Petre Mihai Băcanu: Amânare criminală
Cum s-a blocat construcția spitalelor regionale de urgență
Motto: „În România sunt spitale în care n-ai nici o șansă să te faci bine” (Traian Băsescu, președintele României)
-S-au „păpat” toți banii destinați construirii de spitale noi
-Ambițiosul program pentru 28 de spitale de urgenţă noi, pierdut pe drum
-Trei sferturi din spitalele României sunt construite înainte de anul 1900
-Românii se tem cel mai mult de boală
-Doar 20% din spitalele românești ar rezista la un cutremur mai mare
-Cheltuielile unui spital nou sunt cu 40% mai mici decât cu unul existent
-Construcția spitalelor regionale face parte din Strategia Ministerului Sănătății
-Se pare că „atențiile” sunt piedicile în calea demarării proiectului
Cine urmărește cât de cât sondajele de opinie, și în special capitolul „temerile populației”, constată că la întrebarea „De ce vă temeți cel mai mult?”, o proporţie semnificativă din români răspund la fel: „de boală”.
Dintr-un recent sondaj CCSB (noiembrie 2010), ordinea temerilor românilor este următoarea: boală/sănătate/sistem de spitalizare – 49%, după care urmează, la mare distanţă, bani/sărăcie (24%), șomaj (11%), scăderea pensiilor(3%), inflație (3%), calamități ș.a.
„Moartea domnului Lăzărescu” nu mai este un film. Infrastructura spitalicească de la noi este la pământ. Dacă ni se tot invocă criza, invocăm și noi banii aruncați pe sărbătoriri și serbări câmpenești (care în anul alegerilor prezidențiale – 2008 – au atins paroxismul; de ce nu renunțăm chiar și la parada de 1 Decembrie?).
Am putea invoca banii aruncați pe borduri, recepții cu fast, fântâni muzicale, terenuri de fotbal în localități care n-au echipe de fotbal, frunze de ţară, indicatoare 3D etc., etc. Acestea să fie prioritățile, sau spitalele?
Ăsta este „interesul național”? În proiectul de buget pe 2011 taman s-au redus fondurile pentru sănătate cu 40%. Și ni se tot repetă placa cu numărul mare de „paturi”. A analizat cineva cum arată „paturile” și unde sunt adăpostite? Să apară un spital nou și să vedeți cu ce viteză sunt părăsite „paturile” din cele mai multe unități medicale existente.
Organizația Mondială a Sănătății se pregătește să recomande cod roşu pentru sistemul sanitar românesc. Parcă niciodată bolnavii din România nu au îndurat atâtea umilințe ca în ultimii doi ani. Starea precară de sănătate a românilor a făcut înconjurul lumii.
Tot timpul sistemul sanitar românesc șochează cu ceva: spitale rămase fără medicamente, cadre medicale cu salarii reduse, medici care migrează în masă, lipsă acută de aparatură, câte doi bolnavi într-un pat (ruginit și hodorogit), bolnavi purtați zile întregi între spitale.
Pacienții plătesc și medicamentele, și feşile, și detergentul, numai să iasă vii din spitale. Și mai apar declarațiile cinice ale guvernanților: vor fi reduse cu 10% internările în spitale și se așteaptă și „ieșiri din sistem”.
Un adevărat „muriți bine”. Președintele Băsescu a dat și el o palmă românilor când s-a operat la Viena (nu era de găsit în București o sală de operații care să aibă de toate?). Cei mai cu dare de mână merg să se trateze în Ungaria sau Austria.
Spitalele din Viena încasează milioane de euro de la pacienții români. Să ne aducem aminte și de o declarație a președintelui Băsescu: „În România sunt spitale în care n-ai nicio șansă să te faci bine”.
România ocupă locul 32 din 33 de ţări europene în clasamentele sistemelor sanitare. În 2008 eram pe locul 27 din 31. Accesul la serviciile de sănătate este precar. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate infantilă, avem una dintre cele mai mari rate de infecție cu tuberculoză din UE.
În spitalele noastre îți lași viaţa la voia întâmplării: pata neagră de la Maternitatea Giulești, unde spitalul nu și-a permis un sistem de alertă antiincendiu; unități sanitare vechi, multe adevărate ruine, care colcăie de infecții intraspitalicești (în lume, când un spital este depistat cu piocianic este demolat). Mai curând suntem o ţară africană decât una membră a UE.
