Categorii
Explicit La zi

Satele pescărești de la mare, lăsate să moară pe uscat

Satele pescărești de la mare, lăsate să moară pe uscat

Aceste comunități nu au reușit să atragă nici un cent din zecile de milioane de euro pe care le aveau la dispoziție din fonduri comunitare

100 milioane euro. Atât ar fi putut atrage comunitățile de pescari de pe litoral în perioada 2007-2013, prin intermediul mecanismului de finanțare european „Axa 4 – Dezvoltarea durabilă a comunităților pescărești”. Din păcate, în cei patru ani scurși de la deschiderea liniilor de finanțare UE, nici un eurocent nu a ajuns în satele de pescari de la Marea Neagră, iar în următorii doi ani șansele de accesare a banilor europeni sunt zero. Grecia, Turcia, precum și alte state cu litoral scot milioane de euro anual din turismul în comunitățile pescărești.

Din ce în ce mai mulți turiști preferă sejururi departe de hărmălaia din stațiunile obișnuite, pentru a se bucura de liniștea unei căsuțe de vacanță într-un sat de pescari.

Litoralul românesc a dat cu piciorul unei asemenea oportunități. Mai sunt doar doi ani în care se pot accesa bani prin „Axa 4 – 2007-2013 – Dezvoltarea durabilă a comunităților pescărești”, iar la malul mării nu există nici un proiect în acest sens.

Autoritățile locale și instituțiile cu răspunderi în domeniu nu dau doi bani pe proiectele de sprijinire a comunităților de pescari, iar acestea nu dispun de resurse financiare pentru elaborarea de proiecte de finanțare individuale.

„Nu există nici un fel de sprijin din partea autorităților. ANPA este preocupată doar de colectarea cotizațiilor. Majoritatea pescarilor sunt pensionari care nu au alte surse de venit. Se hrănesc cu peștele pe care îl prind în fiecare zi”, a precizat Ioan Iordache, secretarul asociației de pescari „Delfinul 1” din Eforie Sud.

Comunitatea de pescari este prea săracă pentru a putea accesa fonduri europene. „Asociația poate accesa fonduri europene, însă trebuie să suporte o treime din valoarea proiectului. De unde să scoatem acești bani?”, a menționat reprezentantul pescarilor din Eforie.

Potrivit Planului Operațional pentru Pescuit 2007-2013, numai prin intermediul „Axei Prioritare 4”, comunitățile pescărești ar fi putut accesa 100 milioane euro, fonduri finanțate în proporție de 75% de către UE, iar restul de către statul român.

Poate tocmai acest din urmă aspect, respectiv cofinanțarea obligatorie de către guvern a eventualelor proiecte, a determinat instituțiile statului să nu se înghesuie să-i sprijine pe pescari.

Turismul nu-i sprijină pe pescarii constănțeni. Îi demolează

Satul de pescari din Eforie Sud se află exact pe granița administrativă dintre această localitate și comuna Tuzla. În vara anului 2008, comunitatea a fost evacuată la ordinul Primăriei Tuzla, care a solicitat eliberarea terenului în vederea efectuării unor lucrări de amenajare a falezei, urmând ca după încheierea lucrărilor, adică în acest an, pescarii să se mute înapoi.

Surse neoficiale din cadrul primăriei au precizat că în locul satului de pescari se intenționează amenajarea unui miniport destinat exclusiv turiștilor. Investiția este evaluată la aproximativ un milion de euro. Nu ar fi pentru prima dată când o comunitate pescărească este victimă a turismului.

La începutul anilor 2000, satul pescăresc din portul Tomis a fost pur și simplu demolat cu buldozerul pentru a face loc unui port destinat ambarcațiunilor de lux. În ciuda protestelor pescarilor, proiectul ambițios al Primăriei Constanța, care prevedea amenajarea Marinei Tomis, a fost dus până la capăt, însă pontoanele de lux sunt mai tot timpul anului pustii.

În altă ordine de idei, Ministerului Turismului a inclus încă de anul trecut pe lista programelor și proiectelor de investiții în turism porturi turistice de agrement ce vor fi construite în localitățile constănțene Tuzla, Ostrov și Topalu, însă nici unul dintre aceste proiecte nu include comunitățile pescărești de la mare și de pe Dunăre.

Porturi ratate

Raportul privind potențialul turistic ne arată, dacă mai era nevoie, cât de departe suntem de ceea ce înseamnă turismul profesionist.

„În zona de coastă a Mării Negre, o parte a populației are ca activitate tradițională pescuitul… Potențialul turistic al acestei zone este deosebit, având în vedere și faptul ca de aici a pornit prin apostolul Andrei creștinismul în România, iar siturile istorice de la Adamclisi – Monumentul Tropaeum Traiani, Cetatea Capidava, Cetatea Histria lângă lacul litoral Sinoe, Cetatea Tomis, Callatis –, printr-o promovare susținută, pot atrage un număr important de turiști care vor contribui la diversificarea activităților pentru comunitățile de pescari. O altă oportunitate de dezvoltare pentru aceste zone este reprezentată de pescuitul recreativ. Există 200.000 de membri ai asociațiilor de pescari sportivi în România. Pescuitul recreativ reprezintă o activitate practicată în timpul liber sau chiar un sport și numărul pescarilor este în creștere în fiecare an”, se arată în capitolul „Zone pescărești” al POP.

Potențialele zone de interes turistic identificate în strategie sunt Năvodari, Corbu-Vadu, Ovidiu, Agigea, Lazu, Eforie Sud, Costinești, Tuzla, Mamaia, 2 Mai-23 August, Constanța, Mangalia, Limanu, cele mai importante comunități pescărești fiind identificate în sudul litoralului.

Sprijinirea pescuitului costier la scară mică. Doar pe hârtie

Mult mediatizata strategie POP este în realitate un mare fâs. Elaborată doar pentru a bifa încă o obligație îndeplinită în caietul de sarcini fixat de UE autorităților române, strategia pescuitului costier nu are nici o legătură cu realitatea. Astfel, din cele 417 ambarcațiuni mai mici de 12 metri (bărci) înregistrate pe litoral, nu ar mai trebui să rămână nici o bucată de lemn.

Scopul final al POP este ca satele pescărești să dețină, în 2013, 290 de ambarcațiuni modernizate și echipate corespunzător, respectiv cu motoare și unelte noi. În continuare cităm o serie de aberații din strategia pescuitului:

„Sprijin pentru acțiuni menite să îmbunătățească controlul capturilor și monitorizarea accesului la anumite zone de pescuit. Este necesar în scopul de a proteja resursa piscicolă. Se vor acorda, de asemenea, prime pentru organizarea producției, prelucrării și comercializării produselor pescărești, pentru a îmbunătăți distribuția și comercializarea de produse de pescuit de coastă la scară redusă și formarea sectorului (nu ai cum să îmbunătățești ceva ce nu există, în cazul de față, un sistem de colectare și comercializare a capturilor pescarilor de pe litoral). Pensionarea anticipată din sectorul pescuitului este, de asemenea, prevăzută și pentru pescarii din sectorul pescuitului la scară redusă, conform acelorași condiții aplicate și pescarilor din restul flotei (în prezent, nici un pescar costier nu lucrează cu carte de muncă)”.

Flota-cimitir

Pescarii de pe litoral dețin în prezent 417 bărci construite din fibră de sticlă sau lemn. 200 dintre acestea sunt dotate cu motoare de mică putere. Vârsta medie a acestor ambarcațiuni este de 15 ani. Flota se află, potrivit specialiștilor, într-o stare de degradare accentuată și necesită îmbunătățirea siguranței, condițiilor de muncă și facilităților de debarcare.

Flota de pescuit se confruntă cu o profitabilitate scăzută, determinată de prețul combustibilului și de valoarea scăzută a celor mai multe dintre capturile din Marea Neagră.

Principalele specii capturate de aceste ambarcațiuni sunt cele de talie mică: șprot, hamsie, bacaliar și calcan. Numărul pescarilor implicați în această activitate este de aproximativ 500.

Din cauza lipsei infrastructurii specifice, a stării precare a ambarcațiunilor și a uneltelor de pescuit, producția provenită din pescuitul marin a scăzut semnificativ, determinând scăderea veniturilor pescarilor.

„Caliopi”, barca lui Jean Constantin

Cea mai cunoscută ambarcațiune de pescuit de pe litoral este „Caliopi”, barca cu motor ce a aparținut maestrului Jean Constantin. Împătimit al pescuitului, regretatul actor petrecea ore întregi în mijlocul pescarilor din portul Tomis, unde a deținut și funcția de președinte al asociației de pescuit și scufundări autonome „Albatros”.

După decesul regretatului actor, membrii au decis ca această asociație să poarte numele artistului. Barca pe care maestrul a îndrăgit-o mult a fost donată de soția actorului unui bun prieten al acestuia, iar în fiecare an pescarii îl pomenesc pe Jean Constantin aruncând în largul mării un colac de salvare cu 83 de garoafe, pe care este scris numele marelui actor, și organizând o masă cu pește lângă barca ce a aparținut artistului.

Pasiunea lui Jean Constantin pentru mare, bărci și pescuit l-a însoțit până în ultima clipă de viață – maestrul aștepta nerăbdător să-i sosească un motor de barcă nou, pe care îl comandase din Norvegia.

Marius POP

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

Minoritari în propriile țări?

Minoritari în propriile țări?

Rata natalității scăzută din Europa, cuplată cu numărul imigranților, care crește foarte repede, va schimba fundamental ce vom înțelege prin cultura și societatea europeană, consideră experții. Schimbările în componența populației au implicații majore în educație, spațiul locativ, societate, arte etc.

De asemenea, ar putea avea un impact în politica externă, în condițiile în care cifrele arată că în tot mai multe state localnicii devin minoritari în propriile țări.

Se estimează, de exemplu, că până în anul 2050 doi din 10 cetățeni ai Europei vor fi musulmani. Conform studiului făcut în 2006 de Leon Perkowski pentru US Air Force, sunt cel puțin 15 milioane de musulmani în Uniunea Europeană, iar numărul acestora este posibil să atingă 23 de milioane. Anumite cartiere din unele mari orașe europene devin din ce în ce mai islamice și schimbările se produc tot mai repede.

Conform US Migration Policy Institute, rezidenții de credință islamică vor constitui mai bine de 20 de procente din populația Uniunii Europene până în anul 2050, iar în unele zone deja s-a atins acest procent.

Marsilia și Rotterdam sunt două exemple de orașe în care populația islamică a depășit 25%. Alte procente: 20% musulmani în Malmo, 15% în Bruxelles și Birmingham și 10 procente în Londra, Paris și Copenhaga.
Efectele imigrației

Cifrele privind imigrația sunt relevante. „Din 2002”, arată un raport al Uniunii Europene, „numărul imigranților în Uniunea Europeană s-a triplat”. Accelerarea creșterii acestui număr a făcut irelevante previziunile inițiale. În 2004, în UE se credea că populația Uniunii va scădea cu 16 milioane până în 2050.

