Misterioasele statui de daci de la Roma

Categories Cultura, trimitere stanga (cu foto)Posted on

Misterioasele statui de daci de la Roma

Muzeele și unele piețe ale Romei sunt pline de statui de daci, dar nu în lanțuri, cum ar fi fost de așteptat după victoria lui Traian, ci, dimpotrivă, cu figuri de învingători, decorând importante monumente romane. Nici un alt popor cucerit de Roma nu a beneficiat de atâta atenție din partea învingătorilor și în acest sens stă mărturie și Columna lui Traian.

Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul vremii în  Forul lui Traian. Prejudecățile istoricilor au făcut ca toate statuile descoperite acolo să fie însoțite de eticheta „prizonier dac”, deși reprezintă daci cu priviri semețe, cu o atitudine liniștită, cum nu au cei învinși. Specialiștii nu au dat încă nici o explicație convingătoare asupra acestei prezențe numeroase a strămoșilor noștri.

De altfel, pe istoricii români nici nu prea îi interesează dacii, preferându-i vădit pe cuceritorii romani de altădată. O mai fi pe undeva, prin lumea aceasta, vreun popor care să-i slăvească pe cei ce i-au subjugat și i-au jefuit țara?

Dacii și romanii

Pe timpul lui Burebista și al lui Cezar, imperiile pe care le conduceau aveau cam aceeași forță și nu vom ști niciodată care ar fi fost rezultatul înfruntării pe care o pregăteau, fiindcă, după cum se știe, ambii mari suverani au fost asasinați în același an, probabil ca urmare a efortului serviciilor lor secrete.

Au trecut anii și Imperiul Roman a ajuns cu hotarul nordic la Dunăre. Era de așteptat ca, în scurtă vreme, să înceapă ostilitățile. Astfel, în iarna anilor 85-86, oastea regelui dac Duras a atacat provincia romană Moesia. În următorul an, 87, Domițian a organizat o campanie împotriva Daciei. Generalul roman Corneliu Fuscus a traversat Dunărea în Dacia, cu cinci sau șase legiuni.

Armata romană este înfrântă la Tapae de dacii conduși de Diurpaneus-Decebal. În anul 88, ofensiva romană continuă, armata romană, comandată de Tetius Iulianus, îi învinge pe daci la Tapae. După această bătălie, Decebal și Domițian încheie pace în avantajul primului, care primește bani, meșteri și mașini de luptă de la Imperiul Roman!

Spre a răzbuna această rușine a Romei, dar și pentru a pune mâna pe bogățiile uriașe ale Daciei, Traian, noul împărat, a pus la cale un război decisiv împotriva Daciei.

Războaiele daco-romane

Ofensiva romană avea în frunte două legiuni care mărșăluiau spre inima Daciei, arzând orașele și satele din drum. Astfel, Traian a biruit o oaste dacă în bătălia de la Tapae. În iarna anilor 101-102, Decebal a izbutit să blocheze armata romană, ba chiar a trecut la contraatac, dar fără succes. În decursul anului 102, Decebal a fost nevoit să se predea.

Războiul s-a terminat cu o victorie romană. O delegație dacă a fost invitată la Roma pentru a ratifica tratatul de pace, iar în iarna anului 102, Imperiul Roman a deschis baza de la Sarmizegetusa Regia. Totuși, romanii au recunoscut atunci că „au pierdut pacea”.

După înfrângerea din primul război cu Traian, Decebal a respectat o vreme înțelegerea cu Roma, dar nu mult după aceea a început să incite la revoltă triburile învecinate, pustiind și coloniile romane de peste Dunăre.

Atunci Traian și-a adunat încă o dată forțele, în anul 105, pentru un al doilea război împotriva Daciei. Aflată în fața oastei lui Decebal, aliată cu numeroase triburi străine, armata romană nu a reușit să obțină repede o victorie decisivă. Cum se știe, în cele din urmă Roma a triumfat și a ocupat cam un sfert din Dacia Mare.

Sarmizegetusa a fost incendiată, iar Decebal a preferat să se sinucidă decât să fie prins. Din pricina trădării unui comandant sarmat, ce fusese aliat cu Decebal, romanii au găsit tezaurul regal dacic în râul Sargetia, estimat de specialiști la 165.500 kg de aur și 331.000 de argint.

În urma impresionantei victorii asupra dacilor, Traian a anunțat 123 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. În schimb, mulți civili din Dacia cucerită au fost uciși cu sălbăticie, inclusiv femei, copii și bătrâni, iar alții duși în sclavie, sub pretextul de a descuraja alte rebeliuni.

Printr-o ironie amară a istoriei, romanii sunt considerați strămoși ai poporului român, iar împăratul Traian beneficiază din plin de statui, de nume de străzi și de bulevarde, fiind sculptat chiar și pe Arcul de Triumf din București și slăvit în actualul imn național!

Încep misterele

Şi totuși, chiar și după cucerirea unui sfert din Dacia, romanii se temeau în continuare de supușii de la nord de Dunăre, lucru ce l-a făcut pe urmașul lui Traian, împăratul Adrian, să dorească retragerea din această provincie, fiind însă împiedicat de Senat.

