Categorii
Explicit La zi

Turiști păcăliți la Eforie-Nord: Culmea zgârceniei la “all inclusive”

Turiști păcăliți la Eforie-Nord: Culmea zgârceniei la “all inclusive”

Un grup de turiști germani ajunși pe litoralul românesc și cazati la Eforie-Nord au fost întâmpinați recent cu îndemnuri de genul “Mâncati mai puțin, ca să ajungă la toată lumea”. Oaspeții nemți s-au plâns inclusiv de calitatea bucatelor, nu doar de lipsa de politețe a gazdelor. Astfel, turiștii germani au plecat de la noi cu un gust amar, în timp ce vecinii bulgari au reușit să atragă și anul acesta pe litoral mii de străini prin programul lor “all inclusive”.

Cei aproximativ 100 de turiști din Germania au sosit pe litoralul nostru acum o săptămână, fiind aduși la noi de renumitul tour-operator german Thomas Cook-Nekerman.

În urmă cu 6 ani, acest operatorin renunțase la contractele cu țara noastră tocmai din cauza condițiilor proaste de care se plângeau turiștii. Anul acesta, reprezentanții agenției sperau să aducă la noi, peste 5.000 de germani, în hoteluri care oferă servicii “all inclusive”.

Și cei care au venit acum au optat pentru pachete “all inclusive”, dar servirea s-a facut tot la masa, nu iîn regim de bufet de unde turiștii să-și poată lua ce și cât doresc.

O parte dintre turiștii din Germania au petrecut un sejur de 7 zile la un hotel de 3 stele din stațiunea Eforie Nord și au plătit în jur de 300 de euro de persoană pentru cazare și demi-pensiune.

”Doua zile ne-au adus mancarea la masa si dupa aceea am facut reclamatie si ne-a adus bufet. Dar au fost foarte ciudati, adica au spus sa nu ne punem prea mult in farfurii, ca asa e meniul, putin si sa ajunga la toata lumea”, au explicat turistii.

Restul turistilor straini care au ales sa se cazeze in regim “all-inclusive” au platit 400 de euro, insa si acestia au avut aceleasi probleme, caci n-au avut mancare pe alese.

In Bulgaria in schimb, 80% dintre hoteluri ofera pachete “all-inclusive” si ultra “all-inclusive”.

Unii sunt deja la a doua vacanta acolo. Ei platesc 38 de euro pe noapte si au mancare si bautura la dispozitie, 24 de ore din 24.

Categorii
Explicit La zi trimitere dreapta

Craiova: Prodecan arestat pentru luare de mită

Craiova: Prodecan arestat pentru luare de mită

Florin Gorunescu, prodecan al Facultăţii de Farmacie din Craiova, a fost arestat vineri seară pentru 20 de zile, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie au pus la cale un flagrant, iar proodecanul a fost prins chiar în timp ce primea mită 350 de euro.Imediat ce profesorul a fost reţinut, alţi studenţi au depus denunţuri împotriva lui.

Procurorii au stabilit că studenţii stăteau la coadă la uşa prodecanului aproape zi de zi pentru a-şi aranja examenele petru sesiunea care va începe în curând.

Profesorul Florin Gorunescu primea banii doar la el acasă, imediat după ce îi programape studenți la telefon.

Astfel, studenţii care doreau nota 5 sau 6 trebuiau să plătească 50 de euro, iar pentru o notă  mai mare scoteau din buzunar 100 de euro.

Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie din Craiova, a declarat că este nevinovat: „Nu am luat bani de la nimeni“.

Categorii
Explicit La zi

Prețurile gazului și energiei vor exploda: Statul vrea să vândă tot

Prețurile gazului și energiei vor exploda: Statul vrea să vândă tot

Atentie romani, istoria se repeta!

Guvernul si Ministerul Economiei au de gand sa vanda rapid si pe furis – fara sa consulte populatia – actiuni de la 14 mari societati de stat de o importanta cruciala pentru traiul romanilor, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Electrica etc.  Daca planul nu va fi schimba urgent, asupra romanilor planeaza pericolul de a ajunge  in domeniul gazului si in cel al energiei electrice in aceeasi situatie existenta in cazul carburantilor. Mai exact,  scumpiri masive si preturi mai mari chiar si decat cele din alte tari ale UE, ceea ce – la salariile mici de la noi din tara – ar putea fi echivalent cu un genocid.

Ministerul Economiei estimeaza sa obtina in 2012 din privatizarea companiilor pe care le detine in portofoliu doar 784 de milioane de euro. Mai mult, de teama repetarii unui esec precum cel inregistrat in 2011, la incercarea de vanzare a actiunilor Petrom, sunt luate in calcul inclusiv unele scaderi ale preturilor.

Iata calendarul listarilor la bursa a pachetelor de actiuni ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei:

– OMV Petrom- Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 9,84% pana la finele anului 2012

– Transelectrica – Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012

– Transgaz – Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii aprilie 2012;

– Romgaz – Oferta Publica Secundara de vanzare de actiuni pentru un pachet de 15% pana la finele lunii iunie 2012;

– Nuclearelectrica- Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% in cursul anului 2012

– Hidroelectrica-  Oferta Publica Primara (IPO) in vederea majorarii de capital cu 10% pana la sfarsitul lunii octombrie 2012.

Pe langa acestea, mai exista o lista cu societati la care vor fi vandute pachetele majoritare: S.C. Oltchim, CUPRU MIN Abrud, Electrica Serv, Electrica Furnizare, Elcen Bucuresti si complexurile energetice Oltenia si Hunedoara.

Iata calendarul vanzarii pachetelor majoritare ale societatilor din portofoliul Ministerului Economiei:

– Oltchim S.A: vanzarea actiunilor publice catre un investitor strategic in prima parte a anului 2012

– CUPRU MIN:  privatizare integrala in prima parte a anului 2012

– Electrica Serv: privatizare majoritara a tuturor companiilor regionale in curs de infiintare pana la finele anului 2012

– Electrica Furnizare: privatizare majoritara pana la finele lunii octombrie 2012

– Electrocentrale Bucuresti: privatizare majoritara pana la finele anului 2012

– Complexul Energetic Oltenia: privatizare majoritara pana la finele anului 2012

– Complexul Energetic Hunedoara:  privatizare majoritara pana la finele anului 2012

– Pentru cele trei sucursale de distributie ramase ale companiei Electrica, se intentioneaza privatizarea minoritara in ultimul trimestru al lui 2012.

S-a răzgândit și președintele

Preşedintele Traian Băsescu declarase în februarie 2011, la postul public de radio, că este împotriva privatizării companiilor energetice Transgaz şi Romgaz, considerând că statul român trebuie să-şi menţină pârghiile în acest domeniu important.

”Eu nu sunt un partizan al privatizării Romgazului şi Transgazului. Putem privatiza la Termocentrale. Criza ne-a arătat că , în anumite momente, este bine ca statul să aibă pârghii să intervină. Nu sunt de acord cu privatizarea sectoarelor vitale, atâtea câte au mai rămas”, spunea atunci Traian Băsescu.

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

Socar rămâne datoare

Socar rămâne datoare

Un drept la replică trezește nedumeriri și suspiciuni

Relatările revistei Timpul privind activitatea companiei Socar România cu sediul la Botoșani nu au fost pe placul conducerii din care face parte și partonul de benzinării Iulian Berescu.

Acuzațiile noastre s-au bazat atât pe realitatea  prezentată de nenumărate ori de presa cotidiană locală și centrală, de exemplu în România liberă,  cât și pe probele puse la dispoziție de unii dintre angajații firmei botoșănene Romtranspetrol.