Institutul inimii din Târgu Mureș, unul dintre cele trei spitale românești care corespund standardelor UE
Românul a ajuns la concluzia că în spitalele românești, unde ești umilit, cel mai bun tratament este norocul. Medicii români fac minuni, în condițiile spitalelor noastre, să ne păzească viaţa.
Fac ce pot și cu ce pot. Sănătatea a devenit o problemă de securitate națională. Somități ale lumii medicale atrag atenția că sistemul a ajuns în sapă de lemn, este aproape de moarte.
Trei sferturi din spitalele României, construite înainte de anul 1900
În perioada admiterii noastre în NATO, experții Alianței au constatat că România nu dispune de un sistem de intervenție în cazul unor accidente majore sau catastrofe. Românii, pe pielea lor, constataseră de multă vreme că asistenţa medicală obișnuită este precară, ce să mai vorbim de accidente majore.
România și-a dezvoltat în decursul secolelor un sistem de spital pavilionar. Bun la vremurile respective, ineficient în zilele noastre. Uneori pacientul este transportat și în 4-5 unități pavilionare. S-a constatat că sistemul spitalului pavilionar este cu 25% mai scump decât cel centralizat.
Vedem asta și după cazurile aproape zilnice când bolnavii sunt plimbați cu ambulanţa de la un spital la altul sau de la un pavilion la altul. 70% din spitalele României sunt construite înainte de anul 1900. „Colțea” a fost construit în 1701, „Pantelimon” în 1733, „Sf. Spiridon” (Iași) în 1755, „Filantropia” în 1806 ș.a.m.d.
Cum arată spitalele din România? Instrumentar medical ruginit, pereți gata să cadă, gândaci, toalete murdare, igienă precară, săli de operații fără ață chirurgicală. Spitalele noastre oferă imagini greu de închipuit în mileniul al III-lea.
Asemenea spitale nu mai pot fi aduse la standarde europene. Și foarte important: DOAR 20% DIN SPITALELE DIN ROMÂNIA CORESPUND DIN PUNCT DE VEDERE AL REZISTENŢEI SEISMICE.
Doar trei spitale din România corespund standardelor europene: Floreasca, Institutul Oncologic din Cluj și Institutul Inimii din Târgu Mureș. Iar în ultimii 30 de ani s-a construit doar un spital: PENTRU SRI (!).
Un program ambițios: 28 de spitale noi de urgenţă
În anul 2006, în baza unor rigori și promisiuni angajate la admiterea României în structurile euroatlantice, dar și a necesității realizării unei asistenţe medicale de calitate, au fost inițiate studii și proiecte pentru 28 de spitale de urgenţă, componente ale planului național de creare a sistemului național de intervenție. Printr-o licitație s-au ales firmele care să se ocupe de studii și proiecte.
Proiect de spital regional
A fost ales un renumit manager de sisteme sanitare pentru Europa (cele mai grele construcții civile din lume sunt spitalele, cu fluxuri speciale, dotări speciale) și Proiect București, care se ocupa de depistarea locațiilor, racordurilor de toate felurile, PUZ-uri etc. Trebuia să fie avute în vedere accesul la infrastructură, existenţa utilităților și multe altele.
S-a optat pentru soluția: opt spitale regionale și 20 de spitale de urgenţă, construite după standardele impuse de UE. Cel mai important argument: cheltuielile unui spital nou sunt MAI MICI cu 40% decât în spitalele actuale.
Și ce este mai important decât să ai o reducere cu 40% la astfel de cheltuieli bugetare? Și amortizarea noilor spitale s-ar fi săvârșit într-un termen mai scurt. Eficienţa este crescută, atâta vreme cât s-a dezvoltat rețeaua de transport rapid a bolnavilor cu ambulanţele și pe calea aerului.
Asemenea unități spitalicești ar fi fost dotate cu heliporturi și centre SMURD, unele erau prevăzute cu locuințe pentru medici în apropiere. Un spital regional acorda asistenţă medicală definitivă, fără a mai fi nevoie ca bolnavul să fie plimbat prin mai multe locuri. Un astfel de spital are o abordare multidisciplinară, este conceput să asigure asistenţă medicală pentru orice caz de urgenţă. Tot aici apare conceptul de chirurgie de o zi. Capacitățile spitalelor variau între 400 și 700 de paturi.
Prin hotărâre de guvern s-au aprobat 28 de localități în care să fie construite spitalele și s-a inițiat un studiu extrem de complex – necesități, morbiditate.
Practic, se acopereau toate zonele ţării. Era considerat cel mai mare proiect public de după decembrie 1989.