Acum se crede că va crește cu 10 milioane până în 2060, dar nu sporul natural al locuitorilor țărilor respective va fi cauza, ci instalarea imigranților, felul în care natalitatea în rândul lor o va surclasa pe cea europeană. Este de așteptat, de pildă, ca Marea Britanie să ajungă țara cu cea mai mare populație din UE până în 2060, cu 77 de milioane de locuitori, dar nu cu englezi va spori cifra.

Se estima și că populația Italiei va scădea vertiginos, acum se așteaptă ca numărul să stagneze, dar un aflux de imigranți poate schimba lucrurile. În aceste condiții, englezii vor fi minoritari în orașul Birmingham până în anul 2026, afirmă jurnalistul american Christopher Caldwell, și chiar mai repede în orașul Leicester.

Potrivit lui David Coleman, profesor de demografie la Universitatea Oxford, englezii vor fi minoritari în propria țară în circa 50 de ani, iar copiii britanici chiar mai devreme, dacă se ia în calcul natalitatea din rândul imigranților care umplu Marea Britanie.

Estimând o populație totală a Marii Britanii de 77 milioane de locuitori în 2051, profesorul Coleman consideră că doar 45 de milioane (59%) vor mai fi britanici get-beget.

Un alt exemplu este Spania. Dacă în 1998 aproximativ 3,2% din populația acestei țări erau născuţi peste graniță, în 2007 proporţia era de 13,4%. şi populația Principatului Monaco, cea mai dens populată țară din lume, are o componență neobișnuită, pentru că localnicii sunt minoritari în propria țară. Cei mai mulți rezidenți sunt francezi (47%), iar monegaştii reprezintă 16%, italienii 16% și 21% aparțin altor 125 de naționalități ce formează populația internațională din Monaco.

În nordul Europei, presa din Norvegia, la rândul ei, trage un semnal de alarmă privitor la faptul că tinerii care folosesc limba țării în școli vor fi minoritari în perspectiva anului 2021.

Semnalele sunt foarte evidente – elevii vorbitori de norvegiană sunt deja minoritari în zeci de școli din Oslo. Dacă în anul 2000, 30% din elevii din școlile norvegiene erau imigranți, proporţia a crescut cu 10% în 10 ani.

În Balcani, aceeași situație. „Centrul pentru Politici Demografice” din Sofia a tras un semnal de alarmă prin care avertizează că în anul 2050 bulgarii ar putea deveni o minoritate etnică în interiorul propriei țări. Prof. Petăr Ivanov, din partea Centrului pentru Politici Demografice, a prezentat o serie de predicții conform cărora membrii populației bulgare etnice ar putea scădea până la 800.000 în 2050.

În același timp, se preconizează că în 2050 vor exista 3,5 milioane de romi și 1,2 milioane de turci în Bulgaria. În prezent, populația etnică bulgară este estimată la 5 milioane de persoane, în vreme ce etnicii turci și romi ating un milion de persoane.

Unul dintre motive ar putea fi și actualul trend al ratelor ridicate de mortalitate din zona rurală, care, dacă se menține, ar putea duce la dispariția totală a satelor din Bulgaria, până în 2060. În ultimii 60 de ani, populația rurală a Bulgariei s-a redus cu peste 3 milioane de persoane.

Nici situația din România nu este diferită, conform previziunilor specialiștilor de la Centrul de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” din cadrul Academiei Române. Astfel, în 2050, populația țării noastre va atinge, conform celor mai sumbre previziuni, 15 milioane de locuitori. Această situație nu a mai existat decât în 1950, imediat după cel de-al doilea război mondial, când în România locuiau doar 16,3 milioane de cetățeni.

Conform estimărilor, populația României va intra într-o fază de declin, trecând de la 21,8 milioane în 2002 la 20 de milioane în 2020 și ajungând la mai puțin de 16 milioane în anul 2050. Ultimele statistici au confirmat că natalitatea în rândul etnicilor români este de 10,2 născuți la o mie de locuitori, în timp ce la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie.

În prezent, în România trăiesc, conform ultimului recensământ, realizat în 2002, aproximativ 2,3 milioane de cetățeni români de alte etnii, la o populație de aproximativ 21 milioane de locuitori.
Tendință mondială

La rândul lor, SUA fac același gen de calcule. Populația albă nu va mai fi majoritară în Statele Unite ale Americii la orizontul anului 2042, cu zece ani mai devreme decât prevedeau proiecțiile anterioare, a anunțat Biroul american pentru recensământul populației.

Astfel, în prezent, albii reprezintă 65% din totalul populației, dar proporția se va reduce începând cu 2030, în condițiile în care ritmul deceselor îl depășește pe cel al nașterilor în rândul populației albe. Începând cu 2050, minoritățile rasiale vor constitui 54% din populația Americii, care va ajunge la 439 de milioane.

Cea mai mare rată de creștere o va cunoaște populația hispanică, ce va ajunge la 133 de milioane în 2050, pe fondul ratei ridicate a natalității, dar și al imigrației masive.

Populația de origine asiatică, cu un procentaj de 4,5% din totalul populației în 2010, se va apropia de 8% în 2050, în timp ce estimările arată că populația neagră va cunoaște un ușor regres, de la 12,2% în 2010 la 11,8% în 2050.

În plus, populația americană va fi marcată și de un proces de îmbătrânire: dacă în prezent 38,7 milioane de americani au peste 65 de ani, în 2050 numărul bătrânilor va ajunge la 88,5 milioane. Toate acestea, coroborate, vor duce inevitabil, consideră experții în demografie, la realitatea că americanii vor deveni minoritari în SUA.

Şi în alte zone ale Globului se manifestă această tendință. Spre exemplu, dezvoltarea spectaculoasă din ultimii ani a Emiratelor Arabe Unite a adus cu ea și o problemă similară celei din Europa și SUA – afluxul masiv de străini îi poate pune pe localnicii din Dubai în postura de minoritari în țara lor.

„Mă tem că edificăm zgârie-nori, dar pierdem Emiratele”, s-a exprimat plastic purtătorul de cuvânt al Poliției, generalul Khalfan Tamim, referindu-se la faptul că străinii achiziționează tot mai multe proprietăți în Dubai. Qatarul și Kuweitul, care au adus multă forță de muncă din exterior, în special din sud-estul Asiei, pentru dezvoltare, se confruntă cu același dezechilibru demografic. Şi în Singapore se constată o tendință similară.

În 1998, singaporezii constituiau 74% din populație, în prezent mai sunt 64%. Dacă ritmul actual de creștere a numărului rezidenților care nu sunt singaporezi se menține, în jurul anului 2020 se vor înregistra circa două milioane de străini la o populație de 7,4 milioane de etnici singaporezi.

Organizația Internațională pentru Migrație estimează că numărul de migranți internaționali ar putea să se dubleze în următorii 40 de ani, pentru a ajunge la 405 milioane în 2050.  Toți acești „cetățeni universali” vor schimba, cu siguranță, fața lumii și datele ei etnice și demografice pentru generația următoare.

Articol preluat din revista BALCANII ȘI EUROPA
Autor – Roxana ICHIM

Categorii
Explicit La zi trimitere stanga (cu foto)

Mocănița, întoarsă de la fier vechi

Mocănița, întoarsă de la fier vechi

Oficialii au făcut, în sfârșit, un prim pas pentru reînvierea mocăniței hunedorene, care nu cu mult timp în urmă ajungea până la Govăjdia. Trenulețul de ecartament îngust mai are o șansă să fie repus pe șine, după ce a fost aruncat la fier vechi. Consiliul Local Hunedoara a aprobat deja asocierea cu Consiliul Județean Hunedoara și comuna Ghelari în vederea reabilitării, în comun, a obiectivului Mocănița Hunedoara-Govăjdia-Ghelari, iar acum vor să colaboreze cu Ministerul Turismului pentru accesarea de fonduri europene. Consilierii hunedoreni au răspuns, în sfârșit, apelurilor lansate de organizația nonguvernamentală „Salvați Mocănița Hunedoara”, o mână de inimoși care au făcut numeroase demersuri pentru reconstruirea acestui traseu turistic ce lega Ţinutul Pădurenilor de municipiul Hunedoara.

Aleșii locali au aprobat asocierea dintre Consiliul Local Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara și comuna Ghelari, în vederea reabilitării acestui spectaculos traseu pe care odinioară trecea mocănița ce mergea până la cariera de la Crăciuneasa, cu oprire în Govăjdia.

Acest lucru ar însemna reconstruirea căii ferate, care a fost tăiată și vândută la fier vechi, amenajarea podurilor distruse și consolidarea celor care au mai rămas în picioare.

„Considerăm că  prin această inițiativă pot fi demarate studiul de prefezabilitate și documentația tehnică, iar în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului să putem accesa fondurile europene necesare”, a declarat consilierul local Dan Bobouțanu.

După întocmirea studiului, mai spune Bobouțanu, se va putea vorbi și despre costurile pe care le implică realizarea acestui important proiect.

Istorie vândută la preț de fier vechi

Calea ferată de ecartament îngust dintre Hunedoara și Retișoara (Ghelari) a fost prima cale ferată îngustă din Ardeal. Era cunoscută și după calea ferată minieră ardeleană sau calea ferată de interes local Hunedoara-Ghelari. Această cale ferată a fost realizată între 1859 și 1871 și apoi consolidată și prelungită până la Hunedoara, în 1900, pe baza unui proiect austriac.

Istoria este impresionantă. O dată cu creșterea cerinței minereului au crescut și costurile de transport al minereurilor, iar pe seama acestor scumpiri, autoritățile de la vremea respectivă au fost nevoite să înlocuiască vechiul sistem de transport cu un sistem mai eficient din punct de vedere economic.

În vara anului 1859 s-a început săparea unui tunel lung de 600 m, care lega mina subterană de la Ghelari cu valea Retișoarei, tunel care a fost finalizat în 1866. În același timp, în valea Retișoarei s-a construit o cale ferată cu ecartament îngust de 633 mm și lung de 790 metri.

Pe această linie au fost trași de cai vagoneții de minereu din mină până la rampa de încărcare, cu ajutorul căruia se descărca minereul la vale pentru cărăușii ce transportau minereul la aproape de 4 km la furnalul de la Govăjdia. Dar nici așa nu a fost tocmai bine.

În primul rând, era nevoie de mai mult minereu de fier pentru furnalul de la Govăjdia, iar în al doilea rând, pretențiile cărăușilor au crescut, așa că s-a grăbit extinderea liniei de la Retișoara la furnalul de la Govăjdia.

