Alexandru Pesamosca, doctorul fără de arginți
Alexandru Pesamosca s-a născut pe 14 martie 1930 la Constanța. A urmat școala primară în orașul natal. Tot acolo a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân”. În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la București. Academician, doctor în Științe Medicale, este și autorul a peste 50.000 de intervenții chirurgicale, unele dintre ele efectuate în străinătate, în China, Franța, Italia, Republica Moldova ș.a. Ca medic pediatru de un imens prestigiu, a intrat încă dinainte de 1989 în legendă. Printre titlurile propuse de unii dintre pacienții săi sau de părinții acestora se numără: „Îngerul Copiilor”, „Doctorul fără de Arginți”, „Tata Pesi” etc. Locuiește în Spitalul „Marie Sklodovska Curie”, cunoscut și ca spitalul BUDIMEX din București, unde a profesat cu o dăruire și o înzestrare ieșite din comun, aproape miraculoase.
„Toată viața mea este aici”
Ar fi fost de așteptat ca un medic ce se bucură de o așa celebritate în România și în străinătate, cu o carieră îndelungată și plină de succese, să locuiască măcar într-o casă cu câteva camere, nicidecum într-o cămăruță dintr-un spital, o adevărată chilie, cu mențiunea că icoanele din ea au fost dăruite bisericii din curte, al cărei principal ctitor este prof. dr. Alexandru Pesamosca. Dar aceasta a fost chiar dorința distinsului locatar, care, deși are o casă frumoasă la Constanța, nu se poate despărți de lumea care i-a marcat cea mai mare parte din viață.
„Aceasta-i casa mea. Să mă duc acasă, la Constanța? Nu. N-am timp. Stau aici. Păi, uită-te tu cât e în jurul meu. Toată viața mea este aici. Sunt câteva mii de filme, toate făcute de mine. Mii, zeci de mii de pacienți operați. Peste 50.000 de operații. E ca și cum aș face zilnic baie de cazuri clinice. Dau și sfaturi altora.”
Meserie grea
„Asta-i meserie grea!”, exclamă dr. Pesamosca. Desigur, medicina i-a fost adevărata vocație, dar, după cum spune domnia sa, pasiunea pentru pediatrie s-a datorat mai mult întâmplării. Cele mai frumoase amintiri le are din comuna Niculești-Jianu, pe linia Făurei-Fetești, unde a fost repartizat, la 24 de ani, ca stagiar: „Aici am lucrat pe cont propriu, deși eram un mucos. Eu cerusem să mi se dea o repartiție unde să existe obligatoriu chirurg, ca să pot învăța chirurgie. Aceasta, fiindcă eu făcusem doi ani de chirurgie, servicii chirurgicale de reputație foarte mare, la Colțea. O spun cu mândrie că am fost elevul acad. Hortolomei. Era cel mai bun serviciu de chirurgie din București. La Niculești-Jianu m-am găsit dintr-odată în mediul unde aveam posibilitatea să operez tot ce știam din timpul facultății. Așa m-am apucat să operez acolo, timp de trei ani, tot ce putea să-i treacă prin cap unui chirurg tânăr. Doamne, ce-am mai operat!”.
La încheierea stagiului, tânărul medic Pesamosca a găsit loc la chirurgia de copii, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. „Din anul 1984 am lucrat la spitalul unde mă aflu și acum. N-am mai plecat de la copii până azi”, spune domnia sa cu bucurie în ochi. Și-l recunoaște ca maestru pe prof. dr. Dan Gavriliu.
Medicina trebuie făcută din pasiune
Cei mai mulți dintre vizitatorii săi remarcă îndată, cu mirare, austeritatea încăperii marelui tămăduitor, de fapt, sărăcia lucie. Dar doctorul nu regretă că, deși putea să aibă cu mult mai multe, a rămas sărac: „Eu mi-am echilibrat deja treaba. Dacă aș putea s-o iau de la capăt, tot asta aș face. Eu am 80 de ani, nu-i o sumă prea mică, nici foarte mare. E o virtute să fii sărac. Să folosești echilibrul între aceste două stări, între sărăcie și bogăție, este foarte greu. Acum, câteodată încep să mă gândesc, analitic, pe lângă ce-am trecut. Eu am lucrat meseria absolut din pasiune. Sunt îngrozit de ce găsesc astăzi. Nu mai există nici un fel de tragere de inimă către meseria ca atare. Lumea toată aleargă astăzi, ca și cum ar fi într-un carusel, către îmbogățire. Toată lumea vrea să devină, cât mai repede și cât mai consistent, bogată. Și nu dă doi bani pe cine tratează și pentru ce tratează. Pentru că medicina – vorbesc de aceasta pe care am făcut-o toată viața – este o specialitate, e întâi și întâi o meserie ce trebuie făcută din pasiune. N-ai asta, la revedere! Dacă n-o faci cum trebuie, îți cauzează numai greutăți, nu beneficii. Găsește linia de mijloc care să te situeze pe tine între cel care ți-e milă de săraci și cei ce n-au nici un gologan în pungă, cei care n-au cu ce să-ți plătească. E foarte greu…”.
