Dorin Tudoran: Haiducul de salon – un megaloman la porțile disidenței

Dorin Tudoran: Haiducul de salon – un megaloman la porțile disidenței

Dorin Tudoran

Iată ce aflăm, printre altele, de la Nicolae Breban, după ce Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității  (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea scriitorului de colaborator al fostei Securității:

„Am fost anchetat de două ori de Securitate și în acele momente l-am cunoscut pe Pleșiță. Prima anchetă culturală a fost în legătură cu confiscarea manuscrisului romanului meu «Bunavestire» de la Coeckelberghs (editorul René Coeckelberghs – n.r.), care urma să-l publice în Suedia.

Romanul meu «Bunavestire» a fost oprit în țară de la publicare, timp de trei ani, de către Securitate și doream să îl public în Suedia. Dar Securitatea și Poliția de Frontieră au confiscat manuscrisul și eu am fost anchetat de o comisie a Securității.

Atunci l-am cunoscut și pe Pleșiță. Ei m-au rugat să scriu o declarație în care să spun de ce i-am încredințat unui editor străin manuscrisul meu. Eu am explicat că sunt autorul manuscrisului și proprietarul lui și nu îl dădeam pentru a fi publicat, pentru că nu doream să îl implic pe Coeckelberghs”.

De fapt, declarația dată de Nicolae Breban lui Nicolae Pleșiță nici nu a urmărit, nici nu a condus la neimplicarea (neacuzarea) lui René Coeckelberghs. Dimpotrivă.

Editorul suedez a plătit toate oalele sparte, în vreme ce Nicolae Breban s-a ales cu prietenia lui Nicolae Pleșiță, prietenie pe care Nicolae Breban o declară azi o „relație mai degrabă rece”.

Atât de rece, încât, așa cum se poate citi în transcrierea unei discuții, Nicolae Pleșiță îl ruga pe Nicolae Breban să-i transmită mamei scriitorului „sărutări de mâini”.

Dacă asta era o relație rece, mă întreb cum arătau relațiile călduroase între asemenea personaje ce serveau țara și cultura pe la spatele nostru.

Nicolae Breban s-a spălat pe mâini afirmând că i-a dat editorului suedez manuscrisul doar spre a-l citi, de unde hotărârea „firească” a  Securității: decizia de a scoate manuscrisul ilegal din țară i-a aparținut exclusiv lui René Coeckelberghs.

O minciună, cum dovedește, de altfel, și declarația de acum a lui Nicolae Breban: „… doream să îl public în Suedia”. Am scris în 1991 despre o discuție foarte dureroasă  pe acest subiect, discuție la care am asistat la Frankfurt. Nu doresc să o relatez încă o dată – de silă.

Am făcut aceste precizări spre a se înțelege anumite trimiteri din textul pe care îl reiau mai jos: „Haiducul de salon – un megaloman la porțile disidenței”.

Cu el, speram, în 2002, că pot închide o polemică futilă, declanșată, cum precizează și textul, nu atât de la capacitatea nelimitată a lui Nicolae Breban de a-și rafistola trecutul, cât, mai ales, de nerușinarea sa de a rescrie și trecutul altora.

Că în septembrie Curtea de Apel București îi va da câștig de cauză lui Nicolae Breban, pentru simplul motiv că a fi fost turnător, cu angajament scris, este (în măsura în care mai este…) blamabil, în vreme ce a fi fost doar agent de influență, fără angajament scris, a însemnat a fi servit țara și cultura.

Că  agenții de influență – mai ales cei cu acces direct la șefii Securității – contribuiau mai vârtos decât simplii turnători la distrugerea de vieți și reputații profesionale, fiind, astfel, parte integrantă a poliției politice, este probabil un detaliu nesemnificativ, juridic vorbind, nu?

Propun ca la intrarea în clădirea Academiei Române să fie plasate două busturi. În dreapta, cel al lui Nicolae Pleșiță – ținând în mână țara, în stânga, cel al lui Nicolae Breban – ținând în mână Cultura! Şi câte un citat istoric pe fiecare dintre socluri:

N.B.: „Ei, servim cultura și țara!”

N.P.:  „N-aveți de ce. Vă răspund și eu ca dumneavoastră: Servim țara!”
Când se plictisesc, cele două bronzuri pot face schimb de țară și cultură.

Dorin TUDORAN