Pentru diferența de nivel de 260 de metri s-a construit o cale ferată cu ecartament îngust de 633 mm, lung de 5120 metri, împărțită pe trei porțiuni. În plus, existau două rampe pentru transfer de minereu din vagoanele care se aflau la un nivel superior în vagoanele la un nivel inferior, prima la Retișoara, iar a doua rampă la Nădrab.

Ultima porțiune de cale ferată a fost terminată în iulie 1871, fiind inaugurată și dată în circulație. După începerea construcției uzinelor de fier din Hunedoara, în anul 1882, transportul spre Hunedoara al cantității de minereu extrase din mina de la Ghelari nu se putea realiza cu sistemele existente și, în consecință, s-a propus construirea a unui sistem alternativ de transport al minereului din mina Ghelari la Uzinele de Fier din Hunedoara.

Inițial s-a mers pe utilizarea unui sistem de funiculare, iar construcția funicularului a fost terminată în anul 1884. Ulterior, s-a decis construcția celui de-al doilea sistem de funiculare, între Ghelari și Hunedoara, paralel cu cel existent.

Numai că nici acest sistem nu s-a dovedit eficient și, astfel, s-a construit „Prima cale ferată minieră din Ardeal”, cu stația finală de la Retișoara, unde se încărca minereul extras din mina din Ghelari în vagoane de cale ferată destinate furnalului din Govăjdia și UF Hunedoara.

Construcția extensiei de cale ferată îngustă între Govăjdia și Hunedoara a început o dată cu primăvara anului 1899, iar contractul de construcție a fost încheiat cu firmele austriece constructoare de căi ferate „Gfrerer”, „Schoch” și „Grossman”.

Linia pornea de la Hunedoara, trecând peste valea Zlaștiului, de aici trecând prin tunelul Cățănaș de 747 m și ajungând în valea Govăjdiai, iar de aici urca la Retișoara. Linia originală între Retișoara și Govăjdia a fost modificată, lărgindu-i ecartamentul de la  633  mm pentru vagoneții trași de cai la 760 mm al locomotivelor cu aburi. Traversele erau făcute din stejar, cu lungimea de 1,5 metri și  înălțimea de 12 cm.

Această linie cu specific exclusiv montan are trei tuneluri: cel mai lung este de 747 metri, al doilea de 42 metri și al treilea de 44 metri. Această linie a contribuit la dezvoltarea spectaculoasă al furnalului de la Govăjdia, respectiv Uzinele de Fier din Hunedoara, și a adus un plus de valoare zonei Hunedoarei, Govăjdiei și Ghelariului. Modificarea și extensia liniei s-au dovedit a fi rentabile din punct de vedere economic în privința celor două fabrici de fier de la Govăjdia și Hunedoara.

În anii ’80 s-au înlocuit vechile vagoane și locomotive cu aburi cu locomotive diesel-hidraulic de 450 cai-putere. Iar activitatea era intensă. De exemplu, la depoul din Hunedoara lucrau până în 1990 peste 120 persoane în diverse meserii, respectiv mecanici, lăcătuși sau manevranți.

În 1990 s-a sistat serviciul de călători, dar ocazional, la comandă, se mai făceau excursii cu vagoane de călători. Linia a fost folosită însă în continuare pentru transportul calcarului, talcului și dolomitei la fabrica din Zlaști și combinatul siderurgic din Hunedoara.

În 2001 s-au dezafectat 11 kilometri de linie dintre Zlaști și Crăciuneasa. Astfel, a rămas ultima porțiune de 2,3 km, între gara mică și fabrica de var din Zlaști care a funcționat până în 2007. În 2009 s-a trecut la casarea liniilor, a materialului rulant și a podurilor rămase.

În vara anului 2010, la solicitarea tinerilor din Hunedoara, Comisia pentru evaluarea monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii a ieșit, în sfârșit, pe teren și a reușit să claseze drept monument istoric tot cea ce a mai rămas din calea ferată îngustă. Un motiv în plus pentru ca inimosul grup de inițiativă să se lupte în continuare pentru reconstrucția liniei mocăniței, în vederea dezvoltării turismului.

O mocăniță pentru dezvoltarea turismului

„O plimbare cu mocănița într-un peisaj care taie răsuflarea ar face toți banii. Străinii caută locomotivele cu aburi și peisajele sălbatice și ar face orice să ajungă aici și să se simtă bine. Linia în sine ar fi o atracție turistică, fiind prima cale ferată îngustă de pe teritoriul României. Sperăm că se va reliza acest obiectiv de importanță turistică”, au precizat reprezentanții organizației „Salvați Mocănița Hunedoara”.

Iar pentru sensibilizarea factorilor responsabili, a fost lansată și o petiție publică, intitulată „Să reconstruim traseul mocăniței Hunedoara-Govăjdia”.

„Reconstrucția traseului mocăniței de la Hunedoara-Gara Mică și până la satul Govăjdia ar aduce beneficii și turiști în zona Hunedoarei. De exemplu, turiștii pot fi preluați de la Castelul Corvineștilor și transportați până la furnalul de la Govăjdia. Mocănița ar uni spectaculos obiectivele turistice și ar aduce un plus de valoare Hunedoarei.

Un exemplu de succes este la Mokra-Gora din Serbia. Tot așa, aveau o rețea de cale ferată îngustă până în 1989, când s-a dezmembrat linia; în 2000, un grup de pasionați au pornit o acțiune de reconstrucție a liniei, iar la această acțiune s-au alăturat Ministrul Turismului din Serbia și autoritățile căilor ferate sârbești, pentru că și-au dat seama că, dacă reconstruiesc linia, atunci vin și turiștii și se va dezvolta și economia zonei.

Împreună au trimis armata să curețe terasamentul, au scos șinele și elementele necesare căii ferate din rezervele statului și au început reconstrucția liniei. Au achiziționat câteva locomotive și vagoane din România, care altfel sfârșeau la fier vechi, și au reînviat turismul.

Dacă s-ar reconstrui calea ferată îngustă Hunedoara-Govăjdia, atunci și zona Hunedoarei ar avea aceiași soartă ca și Mokra-Gora în prezent”, se arată în petiția lansată în spațiul virtual.

Acum mai este doar un pas care costă cel puțin 1,5 milioane euro: reconstruirea căii ferate pe unde a pufăit mai bine de un secol mocănița.

Carmen COSMAN

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

Fondurile pentru restaurarea Castelului Corvinilor au fost sistate

Fondurile pentru restaurarea Castelului Corvinilor au fost sistate

Ministerul Culturii a stopat finanțarea pe motiv că restaurarea se face „după ureche”
Lucrările de reabilitare a Castelului Corvinilor din Hunedoara s-au blocat după ce Ministerul Culturii a decis întreruperea finanțării. Ministerul a constatat că restaurarea se face „după ureche”. Muncitorii și-au strâns sculele și au lăsat zidurile goale, în așteptarea unei decizii care să le permită să continue execuția.

Ridicat în secolul al XV-lea, Castelul Corvinilor este unul dintre cele mai impunătoare din Europa, apreciat îndeosebi pentru combinația stilurilor arhitectonice. Zeci de mii de turiști vin anual să vadă reședința lui Iancu de Hunedoara, chiar dacă măreția construcției este acoperită de schelele firmelor ce se ocupă de restaurarea lui.

Un proces care durează de 14 ani și care s-a derulat în hopuri din cauză că niciodată nu s-au găsit suficiente fonduri. Ritmul lucrărilor s-a intensificat în ultimii doi ani, ceea ce le-a dat mari speranțe reprezentanților administrației Castelului.

Din 1997, prin planul național de restaurare, a început șantierul de refacere a Castelului Corvinilor. Până în anul 2008, finanțarea a fost destul de incoerentă și mai mult a contribuit Primăria Municipiului Hunedoara decât Ministerul Culturii.

În anul 2008, Castelul Corvinilor a fost considerat o prioritate națională și, într-adevăr, a beneficiat de finanțări substanțiale, adică circa un milion de euro, dar pentru scurt timp.  La ora actuală, iar s-au blocat transferurile bugetare, iar lucrările s-au oprit.

„Sistarea plăților este motivul pentru care nu se mai găsește nici un muncitor. Lucrarea de restaurare a componentelor artistice din piatră a fost finalizată în proporție de aproximativ 50%”, a declarat Ioan Bodochi, muzeograf la Castelul Corvinilor.

Sistarea finanțării nu a rămas fără urmări, iar un grup de tineri cărora le pasă de soarta importantului monument de artă medievală din Transilvania au decis să ia atitudine.

Aceștia au postat un banner imens dedicat ministrului Culturii, Kelemen Hunor, în care cer deblocarea fondurilor necesare lucrărilor de restaurare; hunedorenii au ales un loc numai bun, așa încât bannerul de 12 metri pătrați să poată fi văzut de turiștii care ies din castel.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a explicat la Deva că lucrările au fost oprite nu pentru că nu sunt bani, ci pentru că nu există un proiect de restaurare.

Hunor spune că recent a fost aprobată suma de 150.000 lei, pentru ca lucrările să continue, dar s-a constatat că sunt prost realizate.

În plus, a declarat ministrul, nu există un proiect pentru restaurare, iar până acum s-a lucrat „după ureche”.

Kelemen Hunor a precizat că trebuie realizat de urgență un proiect unitar, pentru ca restaurarea Castelului Corvinilor să poată fi reluată.

Recesiunea scade numărul vizitatorilor

Anul acesta, Castelul Corvinilor a fost „îngenuncheat” și de recesiunea economică. Ioan Bodochi spune că a scăzut foarte mult și numărul turiștilor.

„În primele trei luni ale anului am înregistrat o scădere de 40%. Anul trecut am avut aproximativ 120.000 de turiști plătitori de bilet și alți 15.000-20.000 care nu au plătit”, a precizat sursa citată.

Castelul nu a mai fost restaurant complet din anul 1870. În perioada anilor 1956-1968 a mai avut loc o lucrare de restaurare primară, în care s-a intervenit pentru consolidarea zidurilor și a bolților din piatră de la capela castelului și din Sala Dietei.

O istorie copleșitoare

Cunoscut și sub denumirea de Castelul Huniazilor sau Cetatea Hunedoarei, Castelul Corvinilor atrage prin construcția impunătoare, cu acoperișuri înalte, cu turnuri și turnulețe, ferestre înguste cioplite în piatră și balcoane împodobite cu dantelărie de piatră.

Castelul Corvinilor a fost construit în secolul al XV-lea de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. A fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara și din acest motiv castelul a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări.

El devine astfel o somptuoasă locuință, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare.

După ce și-a pierdut utilitatea inițială, castelul a fost restaurat și transformat în muzeu, iar cei mai fideli vizitatori sunt turiști maghiari.

Este, de asemenea, și un loc preferat de regizorii europeni, dar și de cei americani, iar aici s-au turnat în ultimii ani mai multe filme artistice sau documentare.