Așa cum se cunoaște, acțiunile acesteia au fost preluate la începutul acestui an  de compania de stat azeră, investitorul plătitnd numai pe datorii peste 10 milioane de euro doar în câteva luni.

Ultimele informații provin din zona controlului financiar-ANAF, și vizează, așa cum am scris recent, abateri de la Legea nr 82/1991 în tranzacții făcute de Socar cu două firme din județ.

Ne-am așteptat ca reprezentanții companiei din  Azerbaijan să ne prezinte  date concrete despre cele scrise de  presă, astfel încât opinia publică să înțeleagă corect dacă există sau nu nereguli în activitatea companiei Socar România,    începând cu semnarea contractului cu proprietarul celor 14 benzinării amplasate în trei județe din Moldova, continuând cu modul cum a decurs reconstrucția stațiilor de combustibil, respectiv prezența autorizațiilor,  și terminând cu controlul făcut de inspectorii financiari  la ACVA COM Vornicești și AGRO- ACVA PROD Ibăneasa, ambele din județul Botoșani.

Era un lucru elementar și folositor atâta timp cât există persoane care se îndoiesc și astăzi de ”experiența” botoșăneanului Berescu, omul despre care  se spune că a exportat năravul din perioada când conducea singur firma Romtranspetrol.

Ziarul de Iași a scris despre faptul că acesta a fost cercetat trei ani în calitate de administrator al firmei ”Satt” SRL, pentru înșelăciune și uz de fals. Același ziar a relatat că dosarul cuprindea probe privind păgubirea firmei  Daewoo cu cinci miliarde de lei vechi.

La fel ca și colegii noștri ieșeni,  ne-am exprimat și noi nedumerirea privind încrederea pe care a avut-o reprezentantul companiei de stat azere în acest om, care, conform datelor publicate tot de presă, a reușit să se salveze de la o condamnare de 14 ani în total.

FOTO Florin Eșanu

Este o abordare firească pentru orice persoană care vrea să afle ce motive economice  au existat pentru negociatorul companiei Socar, Hamza Karimov, atunci când a semnat favorabil raportul pentru achiziționarea acțiunilor deținute de un patron cu o firmă de provincie falimentară.

Din păcate, dreptul la replică    pe care ni l-a adus la redacție cineva de la Socar România, ștampilat dar nesemnat, publicat în întregime recent de revista noastră, respectând întocmai deontologia jurnalistică, nu răspunde în niciun fel acuzațiilor  apărute în presă.

Se evită destul de stângaci răspunsurile la întrebările pe care și le pune opinia publică, fapt ce face să mărească doza de suspiciune în rândul cititorilor.

Precizările se referă doar la așa-zisa strategie economică pe termen lung  a companiei azere în țara noastră, aspecte pe care revista noastră nu le-a negat niciodată.

Nu a avut obiecții nici în ceea ce privește  investițiile mari ale companiei Socar în Europa, inclusiv implicarea în realizarea proiectului Nabucco.

Dimpotrivă, am informat obiectiv prezența  gigantului petrolier  din Azerbaijan în derularea unor investiții de anvergură în transportul gazelor din regiunea Mării Caspice în România.

Opinia publică a așteptat însă lucruri concrete despre activitatea economică din zona Moldovei, nicidecum o prezentare generală de imagine în măsură să excludă situația economică de la Botoșani.

Nu de amenițări cu tribunalul  la adresa redacției avea nevoie cititorul, ci de un punct de vedere referitor la modul cum ar fi  fost cheltuiți, de exemplu, toți banii de investiții pentru  doar 11 benzinării, în loc de 14 stații cât prevedea planul aprobat de conducerea companiei de la  Baku.

Cititorii noștri care au urmărit ce au scris ziarele despre tranzacția Socar -Berescu mai așteptau părerea oficială a directorului Hamza Karimov referitor la datorile istorice pe care mai are să le plătească investitorul pentru partenerul român.

Conform unor calcule venite pe surse, compania azeră ar putea să scape de datorille făcute de Iulian Berescu în următorii doi ani, nu mai puțin. In tot acest timp, activitatea nu trebuie să înceteze.

Cu alte cuvinte, concomitent cu  investițiile costisitoare programate,  Socar Petrolum România, care deține 90 la sută din acțiuni, este obligată să achite integral datoriile  firmei preluată la începutul anului.

Și din nou va trebui să remarcăm că nu am găsit în dreptul la replică niciun cuvânt despre eforul uriaș ce trebuie să-l facă azerii pentru a scăpa de plata acestor datorii,  care au intrat foarte ușor în obligațiile curente ale investitorului.

Totodată, nu am citit nimic despre faptul că, în câteva cazuri, construcția unor stații ar fi  demarat fără autorizația necesară, eliberarea acestor documente apărând pe parcursul lucrărilor mult mai târziu.

Ce trebuie să înțeleagă conducerea Socar România este faptul că adevărul trebuie cunoscut așa cum  este el de opinia publică și că nimeni nu urmărește denigrarea activității companiei din Azerbaijean.

Dimpotrivă. Dar,  ca să fim corecți până la capăt,  există multe semne de întrebare venite din partea unor pesoane bine documentate care, beneficiind de surse  de informare, au o altă părere decât conducerea companiei exprimată în dreptul la replică, publicat recent de revista Timpul.

Andrei ION

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

Piraterie în umbra legii

Piraterie în umbra legii

FOTO Florin Eșanu

Cu toată nemulțumirea bucureștenilor, ridicarea mașinilor parcate de multe ori neregulamentar continuă în cinci din cele șase sectoare ale Capitalei. Acest adevărat furt calificat, despre care presa a scris deseori,  golește buzunarele cetățenilor și umflă masiv conturile firmelor care, în cârdășie cu unii primări de sector, au pus mâna pe o  afacere extrem de profitabilă.

De fapt, este o piraterie care se practică invocându-se legea, dar se uită că tot conform legii pentru o faptă nu pot fi aplicate două pedepse. Ori,  parcarea neregulamentară nu poate fi decât sancționată contravențional de polițiști. Ca dovadă, că foarte mulți propietari de mașini au câștigat în instanță.

Polițist-infractor, un tandem perfect

O afacere din care se câștigă mulți bani cu puțin efort nu putea să nu intre pe mâna cămătarilor. În sectorul 6, firma care se ocupă de ridicarea mașinilor parcate neregulamentar este SC Ilcor Auto SRL. Această societate a fost înființată în anul 2008, iar în anul următor avea deja o cifră de afaceri de peste șapte milioane de lei noi.

Bani mulți, dar nu se putea altfel, pentru că în conformitate cu contractul încheiat cu Primăria Sectorului 6 din toți banii încasați, Ilcor plătește primăriei doar o redevență de 10%.

În acte, firma Ilcor are doi acționari, Vasilica Vieru și Marin Alexandru Lazăr și este administrată de Victor Vieru, care se ocupă în paralel și de două case de amanet. Am spus în acte, pentru că în realitate, societatea este coordonată de un tandem specific actualei noastre societăți.

Această simbioză polițisto-infracțională este reprezentată de consilierul juridic al firmei, fostul colonel Dumitru Eftimie și Iulian Bocu, zis Calu.

Colonelul Eftimie a fost ani de zile în vizorul presei, care a dezvăluit multe ilegalități comise de polițist, inclusiv modul fraudulos în care și-a construit o vilă în județul Giurgiu.

Cu toate acestea, colonelul a fost avansat și a ieșit la pensie din funcția de comandant al secției 21. Acum, a ajuns să lucreze împreună cu unul din clienții fideli ai acestei secții de poliție, Calu din Militari, membru în celebrul clan al fraților Sile și Nuțu Cămătaru.