De fapt, nu atât de daci se temeau romanii, cât, mai ales, de zeii acestui pământ. Astfel, chiar la baza Columnei lui Traian, de unde începe relatarea luptelor, se vede cum romanii îi aduc jertfe zeului dac Danubius. Romanii de atunci trebuie să fi recunoscut acest lucru, dar trufia urmașilor lor a făcut ca această teamă să rămână necunoscută.

Astfel, retorul și filosoful Dion Chrysostomos a ajuns în anul 87 în ținuturile getice de la Pontul Euxin. Se presupune că ar fi fost chiar la Sarmizegetusa, în preajma războiului daco-roman. Dion  a scris o carte intitulată „Getica” ori „Istoria geților”, astăzi pierdută.

Din această operă s-a inspirat enciclopedistul Casiodor (490-575) de la curtea regelui Teodoric din Italia, care a scris o mare istorie a goților, pierdută și ea, iar mai târziu Iordanes. Nepotul lui Dion Chrysostomos, Dio Cassius Coceianus, a scris și el o „Getica”, de asemenea pierdută.

Despre daci a scris și împăratul Traian o importantă lucrare ce se va fi numit „Dacica” sau poate „De bello dacico”. Din această operă s-au păstrat doar cinci cuvinte într-un manual de gramatică întocmit în secolul VI de Priscianus.

La războaiele purtate de Traian în Dacia a participat direct și medicul împăratului, T. Statilius Crito, grec din Heracleea Cariei. El a scris o carte cu titlul „Getica”, din care s-au păstrat doar două fragmente.

Războaiele dintre daci și romani au mai fost amplu prezentate de către Appianus (circa 100-170), grec din Alexandria, unul dintre cei mai importanți istorici din secolul II, care a scris „Istoria Romei”, în 24 de cărți, elaborată, probabil, în a doua jumătate a vieții lui, înainte de anul 165. El înfățișează cucerirea diferitelor popoare de către romani. „Cartea a XIII-a”, pierdută în întregime, se referea la luptele cu dacii.

Din „Istoria” lui Ammianus Marcellinus s-a pierdut numai partea referitoare la Traian.  Multe alte cărți sau fragmente din lucrările istoricilor antici, privitoare exclusiv la geto-daci, s-au pierdut definitiv. Este limpede că în operele dispărute se ascundea Taina Tainelor, între care și misterul puzderiei de statui de daci de la Roma, inclusiv de la Vatican.

Forța dacilor

Stârnește și astăzi mirare prezența a opt nobili daci pe Arcul de Triumf de la Roma al lui Constantin cel Mare, uitându-se că împăratul era el însuși geto-dac, născut în cetatea Naissus din Moesia Inferior, astăzi orașul Niș din Serbia.

Constantin a avut pentru cetatea lui natală o grijă deosebită, fondând aici suburbia Mediana și un palat strălucitor. Toată viața sa, Constantin a fost interesat de Ţara Zeilor.

La 26 iunie 316, aflându-se la Roma, împăratul Constantin cel Mare inaugura Arcul de Triumf, care de atunci îi poartă numele. O construcție armonioasă, bine echilibrată, măsurând aproximativ 26 m înălțime, lățimea fiind de 8 m. Monumentul se remarcă în mod deosebit prin bogăția reliefurilor reprezentate, ca și prin valoarea lui artistică.

A fost început în anul 312 pentru a slăvi titlul de „eliberator al Romei” acordat lui Constantin după victoria dobândită la podul Milvius împotriva lui Maxentiu, unul dintre pretendenții la tronul Romei.

Pe acest arc triumfal domină opt statui de daci, impresionante ca dimensiuni, peste 3 m înălțime, așezate deasupra coloanelor care decorează cele două fețe ale arcului. Dacii poartă tunici strânse la mijloc cu o cingătoare, pantaloni lungi, răsfrânți și strânși la gleznă, și o mantie fără mâneci, prinsă pe umărul drept cu un ac sau fibulă.

Acești opt daci uriași erau considerați de daci semizei ocrotitori. Patru dintre ei erau semizeii care punctau momentele unei zile întregi, împărțite în segmente de câte șase ore. Corespundeau, oarecum, cu arhanghelii creștini, și fuseseră cei mai mari profeți ai dacilor. Se numeau Dionys, Oiagru, Orfeu și Morfeu.

Ei au rămas în mitofolclorul românesc cu numele de Zorilă, Nămiezilă, Murgilă și Miezilă. Ceilalți patru fuseseră frații de cruce ai Gemenilor Divini. De la aceștia provine, desigur, numele satului Patru Frați din județul Ialomița, precum și al unei cruci mari de piatră de pe teritoriul satului Broșteni, același județ.

Că aceste opt divinități protectoare făceau parte din panteonul sacru al strămoșilor noștri o demonstrează localitatea OPT-ATIANA din Dacia, al cărei nume se traduce prin „Opt Apărători” (cf. rom. opt; a se aține), și actualul sat Optași din județul Olt. Fiind divinitățile sale protectoare, geto-dacul Constantin i-a plasat pe Arcul său de Triumf.

Însuși Traian, care, cum am mai spus, i se închina zeului Danubius, a considerat că e bine ca pe trofeul bifacial de pe partea superioară a monumentului de la Adamclisi să fie sculptat celebrul Cavaler Trac, spre a-i obține bunăvoința.

Astfel se explică, parțial, prezența masivă a statuilor de daci de la Roma, mare parte reprezentând divinități.

Adrian BUCURESCU