„Sistarea plăților este motivul pentru care nu se mai găsește nici un muncitor. Lucrarea de restaurare a componentelor artistice din piatră a fost finalizată în proporție de aproximativ 50%.”                 Ioan Bodochi, muzeograf

Carmen COSMAN

Categorii
Explicit La zi trimitere stanga (cu foto)

Stațiuni-fantomă de un miliard de euro pe litoralul românesc

Stațiuni-fantomă de un miliard de euro pe litoralul românesc

PUSTIU. La Corbu nu s-a construit nimic

La 20 de ani de la căderea regimului comunist, pe litoralul românesc încă se mai elaborează planuri megalomanice. Într-un contrast izbitor cu realitatea, la malul mării se propun și se autorizează proiecte de sute de milioane de euro în domeniul turismului, care nu vor fi materializate niciodată. Singurul efect al acestor investiții-fantomă este scăparea de sub control a prețurilor terenurilor din zonele unde ar urma să fie construite de la zero noile obiective turistice. Primul proiect privind construcția de la zero a unei stațiuni turistice pe litoralul românesc a fost elaborat în 2000.

Denumită simbolic „Europa”, la Corbu ar fi trebuit să fie ridicată din câmp cea mai modernă stațiune din sud-estul Europei.

La zece ani distanță, autoritățile locale constănțene încă mai visează frumos. Din păcate pentru turistul român, nici un investitor nu și-a anunțat oficial participarea la un proiect de mari dimensiuni.

„Europa”, o aberație de 800 milioane euro

Cel mai mediatizat proiect turistic de la malul mării este în același timp și cel mai important. Megaproiectul „Europa”, estimat la 800 milioane euro, are ca obiect construcția unei noi stațiuni în apropierea localităților Corbu și Săcele.

Ideea datează din perioada când Dan Matei Agathon era ministrul Turismului, în urmă cu vreo cinci ani proiectul a fost din nou pus pe tapet, iar în prezent totul a fost abandonat.

Dacă până la apariția crizei financiare proiectul avea, cel puțin din punct de vedere teoretic, șanse de punere în practică, în prezent acestea sunt zero.

Stațiunea a revenit la sfârșitul lunii trecute în atenția opiniei publice, nu pentru că ar fi apărut, în sfârșit, un Făt-Frumos cu miliarde de euro în conturi dispus să finanțeze lucrările, ci pentru că Ministerul Mediului și-a anunțat intenția de avizare a transformării zonei Grindu Chituc, aflată sub protecție ecologică, în stațiune turistică.

Societatea Ornitologică Română reclamă că astfel vor dispărea trei sferturi din ornitofauna țării, dar ce mai contează, pentru guvernanți important este că turismul românesc va renaște la Corbu.

Potrivit Institutului „Delta Dunării”, Grindul Chituc se evidențiază printr-o faună deosebit de bogată, însumând până la 296 specii de păsări. În zonă pot fi observate până la 130.000-250.000 exemplare pe zi, în special specii de gâște, rațe și păsări de țărm.

De altfel, grindul protejat este de aproximativ șapte ani subiectul unui scandal între autoritățile locale din Corbu și Săcele, care se judecă pentru acest teren.

Zeci de titluri de proprietare au fost emise abuziv de către primării, tot din cauza interesului imobiliar și în speranța că în viitorul apropiat, o dată cu demararea lucrărilor la noua stațiune, noii proprietari de terenuri se vor îmbogăți peste noapte.

Visul unei nopți de vară la 23 August: circuit de Formula 1

Cel mai interesant proiect investițional de pe litoral este de departe construcția în comuna 23 August a primului circuit de Formula 1 din România. Fără a avea o legătură directă cu turismul, circuitul trebuia să aducă pe litoralul românesc mii de vizitatori și încasări de milioane de dolari.

Povestea circuitului invizibil este următoarea: în 2009, Nicolae Şerbu, organizatorul circuitelor automobilistice de la București, împreună cu organizatorul Marelui Premiu de Formula 1 de la Imola, Limongi Gaetano, și arhitectul de circuite de formula 1, Angelor Papaleo, au prezentat un proiect îndrăzneț pentru sudul litoralului: circuit de Formula 1 în comuna 23 August.

Condiția a fost ca pe suprafața de teren considerată corespunzătoare demarării investiției să fie asigurată de către Guvernul României, prin ministerul de resort, infrastructura.

Până în momentul de față nu a fost alocat nici un leu în acest sens și nu a fost semnat nici un parteneriat în vederea realizării circuitului. Costurile estimative se ridică la 100 milioane euro.

FALEZĂ. Investiții zero pe litoral

Terra, un proiect în… aer

Tot în comuna 23 August urmează să fie construită o nouă stațiune turistică, denumită simbolic Terra. Pe 26 august 2010, Prefectura Constanța a aprobat Planul Urbanistic Zonal „Zona Faleză Marea Neagră” din intravilanul comunei 23 August, județul Constanța.

Planul vizează o zonă cu caracter turistic pronunțat, în apropierea stațiunilor Olimp și Costinești, de-a lungul plajei și al falezei Mării Negre, cuprinsă în interiorul intravilanului comunei.

Conform PUZ, terenul va putea fi utilizat exclusiv pentru servicii turistice și funcțiuni pentru turism, restaurante și alte spații pentru alimentație publică, baze de agrement, spații acoperite și descoperite, terase, piscine, spații verzi, comerț, parcări amenajate, platforme și construcții aferente rețelelor edilitare.

Terra se va intinde pe 50 de hectare și va cuprinde, de asemenea, și o bază de tratament. Costurile se ridică la 200  milioane euro, iar stațiunea va putea primi turiști peste patru ani.

Primăria va investi în utilități și infrastructură în zonă, urmând ca restul proiectului să fie realizat exclusiv din fonduri private.

Cea mai mare investiție aparține companiei austriace CLH Turism. Arhitectul proiectului a declarat că se dorește ca obiectivul să fie prima stațiune de tip all-inclusive de pe litoral.

Toate bune și frumoase, numai că a trecut un an de zile și nu s-a întâmplat nimic concret și sunt șanse foarte mici ca pe parcursul acestui an situația să se amelioreze.

De altfel, încă de anul trecut, investitorul CLH anunțat că în următorii ani nu va dezvolta nici un resort turistic în această zonă și că, deși a existat un plan de investiții la momentul achiziționării terenului, în prezent totul a fost blocat de criza financiară.

Aquapark-ul uitat

În 2003 a fost anunțată o altă investiție la 23 August, respectiv al doilea Aquapark de pe litoral. Ar fi trebuit terminat în decursul unui an , însă nici până în ziua de azi nu a fost turnată prima cupă de ciment.

Valoarea totală a proiectului a fost de șase milioane euro, o parte din fonduri urmând să fie asigurate la acea dată de către Consiliul Județean Constanța, care, la rândul său, ar fi trebuit să obțină bani din sponsorizări.

Cele trei proiecte care vizează comuna 23 August totalizează peste 300 milioane euro, însă până în prezent nici un investitor privat nu a dat măcar un eurocent.

Cum să vinzi pârloaga la preț de intravilan

Toate aceste proiecte nu au adus un leu comunităților locale, în schimb, i-au îmbogățit pe speculanții imobiliari. În cazul comunei 23 August, prețurile la terenuri variază între un euro și 100 euro metrul pătrat, în funcție de cât de aproape este parcela de viitoarea stațiune turistică.

De asemenea, în cazul localității Corbu, terenurile vizate de proiectul turistic se vând cu 30 euro metrul pătrat Dacă proiectele turistice nu sunt duse la capăt, zeci de persoane și firme vor rămâne doar cu „satisfacția” de a fi dat o groază de bani pe o parcelă care valorează mai nimic.

Au dat cu piciorul finanțărilor europene

Potrivit specialiștilor din turism, cel puțin proiectele din sudul litoralului românesc au încă șanse de materializare prin intermediul fondurilor europene, însă din acest punct de vedere România a rămas în urmă cu doi ani și riscă să piardă sume importante.

„Este greu. Ne apropiem de 2013, an în care se încheie finanțarea europeană. Din 2014 vor putea fi accesate din nou aceste fonduri, însă nu se știe cât va reveni României. Am pierdut doi ani”, a explicat Ion Dănuț Jugănaru, directorul general al Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, care a adăugat că în 2007, anul în care s-au deschis liniile de finanțare UE, instituțiile din țara noastră erau complet nepregătite.

În opinia sa, o altă problemă este numărul mare de modificări aduse proiectelor inițiale ce au beneficiat de aceste fonduri, modificări care nu sunt conforme cu documentațiile prezentate structurilor europene.

„Pot fi efectuate verificări pe o perioadă de cinci ani de la acordarea finanțării. Neregulile descoperite nu numai că vor determina rambursarea banilor, ci ar putea afecta valoarea fondurilor acordate ulterior investitorilor români”, a menționat directorul CCINA.

Masterplan-pirat la Corbu

Primăria din Corbu a reclamat recent apariția unui site privind dezvoltarea stațiunii turistice în această localitate, unde sunt afișate informații eronate.

Site-ul anunță că s-a definitivat masterplanul pentru Corbu, care viza dezvoltarea stațiunii prin construirea unui centru hotelier de tip Resort, a mai multor hoteluri și vile de 4-5 stele, precum și a unui port turistic, a unui circuit internațional de golf, cazino, chiar și a un parc sportiv.

„Nu avem un asemenea proiect, nu am postat așa ceva, poate că e vorba despre un site-pirat. Noi avem alte proiecte, cu drumurile, apa, canalizarea”, susține Gheorghe Stanciu, viceprimarului comunei Corbu.

De altfel, site-urile imobiliare abundă de anunțuri de vânzări terenuri pe litoral, în care se menționează că parcelele sunt amplasate în zona viitoarei stațiuni și, în consecință, au prețuri pe măsură.

Marius POP

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

S.O.S. bisericile din lemn!

S.O.S. bisericile din lemn!

Zeci de lăcașuri din lemn de cult din lemn sunt în pericol de prăbușire

Bisericile din lemn din patru judeţe, din Oltenia şi Transilvania, monumente de arhitectură religioasă de categoriile A şi B, se prăbuşesc sub nepăsarea autorităţilor. Pentru 60 dintre ele, există un proiect lansat de o mână de inimoşi, însă fără fonduri sau cu fonduri asigurate doar din sponsorizări foarte puţin poate fi făcut.

A fost nevoie de o fundaţie care să atragă atenţia asupra unor bijuterii de arhitectură religioasă care se găsesc în sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei, dar semnalul de alarmă tras nu a ajuns la toate urechile care ar fi trebuit să audă. Sunt 60 de biserici de lemn identificate de Fundaţia Dala, pe care voluntarii de aici, împreună cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România, încearcă prin toate mijloacele să le salveze.