Alt fost cămătar ridică mașinile

Și în Sectorul 1, de ridicarea mașinilor se ocupă un fost cămătar. Este vorba de Florian Walter, care a trecut însă firma CFR Trans Auto pe numele fiilor săi, Valentin Georgian Bucșa și Alexandru Cosmin Walter, acționară mai fiind societatea Kimytex SA din Buzău.

Trans Auto a încheiat cu Primăria Sectorului 1 un contract pe zece ani, în urma căruia se obligă să plătească o redevență de 20%. Are de unde, pentru că în urma tarifelor practicate până nu demult de 833 de lei pentru o mașină reținută 24 de ore, numai în anul 2009, cifra de afaceri a fost de 16,9 milioane de lei noi. Interesant este că Trans Auto a  primit contractul în urma unei licitații la care, paradoxal, a fost singura participantă.

Walter este un protejat al primăriei, pentru că tot el a obținut, cu firma Romprest Service, salubrizarea sectorului 1, în urma unui contract în valoare de nu mai puțin de 450  de milioane de lei noi.

De fapt, Walter a fost mereu în căutare de protecție și a început cum nu se putea mai bine. Fostul Ministru al Transporturilor, Miron Mitrea i-a botezat fiica și, drept cadou, i-a înlesnit mai multe contracte cu SNCFR sau Aeroportul Otopeni.

Dar până să ajungă aici, Walter, pe când se numea Bucșa, a fost anchetat în Franța pentru trafic de persoane, iar în România a fost cercetat pentru cămătărie.

Contracte încredințate pe criterii politice

În două dintre sectoare, afacerea ridicării mașinilor a fost oferită pe criterii politice. În sectorul 2, Neculai Onțanu, președintele UNPR București nu putea să dea afacerea decât adjunctului său pe linie de partid, Ilie Ciuclea.

Acesta din urmă, fost senator PSD, a primit, prin firma sa, Supercom SA, și salubrizarea sectorului.

În cazul ridicării mașinilor parcate neregulamentar, a încheiat un contract cu primăria în valoare de doar 300.000 lei.

Foarte puțin, ținând cont că pentru reținerea unei mașini timp de 24 de ore, cetățeanul este păgubit cu 550 de lei, iar cifra de afaceri a firmei a fost, în anul 2009, de 118,5 milioane de lei noi.

În sectorul 3, ridicarea mașinilor nu putea fi făcută decât de un coleg de partid al primarului Liviu Negoiță.

Firma care saltă mașinile și primește 550 de lei pentru 24 de ore se numește Rosal Ecologic&Recicling Sistem SRL și are ca acționari pe Rosal Management și Eugen Progloff, asociat cu deputatul Silviu Prigoană în concernul Rosal.

În sectorul 4, primarul Cristian Popescu Piedone a încredințat această afacere foarte profitabilă firmelor Euronautica Motors, care îi are ca acționari pe Valentin Rădulescu și Matei Roșu și Autosal Expert, societatea Lilianei Petrescu și care atunci când a primit contractul avea doar patru angajați.

Afacerea a fost încredințată pentru 3.310.000 lei și o redevență exagerat de mică, doar 3% din încasările provenite de la amărâții care trebuie să plătească pentru bunăstarea altora.

Singurul sector în care nu se ridică oficial autoturismele este cel al proaspătului ”ejaculat” Vanghelie. Dar în sectorul 5, acolo unde dispariția mașinilor este sport național, ar fi fost prea mult să mai existe cineva care să-i concureze pe băștinașii din Ferentari.

Categorii
Explicit La zi

Parlamentari ”căpușă”

Parlamentari ”căpușă”

Adrian Țuțuianu

Senatorul Adrian Țuțuianu consiliază juridic 15 primării din Dâmbovița

Au fost aleși să reprezinte interesele cetățenilor în Parlament. Dar ei fac exact invers. Cel mai bun exemplu este senatorul PSD Adrian Țuțuianu, care, în județul Dâmbovița, reprezintă primăriile care au în frunte colegi de partid în litigile avute cu cetățenii. Adică se războiește în instanțe chiar cu alegătorii săi. Practic, primăriile plătesc taxă de protecție. Ca un făcut, majoritatea primăriilor din județul Dâmbovița, care au primari PSD, au încheiat contracte de asistență juridică direct cu Cabinetul de Avocatură Țuțuianu, Stan și Asociații, unde senatorul are 50% din acțiuni. Cu alte cuvinte, acești primari plătesc o taxă de protecție lunară președintelui executiv al organizației județene PSD. Doar că acești bani provin din bugetele locale și nu sunt puțini. Astfel, primăria din Moroieni cotizează lunar cu 1.000 lei plus TVA, câte 1.300 de lei plus TVA dau primăriile din Sălcioara, Mătăsaru, Gura Șuții, Văcărești, Tătărani și Nucet, 1.400 de lei dau cei din Uliești, câte 1.500 de lei plus TVA vin de la Comișani, Potlogi și Produlești, Moreniul dăruiește masa cu 1.700 de lei plus TVA, în timp ce Dragomireștiul, cu 2.000 de lei, și Șotânga, cu 2.500 de lei sunt cele mai darnice.

Ne întrebăm, însă, când are timp domnul senator să consilieze atâtea primării, ținând cont de bogata sa activitate parlamentară, întreruptă, e drept, de alte două mici contracte de asistență juridică incheiate cu Biroul pentru Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, pentru care primește 1.200 de euro lunar și cu Agenția pentru dezvoltare Regională Sud-Muntenia, de la care încasează doar 5.000 de lei  pe lună.

Banii n-au culoare politică

Dar Țuțuianu nu este singurul parlamentar din Dâmbovița, care este asaltat cu oferte grele. Pedelistul Mircea Andrei a încheiat și el contracte, mai puține dar mai bănoase, este drept, în afara județului.

Astfel, senatorul Andrei are încheiate cu Consiliul Județean Giurgiu un contract de consultanță juridică în valoare de 120.000 euro pe an, un contract de reprezentare în instanță de 500 de euro plus 25.000 de euro în caz de succes și un contract de asistență juridică de 10.000 de lei plus TVA.

Pe lângă acestea, mai are și un contract semnat pe un an cu Electrica SA, de la care primește pentru consultanță 100 de euro pe oră.

Dar și alți avocați parlamentari  câștigă bani din asistența juridică. Tot un pedelist, deputatul Gabriel Tița Nicolescu, are incheiate 76 de contracte cu Primăria Brașov, de la care a încasat aproape 190.000 lei.

Pesedistul Dan Șova încasează 16.000 de lei de la BNR și 20.000 de lei de la AVAS, această din urmă instituție având încheiat un contract în valoare de 43.000 euro și cu penelista Alina Gorghiu.

Tot de la peneliști, fostul ministru Tudor Chiuariu are un contract cu Consiliul local Caransebeș, în valoare de 2.600 euro.

De la UDMR, deputatul Mate Andras Levente se poate mândri cu două contracte de asistență juridică încheiate cu Agenția Domenilor Statului, în valoare totală de 36.000 euro.

Prin urmare, aleșii nu au de ce să se plângă. Statutul de senator sau deputat le-a deschis larg ușa multor primării de la care, în schimbul unor așa-zise servicii de consultanță, încasează, lunar, sume importante de bani.

Venituri substanțiale vin și de la alte instituții ale statului datorită unor legături directe avute de parlamentari cu conducătorii de companii.

Din calcul nu trebuie exclus interesul de partid, prezent acolo unde se pot câștiga mii de euro în fiecare lună fără nicio bătaie de cap atâta timp cât banii încasați provin de la bugetele locale, adică de la populație.