Proiectele au fost elaborate de un colectiv de specialiști din Germania, Austria și România. Studiile efectuate au relevat că există disparități în accesul la îngrijiri medicale din cauza așezării geografice inadecvate a facilităților spitalelor. Noile spitale au fost gândite pentru efectuarea de intervenții în regim normal de urgenţă, precum și în situații excepționale. Au primit avizul consiliilor județene, MAPN, MAI, SRI. În final au fost analizate și aprobate de comisia interministerială și de Guvernul României, totul concretizându-se cu o hotărâre de guvern.
Culmea, construcția noilor spitale făcea parte din programul strategic al Ministerului Sănătății pentru perioada 2008-2010: „Construirea a 28 de spitale noi (opt spitale regionale de urgenţă și 20 de spitale județene de urgenţă) și reabilitarea a 15 spitale județene de urgenţă”.
La mijlocul anului 2006, Parlamentul României a adoptat Legea 95, a Sănătății. La Titlul XI – „Finanțarea unor cheltuieli de sănătate”, este introdusă ceea ce s-a numit „taxa pe viciu”, sumele strânse având trei direcții precise:
-investiții în infrastructura sistemului de sănătate;
– finanțarea programelor naționale de sănătate;
– rezerva MSP pentru situații speciale.
Mulţi au fost sceptici cu taxa pe viciu. Nu intrăm în detalii acum. Cert este că în jumătate de an din 2006 s-au strâns 250 milioane euro pentru sănătate, mai mult decât dublu faţă de veniturile prognozate. În 2007 – 450 milioane, în 2008 – 500 milioane. Nu avem datele pe 2009 și 2010, dar se pare că sumele sunt chiar mai mari.
Există experți care susțin că în acești patru ani de când funcționează taxa pe viciu s-au strâns chiar trei miliarde euro. Și asta, în condițiile în care producătorii de alcool au plătit taxa de viciu de şase ori mai puțin decât cei de tutun.
Discutăm cu dl. Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătății:
În ce stadiu ați lăsat proiectele?
A fost o activitate laborioasă, o nebunie aş putea să spun. Nici nu vă imaginați cât de complicat este să proiectezi un asemenea sistem. Trei ani a durat proiectul. Mai întâi depistarea terenurilor, transferul acestora, proiectarea, studiile, crearea de acces facil spre ele și câte și mai câte.
Pentru câte existau proiecte?
În diferite stadii pentru toate. Am căzut de acord cu experţii străini pentru opt spitale regionale, cu cea mai mare competenţă pe urgenţă. La sfârșitul mandatului meu erau finalizare șapte licitații, cu toate procedurile. Celelalte, în diferite stadii, pentru că unele licitații erau contestate, iar pe vremea aceea asta însemna întârzieri.
Cele șapte puteau începe?
Puteau, pentru că bugetul pe 2009 cuprindea și sumele pentru primul an de finanțare a lucrărilor pentru cele șapte spitale. Era momentul în care se negocia semnarea contractelor cu firmele care câștigaseră licitațiile.
Și ce a urmat?
În februarie 2009 guvernul a pus deoparte bugetul și a venit cu altul, iar despre spitale nu s-a mai auzit nimic.
Așadar, în 2008 au început licitațiile pentru toate aceste amplasamente. 13 spitale au fost scoase la licitația de execuție la cheie. Au fost impuse condiții exigente pentru firmele care urmau să oferteze construcția noilor spitale, adică să nu fie încredințate unor firme de apartament, ci unora cu o carte de vizită impresionantă.
În final, ca urmare a unor contestații sau neconformități ale unor oferte, au fost adjudecate spitalele din Timișoara, Arad, Brăila, Galați, Bistrița, Ploiești și Piatra Neamț.
De pildă, spitalul regional Timișoara urma să preia bolnavii din regiunea Vest – Timiș, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin. Execuțiile acestora, cu excepția celui din Galați, au fost prevăzute în bugetul Ministerului Sănătății.
VIENA AKH. Așa arată un spital modern, în Austria
Și celelalte proiecte au rămas în picioare, pentru acestea fiind necesară doar procedura de achiziție publică (potrivit OUG 34, contractele se puteau încheia dacă exista o prevedere bugetară care să acopere suma contractată).
Ulterior, prin HG 111/21.12.2006 (art. 1, 2 şi 3), Guvernul a dat posibilitatea ca pentru proiectele cu execuție multianuală să se poată face contractarea fără existenţa în planul bugetar al acelui an a întregii sume, urmând ca restul banilor să se asigure fie de la buget, fie din alte surse de finanțare.