Astfel, în sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei, în judeţele Hunedoara, Sibiu, Gorj şi Vâlcea, au fost identificate de către fundaţia Dala în perioada 2007-2009, 60 de biserici din lemn, toate clasate drept monumente istorice de categorile A şi B, care se afla într-o stare de degradare extrem de avansată, unele dintre ele fiind chiar în stare de colaps.

Două dintre ele, cea de la Almaşu Mic şi Tomnatecul de Sus, judeţul Hunedoara, s-au dărâmat deja, în urmă cu doi ani. Majoritatea, pe lângă detalii de arhitectura remarcabile, au mari suprafeţe de pictură de valoare. Vorbim despre monumente obişnuite şi fireşti în peisajul rural, spectaculoase pentru mentalul urban.

“Multe dintre bisericile de lemn din judeţele Sibiu, Hunedoara, Mureş, Gorj, şi Vâlcea sunt în momentul de faţă într-un semiabandon. În ultimii ani ele au fost devalizate în repetate rânduri, pierzându-se astfel un important patrimoniu mobil aflat în proprietatea comunităţilor locale. Fiecare monument are o istorie aparte, una legată de legile contemporane”, spun iniţiatorii proiectului „60 de biserici din lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei”.

Consiliile judeţene blochează fondurile

Reprezentanţii OAR şi cei ai Fundaţiei Dala au încercat să atragă atenţia asupra acestor bisericuţe pe care timpul şi nepăsarea şi-au pus din plin amprenta.

Au încercat să sensibilizeze opinia publică printr-o serie de campanii de strângeri de fonduri, dar şi autorităţile, mai ales că stă în puterea şi în bugetul lor să ajute la salvarea vechilor biserici – monument din lemn. Proiectul a debutat în anul 2009, iar startul a fost promiţător.

Ca orice treabă românească, însă, s-a pierdut pe drum şi asta nu din cauza iniţiatorilor proiectului. “Restaurarea bisericilor de lemn necesită fonduri mari pe care nu le putem strânge prin evenimente caritabile.

Rostul acestora este de a atrage atenţia prin orice mijloace asupra acestui patrimoniu aflat în pericol. Un concert am avut în ianuarie 2011 şi în urma lui am strâns aproximativ 4.000 de euro, fonduri pe care le vom investi într-o intervenţie de urgenţă – de exemplu repararea unui acoperiş pentru o biserică sau două, depinde de problemele specifice.

Cu siguranţă, fără sprijinul autorităţilor nu vom putea salva toate aceste biserici. Au fost emise mai multe hotărâri de Guvern prin care erau alocate fonduri unora din bisericile incluse în proiect.

Aceste fonduri sunt date consiliilor judeţene, unde se blochează totul. CJ Hunedoara este partenerul cel mai puţin cooperant, care a încetat dialogul cu Ordinul Arhitecţilor din România de mai bine de un an.

În toamna lui 2009 ,CJ Hunedoara a primit fonduri cu care a achiziţionat material lemnos şi siţă pentru 12 biserici din judeţ. Ce s-a întâmplat cu aceastea, nu ştie nimeni”, a precizat Ioana Alexe, coordonatorul acestui proiect.

Se presupune că materialul lemnos achiziţionat de CJ Hunedoara se află undeva depozitat şi putrezeşte, asemenea bisericilor cărora le-au fost destinate.

Bisericile au nevoie de intervenţie de urgenţă

Cei care au demarat proiectul “60 de biserici de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei” sunt de părere că, în acest moment, vitale sunt proiectele de intervenţie de urgenţă, fără de care monumentele se vor prăbuşi.

De asemenea, este necesară o strategie pe termen lung, susţinută de legi care să protejeze acest patrimoniu aflat în pericol să dispară.

“Precaritatea monumentelor, dispariţia accelerată a ocupaţiilor, meşteşugurilor şi a resursei umane locale este în acord cu gradul nostru de implicare, cu investiţiile alocate de statul român şi cu blocajele existente în momentul de faţă în accesarea fondurilor structurale europene pentru astfel de proiecte. Implicarea meşterilor locali- fierari, sitari, pietrari, dulgheri – în proiecte de intervenţie de urgenţă sau de restaurare este benefică atât pentru calitatea lucrărilor de execuţie cât şi pentru recuperarea ocupaţiilor tradiţionale”, au mai spus reprezentanţii acestui proiect.

Ei cred cu tărie că, o intervenţie de urgenţă asupra bisericilor, ar putea recupera interesul comunităţilor locale pentru propriul patrimoniu şi ar putea implica meşterii locali şi revigora economic zonele rurale. Dar lucrurile ar putea decurge mult mai uşor prin implicarea reală a autorităţilor, cele în mâna cărora există fondurile necesare.

Ce s-a făcut pentru vechile bisericuţe…

Aşa cum arătam anterior, cele mai multe intervenţii s-au făcut în anul demarării proiectului, adică în 2009. Atunci, potrivit raportului de activitate, patru biserici din Hunedoara au fost acoperite cu folie provizorie, cu ajutorul unei finanţări de la Ministerul Turismului (MT).

Este vorba despre biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din satul Alun – comuna Bunila, biserica “Duminica Floriilor”, Sat Gothatea – comuna Gurasada, biserica “Buna Vestire”, din Hărţăgani – comuna Băiţa şi Biserica “Sf. Nicolae” din satul Tomnatec, comuna Bulzeştii de Sus. De asemenea, la alte patru biserici din Sibiu a fost reparat acoperişul din ţiglă, tot printr-o finanţare de la Ministerul Turismului şi vorbim despre biserica Buna Vestire, sat Ilimbav – comuna Marpod, biserica Sf. Treime, sat Presaca – comuna Păuca, biserica Sf Arhangheli, sat Broşteni – comuna Păuca şi capela funerară din satul Jina.

În decembrie 2009 au fost achiţionate materialele necesare intervenţiei de urgenţă pentru opt biserici din Hunedoara, tot cu finanţare de la MT, adică materialele despre care vorbeam anterior că s-au pierdut din păcate pe drum.

Şi tot în 2009, din păcate, biserica din satul Tomnatecul de Jos nu a mai avut puterea să aştepte intervenţia autorităţilor şi s-a prăbuşit sub greutatea timpului. Căzută la pământ, a fost acoperită cu structură din lemn independentă, în timp ce piesele au fost inventariate şi puse la adăpost.

O altă biserică, de această dată din Pojogeni Gorj a fost salvată prin strămutare în curtea Măînăstirii Cămărăşeasca.

Între timp, CJ Hunedoara şi-a dezlegat puţin băierile pungii şi, împreună cu ajutorul venit din donaţii particulare, alte cinci biserici hunedorene au fost acoperite cu folie provizorie de protecţie, adică biserica „Sf. Nicolae”, din satul Almaşu Mic – comuna Peştişu Mic, biserica „Sf. Nicolae”, din satul Vălari – comuna Topliţa, biserica “Sf. Nicolae”, sat Dumbrăviţa – comuna Ilia, biserica „Cuvioasa Paraschiva”, sat Târnăviţa – comuna.

Brănişca şi biserica “Cuvioasa Paraschiva”, sat Sălciva – comuna Zam. De asemenea, cu ajutorul partererilor implicaţi în acest improtant proiect au fost întocmite relevee de către studenţii arhitecţi din Bucureşti şi Timişoara, în cadrul activităţilor didactice şi prin voluntariat, care au fost puse la dispoziţia filialelor OAR locale, consiliilor judeţene, Ministerului Turismului sau specialiştilor implicaţi.

În plus, s-au făcut proiectele tehnice pentru o parte a bisericilor cuprinse în raportul Fundaţiei Dala, precum şi proiectul cadru pentru conolidarea picturilor bisericeşti. Un an mai tîârziu, lucrările au continuat, dar o nouă biserică renunţă să mai lupte cu trecerea timpului şi se prăbuşeşte, chiar când se lucra la proiectul de restaurare a ei de către o echipă de arhitecţi.

Este vorba despre biserica de lemn din satul Urşi, comuna Popeşti, judeţul Vâlcea. Ministerul Turismului a fost, din nou, receptiv şi a alocat fonduri pentru vechile lăcaşuri de cult, dar sumele sunt mici, în comparaţie cu necesităţile reale. Astfel, în 27 martie 2010, Ministerul Turismului a decis alocarea de fonduri pentru continuarea lucrărilor începute în 2009.

În judeţul Sibiu ajung 140.000 euro pentru urmatoarele biserici : „Buna Vestire”, sat Ilimbav – comuna Marpod, “Sf. Treime”, sat Presaca – comuna Păuca, “Sf Arhangheli”, sat Broşteni – comuna Păuca şi capela funenară din Jina.

Pentru judeţul Hunedoara sunt alocaţi 400.000 euro pentru bisericile „Sf. Nicolae” – Sat Almasu Mic, comuna Peştişu Mic, “Adormirea Maicii Domnului”, sat Alun – comuna Bunila, Sf. Nicolae”, sat Dumbrăviţa – com. Ilia, biserica “Duminica Floriilor”, sat Gothatea – comuna Gurasada, Biserica “Buna Vestire”, sat Hărţăgani – comuna Băiţa,  “Cuvioasa Paraschiva”, sat Sălciva – comuna Zam,  „Cuvioasa Paraschiva”, sat Târnăviţa – comuna Brănişca, “Sf. Nicolae”, sat Tomnatecu de Jos – comuna Bulzeştii de Sus, Sf. Nicolae, sat Vălari – com. Topliţa, „Sf. Gheorghe”, sat Boz – comuna Brănişca, „Sf. Arhangheli”, sat Vălişoara, comuna Balşa şi „Pogorarea Sf. Duh”, sat Căzăneşti.

Se pun la punct strategii, împreună cu autorităţile locale, dar, între timp, aşa cum spuneam, bolta altarului bisericii de lemn din Urşi se prăbuşeşte, iar intervenţia de urgenţă poate fi realizată printr-o donaţie de 1.000 de lire a arhitectului Şerban Cantacuzino.

Iar în toamna anului trecut, bisericile de lemn din cadrul proiectului au primit încă 3.000 de euro, tot ca donaţii din partea OAR.

În acest an, din păcate, lucrurile au stagnat. S-au reluat negocierile cu Ministerul Turismului, pentru continuarea intervenţiilor de urgenţă, dar încă nu s-au concretizat.

De asemenea, coordonatorii proiectului au purtat discutii cu Guvernul Regional din Castilla și Leon pentru un parteneriat ce presupune iniţierea, în România, a unor colaborări intracomunitare în cadrul Fondurilor Europene Interreg IV-C, dar deocamdată aceste propuneri de parteneriat se afla in proces de avizare.