Dacă un senator ca Țuțuianu are timp să consilieze nu mai puțin de 15 primării din județul Dâmbovița, ne întrebăm când mai are vreme pesedistul să participe la activitatea parlamentară pentru care a fost investit și plătit de alegători.

Asta dacă nu  cumva este în concediul fără plată sau  are scutire medicală pe termen nelimitat. Vedeți ce ușor este să devii ”căpușă” pe banii contribuabililor!

Bogdan ADAM

Categorii
Explicit trimitere dreapta

Regele Mihai în gura marinarului

Regele Mihai în gura marinarului

Când regii ajung la judecata unor personaje cu o mentalitate apăsat republicană, atunci e vai de ei. Aceasta s-a întâmplat săptămâna trecută când președintele Băsescu, inspirat pesemne de ai lui consilieri care nu cunosc istoria României decât din 1947 încoace, a formulat o serie de reflecții la adresa ultimului rege al României absolut dezonorante și incorecte. I s-au pus acestuia în cârcă fapte de care nu s-a făcut în nici un fel vinovat.

Adică, semnându-și abdicarea, ar fi trădat, și de asemenea, din câte am înțeles, că ar fi colaborat foarte bine cu ocupantul sovietic.

Dacă frunzărim doar, nici nu se mai problema lecturii, istoria acelor teribili ani, 1945-47, constatăm că regele nu a fost deloc o marionetă manevrată de ruși, ci a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a opri sau măcar frâna tăvălugul care venea peste România.

Astfel a inițiat greva regală în vara lui 1945, cerând la un moment dat chiar demisia guvernului Groza pe care-l știa condus la vedere de comuniști.

La sfârșitul anului am asistat însă la acea operație de cosmetizare a guvernului prin introducerea în componența sa a doi miniștri fără portofoliu din partea partidelor istorice, ceea ce rezolva în sensul dorit de ruși întreaga situație.

Printr-o simplă trăsătură de condei guvernul Groza căpăta așa-zisă legimitate și era recunoscut de puterile occidentale. Regele nu mai avea ce să facă.

Ce i se mai reproșează? Că în timp ce Antonescu era judecat, condamnat la moarte și executat la Jilava, el participa la tot felul de întruniri alături de puternicii zilei printre care se remarca și pantera comunismului românesc, Ana Pauker? Aici punctele de vedere sunt împărțite.

Antonescienii și legionarii au socotit mereu actul de la 23 august o mare trădare. Regelui nu i-a fost iertată de aceștia intevenția  prin care a dispus arestarea mareșalului. Dar ce era mai bine? Să nu facem armistițiu și să lăsăm țara vandalizată de hoardele barbare bolșevice sau să ajungem la o înțelegere?

E drept, că acordul de armistițiu cu rușii a fost semnat cu ceva întârziere față de încheierea luptelor, ceea ce a făcut ca peste o sută de mii de ofițeri, subofițeri și soldați români să cadă în prizonierat, aceasta deoarece noi nu mai luptam contra lor, în timp ce ei ne tratau în continuare ca pe niște dușmani.

Regele nu a privit cu ochi buni judecarea lui Antonescu din punctul de vedere al rușilor, dar în acele momente nu avea altă soluție de ales. Ne întrebăm însă ce s-ar fi ales de mareșal într-un stat controlat de puteri democratice?

Există, firește, exemplul celuilalt mareșal aliat cu germanii, Phillipe Petain, care  nu a fost împușcat, ci condamnat la detenție pe viață. Dar a murit în 1951.

Ne întoarcem. La începutul lui 1947, regele a urcat dealul spre clădirea Parlamentului pentru a deschide lucrările noului legislativ impus de alegerile furate din toamna lui 1946. I s-a mai reproșat și asta. Dar atunci lui îi era clar că șanse pentru țară nu mai sunt.

Iar ce s-a întâmplat la sfârșitul anului când i s-a pus în față actul abdicării pentru a-l semna, în timp ce era șantajat că, dacă nu face ce i se cere, tinerii liberali arestați vor fi împușcați, era ca de la sine înțeles. În timp ce prostimea chiuia în piață  că „cel mai mare exploatator” a fost dat afară din țară, regele pleca în cel mai trist exil, ca un alt Lear.

Cruciada împotriva bolșevismului

Tot săptămâna trecută dragul nostru președinte a adus aprecieri Mareșalului Antonescu, ceea ce, evident, nu convine anumitor cercuri atât din țară cât și din străinătate pentru care conducătorul României în perioada 1940-1944 a susținut fără milă Holocaustul, deportând evrei în Transnistria.

Nu are importanță că în a doua parte a războiului s-a opus trimiterii evreilor din Regat la Auschwitz. Vina din prima parte i se impută cu vehemență și într-o eventuală balanță atârnă mai greu decât ce a făcut pe urmă.

Mie, unuia, însă, nu-mi vine să cred că președintele Băsescu are fibră antonesciană, fie și din simplul motiv că Mareșalul a fost – recunosc aceasta și adversarii lui – un personaj tragic, ceea ce nu e cazul marinarului nostru.

Într-un alt context, – nu acesta când suntem cu sacii suiți în căruța UE și NATO -, domnia sa nu ar fi intreprins vreo cruciadă împotriva bolșevismului, aceasta tot din motivul că nu are sânge de cruciat.  Și cred că am spus destul. Dar am folosit o formulă care în urmă cu 70 de ani a mobilizat pe mulți dintre militarii de atunci.

Ordinul aproape legendar „Români, treceți Prutul” înfioară și acum, iar basarabenii nu-l vor uita niciodată. Au trecut deci șapte decenii de când ne-am angajat într-o mare aventură.

Punctele de vedere sunt și acum împărțite. Unii condamnă trecerea Nistrului, și în general acestea sunt persoanele democratice, alții, crezând într-o iluzorie onoare cavalerească, consideră și după atâta vreme că încăpățânarea mareșalului a fost dovada unui curaj exemplar.

Cu alte cuvinte, formula „cruciada împotriva bolșevismului” nu a fost doar slogan propagandist, ci a exprimat și un adevăr greu de ignorat.

Doar că nu pornești un război împoriva răului – peste decenii marele președinte american Ronald Reagan avea să vorbească despre URSS ca fiind imperiul răului – în alianță cu cineva care nici pe departe nu  reprezenta binele.

Răul contra răului potențează forțele malefice și nu le înlătură. Pe de altă parte, Ion Antonescu nu era chiar posedat întru totul de gustul aventurii militare, fără să fie conștient de datele de pe teren.

De aceea, negocia și el un posibil armistițiu cu sovieticii, în paralel față de ce făceau partidele istorice, cu diferența că ar fi vrut să-l semneze numai în condițiile în care Hitler ar fi fost de acord cu ieșirea României din război.

Ceva, logic,  de neînchipuit. Regele Mihai, cumva în umbră, deși foarte tânăr, înțelegea imposibilitatea tragică în care intrase mareșalul.

Ca să nu mai vorbim de faptul că anglo-americanilor nu prea le-ar fi convenit o alianță cu acela care până atunci fusese om de nădejde al Axei.

Președintele Băsescu a vrut din nou, în stilul său caracteristic, să pescuiască în ape tulburi. Aruncând minciogul, nu a prins însă nici un pește gras, doar a agitat plevușca.