Păsuiți de Dumnezeu
Doctorului Pesamosca i se aduc, atât de către presă, cât și de către mulți colegi sau studenți, nemaivorbind de foștii pacienți, nenumărate laude. Are bucuria datoriei împlinite, umbrită totuși de tragedia de a-și fi pierdut doi fii, bolnavi de cancer. E aproape un paradox, între Divinitate și cel care-I îndeplinește cu prisos poruncile, ca ultimul să fie împovărat cu o așa de profundă durere!
Cu toate acestea, Alexandru Pesamosca, „Doctorul fără de Arginți”, a rămas credincios, după cum însuși o declară: „Sunt foarte credincios. Dumnezeu, Drăguțul de El, ne mai păsuiește, când mai mult, când mai puțin. Am fost mereu credincios. De la mama am moștenit credința. Am avut o mamă sfântă. Nu m-am ridicat niciodată la înălțimea ei. A postit toate posturile, cele fără harți, cele cu harți”.
Dr. Pesamosca s-a zbătut mult pentru înălțarea unei biserici în curtea spitalului și este președinte al Asociației „Așezământul Social Sfinții Martiri Brâncoveni”. Are numai cuvinte de laudă pentru preotul Șmuc, pe care l-a adus la biserica spitalului, unde, desigur, sunt botezați și copii. Fire dinamică și fără ascunzișuri, doctorul, care acum e țintuit la pat, recunoaște că „bătrânețea e urâtă, pentru că pierzi încet-încet din fiziologia organismului. Nu e bine când ești tributar altora, dar asta e”. Deși, cum am mai spus, e vizitat de o mulțime de foști pacienți, uneori se simte singur.
Basarabia este o floare, o cântare, o bogăție
Are și bucurii, unele simple, cum ar fi cele de la basarabeni, care, dându-i titlul de honoris causa, i-au dăruit și costumul respectiv, ceea ce alții nu au făcut. De altfel, are o dragoste specială pentru basarabeni și a ținut neapărat, pe când era în putere, să meargă și acolo, unde a și operat.
Dragostea e reciprocă, fiindcă, venind la București, cei din Chișinău i-au organizat o serbare profesorului Pesamosca, „extraordinară”, după cum mărturisește, în amfiteatrul cel mare al Spitalului „Marie S. Curie”. Are pentru basarabeni numai cuvinte admirative: „Îi iubesc foarte mult. Au trecut atâtea vicisitudini peste ei! Ei sunt acum adevărații patrioți români. Sunt fenomenali. Ca și Bucovina, Basarabia este o floare, o cântare, o bogăție. Ce-am pierdut! N-am știut să-i păstrăm alături de noi”.
Între darurile ciudate cu care locatarul chiliei din spital și-a pavoazat pereții se află și câteva viețuitoare împăiate: „Părinții unor pacienți erau vânători și mi-au adus în dar ce au crezut ei de cuviință”. Mai sunt aici și desene și mii de scrisori ale unor copii, foști pacienți. Are și scrisori nu doar de la copii și părinți, ci și de la pacienți mai în vârstă decât domnia sa, pe care i-a operat în cei trei ani de stagiatură. Pereții sunt ticsiți de lucrări de doctorat și de diplomă ale foștilor studenți. Doctorului îi place vinul roșu, pe care îl recomandă și altora ca fiind plin de calități pentru organismul uman. În tinerețe îi plăcea zaibărul, dar acum preferă vinurile de soi.
Zâmbetul copiilor vindecați
Nu doar în tinerețe, ci și mai târziu a fost un revoluționar. Celebritatea i-a adus invidii urmate de chemări la Securitate și la Partid. N-au avut ce-i face. Era un doctor prea mare. La o adică, amenința că-și dă demisia, care, evident, nu-i era aprobată niciodată, fiindcă și tovarășii din conducere aveau copii sau măcar nepoți a căror sănătate le era scumpă. Cum am văzut, doctorul Alexandru Pesamosca urăște cu toată sinceritatea goana după îmbogățire, mijloacele necinstite de a deveni cineva.
Apreciază, în schimb, modestia, dar și orgoliul lucrului bine făcut, dăruirea în alinarea suferințelor, credința în Dumnezeu și, mai ales, zâmbetul copiilor vindecați. Este un noroc că se nasc și astfel de oameni în România. Multă sănătate, domnule doctor!
Adrian BUCURESCU