Salvate doar prin alocarea de fonduri

În concluzie, poate, am mai putea spune că vechile biserici – monument din lemn pot fi salvate, dar numai cu contribuţia noastră, a tuturor, mai ales că fac parte din patrimonial nostru naţional. Şi, extrem de important, o contribuţie majoră ar trebui să o aibă factorii de decizie, adică aceia care ţin pâinea şi cuţitul în mâini.

Carmen COSMAN

Categorii
Explicit trimitere dreapta

Concept Electronics, abonată la contractele cu MAI

Concept Electronics, abonată la contractele cu MAI

Exprimarea „companie abonată la contractele cu statul” este deja o obișnuință astăzi. De ce apar însă suspiciuni când se  să fac afaceri cu statul?  Răspunsul vine din următorul exemplu.

În anul 2008, MAI prin Centrul Național de Administrare a Bazelor de date privind Evidența Persoanelor ( ulterior a fost înglobat în Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date-DEPABDEP) a inițiat o procedură de achiziție publică pentru un acord cadru având ca obiect „Service echipamente de tipărire Cărți de Identitate  și Cărți Alegător”.

Una din cerințele documentației de atribuire a fost ca ofertantul să aibă o rețea de parteneri la nivel național.  Legislația privind achiziția publică nu prevede însă un astfel de termen, ci de „ofertanți”, „asociați”, „subcontractanți”. Mai mult, prevederile anunțului de atribuire precizau că nu se permite subcontractarea.

Prin urmare, ce înseamnă partener?  La licitație au participat doua firme: Concept Electronics SRL și SC Global United Services SRL. A câștigat Concept Electronics SRL, printre altele,   SC Global United Services SRL   nu a putut să demonstreze că are o „ rețea de parteneri” la nivel național!

Astfel, CNABDEP a încheiat acordul cadru cu Concept Electronics și, în baza lui, au urmat patru contracte sucsecvente derulate între 2008-2010, în valoare totală de peste 13 milioane de lei noi, cu tot cu TVA. Atenție! Aceste contracte subsecvente permit subcontracterea, contrar prevederilor documentației de atribuie.

Doi ani mai târziu,  în anul 2010, a fost o noua licitație și cine credeți că a câștigat? Evident, tot Concept Electronics. Un nou acord cadru pe 24 de luni, cu o valoare totală maximă de peste 18 milioane lei noi, cu tot cu TVA. Cum a fost posibil? Un răspuns clar nu avem.  Ce știm este că toate acestea s-au întâmplat pe vremea când ministru era Vasile Blaga.

Ginerele acestuia este un apropiat al lui Dan Drăgoiu, omul de afaceri care controlează Concept Electronics. Cum era de așteptat, reprezentanții DEPABDEP susțin că nu s-au înregistrat abateri de la legislația în vigoare.

Poate totuși o anchetă internă pe problema cu partenerii și subcontractarea nu ar strica să le fie făcută și rezultatele să se faca publice.

Astfel de contracte derulate  într-o manieră și cu proceduri mai puțin cunoscute, chiar dubioase, în jurul cărora apar multe semne de întrebare legate de corectitudinea respectării legislației actuale, nu au cum să nu dea naștere la suspiciuni cu privire la încheierea  unor astfel de afaceri între o companie privată și stat.

Andrei ION

Categorii
Explicit La zi

Cazul „Berevoieşti”, după 20 de ani

Cazul „Berevoieşti”, după 20 de ani

SORTARE. Fiecare hârtie scoasă din pământ era depozitată cu grijă

Documentele Securității dezgropate la Berevoiești, “îngropate” la Parchetele Militare

La data de 18 mai 1991, şi în zilele următoare, SRI avea să intre în alertă maximă, ca urmare a deconspirării unei misiuni proprii, nereuşite, de distrugere a tone întregi de documente ale fostei Securităţi, dar şi ale nou înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii. Un grup de ziarişti de la “România liberă”, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, descindeau pe 18 mai într-o văioagă de lângă comuna Berevoieşti, pe malul râului cu acelaşi nume. Aici, sub un strat de pământ, turbă, frunze şi crengi, fuseseră îngropate mii de dosare şi alte documente, marea lor majoritate parţial arse.

Povestea documentelor

Povestea avea să înceapă, însă, cu aproape un an în urmă. În iunie 1990, locotenent-colonelul SRI Nicolae Bordeianu primeşte ordin să distrugă 82 de saci plini cu documente ultrasecrete, în special dosare informative.

Ulterior avea să se afle că multe dintre aceste documente proveneau din zona artă, cultură învăţământ, din care aveau să provină o mare parte din conducătorii României postdecembriste.

Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hârtie Scăeni, judeţul Prahova, unde tonele de hârtii urmau să fie tocate şi reciclate. Misiunea avea să fie compromisă în scurt timp de însuşi Bordeianu.

Însoţit de câteva cadre SRI, ofiţerul s-a deplasat iniţial spre Fabrica din Scăeni, dar pentru că se făcuse târziu a hotărât să amâne manevra pentru a doua zi, deturnând camionul cu exploziva încărcătură spre casa unei rude de-a sale, din Berevoieşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu subordonaţii săi, pe ospătat şi băutură.

Între timp, nişte ţigani care treceau la ora aceea pe uliţă şi-au făcut de lucru cu marfa din camionul parcat la poartă. Ţiganii au dat prelata la o parte şi au furat patru saci cu documente fără să-i fi văzut careva.

A doua zi, Bordeianu şi ai lui, odihniţi şi nebănuind nimic în legătură cu sacii din camion, au pornit-o, din nou, spre Scăeni. Aici, surpriză. La recepţia mărfii, la cântar, reprezentantul fabricii de hârtie constată că faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere lipseau vreo sută de kilograme de documente. Transportul a fost refuzat.

O altă variantă care a circula a fost că fabrica primise ordin de la generali MAI Ion Suceavă şi Mihai Chiţac să nu mai distrugă documente ale Securităţii.

Bordeianu intră în panică şi ia decizia să distrugă pe cont proproiu documentele. Se întoarce la ruda lui, Ion Scarlat, şi îi cere să-l ajute. Tentativa de ardere într-un cuptor de pâine eşuează. Atunci, cunoscând împrejurimile, conduce camionul pe malul pârâului Râuşor, într-o văioagă parţial împădurită.

Îşi pune oamenii la săpat, îndeasă sacii acolo apoi încearcă să le dea foc. Neavând răbdare, mascheză totul cu un strat superficial de pământ, astfel ca totul să ardă mocnit şi părăseşte zona. Ceva mai târziu, un cioban însoţit de un copil observă fumul. Cei doi răscolesc şi dau de hărtii.

Ciobanul nu ştia carte, dar copilul desluşeşte pe o frântură de foaie „Strict secret”. Între timp, mişcate de vânt, mai multe hârtii ajung în pârâu şi sunt purtate la vale. În câteva ore, mai multe documente aveau să ajungă în mâinile unor localnici.

Ceva mai târziu lt.col Bordeianu aduce cu camionul de la Mina Câmpulung turbă, cu care acoperă groapa cu documente. Misunea este bifată ca îndeplinită. Şi, pentru un timp, se aşterne linştea.

ANCHETĂ. Procurorul Levanovici şi Petre Mihai Băcanu, în timpul "negocierilor": a cui este groapa

În toamnă, însă, un învăţător din Berevoieşti intră în posesia unor documente sustrase din camionul SRI, în „seara ospăţului”. Învăţătorul îl sună pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului “România liberă” şi îi comunică descoperirea.

La scurt timp are loc o primă descindere jurnalistică a ziarului, pe atunci, vârful de lance de luptă împotriva fostei nomenclaturi comuniste instalată în fruntea ţării ca şi împotriva fostei Securităţi deghizate în SRI-ul condus de Virgil Măgureanu.

Din nefericire, ziariştii găsesc pământul îngheţat bocnă, astfel că operaţiunea de cercetare este amânată pentru primăvara următoare.

Cu camionul la “groapa” SRI

Pe 18 mai 1991, o mână de ziarişti de la “România liberă” – semnatarul acestui articol împreună cu Tudor Artenie, Roxana Iordache, Pascal Ilie Virgil, Radu Creangă, Răzvan Ion, Andrei Antică și Eugen Flencheş – ajungeau, cu un camion al redacţiei, pe un drum forestier extrem de dificil până la „groapa” SRI.

Imediat, zona s-a transformat într-o mică tabară de dezgropare şi recupereare a preţioaselor documente pe care SRI încercase să le distrugă. Operaţiunea jurnalistică s-a întins până pe 21 mai şi a fost coordonată de Petre Mihai Băcanu.

Au fost scoase de sub tonele de pământ şi turbă mii de documente ale Securităţii. Deşi, mai târziu, într-o luare de poziţie penibilă, SRI afirma că „ponderea materialelor aflate în cei 82 saci o deţineau diferite documente fără importanţă operativă”, ce avea să fie scos la iveală se va fi dovedit de importanţă covârşitoare.

Petre Mihai Băcanu avea să scrie, la un moment dat, în “România liberă”, rememorând evenimentele acelor zile:

MUNCĂ. Ziariştii au dezgropat mii de documente informative

“În 18 mai 1991 am întreprins primele săpături. În stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Câmpulung (zece basculante) am săpat o zi la un fel de puţ, dând la câţiva metri de primul “filon” al “zăcământului” Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL și PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a “obiectivelor”. Era evident ca poliţia politică îşi continua activitatea. În rest, dosare ale disidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor oameni fiind îngropate a doua oară”.

Şi continua: “Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative privind “activităţile” din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului “Tulceanu” – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat aproape intactă”.

SRI află de toată tărăşenia şi autorităţile se pun în mişcare. Aveau de-a face cu începutul unui imens scandal. O operaţiune ultrasecretă fusese deconspirată de ziarişti şi, mai ,mult, aceşti intraseră în posesia documentelor care îi incrimanu pe noii securişti.

Procurorul militar Mircea Levanovici (în prezent, pensionat), un “om de casă” al Securităţii, este desemnat să se ocupe de caz. Pe 20 mai îşi face apariţia la locul săpăturilor. Criminaliştii de la Poliţia Argeş, care îl însoţesc, fac fotografii, iar Levanovici întocmeşte un Proces-verbal de constatare.

“În râpă se observă mai multe puncte unde s-a săpat recent. Atât în râpă cât şi pe malurile acesteia, se observă resturi ale unor publicaţii şi bucăţi de hârtie, parţial carbonizate, impregnate de umezeală… Din investigaţii rezultă că în zonă s-ar fi deplasat, la data de 18.05.1991, mai multe persoane de la ziarul <România liberă>, care au făcut săpături în râpă”.

A doua zi Levanovici revine şi reia ancheta. Face cu greu faţă situaţiei, pentru că zona fusese invadată de zeci de ziarişti din toată zona presei, de la ziare şi agenţii de ştiri, la radio şi televiziune. O mare parte dintre documentele scoase la iveală intră în custodia Poliţiei şi Parchetului Militar.