Dan STANCA

Categorii
Explicit La zi

Acționarii minoritari de la Oltchim, în vizorul CNVM

Acționarii minoritari de la Oltchim, în vizorul CNVM

În ultimii ani, Oltchim Râmnicu Vâlcea a funcționat pe pierdere. Cea mai importantă unitate din industria petrochimică din România a ajuns în această situație din cauza sabotărilor din interior făcute de acționarul minoritar, Petro Carbo Chem SE (PCC SE). Această companie are ca activități de bază transportul, comercializarea și producția de produse chimice și deține pachetul majoritar de acțiuni la compania poloneză PCC Rokita, un competitor direct al Oltchim. PCC SE este reprezentată în România de polonezul Wojciech Zaremba, membru al servicilor secrete poloneze până în anul 1993.

Compania PCC a obținut controlul unui pachet de aproape 31% din acțiunile Oltchim prin intermediul unei societăți paravan. Această tranzacție este acum în vizorul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care analizează acest atac speculativ.

În speță, PCC , care deține oficial 16,96% din acțiunile Oltchim, a utilizat un interpus, Nachbar Services Ltd, deținută de fondul de investiții Carlson Ventures Ltd, care a achiziționat 14,02 din acțiunile Oltchim.

În perioada cumpărării acțiunilor, Carlson Ventures a informat CNVM că nu acționează concertat cu PCC, dar imediat după achiziționarea acțiunilor, PCC și Carlson au semnat un memorandum prin care au stabilit să acționeze concertat în AGA de la Oltchim.

Prin această metodă netransparentă și sancționabilă de CNVM, PCC a urmărit obținerea a 33% din capitalul social al Oltchim, respectiv controlul în orice decizie a companiei.

Chiar dacă Zaremba a declarat că nu urmărește preluarea controlului la Oltchim prin intermediul Bursei de Valori ci în urma procesului de privatizare, este clar că PCC are interesul să ajungă la pragul de 33% din acțiuni, pentru a bloca majorarea de capital pe care statul intenționează să o facă, scopul PCC fiind reducerea activității la Oltchim, respectiv scăderea valorii societății.

Un plan diabolic

Planul inițial al celor de la PCC SE a fost simplu. Să pună mâna pe un pachet mic de acțiuni la Oltchim, apoi, prin defaimări repetate a activității societății, să reușească scăderea valorii de piață, pentru a putea ulterior să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni la Oltchim la un preț cât mai mic.

Dar, din păcate, acțiunile întreprinse și reclamațiile făcute de PCC la Comisia Europeană și Parlamentul European și către autoritățile și instanțele române au dus la întârzierea luarii unei decizii de către Comisia Europeană, respectiv la imposibilitatea majorării capitalului social al Oltchim și trecerea sociatății pe capitaluri proprii pozitive.

Această situație a dus la imposibilitatea de finanțare și la dobânzi și comisioane bancare mari. Blocarea finanțării de către Eximbank a dus la întârzierea preluării combinatului petrochimic  Arpechim și la imposibilitatea repornirii la capacitate maximă a Oltchim, la fel ca și blocarea finanțării societății de către CEC Bank, care a adus pierderi mari în anul 2010.

12% din acțiuni fără un aport efectiv la capitalul social

PCC a ajuns acționar la Oltchim prin achiziționarea, în luna mai 2007, a unui pachet de acțiuni de 0,95% deținut de Lindsell Entreprises Ltd. Imediat după această tranzacție, PCC a mai cumpărat acțiuni de pe bursă și a ajuns să dețină 1,22% din capitalul social al Oltchim.

“Coalizarea fondului de investiţii Carlson cu acţionarul minoritar PCC nu poate fi privită separat de ceea ce s-a întâmplat recent pe piaţa bursieră, intenţia celor doi părând clar a fi îndreptată către creşterea participaţiei la Oltchim într-un mod netransparent. Consider că acţiunile concertate ale celor doi minoritari, referitoare la posibilele manipulări de piaţă, ar trebui cercetate mai atent de organele statului abilitate în acest sens”. Constantin Roibu, director general Oltchim

La data achiziționării de pe piața de capital a acțiunilor, PCC cunoștea faptul că statul român era titularul unei creanțe împotriva societății și erau declanșate procedurile de consultare a Comisiei Europene pentru conversia creanțelor în acțiuni.

Încă din anul 2003, în urma unei majorări de capital, statul deținea 95% din acțiuni, iar acționarii minoritari, care nu primiseră drepturile de preferință, au intentat procese în instanțe.

În anul 2007, litigiul cu acționarii minoritari era încă în faza preliminară, fapt ce a limitat posibilitățile de finanțare și dezvoltare a Oltchim, precum și decizia de privatizare a societății.

În aceste condiții, Statul a inițiat o procedură prin care se urmărea diminuarea capitalului social al Oltchim, prin reversia majorării din 2003, urmată imediat de o majorare de capital, cu conversia în acțiuni  a întregii creanțe și cu acordarea dreptului de preemțiune acționarilor minoritari. Această majorare de capital a avut acordul tacit al Comisiei Europene- Directoratul General pentru Competiție și acordul scris al PCC.

În urma diminuării capitalului social, participația PCC s-a majorat la 12, 1584%, fără un aport efectiv la capitalul social.

Când a fost însă vorba de majorarea capitalului social, PCC a solicitat angajarea unui auditor independent, care să confirme corecta valoare și înregistrare a creanței AVAS, propunând ca auditor pe Princewaterhouse Coopers. Dar PCC nu a așteptat terminarea auditului și în 6 martie 2008 a reclamat la Parlamentul European conversia creanțelor drept ajutor de stat ilegal acordat se stat.

Tentativă de preluare abuzivă, dejucată în Polonia

Astfel, majorarea de capital a fost amânată. Din ianuarie 2008, Waldemar Preussner, acționarul unic și președinte al PCC SE a fost numit în Consiliul de Administrație al Oltchim și a început să bage bețe-n roate societății.

El a votat împotriva unui program de investiții, care cuprindea, printre altele, și preluarea petrochimiei de la Arpechim și participarea ca acționari la CET Govora, pentru producția de energie electrică și abur.

De ce? Pentru că în Polonia, PCC Rokita demarase un proiect asemănător de investiții și exista teama de concurența din România.

Waldemar Preussner i-a propus directorului Constantin Roibu de la Oltchim să colaboreze cu PCC pentru a-i ajuta să preia pachetul majoritar de acțiuni, urmând ca apoi Oltchim să dea statul în judecată, astfel încât societatea să nu mai plătească creanța AVAS.

Directorul Roibu a refuzat aceste inginerii financiare iar PCC a cerut schimbarea sa din funcție. O asemenea tentativă de preluare abuzivă au mai avut cei de la PCC și în Polonia, dejucată doar de intervenția energică a mai multor parlamentari polonezi.

În România, lupta celor de la PCC de a acapara Oltchim continuă, chiar dacă în Polonia ei susțin că nu vor să investească în România.

Pentru a bloca majorarea capitalului social, PCC a tergiversat adoptarea unor hotărâri în AGA, motivând ba că nu este precizată concret valoarea creanței AVAS supuse conversiei, ba că valoarea creanței trebuie confirmată de un auditor de prim rang(de parcă Princewaterhouse Coopers ar fi niște amatori).

Mai mult, în ședința Consiliului de Administrație al Oltchim, Preussner a propus ca majorarea de capital să se realizeze doar cu aportul acționarilor minoritari, iar creanța statului să fie negociată la un preț foarte mic.

De fapt, PCC urmărea o diminuare a participației statului și astfel, cu un aport de numai cinci milioane de euro, PCC ar fi preluat controlul asupra Oltchim, adică o privatizare fără licitație.