Cei care pretind că de la apariția Legii Sănătății pe taxa de viciu s-au strâns aproape trei miliarde euro nu sunt departe de adevăr. Numai că banii destinați investițiilor în spitale au fost deturnați. Cu 1,2 miliarde euro se construiau toate spitalele aprobate și licitate.
7 aprilie 2009: s-a decis, prin adoptarea unui memorandum, CONTINUAREA construirii a 15 spitale regionale de urgenţă, în urma recomandării Băncii Mondiale.
„Continuarea” era prea mult spus, pentru că nu începuse nimic, dar era bine ca măcar de atunci să se urnească ceva. Se lăsa impresia că banii veneau de la Banca Mondială. Ministrul Bazac chiar spunea că pentru cele 15 spitale Ministerul Finanțelor va acorda în 2009 credite Ministerului Sănătății.
Tot în 2009 ni se promitea că „actuala guvernare și-a propus continuarea programelor de investiții, prin alocarea unui miliard de euro anual”. Noile spitale n-au văzut nici măcar un euro și ne aflăm la finele anului 2010.
Tot în aprilie 2009 s-a anunțat că guvernul a aprobat programul de investiții în infrastructura spitalicească şi chiar a enumerat județele: Iași, Neamț, Dolj, Timiș, Arad, Prahova, Cluj, Bistrița-Năsăud, iar în formula parteneriat public-privat – Constanţa, Brăila-Galați, Argeș, Bacău, Mureș, Brașov, București.
Dvs., stimați cititori, ați auzit să fi început construcția vreunui spital în aceste localități?
Interpelare Anca Boagiu: „Ce se întâmplă cu spitalele promise la aderarea în UE?”
Nu știm dacă, ajunsă acum în poziția de ministru (e drept, nu la Sănătate), doamna Anca Boagiu ar mai face o asemenea interpelare în Senat. Am considerat-o curajoasă la vremea ei și de aceea o reproducem in extenso:
„Interpelarea este adresată domnului Ion Bazac, ministrul Sănătății, și are ca subiect stadiul implementării proiectelor de construcție a spitalelor regionale. Înainte de data aderării, respectiv 1 ianuarie 2007, România a transmis Comisiei Europene planurile sale de dezvoltare, Cadrul strategic național și, implicit, programul de dezvoltare regional, care includea și construcția a şapte spitale regionale, unul dintre ele fiind preconizat a fi construit chiar în municipiul București. Din nefericire, în luna mai a anului 2008, fostul ministru al Sănătății, domnul Eugen Nicolăescu, a anunțat că în următorii patru ani se vor construi în România 32 de spitale noi, o investiție estimată la 2,7 miliarde euro. În același timp, în Timișoara, Iași, Craiova și Târgu Mureș urmau să fie construite spitale regionale de urgenţă, în timp ce în 18 județe urmau să fie construite, până în anul 2012, spitale de urgenţă județene. Pe lângă cele patru spitale regionale și cele 18 județene de urgenţă, investițiile vizau și 10 spitale municipale, orășenești și comunale.”
“De curând, ați anunțat lansarea unui Program de colaborare, până în 2013, cu Banca Mondială, în scopul dezvoltării Strategiei în domeniul sănătății și, punctual, pentru evaluarea necesității și a condițiilor implementării programului de construcție și reabilitare a unor spitale în România, ținând cont și de restricțiile bugetare. Având în vedere că Programul Operațional Regional 2007-2013, în axa 1.2.1, Aria A – «Reabilitarea și modernizarea infrastructurii pentru serviciile de sănătate», dezvoltat în România, prevede finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională a «Reabilitării, modernizării și echipării ambulatoriilor din spitale», dar și «Modernizarea și echiparea secțiilor de urgenţă din cadrul spitalelor regionale», am rugămintea să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
Care este stadiul construcției spitalelor regionale aprobate în Strategia Ministerului Sănătății?
În ce măsură este posibil ca noua strategie – pe care o veți dezvolta în parteneriatul cu Banca Mondială – să modifice și lista spitalelor regionale care urmează a fi construite, menționând aici că ne-am menține și angajamentele de dinainte de data aderării, fără a mai gândi doar politic, în campanie electorală?
Care estimați ca va fi rata de absorbție a fondurilor alocate pentru axa 1.2.1, Aria A din Programul Operațional Regional, având în vedere că alocarea maximă pentru un proiect privind secțiile de urgenţă din spitalele regionale este de 25.000.000 euro? Vă mulțumesc”.
