Traian Băsescu nu vrea referendum pentru Bucureşti: Consiliul General l-a anulat

Categories La zi, trimitere dreaptaPosted on

Traian Băsescu nu vrea referendum pentru Bucureşti: Consiliul General l-a anulat

UPDATE

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis vineri să anuleze referendumul în urma căruia s-ar fi decis organizarea administrativă a Capitalei. Împărţirea administrativă rămâne pe sectoare, ca şi până acum.

Decizia a fost adoptată cu 34 de voturi pentru anularea referendumului, unul împotrivă şi unul contra, cele din urmă aparținând consilierilor PNL.

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a anunţat vineri, după întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, că, în urma discuţiilor, s-a hotărât ca referendumul pe tema desfiinţării sectoarelor să fie anulat.

“Oamenii nu mai ştiu ce anume să răspundă la referendum şi, din acest motiv, s-a apreciat că este bine să se renunţe la el, mai ales pentru că în Parlamentul României se va discuta în perioada următoare despre reorganizarea administrativă a ţării şi atunci inclusiv Bucureştiul va intra în această dezbatere”, a declarat primarul Neculai Onţanu după întâlnirea pe care a avut-o vineri cu şeful statului, cu primarul Capitalei şi cu ceilalţi primari de sector din Bucureşti.

“Liderii grupurilor politice din Consiliul General au fost de acord ca în şedinţa de diseară (vineri seară, n.r.) să se ia o hotărâre pentru anularea referendumului”, a mai spus Onţanu.

Întrebat dacă Traian Băsescu i-a convins pe primari să anuleze referendumul, Onţanu a răspuns: “Nu, a venit şi dânsul cu argumente şi fiecare dintre noi. Anticipam o prezenţă destul de redusă la vot şi ar fi fost o cheltuire ineficientă a banilor publici”.

“Consiliul General a adoptat o hotărâre pentru convocarea referendumului şi tot Consiliul General este acela care poate să adopte o hotărâre prin care să îl anuleze. Lucru care se va întâmpla în această seară, la ora 18.00 la sediul CGMB, aşa cum au căzut toate partidele de acord”, a precizat primarul sectorului 2.

“Consider că preşedintele a înţeles tot ce au greşit colegii dumnealui din PDL. De la început, întrebările nu aveau legătură cu realitatea. Iar în al doilea rând, nu mai avea sens. Preşedintele a înţeles că oamenii vor să voteze primarii, nu să fie numiţi”, a spus şi primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.

Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, le-a transmis locuitorilor din sectorul pe care îl conduce că “pot să-şi aleagă în continuare primarul prin vot democratic”.

“Nu m-a convins. Ajunsese acest referendum în derizoriu. Am cerut ca banii alocaţi pe acest referendum să se distribuie în mod egal şi mă bucur că acest referendum nu se mai ţine, pentru că cetăţenii nu ştiau ce să voteze, erau duşi în necunoştinţă de cauză, şi, în al doilea rând, cetăţenii sectorului 4 se vor alege cu copăcei în valoare de trei miliarde de lei vechi”, a mai spus Piedone.

“Mă bucur că s-a găsit o soluţie corectă pentru bucureşteni. Prin modul în care s-ar fi pus întrebările ei ar fi fost batjocoriţi. Legea care a declanşat referendumul este o lege care nu mai este de actualiate, ea necorespunzând condiţiilor necesare unei dezvoltări normale a Bucureştiului, în cazul formării unei zone metropolitane Bucureşti – Ilfov. Ca atare nu mai e nici referendum. Primăriile rămân cu primar ales. În cursul verii, fie în iulie, fie în august, încep discuţiile pe marginea formei viitoare de organizare a acestei zone Bucureşti – Ilfov”, a declarat Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1.

“Am discutat că orice lege care presupune o reorganizare administrativă atât de importantă, nu trebuie făcută conflictual, ci consensual. Şi toţi au fost de acord cu acest lucru”, a mai spus Chiliman.

Referendumul, care urma să aibă loc la 26 iunie, urma să aibă două întrebări: “Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?” şi “Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemenea primarilor de sector?”.

Pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, au fost alocaţi 10 milioane de lei din fondul de rezervă al bugetulului propriu al Capitalei pe 2011.

Subiectul organizării administrative al Capitalei a reintrat în actualitate în martie, după ce preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a scris pe blogul său că impunerea unei Legi a Capitalei este absolut necesară şi a propus convocarea unui referendum pe această temă, considerând că cei care se opun proiectului sunt “baronii de Bucureşti”, precum Andrei Chiliman, primarul sectorului 1.