PCC SE folosește lovituri sub centură

Prin preluarea Oltchim, PCC urmărește oprirea producției de PVC și scoaterea Oltchim de la această piață, iar cu banii luați luați de la un producător interesat de stoparea românilor, să cumpere ce rămâne din Oltchim la un preț derizoriu. PCC susține că menținerea producției de PVC la Oltchim nu este rentabilă, în timp ce BERD finanțează proiecte de mărire a capacității de producție a PVC în Rusia și Croația.

Pentru stoparea activității la Oltchim, cei de la PCC se folosesc de multe lovituri sub centură. Wojcieh Zaremba a susținut, în numele PCC, că Oltchim este în faliment, neadevăr care a subrezit relațiile cu băncile și partenerii de afaceri.

Începând din anul 2009, PCC a extins campania împotriva Oltchim și în media internațională și a trimis comunicate în care susținea că Oltchim este falimentară și se va închide.

Semne de revenire

Cu tot acest lung șir de acțiuni neloiale făcut de PCC, Oltchim are mari șanse de a trece pe profit, în condițiile repornirii la capacitate maximă a instalațiilor de pe platforma Arpechim Pitești, principalul furnizor de materie primă a combinatului. Oltchim a reînceput activitatea pe Platforma Petrochimică Bradu, prin pomparea de propilenă prin conducta care aprovizionează combinatul din Râmnicu Vâlcea.

Astfel, în primul trimestru din acest an, Oltchim a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 464,6 milioane de lei, în creștere cu 94% față de perioada similară a anului trecut.

Vânzările la export au crescut cu 96%, ajungând la 86,2 milioane de euro iar pierderile au fost diminuate masiv, ajungând la doar 2,6 milioane de lei, față de 52,7 milioane de lei în primul trimestru al anului trecut.

Bogdan ADAM

Categorii
Explicit La zi trimitere dreapta

“Cezar” de la Omniasig

“Cezar” de la Omniasig

Austriecii de la Vienna Insurance Group, țepuiți de președintele Constantin Toma

Austriecii de la Vienna Insurance Group, cei care dețin Omniasig, regretă amarnic că au investit în România. De vină este Constantin Toma, președintele acestei societăți de asigurări, care devalizează sistematic firma pe care o conduce. A finanțat GRIRO SA cu milioane de euro, prin societatea Autosig SA, dar marea parte a acțiunilor la GRIRO, 10%, le-a direcționat către soacra sa, Olivia Maria Stoicu, în vârstă de 72 de ani. Prin firma Claim Expert GIE, condusă de un om de casă, a plătit pentru lucrări de amenajare a sediului 600.000 euro unei firme, Artefix Construct, controlată de el și soția sa. Tot Claim Expert, prin două firme controlate de avocatul său, Abela Rent SRL și MCF management și Consultanță, a închiriat 45 de autoturisme la un preț uriaș, 400.000 de euro, în condițiile în care dacă le-ar fi cumpărat, prețul ar fi fost mult mai mic.

Tot președintele Constantin Toma, în rolul lui Cezar în fotografia alăturată, a dispus să se închirieze cu suma de 380.000de euro echipamente IT în valoare de doar 170.000 de euro.

Acestea sunt doar câteva exemple de afaceri derulate în România pe banii Omniasig, dar există informații privind o scurgere de peste 10 milioane de euro pe o filieră formată din off-shore-uri înregistrate în Panama.

Șirul acestor direcționări de fonduri în defavoarea proprietarilor austrieci este însă mult mai lung, motiv pentru care vom continua seria dezvăluirilor care privesc Omniasig.

……………………………………….

În fiecare an, inevitabil, posesorii de autoturisme se văd obligaţi să achite taxe de asigurare din ce in ce mai mari. De vină pentru aceste majorări continue, spun societăţile de asigurare, ar fi numărul tot mai mare de daune pe care societăţile sunt obligate să le suporte.

Nimeni nu aduce însă în discuţie proasta gestionare a resurselor financiare în interiorul companiilor de asigurare şi, mai ales, afacerile clientelare făcute cu banii celor asiguraţi. Un raport intern din cadrul Grupului Omniasig dezvăluie cât se poate de clar o parte din afacerile clientelare făcute de conducerea companiei pe banii celor asiguraţi.

Verificările interne privind activitatea societăţii Claim Expert GIE – prin care se constată daunele auto ale celor asiguraţi la Omniasig şi Asirom, deoarece ambele firme au acelaşi acţionar, au scos la iveală chiar afacerile personale ale preşedintelui Omniasig, Constantin Toma.

Prin firmele familiei sau prin cele controlate în mod indirect, Toma a beneficiat de milioanele de euro cheltuite de Omniasig şi Asirom pentru lucrările de amenajare şi dotare ale sediului Claim Expert GIE situat în Calea Griviţei, în incinta GRIRO.

Interese personale în numele Omniasig

Constantin Toma

Pentru a putea profita de banii investiţi în crearea centrului de constatare a daunelor auto, Constantin Toma a tras tare pentru a-şi asuma managementul Claim Expert GIE în numele Omniasig, numindu-l director aici pe omul său de casă, Silviu Cojocariu.

Odată realizat acest lucru, Toma, care deţine acţiuni şi alte interese financiare în cadrul GRIRO, a închiriat fix de la această societate spaţii pentru sediul central al Claim Expert GIE.

Deşi chiria nu a fost mare, jocurile s-au tranşat prin prevederea conform căreia toate investiţiile realizate în halele GRIRO de către Claim Expert GIE rămân ale proprietarului, nefiind deduse din chirie. Iar acestea nu au fost deloc mici, ridicându-se la circa 600.000 de euro.

Al doilea pas făcut de Toma pentru a-şi rotunji veniturile a fost acela de a oferi contractul pentru lucrările de amenajare a sediului Claim Expert GIE unei firme pe care o deţinea şi controla împreună cu soţia, SC Artefix Construct SRL. Evident, cei 600.000 de euro menţionaţi anterior, plătiţi de Omniasig şi Asirom, au intrat direct din conturile firmei lui Toma.

Bani transferați direct în firmele lui Toma

O altă afacere prin care preşedintele Toma a dirijat banii companiei pe care o conduce către propriul buzunar a fost cea legată de dotarea firmei Claim Expert GIE cu autoturisme.

Prin firma Abela Rent SRL şi MCF Management şi Consultanţă, pe care le controlează prin intermediul avocatului său, Cosmin Iliescu, partener de afaceri cu soţia sa, preşedintele Toma a închiriat firmei Claim Expert GIE 45 de autoturisme.

Preţul a fost imens, de 400 mii euro achitaţi în doi ani, factura fiind umflată faţă de valoarea iniţială cu peste 43%. Afacerea cu autoturisme închiriate nu s-a oprit aici, dovedindu-se că, de fapt, dacă Claim Expert GIE ar fi cumpărat autoturisme şi nu doar le-ar fi închiriat, ar fi plătit cu 300.000 de euro mai puţin. Si ar fi rămas şi cu maşinile după doi ani.

În plus faţă de banii transferaţi direct în firmele lui Toma, s-au constatat contracte umflate artificial ca preţuri de achiziţie şi în ce priveşte tehnica de calcul şi softurile aferente.

Fix după acelaşi principiu s-a închiriat aparatură la preţuri mai mari decât s-ar fi cumpărat. Echipamente IT în valoare de 170.000 de euro s-au închiriat cu 380.000 de euro.

În concluzie, toate aceste contracte păguboase au reuşit să ducă la o creştere cu peste 77% a cheltuielilor pentru constatarea daunelor. Creştere care, în mod evident, în ultimă instanţă o simte cel asigurat.

