Dictatul de la Moscova
Pe 23 august 1939, Rusia comunistă și Germania fascistă au semnat pactul de neagresiune între ele și protocolul adițional secret la el (intrate în istorie ca „Pactul Molotov-Ribbentrop”). Prin aceste documente Europa a fost împărțită în sfere de interese germano-sovietice – baza militaro-politică și juridică pentru dezlănțuirea celui de-al doilea război mondial.
De aici a plecat tot răul. În al doilea plan se văd Stalin și Molotov, mulțumiți că au împărțit lumea
România a căzut în zona de interese a ambilor agresori. Pentru asigurarea militară și politică a prevederilor pactului fascisto-comunist din 23.08.1939, în perioada 11-27 iunie 1940, Rusia stalinistă a concentrat la frontiera sa cu România 38 de divizii de infanterie, inclusiv două motorizate, 6 divizii de cavalerie, 30 de regimente de artilerie și 4 divizioane de artilerie.
O hoardă de atac
Având această imensă hoardă pregătită pentru atac împotriva României, pe 26 și 27 iunie 1940, Rusia (alias URSS) înaintează României două note ultimative prin care cere guvernului român (prin amenințare cu război) înapoierea imediată și necondiționată a Basarabiei, cedarea Nordului Bucovinei și a ținutului Herța. La rândul său, Germania, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940 și amenințarea cu distrugerea României și ștergerea ei ca stat de pe harta Europei, i-a cerut guvernului român înapoierea Nordului Ardealului Ungariei și a Sudului Dobrogei Bulgariei – aliatele ei de atunci.
Amenințată din Est și din Sud-Vest cu război, România s-a văzut silită să primească condițiile ultimatumurilor nominalizate. Din trupul României au fost smulse 99,7 mii km pătrați (31,4%) din teritoriu și 6,8 milioane de locuitori (33,3 %) din populația țării.
Hăcuire metodică
Introducându-și armatele de ocupație în Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, Rusia comunistă și sora ei mai mică Ucraina au început deznaționalizarea și sovietizarea forțată a acestor străvechi provincii românești. Pentru a reduce capacitatea de rezistență a românilor din aceste provincii, teritoriile respective au fost dezmembrate și anexate în mod arbitrar la diferite regiuni ale Ucrainei (Cernăuți, Vinița, Odesa etc.), iar din ce a mai rămas, plus rămășițele fostei RASSM (ciopârțită și ea de către aceeași Ucraină hrăpăreață), pe 2 august 1940, fără acordul și contrar voinței populației autohtone, a fost creată RSSM, lipsită în mod nelegitim de ieșire la Dunăre, Marea Neagră și Munții Carpați.
În aceste teritorii au fost introduse cu forța ideologia și modul de viață comunisto-sovietic. În acest scop (la indicația Moscovei), pe 3 iulie 1940, Biroul Politic al CP(b)U a aprobat structura comitetelor județene de partid din RSSM, alcătuite din 52 de oameni, iar pe 4 iulie 1940, Sovietul Suprem al Ucrainei a confirmat componența comitetelor executive din Basarabia și Nordul Bucovinei. Din cei 75 de membri ai executivelor județene, 71 erau ruși și ucraineni și numai trei erau moldoveni (T. Constantinov, S. Zelenciuc și N. Salagor), dar nici aceștia nu erau originari din Basarabia.
Această echipă de proaspăt administratori ai Basarabiei și Nordului Bucovinei aveau o pregătire profesională deosebit de scăzută. Din 71 de secretari ai comitetelor raionale de partid, doar patru aveau studii superioare, iar 24 – 1-4 clase.
Asasini și ghilotinari
Acești mojici agramați și fanatizați până în măduva oaselor de către bolșevici, trimiși ai Moscovei și ai Kievului, aveau misiunea de a instaura în Basarabia și Nordul Bucovinei regimul sovietic totalitar-comunist.
Mereu suplimentați de noi și noi torente de colonizatori de aceeași stofă, sosiți din întregul imperiu sovietic și implementați în toate sferele social-politice, economice, culturale și spirituale ale RSSM, conduși de guvernări comuniste ruso-ucrainene, străine și ostile intereselor naționale și parașutate tot de Moscova și Kiev pentru a promova aici interesele imperiale ruso-ucrainene, aceste imense cohorte de boseci, asasini, ghilotinari, temniceri, împopoțonați în hlamide de comisari, politruci, procurori, judecători, milițieni – toți cu revolvere la șold –, aveau misiunea să smulgă și să șteargă din Basarabia și din Nordul Bucovinei tot ce era românesc.