Multe altele intră, însă, pe mâna ziariștilor. Ani de zile, după aceea, în presa românească aveau să apară sute de dovezile despre activitatea Securităţii ceuaşiste, dar şi despre practicile de poliţie politică cultivate şi puse în practică de regimul condus de Ion Iliescu.

Procurorul Mircea Levanovici s-a căznit să întocmească un dosar de cercetare penală, prin care toţi ziariştii implicaţi în operaţiunea Berevoieşti “să fie traşi la răspundere”. Evident că soluţia dată a fost de Neîncepere a Urmăririi Penale.

O comisie fără putere

După câteva luni, în Parlament, a fost Înfiinţată Comisia de Anchetă Berevoieşti. În raportul final, finalizat la 16 octombrie 1992, scrie, printre altele: “Niciunul din cadrele Securităţii, implicate direct sau indirect în cazul Berevoieşti, nu a mărturisit adevărul”.

Precum şi: “Cazul Berevoieşti a fost un moment din multele acţiuni de destabilizare şi diversiune ale perioadei de după Revoluţie”.

În 1991, directorul SRI, supranumit “şarpele cu ochelari”, i-a catalogat “stupizi şi neghiobi” pe oamenii lui Bordeianu, care au pus la cale transportul la Berevoieşti, iar în 2006, într-o emisiune TV spunea “Cazul Berevoieşti ne-a umplut de ruşine pe toţi”.

Acum, după 20 de ani, contactat telefonic de semnatarul acestui articol şi participant la acele evenimente, Virgil Măgureanu a refuzat să facă vreun comentariu, dar nu a negat nimic din ce a declarat, în timp, despre caz.

Mircea Levanovici, procurorul militar care a anchetat cazul Berevoieşti, este pensionat. Întrebat de reporterul “Timpul” cum vede acum acele evenimente fostul şef al Serviciului urmăriri penale din cadrul Direcţiei Parchetelor Militare a declarat:

“A fost un caz ca oricare altul, dar, totodată, foarte ciudat. Nu am avut mijloacele necesare să fac cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care solicitasem, de exemplu, militari care să sape în groapă, şi nu primisem. În cele din urmă, am beneficiat şi eu de efortul ziariştilor. Mai mult. Îmi amintesc că documentele ridicate de acolo le-am transportat la locul de depozitare cu camionul “României libere”, iar pe sigiliul pus pe uşa camerei respective am semnat şi eu și domnul Petre Mhai Băcanu… Nu a existat nicio presiune din partea autorităţilor, cel mult una mediatică. Cazul a fost preluat de un coleg de-al meu”.

Toate documentele recuperate din groapa de la Berevoieşti au fost clasificate şi microfilmate, de opreaţiune ocupându-se generalul (acum în rezervă) Dan Voinea, fost Procuror general al Parchetelor Militare.

Toate documentele se află în arhiva Parchetului Militar General. Generalul Voinea a declarat pentru “Timpul”:

“Eu am primit documentele de la comisia Parlamentară care s-a ocupat de Berevoieşti. Mai apoi, toate acestea au fost conexate la Dosarul <mineriadelor>. Din păcate, nefinalizat. Ulterior am microfilmat şi clasificat fiecare fragment recuperat de la Berevoieşti. O muncă de aproape doi ani. În 2008, eu am predat toată arhiva la Secţia Parchetelor Militare, dar am înțeles că o parte din dosar a ajuns şi la nişte procurori civili. Nu cunosc amănunte despre acest lucru. Este păcat că acele evenimente de la Berevoieşti, ca şi altele postdecembriste, cu o mare încărcătură criminală şi de o mare importanţă istorică, nu au putut fi elucidate”.

Cristian BOTEZ
Foto: Nicuşor STAN

Categorii
Explicit trimitere stanga (cu foto)

Castele la vânzare

Castele la vânzare

Conacul de la Ilia

Criza face ravagii şi în rândul moştenitorilor de proprietăţi imobiliare impresionante, cum ar fi castelele sau conacele. Întreţinerea imobilelor este prea scumpă, după o asemenea perioadă de recesiune sau, în unele cazuri, retaurarea lor atinge sume ameţitoare. În consecinţă, urmaşii vechilor proprietari le-au scos la vânzare.

Cel mai mare castel din Ardeal construit în stilul classicist a fost scos la vânzare de urmaşii fostului proprietar. Este vorba despre Castelului Gyulay Ferencz din Mintia, care datează din secolul al XVII-lea, şi a aparţinut nobililor maghiari din familia Gyulay.

Înălţat pe un fost domeniu princiar, castelul Gyulay Ferencz are 32 de încăperi şi se întinde pe mai bine de cinci hectare, cu acces direct la râul Mureş.

Construit în 1642, castelul a fost proiectat anume să asigure luxul imobiliar a generaţii întregi de aristocraţi şi nobili maghiari, iar pe teren aferent sunt plantate specii rare de arbori, legenda spune că au primit numele celor mai mari scriitori maghiari.

Castelul păstrează şi în prezent forma pe care contele Ludovic Gyulay i-a dat-o în anul 1834, când a renovat imobilul, modificându-l atunci în stil clasicist.

Castelul Gyulay Ferencz din Mintia, scos la vânzare

În prezent, proprietarul castelului de la Mintia este Horvath Toldi Peter, un cetăţean maghiar, descendent al foştilor proprietari, stabilit în Australia de 30 de ani.

Un adevărat domeniu princiar care astăzi poate fi cumpărat de aproape oricine, pentru că reprezentanţii legali ai castelului au respins o ofertă venită de la un bulibaşă din Sibiu.

Evident, când spunem “oricine” ne referim doar la cei care au suficienţi bani, iar în aceasă ecuaţie nu intră şi statul roman, care a refuzat să-şi exercite dreptul său de preemţiune pentru achiziţionarea acestei locaţii.

Altfel spus, legal proprietarul nu poate să-l vândă unor terţi,  înainte de a-l fi ofertat autorităţilor române, dar pe rand Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Judfeţean Hunedoara şi Primăria Veţejl au declinat oferta.

Conform datelor oficiale, Castelul Gyulay Ferencz este monument istoric cotat la clasa A, adică de importanţă naţională şi aşa va rămâne chiar dacă va fi înstrăinat.

Vechiul han din Simeria așteaptă cumpărători

Înainte de scoaterea la vânzare a castelui, s-a făcut o evaluare a domeniului de către o societate comercială specializată şi s-a stabilit valoarea de piaţă a acestuia la cinci milioane de lei în anul 2008. Cu această valoare s-a făcut oferta de achiziţie către Ministerul Finanţelor, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Primăria Veţel, care, toate, pe rând, au respins oferta. Dar, acum, preţul este în scădere.

La ora actuală, se poate spune că imobilul princiar din Mintia se vinde, practice, la preţ de dumping, după ce moştenitorii lui au tăiat peste 80% din valoarea de piaţă stabilită în 2008.

Ca atare, Castelul grofului Gyulay Ferencz, se vinde acum la 850 de mii de euro, dar cel care ar vrea să-l cumpere trebuie să se angajeze că îl va conserva aşa cum se cuvine.

Castelul a fost scos la vânzare şi pentru că, aşa cum au reliefat calculele, aducerea castelului la forma iniţială presupune o investiţie de circa un milion de euro, bani de care actualul proprietar nu dispune.


Ziduri cu valoare de patrimoniu

Bătrânul Han Piski aşteaptă cumpărător

Şi bătrânul Han Piski din Simeria veche aşteaptă încă un cumpărător. Clădirea – monument istoric a fost construită în urmă cu 250 de ani care şia fost martor mut al unor importante evenimente din istoria noastră, dar acum este mai mult o ruină care abia mai aminteşte de gloria de altă dată.

Clădirea este de vânzare şi actualii proprietari speră să găsească pe cineva să o cumpere şi să o restaureze. Hanul Piski – care şi-a luat denumirea după numele pe care îl avea Simeria Veche în secolul XIII, sau Barul Drina cum era cunoscut mai în zilele noastre – se află situat, la doar câteva zeci de metri de Drumul Naţional 7 şi mai păstrează încă sobrietatea clădirilor din vechiul Imperiu Habsburgic.

Imobilul a avut o serie de proprietari, nobili ori ţărani înstăriţi şi a fost chiar şi în proprietatea baronului Gyorgy Banffy, fost guvernator al Transilvaniei şi descendent al uneia dintre cele mai vechi şi mai importante familii nobiliare ardelene.

În 1784, în drumul lor spre Cetatea Devei, răsculaţii au incendiat casa, dar a ars doar acoperişul, construcţia fiind în majoritate din blocuri de piatră, cărămizi şi var nestins.

Conacul din Ilia

Grosimea zidurilor este 85 de centimetri, iar a pivniţelor de 250 cm, cu boltirea barocă. Intrarea se face, ca şi în urmă cu mai bine de 250 de ani, din stradă, printr-o poartă care despărţea cândva incinta stabilimentului în două aripi şi la fel ca vechile construcţii de acest gen, are şură încorporată.

Hanul Piski apare menţionat în mai multe scrieri istorice şi a stârnit chiar interesul împărarului Franz Josef, care s-a oprit aici la o cafea.

Despre acest monument a scris academicianul David Prodan în lucrarea sa Răscoala lui Horea şi, pe lângă menţiunea istoricului, există şi o replică literară a lui Jokai Mor, în romanul Sărmanii bogaţi, un roman de succes al din 1860. Şi tot Haul Piski a trecut prin revoluţia de la 1848 sau prin cele două războaie mondiale.

Actualul proprietar a dobândit hanul în 1996, şi cere şapte sute de mii de euro pe clădirea monument. Problema e că ultimele renovări au fost făcute în urmă cu mai bine de 30 de ani, aşa că în imobil trebuie băgaţi bani buni pentru a-I reda strălucirea de altă dată.

Castelul din Mintia

Potrivit administratorului public al oraşului Simeria, Adrian Bozdog, edilii simerieni intenţionează să cumpere imobilul pentru a-l restaura şi a-l include într-un circuit turistic, cerând în acest sens ajutorul Ministerului Culturii în anul 2009, de unde încă aşteaptă un răspuns.

Conacul din Ilia caută proprietar

Şi la Ilia există un conac care îşi caută proprietar. Pe un domeniu întins pe trei hectare, conacul scos la vânzare a fost construit în urmă cu mai bine de 150 de ani, iar actual lui proprietar este omul de afaceri Ionel Olteanu.

Vechiul imobil a aparţinut unui rabin până în perioada comunistă, când acesta a fost nevoit să fugă din ţară. Draperiile şi scara interioară sunt păstrate încă de la inaugurarea conacului, dar în timp acesta a fost restaurant.

Conacul se întinde pe o suprafaţă de 3295 de metri, suprafaţa construită fiind de 345 metri pătrați. Vechiul imobil a fost scos la vânzare pentru suma de un million de euro.