Filiera off-shore

În ce priveşte afacerile personale ale preşedintelui Omniasig, Constantin Toma, cu banii companiei pe care o conduce, există informaţii privind o “scurgere” de peste 10 milioane de euro pe o filieră formată din off-shore-uri înregistrate în Panama.

Dar despre aceste ”scurgeri” și alte dezvăluiri legate de afacerile lui Constantin Toma, în alte numere alte ziarului Timpul.

Bogdan ADAM

Categorii
Explicit La zi trimitere dreapta

Tentaţia ”Ţinutului Secuiesc”

Tentaţia ”Ţinutului Secuiesc”

Acţiunile de înfiinţare în mijlocul României a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care reface defuncta Regiune Autonomă Maghiară, sunt o certitudine încă din anii 90. Cheia de boltă a strategiei neorevizioniste a fost desemnarea „Ţinutului Secuiesc” drept „ţara-mamă din interior” pentru maghiarimea din Transilvania. Iar vârful de lance, după cum se ştie, a fost dintotdeauna UDMR, formaţiune prezentă în mai toate guvernările post-decembriste şi care are înscrisă autonomia în statut. Lupta de peste două decenii pentru atingerea acestui ţel a ajuns la un nou episod – reorganizarea administrativ teritorială pe care PDL şi-a propus s-o execute rapid.

Asumarea răspunderii executivului pe noua hartă a României la pachet cu statutul minorităţilor, până cel târziu în toamnă, a fost oferta pe care pedeliștii a făcut-o udemeriștilor pentru ca Uniunea să accepte proiectul de reorganizare administrativă. Dar liderii acesteia au susţinut public că nu acceptă cele opt mega-judeţe care ar fi create.

Kelemen Hunor afirmă că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt „regiuni-mamut”, oficial pentru că nu există argumente suficiente pentru asta. De fapt, este vorba despre faptul că UDMR doreşte să exercite controlul asupra celor trei judeţe – Harghita, Covasna şi Mureş – care constituie motiv de frământare pentru revizionişti şi lideri locali maghiari de mai bine de două decenii.

„Aşa trebuie să fie: Harghita, Covasna şi Mureş”, a declarat Hunor în cadrul unui interviu.

Presiunea maghiarilor

În ultimele trei luni, mai exact de la 15 martie 2011, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, declaraţiile şi acţiunile referitoare la autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc s-au înmulţit vizibil.

Se constată un adevărat asalt asupra statului român, a simbolurilor sale, în pofida poziţiei oficiale a României, a șefului statului, care a folosit cuvântul „niciodată” când a venit vorba despre autonomia pe criterii entice pentru maghiarii din Transilvania.

Aceste luări de poziţie nu par să aibă vreun efect asupra celor care aduc periodic în spaţiul public negarea Tratatului de la Trianon, pun pe tapet „dezmembrarea” Ungariei şi strigă că „Ţinutul Secuiesc nu este România”. De la Laszlo Tokes, la preşedintele Comisiei Uniunii Naţionale din Parlamentul Ungariei, Potapi Arpad, membru al FIDESZ (partidul premierului ungar Viktor Orban), tot mai multe voci cer autonomie pentru Ţinutul Secuiesc.

Iar din spatele contextului european, care le permite revizioniştilor să vorbească despre „o Europă fără graniţe,” se întrevăd interesele – în funcţii şi bani – pe care le au promotorii autonomiei pe criterii entice.

Paşi mărunţi… neîntrerupţi

În anii 90 avea loc prima reuniune a Clubului pentru politică externă a FIDESZ – PCU, cu scopul de a oferi o alternativă de dreapta la politica externă a guvernului socialist, având în vedere că „politica ungară faţă de ţările vecine, ca şi cea privind minorităţile maghiare, este falimentară (…) şi că este cazul să se pună capăt pasivităţii diplomaţiei ungare, aflată într-o continuă defensivă în faţa propunerilor româneşti privind reconcilierea istorică”.

Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ (actualul premier al Ungariei) a anunţat că sprijină concepţiile privind autonomia ale episcopului Tokes Laszlo (invitat la reuniune) şi s-a referit la minoritatea maghiară din România, în calitatea sa de componentă a naţiunii ungare.

În 1997, acelaşi Viktor Orbán declara – în săptămânalul orădean „Erdélyi Napló” – că, pe viitor, „Budapesta trebuie să sprijine deschis aspiraţiile de autonomie ale minorităţii maghiare din Transilvania”.

„În fiecare localitate din Transilvania unde trăiesc maghiari, importantă este construirea unei mici lumi maghiare, cu toate instituţiile ei, de la grădiniţe şi până la autoguvernările de rigoare”, spunea cu aproape 15 ani în urmă actualul premier al ţării care azi deţine preşedinţia UE.

De altfel, Viktor Orban a continuat mai mereu să fie un susţinător al autonomiei maghiarilor din Transilvania. În 1998 declara că „graniţele statului ungar nu se suprapun cu cele ale naţiunii ungare”, iar venirea FIDESZ la putere a dus la o escaladare până la paroxism a problematicii minorităţilor maghiare din ţările vecine Ungariei.

Omniprezent în toate manifestările acestei retorici, episcopul Tokes, care îl sprijinise masiv pe Orban în campania electorală, îi cerea viitorului prim-ministru o creştere a intransigenţei Budapestei în politica faţă de Bucureşti, prin denunţarea politicii României privind minoritatea maghiară, revizuirea înţelegerilor diplomatice şi a tratatului româno-ungar, intensificarea demersurilor privind obţinerea autonomiei teritoriale.

Totul a culminat cu un gest care a alarmat democraţiile europene – în 1999, Orban vorbea despre sprijinul oficial al Pentagonului şi NATO (!) pentru autonomia minorităţilor maghiare. Pentagonul a dezminţit, precizând că „a ocolit problema autonomiei şi nu a dorit să abordeze nici aspectul asigurării acesteia prin ameninţare militară”.

De la vorbe la… proiect de lege

În 2003, pornea iniţiativa legislativă privind înfiinţarea Regiunii „Pământul Secuiesc”, care punea în discuţie posibilitatea concretizării planurilor autonomist-separatiste maghiare la situaţia particulară şi condiţiile specifice arealului geografic denumit generic „Ţara Secuilor”, iar la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, s-a înfiinţat Comitetul de Iniţiativă pentru constituirea Consiliului Naţional Secuiesc.

A fost dat publicităţii documentul „Cu voinţa comunitară pentru autonomia Pământului Secuiesc”, în care sunt prevăzute etapele concrete de realizare a dezideratului separatist enunţat, respectiv cele privind formarea structurilor proprii necesare constituirii CNS.

În acelaşi ritm alert s-au constituit Consilii Locale Secuieşti în 24 de localităţi de pe raza judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, în următoarele două săptămâni s-au creat Consiliile Scaunale Secuieşti. S-a trecut apoi, conform planificării, la etapa realizării treptei superioare de reprezentare a consiliilor.

A urmat şedinţa de constituire „de facto” a Consiliului Naţional Secuiesc, iar la finele anului, la Cluj-Napoca se constituia, sub preşedinţia lui Laszlo Tokes, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania.

Imediat, în ianuarie 2004, s-a adoptat Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc, care prevede structuri legislative şi executive proprii, legi de autoguvernare a secuilor, înfiinţarea structurilor poliţieneşti proprii.

Totodată, se mai prevede organizarea instituţiilor proprii de autodeterminare şi adoptarea de ordonanţe în plan regional. „Stat în stat”…

Campanii pro- autonomie şi anti-Trianon

Ofensiva nu a fost doar politică şi diplomatică, ci şi mediatică. În 2005, spre exemplu, mai multe ziare de limba maghiară din România începeau o adevărată campanie de reconsiderare a lui Horthy. Concomitent, postul ungar de televiziune Duna TV anunţa că, în viitorul apropiat, va lansa un nou canal, ce se va numi „Autonomia”.