În acest scop, ei au confiscat și naționalizat mijloacele de producție, băncile, transportul etc., au naționalizat pământul, desproprietărind țăranii, transformându-i în sclavi ai colhozurilor și sovhozurilor; au instaurat regimul de teroare bolșevică; au exterminat și au distrus intelectualitatea, au desființat Mitropolia națională și legală a Basarabiei și în locul ei au instalat Mitropolia imperială rusească; toate bisericile și mănăstirile au fost supuse Patriarhiei Ruse, majoritatea lor au fost închise și transformate în cluburi, muzee, depozite, case pentru alienați și cârciumi; sute de preoți au fost executați, torturați, întemnițați sau deportați, sute de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare, au efectuat în repetate rânduri deportări masive a sute de mii de oameni, în fond, populație autohtonă – un adevărat genocid.
Deznaționalizare prin industrializare
O nouă etapă în deznaționalizarea republicii prin colonizarea ei cu străini o constituie anii ‘60-‘85, când aici începe dezvoltarea accelerată a industriei imperiale sovietice, ostilă intereselor economiei naționale. În această perioadă aici se construiesc sute de mari fabrici și uzine parazitare ale complexului militar sovietic, pentru activitatea cărora în republică nu existau nici materie primă și nici piață de desfacere a producției.
Conducerea de atunci, în mod premeditat, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura aceste întreprinderi cu cadre de ingineri, tehnicieni și muncitori calificați din rândul populației autohtone. Aceasta le-a permis Moscovei și Kievului să trimită în republică puhoaie neîntrerupte de asemenea „cadre”, Chișinăul fiind obligat să le ofere locuri și condiții bune de muncă, salarii grase și apartamente peste rând, ca fiind „specialiști invitați”.
Guvernările comuniste și neocomuniste le-au acordat automat și nelegitim acestor venetici și cetățenia RSSM, precum și titlul de „minorități naționale” și chiar de „națiuni”, egalându-i în drepturi cu populația autohtonă. Pe baza acestui fals, RSSM a fost „ridicată” în mod fraudulos la rangul de „imperiu polietnic” și „policultural”, de parcă românii („moldovenii”), acest pseudostat, cu acte fictive „în regulă”, ar fi cucerit și ar fi anexat cândva popoare cu tot cu teritoriu în hotarele sale.
Această afirmație comunistă și neocomunistă nu este decât o plăsmuire fariseică brejnevist-bodiulist-voronenistă pentru a lipsi acest colț de Țară Românească de adevăratul ei stăpân – Românii.
Amintim aici adversarilor noștri comuniști și neocomuniști, dar și tuturor celor cointeresați, că grupurile etnice (indiferent de mărimea lor) care s-au rupt de patria lor istorică și au trecut cu traiul pe teritoriul național al altui popor (altui stat) nu pot constitui acolo minorități naționale și, cu atât mai puțin, națiuni.
Ele constituie acolo diaspora respectivă și nu au dreptul la autodeterminare și crearea unui stat național pe teritoriul statului-gazdă și nici nu sunt în drept să impună poporului-gazdă și să-și legifereze acolo limba și cultura. Contrar acestui adevăr axiomatic universal recunoscut, comuniștii, neocomuniștii și „savanții” agramați (un fel de mancurți ai lui Rasul Gamzatov) echivalează în mod eronat diasporele cu minoritățile naționale și chiar cu națiunile. Prin aceasta, ei le atribuie românilor basarabeni păcatul de popor „cuceritor” și „anexator” de teritorii și popoare străine în hotarele sale naționale – o huiduială bădărănească inadmisibilă și condamnabilă.
Exoduri dramatice
Lipsită în mod artificial și deliberativ de locuri de muncă, populația autohtonă a fost silită să plece la lucru la așa-zisele construcții de șoc ale cincinalelor comuniste din imperiu: construcția complexelor de automobile „Jiguli” și „Kamaz”, a magistralei „BAM” etc.
