avut de suferit, ca orice disciplină a cunoașterii pure. Dacă nu era Zoe Ceaușescu, poate ar fi suferit și mai mult. Comunismul voia producție, nu cercetare. Acum fondurile pentru cercetare sunt tot mai reduse. Ce poate face un tânăr matematician de talent ca să nu-și părăsească țara?
Situația matematicii și a matematicienilor în perioada comunistă nu poate fi expediată prin aprecierea pe care dv. o faceți, dar nu vom discuta aici această chestiune. Mă voi referi la situația actuală. În condițiile de acum, locul geografic în care te afli nu mai este atât de important ca în trecut.
Nevoia de-a călători pentru a se întâlni cu alții din domeniul său este vitală pentru un om de știință. Tot mai mulți dintre cei care au plecat din România și sunt afiliați la universități străine sunt în legătură permanentă cu cei din țară. Se fac multe lucrări în colaborare, ei vin la noi să țină conferințe, să organizeze seminarii de cercetare, să conducă doctorate, iar cei din țară merg la ei.
Desigur, este de dorit să avem instituții de cercetare și învățământ cât mai puternice, dar faptul acesta nu va anula nevoia de călătorie, de participare la întâlniri internaționale.
Oricât de importantă ar fi comunicarea electronică, internetul în general, nimic nu poate înlocui contactul personal între cercetători. În cele din urmă, nivelul cercetării nu poate fi radical diferit de cel al economiei noastre, al societății în general.
Deși aveți o vârstă înaintată, sunt convins că nu ați abandonat scrisul. La ce lucrați în momentul de față?
Mă aflu în fața unor acțiuni importante. În momentul acesta sunt la Timișoara, la o conferință internațională de „Symbolic Computation”. La sfârșitul primei decade din octombrie voi participa, la Academia Română, la o întâlnire internațională – „Penser l’Europe”.
În ultima săptămână a lunii octombrie voi fi la Paris, la o masă rotundă privind semiotica existențială, organizată la Institutul Cultural Finlandez din Paris, în colaborare cu L’Universite de Paris-Sorbonne.
Tot atunci voi prezenta o conferință la Institutul Cultural Român din Paris și alte conferințe la universități pariziene. Voi avea o deplasare de două zile la Londra, privind jocul în educație.
Lucrez la intervențiile mele la aceste acțiuni. Pregătesc noua ediție a cărții mele „Timpul”. Lucrez la finalizarea cărții „Răni deschise”, care urmează să apară la Editura Spandugino. M-am limitat la acțiunile din viitorul apropiat.
Considerați că acum capacitatea speculativă a omului este mai avansată decât în alte epoci? Sau, din păcate, lucrurile stau invers?
În actuala situație de progres extraordinar al mijloacelor de comunicare, de deplasare și de informare, posibilitățile de cercetare și de creație sunt incomparabil mai mari decât în trecut.
Dar crește și decalajul între reflecția acumulată în lume și capacitatea noastră de a asimila. Aici se află problema.
Acțiunea noastră „speculativă”, cum o numiți dv., trebuie să ia în considerare acțiunea speculativă a celorlalți. Deocamdată acest deziderat e insuficient realizat.
Dan STANCA