Categorii
opinii trimitere dreapta

Rodica Palade: Ilici, lasă-ne!

Rodica Palade: Ilici, lasă-ne!

Rodica Palade

Troţki al nostru, mă gândesc la Ion Iliescu, de bună seamă, visează la ce altceva decât la revoluţia continuă. Suntem în NATO şi în UE (sau poate bătrânul bolşevic a uitat asta?), dar el îşi doreşte suspendarea democraţiei, care oricum îi stă ca un os de peşte în gât.

Vrea reanimarea spiritului din decembrie 1989, când, alături de câţiva acoliţi de-ai săi, a confiscat revoluţia şi s-a urcat în scaunul lui Ceauşescu vreme de trei mandate.

„Trebuie să chemăm cetăţenii să gândească, nu numai cum a fost ales Băsescu în anul 2004, dar de ce a fost reales în anul 2009, după cinci ani de experienţă, care arăta încotro se îndreaptă societatea românească. Realegerea lui este o ruşine pentru electoratul român.

Este adevărat că voturile care au înclinat balanţa au venit, mai ales, din afara ţării.” Aşa a glăsuit Ion Iliescu la o recentă reuniune a Blocului Naţional al Revoluţionarilor, care a avut loc la Braşov. Sunt câteva lucruri de remarcat în discursul acestei relicve comuniste, un  „produs expirat”, după cum îl numea cândva grupul de la Cluj din PSD.

Întâi de toate, Iliescu îi cheamă pe cetăţeni „să gândească”. Perfect de acord. A uitat însă – noi, nu! – când aparatul lui de propagandă lansa în 1990 sloganul „noi muncim, nu gândim”, sub care trupele lui de asalt i-au cotonogit pe studenţii şi pe intelectualii din Piaţa Universităţii?

A uitat când le mulţumea minerilor chemaţi din Valea Jiului, cărora le-a cerut să meargă în aceeaşi Piaţă a Universităţii, s-o cureţe (de contestatarii lui, desigur), s-o ocupe şi s-o planteze cu flori?

El vorbeşte de rezultatul unor alegeri perfect libere şi democratice ca de „o ruşine”, uitând, se pare, de campania electorală plină de mizerii manipulatorii şi de violenţe fizice pe care a dirijat-o în 1990 împotriva partidelor istorice, asigurându-şi o victorie de peste 70%.

Iliescu arată nemulţumit spre cei din afara ţării, care au înclinat balanţa în defavoarea celui chiar de el numit, prostănacul Geoană; dar îi reamintim că, după masacrul din iunie 1990, pentru care  nu a răspuns încă în justiţie, mulţi români, în special tineri, au fugit din România şi de acolo, din Occident, nu-l vor uita şi nu-i vor vota partidul niciodată.

Că milioane de români care muncesc azi în lumea civilizată înţeleg cu totul altfel decât el şi partidul lui felul în care trebuie croită o societate, iar aceste milioane nu-i vor sta alături nici în tăiatul capului, oricâte piedici li se vor pune ca să nu poată să-şi exprime voinţa în alegeri.

„Este bine să dăm un mesaj de aici cu prilejul acestei reuniuni a noastre în legătură cu situaţia din ţară şi nevoia de a ridica glasul şi conştiinţele celor care cândva au fost factorul determinant al transformărilor revoluţionare care au schimbat faţa ţării”, le-a mai spus Ion Iliescu celor peste 200 de revoluţionari prezenţi la Conferinţa Naţională a BNR de la Braşov.

Este util să mai precizăm legăturile strânse pe care „emanatul revoluţiei” le-a întreţinut cu zişi şi aşa-zişi revoluţionari, închizând complice ochiul la afacerea certificatelor false, tocmai pentru a-şi adjudeca o masă de manevră, oricând la dispoziţia lui.

Omeneşte, poţi să înţelegi nostalgia unui om format la Moscova, care s-a visat o viaţă întreagă în jilţul despotului comunist luminat. Dar pentru România ora istoriei e alta. Iată, americanii vin la Deveselu, noi călătorim prin Europa doar cu buletinul, așa încât, Ilici, lasă-ne!

Rodica PALADE