Prin această manevră de mișcare a maselor largi de populație, sultanii de la Moscova și Kiev și-au creat în RSSM o uriașă coloană a 5-a, care, în anii de eliberare națională din Basarabia aclamau amenințător: „Promîșlennosti nașa!”, „Mî pobedim!” („Industria e a noastră!”, „Noi vom învinge!”).
Pentru a-și fortifica dominația și a-și asigura confortul în gestionarea economiei RSSM, la indicația Moscovei, principalele ministere ale republicii au fost transformate în ministere unional-republicane (un fel de „Sovromugoli”, „Sovromles”, „Sovromstali”, «Sovromnefti” etc. din România anilor postbelici).
Pustiul de după 1991
O dată cu desființarea URSS în 1991, toate întreprinderile complexului militar sovietic din economia RSSM au devenit inutile. Imensele cheltuieli bugetare de sute și mii de miliarde de ruble, utilizate la construcția și înzestrarea lor cu utilaj tehnologic modern, s-au dovedit a fi zadarnice. Administrația acestor întreprinderi, cu acordul tacit al guvernării de atunci, a demontat acest utilaj și l-a transportat, în mod hoțesc, în țările de origine, în fond, Rusia și Ucraina.
Astfel, economia RSSM a retrogradat la nivelul anilor postbelici. În plus la toate acestea, ea s-a pomenit cu o imensă coloană a 5-a de ocupanți, cotropitori și colonizatori, cu o puternică armată imperială de ocupație, aflată și azi în mod nelegitim pe teritoriul ei. Cu ajutorul acestor forțe, Moscova și Kievul au dezmembrat RSSM și au retrogradat-o la nivelul tribal medieval, creând aici triburile Transnistria, Găgăuzia și Bulgaria (alias Taraclia).
Folosindu-se de legislația defectuoasă agro-comunistă privind privatizarea patrimoniului național, administrația vitregă a întreprinderilor industriale a obținut trecerea acestor unități economice în proprietatea colectivelor de muncă, majoritatea alcătuite din venetici, a redus radical numărul angajaților, în temei, al băștinașilor, a transformat halele de producție în hale comerciale de supermarketuri, unde și-a angajat oamenii săi (în fond, etnici slavi) în calitate de conducători, contabili, comercianți, ingineri, tehnicieni, vânzători, personal tehnic și auxiliar etc., băștinașii rămânând în stradă ca șomeri, fiind astfel siliți să plece la muncă peste hotare.
Au părăsit republica peste un milion de persoane.
Astfel, conducerea neocomunistă a republicii s-a bucurat de faptul că ea nu este nevoită să golească acest teritoriu de băștinași prin deportări forțate, cum au procedat colegii lor predecesori, că ea le-a creat condiții de plecare pe cale „democratică” și „civilizată”. Mai mult decât atât, aceștia le mai trimit și remitențe din străinătate aproape cât un buget anual al republicii. În plus, aceasta i-a ajutat să prevină izbucnirile sociale și să se mențină la putere.
Singura șansă
Republica Moldova nu este în stare să-și asigure suveranitatea, integritatea teritorială și independența; să impună Rusiei să-și retragă armata de ocupație de pe teritoriul ei; nu este în stare să asigure securitatea și dreptul la viață al cetățenilor săi. Lipsită în mod criminal de ieșire la Dunăre, Marea Neagră și Munții Carpați, fără bogății minerale și resurse energetice proprii, șantajată din exterior de către Rusia și Ucraina și erodată din interior de către triburile ostile, create artificial și ilegal de către aceiași vecini hrăpăreți pe teritoriul ei – ea nu se poate afirma ca stat european civilizat.
Din această cauză R. Moldova rămâne mereu o zonă de instabilitate în Sud-Estul Europei și niciodată nu se va putea integra în Europa de una singură. Unica șansă de ieșire din prizonieratul imperial slavono-musulman rusesc este calea trasată de către de către Sfatul Țării în 1918: revenirea ei firească la trupul Patriei-mamă România.
Din acel moment ea va deveni automat membru al UE și se va afla sub umbrela ocrotitoare a NATO — unica forță capabilă să pună la respect marii agresori ruso-ucraineni, iar cetățenii Basarabiei vor deveni automat cetățeni ai României și, implicit, ai UE cu acte în regulă.
Iacob GOLOVCA