Carmen COSMAN

Categorii
Explicit La zi trimitere stanga (cu foto)

Afacerea SOCAR-Berescu: Este rândul ANAF-ului

Afacerea SOCAR-Berescu: Este rândul ANAF-ului

Intrarea pe piaţa românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, SOCAR Petrolem, prin achiziţia firmei Romtranspetrol de la controversatul afacerist botoşănean Iulian Berescu, expune firma azeră scandalurilor cu iz penal şi financiar. Conform ziariştilor ieşeni, în municipiul cărora Berescu şi-a câştigat primele miliarde din afacerile cu taximetre, actualul partener al SOCAR are în cazier mai multe cercetari penale de fals, uz de fals şi înşelăciune, fiind la un moment dat chiar reţinut de Poliţie.

A scăpat de de cele mai multe de acuzaţii prin ajutorul nesperat al unui procuror, apărat fiind în anchete de avocatul Mihail Vlasov.

Potrivit Ziarului de Iaşi, botoşăneanul Iulian Berescu, în calitate de administrator al firmei “Satt” SRL, a fost cercetat timp de trei ani într-o anchetă a Poliţiei şi Parchetului pentru înşelăciune şi uz de fals.

Dosarul penal a avut la bază activităţile de înşelăciune prin care Berescu a păgubit firma Daewoo cu circa cinci miliarde de lei vechi.

Cu trei condamnări penale ce însumau 14 ani de închisoare, Berescu a fost reţinut de Poliţie, dar ar fi reuşit să se salveze de efectuarea sentinţelor datorită ajutorului venit de la un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Ziariştii ieşeni au descoperit că procurorul Vasile Rusu nu l-a arestat preventiv pe Iulian Berescu, deşi acesta avea deja condamnări penale, lăsându-se indus în eroare de apărarea acestuia care a susţinut că nu există o altă urmărire penală împotriva clientului.

“Nu se impune luarea masurii arestării întrucît faptele de fals intelectual şi uz de fals comise în condiţiile lipsei antecedentelor penale nu impun o astfel de măsură”, a declarat atunci procurorul Rusu.

Motivul pentru care procurorul Rusu nu a dispus arestarea preventivă a patronului Berescu a constat într-o adresă prezentată de avocatul Mihail Vlasov, apărătorul lui Berescu, potrivit căreia Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botosani îl scotea pe Berescu de sub urmărire penală pentru delapidare şi neglijenţa în serviciu. Numai că Berescu era urmărit penal atunci şi pentru alte infracţiuni.

Cum a scăpat de arest partenerul azerilor

După trei ani de anchetă, termene, strămutări şi declinări, dosarul privind înşelăciunile lui Berescu a ajuns la procurorii Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie care au stabilit, potrivit Ziarului de Iaşi, că Berescu a înşelat firma Daewoo, prejudicial fiind estimat la 5 miliarde de lei.

Pentru a scăpa însă de arestarea iminentă, Berescu a apelat la tot felul de tertipuri. S-a internat “subit” într-un spital din Botosani cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, traumatism căpătat în timp ce se spăla pe ochi în faţa oglinzii într-o banală dimineaţă.

“In timp ce mă spălam, am vazut negru în faţa ochilor şi am căzut. Nu-mi mai amintesc nimic”, a afirmat Berescu, pe atunci patronul firmei “Satt”, potrivit ziariştilor ieşeni.

Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani a emis atunci un mandat de arestare preventiva pe numele lui Berescu, însă Curtea de Apel din Suceava l-a pus în libertate pe acesta câteva zile mai târziu.

Schema înşelăciunii

Înainte de 2000, când deţinea în Iaşi firma de taximetre “Satt”, Berescu a înşelat firma Daewoo luând fără bani 34 de autoturisme Cielo, evaluate de 85.000 dolari. Autoturismele luate de la Daewoo au fost apoi folosite de Berescu în Iaşi, ca taxiuri, până când au fost sechestrate.

Dealer al Daewoo, Berescu s-a folosit pentru a prelua maşini şi de o scrisoare de garantie bancară falsificată, în valoare de un miliard de lei vechi. Cercetările penale au arătat că Iulian Berescu nu ar fi putut continua achiziţionarea maşinilor de la Daewoo fără acea scrisoare de garanţie falsificată, susţine Ziarul de Iaşi.

După ce reprezentanţii Daewoo au făcut plângeri la Inspectoratele de poliţie din Botoşani şi Iaşi, Berescu a fost cercetat timp de trei ani de procurori. La finalul anului 2000, Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie l-a trimis în judecată.

În paralel, actualul partener al SOCAR a făcut obiectul unor cercetări pentru importul a 150 tone de carne de porc din Republica Moldova şi neplata mai multor autoturisme Dacia si Aro.

Romtranspetrolul lui Berescu – în atenţia ANAF

In afara infracţiunilor cu autoturisme, Berescu a prezentat şi prezintă interes pentru procurori şi pentru suspiciunile de evaziune fiscală, unele aranjamente financiare fiind făcute chiar prin intermediul firmei Romtranspetrol pe care SOCAR a preluat-o în luna ianuarie a acestui an.

Acţionând în domeniul comercializării produselor petroliere, în care evaziunea fiscală este evaluată la circa 10 miliarde de euro pe an, Berescu a încercat şi el să evite plata unor accize datorate statului.

În urma unui control al structurilor ANAF, firmei lui Berescu i s-a imputat plata a aproape 150.000 de euro drept accize neachitate pe filiera preluării unor produse petroliere de la un antrepozit din Vrancea.

De altfel, evitarea plăţii către stat a impozitelor pare a fi specialitatea patronului Berescu. Romtranspetrol, firma pe care a vândut-o în mod curios azerilor de la SOCAR, a fost şi ea plasată în verificările Fiscului. Cauza principală a constituit-o discrepanţa între rulajul de zeci de milioane de euro şi profiturile jenant de mici raportate ca fiind realizate.

În anul 2008, de exemplu, Romstranspetrolul pe care azerii s-au grabit să îl cumpere a rulat peste 55 de milioane de lei, aproximativ 15 milioane de euro. Prin artificii contabile s-a reuşit performanţa ca la finalul anului statul să perceapă impozit pe profit doar asupra sumei de…95 mii lei.

Aceeaşi reţetă evazionistă pare să fi fost aplicată şi în anul 2009. Romtranspetrol a avut o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de lei, circa 10 milioane euro. In bilanţul contabil nu au mai rămas pentru impozitarea pe profit decât aproape 40 de mii de lei, adică 10.000 de euro.

Proiectele regionale, deturnate spre o “ţeapă” la Botoşani

Presa a relat pe parcursul mai multor luni despre modul cum a putut un gigant petrolier cu capital de stat din Azerbaidgian să preia o mică rețea de benzinării din Botoșani, deținută de un patron controvesat, care a avut probleme mari cu justiția. In condițiile în care compania SOCAR derulează proiecte mari în multe țări din Europa, inclusiv proiectul Azerbaidjan Georgia România Interconnector (AGRI), ce are în vedere transportarea gazelor naturale azere prin conducte până la terminalul de lichefiere a gazelor din Kulevi și apoi mai departe până la terminalul ce se va realiza la Constanța, se pune la cale spre surprinderea tuturor o tranzacție cu o firmă românească obscură, cu datorii la stat și credite neachitate, aflată în prag de faliment.

Mulți s-au întrebat ce i-a determinat pe azeri să cumpere falimentul unui distribuitor local de carburanți și ce rol a jucat în această afacere, care, după cum relatat presa, miroase a escrocherie, reprezentantul companiei de stat în tranzacția încheiată cu familia Iulian Berescu.

Pur și simplu s-a ratat o mare afacere pentru care autoritățile de la cel mai înalt nivel din capitalele Baku și București conveniseră să aibă loc la alți parametri economici și cu o anvergură de nivel național.

Comparativ cu afacerea OMV-Petrom, care reprezintă o privatizare solidă de pe urma căreia statul român a avut și are de câștigat chiar și în condițiile unui preț de vânzare discutabil, contractul încheiat de SOCAR cu Romtranspetrol, cu un activ doar de 14 benzinării demolabile în trei județe din Moldova, nu este altceva decât o sfârâială comercială în măsură să lovească în imaginea companiei azere.

Ce control semnificativ al SOCAR asupra distribuției românești de carburanți , dominată astăzi de OMV, Rompetrol și Lukoil, mai poate avea loc dacă Hamza Karimov, reprezentantul comaniei azere în România, a perfectat o afacere cu o firmă privată falimentară, salvată de la dispariție prin pomparea unor sume uriașe în contul creditorilor, care au fost nevoiti să apeleze la justiție pentru ca patronul penal Iulian Berescu să achite datoriile.

O posibilă escrocherie?

Întrebarea de fond este următoarea: Cum s-a lăsat convinsă conducerea companiei Socar, un gigant recunoscut în toată lumea, să devină partenerul unui afacerist controversat, propietar al unei firme în prag de faliment, în condițiile în care existau discuții avansate la nivel de stat privind intrarea azerilor pe piața românească de carburanți cu avantaje pentru ambele țări?

Socar joacă la nivel internațional zeci de milioane de dolari, fapt ce ne determină să ne punem seroase semne de întrebare privind ușurința cu care a fost aprobat parteneriatul cu o firmă din Botoșani, aproape necunoscută la nivel central de către oficialii statului român, care au participat la discuțiile cu omologii azeri.

Când o companie cotată cu afaceri de 19 miliarde de dolari, în 2010, face afaceri cu un pui de firmă care, în 2009, raporta un profit de doar 10.000 de euro, înseamnă că este ceva necurat la mijloc cu tranzacția, fapt ce a determinat pe unii ziariști să o catalogheze drept o escrocherie.

De altfel, presa locală şi centrală a catalogat, tranşant, drept „țeapă” preluarea Romstranspetrol de către SOCAR, acuzând o oarece doză de superficialitate din partea reprezentantului azer în România atunci când a prezentat documentația președintelui companiei.

Pe de altă parte, nu înțelegem cum de nu a fost implicată Ambasada Azerbaidgeanului la București și, dacă a fost, din ce a constat participarea acesteia la elaborarea documentației privind credibilitatea partenerului Iulian Berescu și a firmei Romtranspetrol SA.

Este o afacere care, în esență și în altă formulă, trebuia să intereseze ambele țări. O afacere la altă scară pentru care s-a discutat și militat anterior la nivel de președinte de stat.

Nu spunem că Socar s-a păcălit, este treaba conducerii companiei să analizeze și să constate în ce s-a băgat și câți bani va trebui să investească pentru restanțele lui Berescu, dar afacerea de la Botoşani, perfectată de de reprezentant azer care s-a lăsat manipulat, s-a făcut în defavoarea interesului comun al celor două ţări existent la nivelul şefilor de stat.

Andrei ION