De asemenea, la Radio Kossuth – Budapesta, Smaranda Enache, copreşedinte al Fundaţiei „Pro Europa”, îşi exprima convingerea că UE va exercita presiuni asupra României pentru ca autonomia „Ţinutului Secuiesc” să fie acceptată. În paralel, decembrie 2005 consemna, în presa de limba maghiară, îndeosebi publicaţiile din judeţele Covasna, Harghita şi Bihor, numeroase articole care luau în derâdere semnificaţia zilei naţionale a României.

Aceste campanii s-au derulat cu mult succes şi puţine reacţii din partea Bucureştiului şi în 2006, semn că libertatea de expresie a fost respectată în România post-decembristă.


UDMR – „Împreună cu Ungaria, pentru obiectivele naţionale”

Discursul – program „Împreună cu Ungaria, pentru obiectivele naţionale”, rostit de Marko Bela la Congresul UDMR de la Arad, din 2 martie 2007, făcea public, fără echivoc, că scopul programatic al Uniunii este „autonomia teritorială a poporului transilvan de culturi diferite, compus din diverse naţionalităţi cărora trebuie să li se asigure drepturile legitime în cadrul unei Transilvanii unitare”.

Se poate observa că liderul maghiar utiliza conceptul neorevizionist de „popor transilvan”, vehiculat şi în anii 80 ai secolului trecut. Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pe de altă parte, îşi continua demersurile, solicitând, printr-o scrisoare deschisă, sprijinul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru adoptarea modelului de autonomie catalan.

În timp ce Bucureştiul zărea la orizont criza economică, Conferinţa regională de la Jimbolia a reprezentanţilor UDMR în autorităţile locale susţinea autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, alături de Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară şi de Partidul Civic Maghiar.

Şi, pentru a avea ecoul scontat, Laszlo Tokes avertiza, la Summitul NATO de la Bucureşti, că problemele minorităţilor maghiare pot deveni un risc de securitate pentru Europa.

Totul pentru autonomie

În toamna anului 2008, CNS depunea, pentru a treia oară, în Parlament Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc. La puţină vreme, preşedintele Republicii Ungare, Sólyom László, prezent la Târgu Secuiesc, a declarat că susţine autonomia Ţinutului Secuiesc.

„Nu este nimic nou, am mai declarat că sprijin autonomia şi cu ocazia vizitei oficiale din 2007, când m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu”.

În anul următor, s-a înregistrat o petiţie a maghiarilor adunaţi la Sfântu Gheorghe, pentru autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, adresată, ca de obicei, tuturor forurilor care ar putea avea un cuvânt de spus în această chestiune – Preşedinţia României, Guvernul României şi, fireşte, Parlamentul European.

7% din acest stat îi are ca proprietari pe maghiari”

Într-una din perioadele de pauză de la guvernare – cele câteva luni din 2009 când PDL şi PSD au guvernat împreună – UDMR a avut mai mult timp pentru chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

Astfel, cu prilejul unei adunări publice de la Miercurea Ciuc, preşedintele UDMR, Markó Béla, a afirmat:

„În această ţară trăiesc 6,6 % maghiari şi atunci trebuie să fim de acord că 7% din acest stat îi are ca proprietari pe maghiari. În Ardeal, în proporţie de 25% noi suntem proprietari şi, dacă Ardealul va deveni vreodată regiune autonomă şi independentă – şi nădăjduiesc asta (s.n.) -, aşa trebuie să stea lucrurile.

În secuime, 80% suntem proprietari şi, cu riscul de a-i deranja pe mulţi, trebuie să spunem asta”. Însufleţită de declaraţiile liderului Uniunii, la numai o zi, „Marea Adunare a Consiliilor Locale din Ţinutul Secuiesc” adopta, la Odorheiul Secuiesc, şase hotărâri şi o declaraţie privind reforma administrativă, prin care se atenta la primul articol al Constituţiei României:

Hotărârea privind sprijinirea proiectului de lege „Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc” este doar una dintre ele…

De subliniat că la eveniment a fost prezent europarlamentarul Laszlo Tokes, iar ordinea publică a fost asigurată de un detaşament de 20 de persoane, echipate în uniforme ce aveau însemnele Regatului Ungariei şi care se antrenează de mai mulţi ani la Gheorgheni.

N-a mai durat mult şi au apărut „simbolurile” Ţinutului Secuiesc – imn, stemă, drapel.

Entitate distinctă

Eforturile care se fac, de ani, pentru a crea această entitate distinctă numită „Ţinutul Secuiesc” şi a o fixa ca atare în opinia publică europeană sunt evidente. La Târgul Internaţional de Turism de la Budapesta – Hungexpo, separat de standul României, a fost organizat standul expoziţional al „Ţinutului Secuiesc”.

O Reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc a fost deschisă recent la Bruxelles. Guvernul de la Bucureşti a mai „scăpat” şi el câte o mână de ajutor – HG 402, privind aprobarea stemei comunei Ilieni, judeţul Covasna, publicată în M.O., din 11 mai 2010, precizează că localitatea Ilieni se află „la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei”. Dar deja UDMR era din nou la putere şi balansa primejdios majoritatea fragilă…

La rândul său, vicepremierul ungar a confirmat faptul că noul guvern de la Budapesta – în frunte cu Viktor Orban – susţine aspiraţiile CNS. De aici şi până la momentul în care Laszlo Tokes declara, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, în prezenţa preşedintelui României şi a premierului Ungariei că, aşa cum Kosovo şi-a dobândit independenţa, şi maghiarii din Transilvania ar putea să obţină autonomia, n-a mai fost decât un pas.

Moment prielnic

De mult nu a mai avut UDMR un moment atât de favorabil dezideratului autonomiei – nu doar pentru a-şi atinge ţinta din program, ci şi pentru a-şi reduce la tăcere adversarii din ţară, care periodic par să-şi piardă răbdarea şi ameninţă cu fragmentarea electoratului maghiar.

Contextul extern, cu o Europă măcinată de criza imigranţilor din nordul Africii, datoriile statelor şi dificultăţile energetice şi care a dovedit toleranţă faţă de măsurile considerate autoritare impuse de Cabinetul Orban în Ungaria, dar şi contextul intern, cu o guvernare în care se poate impune în virtutea fragilităţii majorităţii sunt elemente de care UDMR este pregătită să profite la maximum.

De aici atitudinea de tip „care e problema?” (Marko Bela vizavi de Reprezentanţa de la Bruxelles a Ţinutului Secuiesc) sau „Aşa trebuie: Harghita, Covasna, Mureş” (Kelemen Hunor referitor la reorganizarea administrativ- teritorială).

Declaraţiile oficiale bilaterale sunt mai curtenitoare ca niciodată – ministrul Apărării Naţionale din Ungaria, Hende Csaba, a declarat că în ultimii ani relaţiile ungaro-române au atins o „îmbunătăţire nemaivăzută”, aşa încât recentul protest de la Londra pentru independenţa Ţinutului Secuiesc poate fi trecut cu vederea.

Ca şi episodul cu spânzurarea unei păpuşi cu chipul lui Avram Iancu sau comemorarea Tratatului de la Trianon şi solicitarea unui referendum pentru revizuirea lui, „căci în Europa nu va fi pace şi stabilitate până ce nu se face dreptate Ungariei!”, după cum anunţă Garda Naţională Maghiară.

Roxana ICHIM