Această "locație" așteaptă de patru ani constructorii
Doamna Boagiu avea dreptate. Dacă tot s-a ratat construcția noilor spitale din banii strânși pe taxa pe viciu, măcar din cei luați cu lopata de la FMI și UE se puteau edifica.
Acum, Vlădescu vrea
Așadar, guvernul Tăriceanu a lăsat „la cheie” opt proiecte pentru spitale ultramoderne, inclusiv bani pentru primul an de construcție. Noii guvernanți au uitat repede de acest proiect important. Reacția ministrului de Finanțe Sebastian Vlădescu a fost una umorală:
„Eu nu semnez. Este un proiect nociv pentru ţară”. Ministrul lovea în Nicolăescu (gurile rele spun că au avut împreună o firmă și au ajuns la conflict).
De fapt, proiectul începuse înainte de ministeriatul lui Nicolăescu. Acum dl. Vlădescu recunoaşte că ar fi fost un proiect nemaipomenit pentru România.
Între timp, fondurile strânse din taxa pe viciu și destinate cu precădere construcției de spitale au fost „sifonate”, cum se spune.
Un control pe această temă ar scoate la suprafață deturnări de proporții. Taxa pe viciu a devenit viciu de folosință a banilor publici.
Dacă banii destinați noilor spitale au dispărut și nici bugetul nu mai poate suporta proiectul, firmele care au câștigat licitațiile mai curând finanțează ele lucrările dacă Ministerul Sănătății dorește cu adevărat să realizeze acest splendid proiect ce ar modifica radical sistemul sanitar. Numai dacă ministerul este partener.
Fiind aprobate prin hotărâre de guvern, aceste proiecte de spitale nu pot fi anulate decât tot printr-o hotărâre de guvern.
Conform HG 111/2006, sursele de finanțare pot fi asigurate fie de partenerul străin, fie de la buget. Firmele care au câștigat licitațiile au ținut blocate garanții de bună execuție de volum financiar mare, iar în cazul anulării proiectelor, pot cere dezdăunări de valoare mare, care pot fi imputabile.
Pentru finanțare, antreprenorii au găsit și soluții alternative, dacă Guvernul ar dori cu adevărat să se aplece asupra sistemului de sănătate. Modalitățile alternative pentru obținerea finanțării sunt depistate chiar de către antreprenori.
La noi se tot induc vinovații pentru sistemul de sănătate muribund: medicii. Îi dăm înainte cu „plicul”, cu plățile „pe sub masă”.
Ne oripilăm că frecvent se dau atenții la doctori pentru un tratament mai bun sau bacșiș la infirmieră. Indiferent câți medici vom pune la zid, fără o asemenea rețea de spitale nu se va face nimic.
Serviciile de sănătate în spitale adevărate reprezintă un drept social al fiecărui roman. De aceea, sistemul sanitar românesc avea nevoie de terapie intensivă.
Cu asemenea unități spitalicești noi, practic, sistemul nu era reformat, ci schimbat din temelii. Fiecare leu deturnat înseamnă multe vieți puse în pericol.
Dacă nu se renunța la proiect, la această oră pacienții din România ar fi avut parte de aceleași standarde cu ceilalți europeni. Nu mai ținem de mult pasul cu tehnologia. Aceste opt spitale ar fi avut dotări mai bune ca multe din Europa, pentru că ar fi fost de ultimă generație.
Oricât s-ar dezvolta clinicile particulare, procedurile complexe și costisitoare rămân tot în grija sectorului public. Sistemul privat nu poate prelua toate problemele de sănătate ale românilor.
Dezinteresul politic faţă de sistemul de sănătate este vizibil, nu și atențiile grase care s-ar lua pentru demararea lucrărilor.
Uneori indiferenţa ucide, dar în cazul nostru, când totul era pregătit pentru a avea și noi la această oră măcar opt spitale regionale ca lumea, este vorba de încăpățânare: nu demarăm nimic până ce firmele care au câștigat licitațiile nu „mișcă”.
Proiectele sunt lăsate baltă doar pentru faptul că antreprenorii – firme serioase din Europa – încă nu s-au obișnuit cu obiceiul pământului.
Concluzia: vina este a românilor că se îmbolnăvesc, nu și a celor care au ratat posibilitatea României de a scoate sistemul sanitar de sub perfuzii.
Petre Mihai BĂCANU